Spete contestatie la executare comercial. Decizia 116/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 116/
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A împotriva sentinței civile nr. 2003/8.10.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - - SRL prin administrator judiciar AR MANAGEMENT, având ca obiect închiderea procedurii insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru administratorul judiciar al debitoarei avocat, lipsă fiind creditoarea intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta lichidatorului depune la dosar concluzii scrise și arată că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Reprezentanta lichidatorului solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii de închidere a procedurii ca fiind legală, fără cheltuieli de judecată, arătând că motivele de recurs sunt nefondate, că demersurile solicitate de recurent nu au nici un fundament legal, că în speță au fost făcute demersuri, a fost notificată Direcția de Taxe și Impozite, de unde s-a comunicat că debitoarea nu deține bunuri impozabile, precum și instituțiile statului și băncile. Mai arată că în speță, creditorii nu au avut o poziție activă, că din procesul verbal al Adunării creditorilor rezultă că a fost prezent un reprezentant al, care nu a avut nicio poziție, astfel că s-a dispus închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea 85/2006.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2003/8.10.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, s-a dispus: închiderea procedurii insolvenței debitoarei - - SRL și radierea acesteia din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad; descărcarea administratorului judiciar Consulat-AR Management și toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri si responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, asociați; aprobarea onorariului administratorului judiciar în sumă de 4900 lei pentru perioada aprilie 2008-octombrie 2008 și eliberarea acestuia din fondul de lichidare; notificarea hotărârii debitorului, creditorilor, direcției teritoriale a finanțelor publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad pentru efectuarea mențiunii de radiere și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin sentința civilă nr. 402/26.03.2008 s-a admis cererea formulată de către creditorul - SRL B, s-a deschis procedura de insolvență prevăzută de Legea nr.85/2006 față de debitorul - - SRL A și s-a numit administrator judiciar -Ar Managament
Având în vedere împrejurarea că, toate demersurile efectuate de către administratorul judiciar - Ar Managament A privind identificarea bunurilor debitorului, intrarea în posesia actelor și documentelor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 au rămas fără rezultat, astfel cum rezultă din raportul de activitate prezentat de către administratorul judiciar în ședința din data de 30.07.2008; văzând că în speță creditorii nu doresc să suporte avansarea sumelor corespunzătoare pentru acoperirea cheltuielilor administrative necesare continuării procedurii, deși au fost notificați în acest sens; considerând că, în această situație sunt aplicabile prevederile art. 131 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul continuării procedurii de lichidare judiciară, formularea acțiunii pentru atragerea răspunderii materiale a fostului administrator, conform art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În motivarea recursului, s-a arătat că scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe pentru îndeplinirea scopului propus al legii. Dacă contrar acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidențele contabile rezultă că nu au rămas bunuri în inventar, precum și dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, abia atunci se poate propune judecătorului sindic închiderea procedurii potrivit art. 131 din Legea 85/2006.
De asemenea, s-a menționat că potrivit art. 5 din Legea nr. 85/2006, organele care aplică procedura sunt: judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul, ei trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de această lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la acest acte și operațiuni.
Potrivit art. 4 din Legea 85/2008: "În lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic."
Recurenta consideră că trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea creanțelor, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea aplicării art. 138 din lege, apreciind că este imposibil de acceptat o soluție de închidere a procedurii, cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se în imposibilitatea realizării scopului declarat al legii enunțat în art. 2.
