Spete contestatie la executare comercial. Decizia 134/2008. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

Dosar nr-

CURTEA DE APEL B - SECTIA a V-a COMERCIALA

Decizia comercială nr.134

Ședința publică de la 07.02.2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Marcela Câmpeanu

JUDECĂTOR 2: Eugenia Voicheci

JUDECĂTOR 3: Adriana Bucur

GREFIER - - -

Pe rol soluționarea cererii de repunere pe rol a cauzei formulată de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI în dosarul având ca obiect recursul formulat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței comerciale nr.2358/07.12.2005 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr.126/2003, în contradictoriu cu intimatele SC SA, SC, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, CONSILIUL LOCAL SECTOR 2 -DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL, SC IMPORT EXPORT SRL - prin lichidator judiciar SC SRL

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința comercială nr.2358 din 07.12.2005 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a respins contestația formulată de creditoarea SC SA la creanța creditoarei SC, constatând autoritate de lucru judecat în cauză, a admis excepția tardivității formulării contestațiilor la creanțele creditorilor ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 2 - DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL, invocată de lichidatorul judiciar SC SRL și a respins contestațiile creditoarei la aceste creanțe ca tardiv formulate. De asemenea s-a respins contestația creditoarei AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI la planul de distribuție întocmit de lichidatorul judiciar, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că în ce privește contestația creditoarei SC SA la creanța creditoarei SC, operează autoritatea de lucru judecat, în raport de sentințele civile nr.570/12.03.2003 și 983/28.07.2004.

Totodată contestațiile creditoarei la creanțele creditorilor ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 2 - DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL fiind tardiv formulate, au fost respinse ca atare.

Referitor la contestația creditoarei AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI la planul de distribuție întocmit de lichidatorul judiciar a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât la data de 7.09.2005 cursul de schimb leu-dolar era de 29.622 lei pentru un dolar, iar creanța creditoarei exprimată în valută în tabelul definitiv s-a transformat ținând cont de această prioritate.

Împotriva sentinței a declarat recurs AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI înregistrat sub nr- la Curtea de Apel București - Secția a Va Comercială, solicitând modificarea în tot a sentinței și, pe fond admiterea contestației.

În motivarea recursului se arată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile articolului 2 alin. 2 din Legea nr.557/18.12.2003 de aprobare OUG nr. 95/2003, care reglementează recuperarea creanțelor prioritare deținute de, dispoziții care sunt derogatorii de la prevederile Legii nr.64/1995, astfel că se aplică cu prioritate.

În mod greșit Tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor articolului 83 din Legea nr.64/1995, întrucât creanța s-a preluat la valoarea nominală exprimată în lei și nu în valută.

Creanța de 2067,23 USD înscrisă în Tabelul obligațiilor debitoarei, reprezintă echivalentul sumei de 68.096.045 ROL la cursul de 32.789 ROL/USD de la data preluării, și nu mai trebuia transformată din nou în lei. În vederea acoperirii integrale a creanței, urmează să se procedeze la plata diferenței de 6.593.945 ROL, rămasă neacoperită în urma distribuirilor.

De asemenea s-au încălcat dispozițiile articolului 124 din Legea nr. 64/1995. Aprecierea Tribunalului că dispozițiile OUG nr.51/1998 și OUG nr.95/2003 nu pot deroga de la prevederile Legii nr.64/1995 este total nejustificată, legiuitorul român urmărind prin instituirea unor norme derogatorii ocrotirea unui interes general, respectiv efortul de încasare a creanțelor bugetare și de asigurare a veniturilor publice la bugetul de stat.

În drept s-au invocat dispozițiile articolului 304 pct.9 Cod Procedură Civilă.

S-a depus la dosar înscrisuri atestând cursul valutar BNR la data deschiderii procedurii.

Sentința atacată este criticată de recurenta sub aspectul soluționării contestației acesteia la planul de distribuție întocmit de lichidatorul judiciar.

Analizând actele dosarului rezultă că sub acest aspect recursul este întemeiat.

La data de 9.09.2005 creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI a formulat contestație la planul de distribuție întocmit de lichidatorul judiciar, arătând că valoarea nominală a creanței preluate de aceasta de la prin protocolul nr.45/2005 este de 68.096.045 ROL fiind necesară pentru acoperirea integrală a creanței, suma de 6.593.945 ROL.

Respingând contestația creditoarei, cu motivarea că la data de 7.09.2005 cursul de schimb leu-dolar era de 29.622 lei pentru un dolar, iar creanța creditoarei exprimată în valută în tabelul definitiv s-a transformat ținând cont de această prioritate, Tribunalul a pronunțat o soluție nelegală. În cauză sunt aplicabile dispozițiile articolului 83(2) din Legea nr.64/1995, respectiv articolul 69 din Legea nr.85/2006. Lichidatorul judiciar nu a avut în vedere cursul leu/dolar de la data deschiderii procedurii, ci cursul de la data întocmirii tabelului de distribuție, cuantificând creanța la valoarea de 6150,21 RON.

În raport de aceste considerente, motivele de recurs sunt întemeiate și conform articolului 304 pct.9 Cod Procedură Civilă, recursul fiind fondat va fi admis, modificând în parte sentința atacată în sensul că se va admite contestația la planul de distribuție, dispunând menționarea în tabel la rubrica "suma distribuită" a sumei de 6.760,62 RON.

În mod corect, tribunalul a respins ca tardiv formulate contestațiile creditoarei SC SA, la creanțele creditorilor ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și CONSILIUL LOCAL SECTOR 2 -DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL, având în vedere că tabelul definitiv consolidat al debitoarei SC IMPORT EXPORT SRL s-a afișat la 7.09.2005, iar contestațiile s-au formulat la 5.10.2005, prin depășirea termenului de 10 zile de la afișare cum prevăd dispozițiile articolului 87, alin.2, 89 alin. 1 din Legea nr. 64/1995.

De asemenea, contestația formulată de creditoarea SC SA la creanța creditoarei SC a fost respinsă, constatând autoritatea de lucru judecat, în sensul dispozițiilor articolului 1201 Cod civil, în raport de sentința comercială nr.570/12.03.2003 prin care s-a deschis procedura reorganizării judiciare cât și de sentința comercială nr. 983/28.07.2004 prin care s-a respins contestația acestei creditoare la declarația de creanță ca netimbrată.

Aceste dispoziții ale sentinței nu au făcut obiectul criticilor aduse prin motivele de recurs. Fiind îndreptat împotriva unei sentințe care nu poate fi atacată cu apel, Curtea examinând cauza sub toate aspectele conform articolului 3041Cod Procedură Civilă, reține ca fiind legale și temeinice celelalte dispoziții ale sentinței, menținându-le ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței comerciale nr.2358/07.12.2005 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr.126/2003, în contradictoriu cu intimatele SC SA, SC, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, CONSILIUL LOCAL SECTOR 2 -DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL, SC IMPORT EXPORT SRL - prin lichidator judiciar SC SRL.

Modifică în parte sentința atacată în sensul că admite contestația la planul de distribuție și dispune menționarea în tabel la rubrica "suma distribuită" a sumei de 6.760,62 RON.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 februarie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

ex.2

Președinte:Marcela Câmpeanu
Judecători:Marcela Câmpeanu, Eugenia Voicheci, Adriana Bucur

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete contestatie la executare comercial. Decizia 134/2008. Curtea de Apel Bucuresti