Spete contestatie la executare comercial. Decizia 1507/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

Dosar nr- (Număr în format vechi 1954/2009)

DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1507

Ședința din publică de la 6 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Iulia Manuela Cîrnu I-- -

JUDECĂTOR 2: Alecsandrina Rădulescu

JUDECĂTOR 3: Rodica

GREFIER -

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței comerciale nr. 2902 din 26 mai 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații și prin lichidator judiciar

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata prin consilier juridic G, cu delegație la dosar, lipsă fiind recurenta și intimata prin lichidator judiciar

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a depus prin Serviciul Registratură din partea intimatei A note scrise, în două exemplare.

Intimata, prin consilier juridic, arată că alte cereri nu mai are de formulat și nici probe de administrat.

Nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.

Intimata, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

În susținere, arată că recurenta nu mai era în termen pentru solicitarea sumei majorate.

CURTEA

Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția VII-a Comercială la data de 12.05.2009, creditoarea SC SA a formulat contestație la raportul nr.26 al lichidatorului judiciar și la planul de distribuire a sumei afișată la ușa instanței în data de 24.04.2009.

În motivarea contestației formulate, contestatoarea a arătat că lichidatorul judiciar a inclus în planul de distribuție și creanța AVAS solicitată prin adresa nr.5641/10.03.2009, deși creditoarea AVAS nu a respectat termenele prevăzute de Legea nr.85/2006, fiind decăzută din dreptul de a-și mai realiza creanța împotriva debitoarei.

Creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a depus întâmpinare, solicitând respingerea contestației ca nefondată.

Prin sentința comercială nr.2902/26.05.2009, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a admis contestația formulată de creditoarea SC SA și a dispus ca AVAS să fie înlăturată din Planul de distribuție afișat la ușa instanței la data de 24.04.2009, cu suma menționată în adresa nr.5641/10.03.2009.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că lichidatorul judiciar a inclus în planul de distribuție suma solicitată de AVAS în adresa nr.5641/10.03.2009, deși creditoarea nu a respectat termenele legale prevăzute în Legea nr.85/2006.

În plus, judecătorul sindic a reținut că, în ceea ce privește precizarea creanței de către AVAS, lichidatorul judiciar nu a făcut dovada că a verificat suma solicitată, menționându-o direct în planul de distribuție.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială la data de 03.08.2009.

În motivarea recursului declarat, recurenta a arătat că sentința atacată este nelegală, întrucât, în speță, declarația de creanță a fost depusă de CASMB în termenul legal, AVAS subrogându-se în toate drepturile acesteia, ca urmare a încheierii contractului de cesiune de creanță.

Recurenta a arătat că CASMB s-a înscris la masa credală cu suma de 36.900 RON, în condițiile în care creanța totală este de 41.867,77 RON, astfel cum rezultă din titlurile executorii, motiv pentru care prin cererea formulată la 10.03.2009, AVAS și-a precizat câtimea pretențiilor, conform art.147 din Legea nr.85/2006, republicată, raportat la art.132 alin.2 Cod procedură civilă.

Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs formulate, văzând și dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul declarat este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Curtea reține că, în speță, recurenta-creditoare a făcut o cerere precizatoare a creanței la data de 10.03.2009, învederând că suma cu care antecesoarea sa - CASMB, s-a înscris la masa credală a fost greșit calculată prin însumarea creanțelor din titlurile executorii necontestate. Ca atare, recurenta a solicitat înscrierea în planul de distribuție și a diferenței de 4.964,74 RON, omisă de CASMB.

Curtea mai reține că judecătorul sindic a admis în întregime contestația formulată de intimata-creditoare, contestație ce viza atât raportul de activitate nr.26 al lichidatorului, cât și planul de distribuție, reținând că legea insolvenței decade creditorul din dreptul de a-și mai realiza creanța, inclusiv în ipoteza în care este vorba despre o majorare a creanței. Totodată, judecătorul sindic a apreciat că lichidatorul judiciar nu a verificat suma solicitată, menționându-o direct în planul de distribuție.

Ca atare, Curtea apreciază că prin sentința pronunțată astfel cum a fost motivată judecătorul sindic nu a soluționat integral contestația formulată de intimata-creditoare, contestație ce viza și raportul de activitate al lichidatorului judiciar, astfel încât, judecătorul sindic era obligat, în virtutea dispozițiilor art.129 Cod procedură civilă, să facă verificări, inclusiv cu privire la îndeplinirea atribuțiilor lichidatorului judiciar și eventual, să dispună refacerea raportului de activitate încheiat.

Or, în speță, judecătorul sindic a înlăturat de la masa credală suma precizată de recurenta-creditoare, motivând între altele, că lichidatorul judiciar nu a făcut verificări cu privire la suma solicitată, aspect ce nu-i poate fi imputabil recurentei-creditoare.

Curtea nu poate reține motivul invocat de recurentă, în sensul că fiind vorba despre creanțe izvorând din titluri executorii necontestate, lichidatorul judiciar nu mai poate face verificări cu privire la acestea, întrucât lichidatorul judiciar este obligat să verifice realitatea sumelor solicitate a fi înscrise în planul de distribuție, prin raportare la sumele înscrise în titlurile executorii care se invocă, aspect ce nu a fost lămurit în speța de față.

Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art.312 Cod procedură civilă raporta la art.129 Cod procedură civilă, văzând și dispozițiile art.66 din Legea nr.85/2006, republicată, Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudfecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.2902 din 26 mai 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și prin lichidator judiciar

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.11.2009.

Președinte Judecător, Judecător,

Dr. I-

Grefier,

-

Red.Jud. - 12.11.2009

Tehnored. - 13.11.2009

Nr.ex.: 2

Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială

Președinte: aragaHaraga

Președinte:Iulia Manuela Cîrnu
Judecători:Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina Rădulescu, Rodica

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete contestatie la executare comercial. Decizia 1507/2009. Curtea de Apel Bucuresti