Se susține că neprimirea actelor societății nu poate duce la concluzia că nu sunt bunuri și că nimănui nu-i incumbă responsabilitatea pentru ajungerea societății în faliment, că nu s-au făcut cercetări la OCPI privind eventualele bunuri imobile, la Arhiva Electronică de Gajuri Mobiliare sau la bănci. Se mai arată că potrivit doctrinei, răspunderea administratorului pentru ajungerea societății comerciale în insolvență este reglementată de dispozițiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins în actul constitutiv al societății, astfel că se impune ca lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primire, are datoria de a întocmi și depune un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, și de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății, atragerea răspunderii având eficiență doar înainte de închiderea procedurii. Arată că întocmirea raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței debitorului este o cerință imperativă și nu facultativă, că la Adunarea Generală a Creditorilor din 13.06.2008 a solicitat ca lichidatorul să promoveze o acțiune în atragerea răspunderii, conform art. 5 din Legea 85/2006, care nu a fost dusă la îndeplinire.
Această recurentă consideră că în aplicarea art. 147 din Legea 85/2006, se impunea o plângere penală împotriva fostului administrator al debitoarei, întrucât acesta nu a depus documentele financiare ale societății, dovedind rea-credință și o modalitate de împiedicare a organelor abilitate de a verifica situația contabilă a societății în insolvență. Arată că prin lipsa documentelor contabile nu se poate afirma cu certitudine că nu sunt bunuri sau alte resurse, fiind inoportună propunerea de închidere a procedurii întemeiată pe lipsa de bunuri, întrucât evidențele contabile sunt documente de natură să fundamenteze orice argumentație a lichidatorului, iar lipsa lor nu poate motiva cererea de închidere a procedurii, cu atât mai mult cu cât lipsa de documente are doar o valoare declarativă și nu una probantă.
Recurenta A arată că în derularea procedurii de lichidare judiciară nu a fost desemnat administratorul special de către Adunarea generală a acționarilor, care să poată primi raportul final și situațiile financiare finale ale procedurii. Arată că raportul final și bilanțul de închidere trebuiau să fie comunicate creditorilor, judecătorul sindic având obligația convocării Adunării creditorilor în termen de 30 de zile de la afișarea raportului final (art. 129), pentru a da posibilitatea acestora de a formula obiecții la acest raport, neîndeplinirea acestei obligații fiind un motiv de casare a hotărârii de închidere a procedurii. Susține că dacă ar fi fost convocată adunarea generală a creditorilor, ar fi avut posibilitatea invocării motivelor care stau la baza opunerii sale la închiderea procedurii, că nu a fost desemnat nici un comitet al creditorilor, acesta neavând posibilitatea studierii raportului final, cu eventuale propuneri de continuare a procedurii.
Administratorul judiciar AR MANAGEMENT a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului creditoarei A și menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legal, invocând faptul că recursul nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 302 alin. 1 lit. a Cod procedură civilă, respectiv nu au fost menționate datele referitoare la creditorii intimați: - SRL, PRIMĂRIA A prin DIRECȚIA VENITURI, IMPOZITE ȘI TAXE, ITM A, ORC A, iar datele administratorului judiciar sunt incomplete, motiv pentru care solicită înapoierea cererii către recurentă pentru a fi refăcută.
Cu privire la motivele de recurs, se arată că prima instanță a dispus în mod corect închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea 85/2006, că motivele recurentei sunt nefondate și netemeinice, că demersurile administratorului judiciar au constat în parcurgerea tuturor etapelor prevăzute de Legea 85/2006, respectiv: notificarea fostului administrator al debitoarei pentru depunerea actelor de înștiințare și a actelor contabile; notificarea Primăriei A, Direcția Fiscală pentru comunicarea eventualelor bunuri mobile și imobile ale debitoarei, la care nu s-a primit niciun răspuns; notificarea băncilor pentru blocarea conturilor, fără a fi identificate conturi cu disponibil bănesc; convocarea Adunării creditorilor pentru 13.06.2008, conform procesului verbal întocmit la acea dată sub nr. 284, fiind prezent din partea recurentei d-nul, astfel că adunarea nu a fost statutară, iar susținerea recurentei că la acea adunare a solicitat promovarea unei acțiuni pentru atragerea răspunderii nu este susținută de nicio dovadă. Pe de altă parte, arată că recurenta pe parcursul derulării procedurii nu a manifestat nici interes și nici rol activ, că aceasta susține împrejurări care nu au avut loc și pe care nu le-a dovedit, că nu a solicitat niciodată pe parcursul derulării procedurii, atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei.
