Spete contestatie la executare comercial. Decizia 154/2010. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 154/
Camera de consiliu din 8 februarie 2010
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de creditoarea SC SRL T împotriva sentinței comerciale nr. 772/12.11.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea SC & SRL Reșița, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru creditoarea recurentă, lipsă fiind debitoarea intimată.
Procedură completă.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat se acordă cuvântul reprezentantei creditoarei recurente în susținerea recursului, aceasta solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate, ia pe fond admiterea contestației la tabelul definitiv al creanțelor debitoarei.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 772/12.11.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- s-a respins contestația formulată de creditoarea SC T, împotriva înscrierii creanței creditorului SC SRL Reșița, în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei Societatea comercială " &" Reșița, prin lichidator IP "" Reșița.
În baza art.75 din Legea nr.85/2006 s-a dispus înscrierea creanței de 22.929 lei a creditoarei SC " " SRL T, în tabelul creanțelor.
Pentru a hotărî astfel judecătorul sindic a reținut următoarele:
Creanța contestată de creditoarea SC T, aparține creditorului SC SRL Reșița, și este în valoare de 64.844 RON. Contestatoarea susține în mod nejustificat că ar fi o eroare faptul că lichidatorul a înscris această creanță în tabelul definitiv. Ea a fost înscrisă și în tabelul preliminar (fila 112 dosar), iar contestatoarea cunoștea existența creanței încă de la acel moment - 19.03.2009 și se prelevează de art. 57 alin.1 din lege pentru a eluda termenul fixat de judecătorul sindic în sentința de deschidere, termen prevăzut de art.62 alin.1 din lege, pentru eventualele contestații la tabelul preliminar.
Cu toate acestea, verificând susținerile contestatoarei față de dispozițiile art.75 alin.1 din lege, potrivit cu care: (1)"După expirarea termenului de depunere a contestațiilor, prevăzut la art.73 alin.(2), și până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestație împotriva trecerii unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabel definitiv de creanțe, în cazul descoperirii existenței unui fals, dol sau unei erori esențiale care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, precum și în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute".
Judecătorul sindic a constatat că respectiva creanță nu a fost trecută în tabel ca urmare a unei erori "esențiale" așa cum dispune textul de lege citat iar SC SRL Reșița, în calitate de creditor, a depus toate documentele justificative ale creanței sale, compusă din: 1)- -contract în valoare de 90.000 lei; 2)- factura nr.39 în valoare de 33.000 lei; 3)- chitanțe eliberate de CEC, Sucursala Reșița, în sumă totală de 19.719,42 RON și 5)- facturi emise de SC ENERGIE SA, în valoare de 4.626,64 RON.(fila 96 și urm. dosar).
Faptul că administratorului firmei creditoare a făcut plata datoriei debitoarei către SC ENERGIE SA, rezultă și din adeverința de la fila 232 dosar, depusă în dovedirea creanței.
Referitor la celelalte motive invocate de contestatoare: creanța de 6350 euro provenind dintr-un împrumut personal a fost retrasă și scoasă din tablou, iar contravaloarea contractului de vânzare-cumpărare de 109.719,42 RON nu a fost facturată în întregime pentru că debitorul nu a mai perfectat contractul.
Astfel fiind, s-a respins contestația formulată de către contestatoarea SC T, ca fiind neîntemeiată.
Pe de altă parte, din cererea introductivă depusă de SC " T, rezultă că are o creanță certă, lichidă și exigibilă în valoare totală de 22.929,71 lei, compusă din suma de 8.261,13 lei reprezentând contravaloarea facturi fiscale, suma de 14.629,43 lei cu titlu de penalități de întârziere și suma de 39,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Titlul executoriu este o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, astfel, că susținerea lichidatorului, că este necesară verificarea creanței e doar parțial adevărată.
Tribunalul, a obligat lichidatorul să înscrie, în baza art.75 din Legea 85/2009, în mod provizoriu în tabelul creanțelor întreaga creanță a creditoarei " " T, în valoare totală de 22.929,71 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea SC SRL T solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate, ca fiind netemeinică și nelegală, iar pe fondul admiterea contestației.