Administratorul judiciar menționează că răspunderea membrilor organelor de conducere ale debitoarei are caracter delictual și trebuie să întrunească cumulativ condițiile răspunderii delictuale, respectiv: fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate și vinovăția, iar potrivit doctrinei, revine celor interesați să facă dovada elementelor răspunderii civile delictuale în sarcina administratorului, pentru insuficiența activului, inclusiv a legăturii de cauzalitate și a culpei.
Se mai arată că din informațiile obținute, nu s-a putut forma un probatoriu concludent și relevant care să stea la baza unei astfel de acțiuni în răspundere, iar prevederile legale în materie nu stabilesc o prezumție de culpă în sarcina membrilor conducerii, așa cum a reținut că Curtea Constituțională prin decizia nr. 82/2007. Se invocă faptul că scopul legii insolvenței se poate realiza nu numai prin demersurile administratorului judiciar, ci și prin rolul activ al creditorilor, care pe toată perioada de derulare a procedurii, nu au propus nicio măsură, astfel că administratorul judiciar a trimis notificările prin care solicita poziția lor față de propunerea de închidere a procedurii în temeiul art. 131 din Legea 85/2006, solicitând și avansarea sumelor privind cheltuielile administrative. La aceste notificări niciun creditor nu a răspuns, nu și-au exprimat eventualele puncte de vedere sau opoziții, administratorul interpretând tăcerea acestora ca o acceptare a propunerii sale.
Administratorul judiciar apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru promovarea unei acțiuni în baza art. 138 din Legea 85/2006, că o asemenea cerere nu a fost solicitată de creditori, aspecte precizate în raportul administratorului judiciar nr. 410/08.10.2008, reiterând faptul că debitoarea nu are nici, nici bunuri valorificabile sau fonduri pentru acoperirea cheltuielilor administrative, iar atragerea răspunderii administratorului, cetățean italian, nu poate fi probată.
Curtea, cu privire la cererea formulată de către administratorul judiciar în cadrul întâmpinării depuse la dosar, de a se restitui cererea de recurs pentru completare, deoarece nu conține toate datele de identificare ale părților, se constată că această cerere este nefondată, astfel că se respinge, deoarece potrivit art. 7 alin. 2 din Legea 85/206: "În procedurile contencioase reglementate de prezenta lege vor fi citate în calitate de părți numai persoanele ale căror drepturi sau interese sunt supuse spre soluționare judecătorului-sindic, în condiții de contradictorialitate."
Pe de altă parte, recurenta a indicat în dosar adresa, respectiv sediul procesual al tuturor părților care au interes procesual în cauză, astfel că procedura de citare a fost îndeplinită cu toate părțile din proces.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate de recurentă și a întâmpinării formulate de către administratorul judiciar, precum și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Acesta a fost temeiul juridic care a stat la baza pronunțării sentinței recurate, fapt care rezultă și din motivarea judecătorului sindic, iar nu prevederile art. 132 al. 2 din Legea nr. 85/2006, raportate la dispozițiile art. 129 din lege, invocate de recurentă, care nu au avut incidență în cauză.
Din acest motiv, nu se punea problema convocării adunării generale a creditorilor în termenul fixat de art. 129 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și nici a comunicării cu creditorii a raportului final, dat fiind că nu erau aplicabile în cauză prevederile art. 129 din Legea insolvenței.
Pe de altă parte, creditoarea critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei și că nu a avut posibilitatea formulării unei cereri de autorizare a introducerii unei acțiuni în conformitate cu prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește cererea creditoarei de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie).
Întrucât potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentei legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarea neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A împotriva sentinței civile nr. 2003/8.10.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./10.02.2009
Dact./10.02.2009/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător-sindic:
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu, Petruța Micu