În motivare se arată că și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art.75 din Legea nr.85/2006, iar potrivit acestui text de lege, orice parte interesata poate formula contestație împotriva înscrierii unei creanțe în tabelul definitiv de creanțe, în cazul descoperirii existentei unui fals, doi sau unei erori esențiale care au determinat admiterea creanței, contestație care se poate formula după expirarea termenului de depunere a contestațiilor, prevăzut de art.73 alin.2 din legea și până la închiderea procedurii.
Prin aceasta contestație nu s-a încercat eludarea termenului de depunere a contestațiilor împotriva tabelului preliminar al creanțelor, în condițiile în care a fost formulata în momentul descoperirii unei erori esențiale, eroare care a fost confirmată parțial și de către lichidatorul judiciar, având în vedere faptul că creanța în valoare de 6350 euro provenind dintr-un împrumut personal a fost retrasă și scoasă din tablou, ulterior formulării contestației de către
Cu privire la creanța creditoarei, aceasta este nedovedită, fiind înscrisă din eroare în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei &
Creditoarea, prin declarația de creanță aflată la dosar (fila 96) a solicitat înscrierea la masa credală cu suma de 147.346,06 lei si 6.350 euro.
Cu privire la creanța de 147.346,06 lei, această sumă nu este datorată de către debitoarea & creditoarei, creanță care se compune din suma de 90.000 lei (-Contractul/12.07.2007), fără a face dovada faptului că această sumă a intrat în patrimoniul debitoarei, din suma de 33.000 lei (factura fiscală nr.39/30.01.2008), care reprezintă de fapt facturarea în parte a sumei menționate în -Contractul/12.07.2007, la care se adaugă chitanțele eliberate de CEC Sucursala Reșița, în valoare de 19.719,42 lei din care de asemenea nu reiese faptul că suma respectiva a intrat în patrimoniul debitoarei.
De asemenea, la sumele menționate mai sus, se adaugă suma de 4.626,64 lei reprezentând contravaloarea unor facturi emise de către ENERGIE, înscrisuri din care rezultă faptul că această sumă a fost achitată de către o persoana fizică și nu de către creditoarea pentru debitoarea &, fapt confirmat și de către instanța de fond, în Sentința Comerciala nr.722/JS/12.11.2009 fiind reținut faptul că administratorul firmei creditoare a făcut plata datoriei debitoarei către ENERGIE, nicidecum societatea comerciala pe care o reprezintă.
În cuprinsul facturilor fiscale emise de către ENERGIE în valoare de 4.626,64 lei, este înscrisă mențiunea "achitat de CI. KS-"
Creditoarea nu a făcut dovada achitării prețului menționat în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.781/04.03.2008 la ., respectiv suma de 109.719,42 lei, ci doar că s-a achitat suma de 33.000 lei, contract care a fost menținut de către lichidatorul judiciar.
Conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.781/04.03.2008 la., & prin lichidator judiciar a vândut creditoarei, imobilul înscris in nr. 16995, pentru prețul de 109.719,42 lei, în contract fiind menționat faptul că prețul a fost achitat în întregime anterior încheierii contractului, conform antecontractelor de vânzare-cumpărare.
În înscrisul intitulat " adițional la pre contract712.01.2008 (fila 98 dosar) este menționat faptul că s-a achitat suma de 7.456,07 RON prin chitanța nr.-/1 eliberată de CEC Sucursala Reșița și suma de 12.263,35 RON eliberată de Sucursala CEC Reșița, suma care acoperă integral valoarea de cumpărare a terenului înscris în CF nr.16995, în suprafață de 1.384,50 mp.
La filele 104-105 dosar se regăsesc chitanțele și respectiv recipisele de consemnare care au fost emise la data de 12.02.2008, respectiv la o data ulterioară înscrisului intitulat " adițional la pre contract"/12.01.2008, și mai mult decât atât sumele achitate cu aceste chitanțe au fost puse la dispoziția, în doua dosare execuționale, fiind sume datorate de către GRUP T și, creditoarea nefăcând dovada achiziționării terenului menționat în cuprinsul înscrisului intitulat " adițional la pre contract712.01.2008.
De asemenea, în înscrisul intitulat "-.07.2007, este menționat faptul că a achitat suma de 90.000 lei, cu titlu de avans, fără a se face dovada achitării acestei sume.
Fiind vorba despre o vânzare-cumpărare între doua societăți comerciale, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, & în calitate de vânzător avea obligația de a emite factură fiscală a cărei valoare să corespundă cu valoarea menționată în contractul de vânzare-cumpărare, respectiv suma de 109.719,42 lei, iar în momentul în care în calitate de cumpărător a efectuat plăți la această factură fiscală, ar trebui să existe chitanțe emise de către vânzător sau extrase de cont care sa reflecte plățile efectuate.
În realitate, debitoarea & în calitate de vânzător a emis factura fiscală nr.39/30.01.2008 în valoare de 33.000 lei, și nu de 109.719,42 lei care este menționat ca și preț al contractului.
Creditoarea a anexat mai multe chitanțe din care reiese faptul că această factură a fost achitată în întregime, respectiv: chitanța nr.40/31.01.2008 în valoare de 5.000 lei, chitanța nr.39/30.01.2008 în valoare de 5.000 lei, chitanța nr.41/01.02.2008 în valoare de 5.000 lei, chitanța nr.42/04.02.2008 în valoare de 5.000 lei, chitanța nr.43/05.02.2008 în valoare de 5.000 lei, chitanța nr.44/06.02.2008 în valoare de 5.000 lei, chitanța nr.45/07.02.2008 în valoare de 3.000 lei.(filelel00-103 dosar)
Cu toate acestea, lichidatorul judiciar Reșița, din eroare a admis creanța creditoarei în valoare de 64.844,00 lei, creanță nejustificată și nedovedită, care se compune din echivalentul în lei al sumei de 6.350 euro (contractul de împrumut/08.12.2008) la care se adaugă suma de 37.626,64 lei, reprezentând diferența dintre suma de 147.346,06 lei, creanță nejustificată conform celor expuse mai sus, și suma de 109.719,42 lei (prețul contractului de vânzare cumpărare), și aceasta din urmă fiind o creanță nedovedită.
Referitor la creanța în valoare de 6.350 euro, solicitată în baza contractului de împrumut/08.12.2008, conform acestui contract de împrumut, în calitate de împrumutat, a primit de la în calitate de împrumutător, suma de 6.350 euro, cu obligația împrumutatului de a restitui împrumutătorului suma menționată, cel târziu la data de 30.01.2009.
Din acest contract nu rezulta faptul că & ar fi împrumutat suma de 6.350 euro de la, contractul fiind încheiat între doua persoane fizice, debitoarea neasumându-si nicio obligație prin contractul de împrumut/08.12.2008.
Cu toate ca lichidatorul judiciar a recunoscut faptul că această creanță a fost înscrisă din eroare în tabelul definitiv al creanțelor, procedând la retragerea acesteia și modificarea tabelului definitiv al creanțelor la data de 23.10.2009, în mod nelegal, instanța de fond a apreciat că această creanță este justificată.
Un alt motiv de recurs este și faptul că prin Sentința Comerciala nr.722/JS/12.11.2009, Tribunalul C-S s-a pronunțat asupra unei cereri care nu a făcut obiectul contestației formulate.
Astfel, instanța de fond a dispus înscrierea creanței contestatoarei în valoare de 22.929,00 lei în tabelul creanțelor, în condițiile în care a fost înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor cu suma de 23.607,12 lei.
La data de 23.10.2009, lichidatorul judiciar a procedat la reducerea creanței contestatoarei, dispunând înscrierea în tabelul definitiv modificat, cu suma de 16.522,26 lei.
Împotriva tabelului definitiv modificat, a formulat contestație care a fost admisa la data de 10.12.2009.
Pentru toate aceste considerente, a solicitat admiterea recursul așa cum a fost formulat, modificarea în totalitate a Sentința Comerciala nr.772/JS/12.11.2009 pronunțata de către Tribunalul C-S, ca fiind netemeinică și nelegală, iar pe fondul cauzei să fie admisă contestația formulată împotriva înscrierii în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei &, ca fiind temeinică și legală.
În drept, invocă dispozițiile art.304 pct.6 si 9.proc.civ. art.312 alin.3 proc.civ. art.12 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
Analizând recursul din prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, conform art. 304/1 Cpc. Curtea constată că acesta este nefundat.
Din probele administrate în cauză și raportat la susținerile părților, se reține că în privința motivului de recurs în care se arată, de către creditoare, faptul că prin nr.722/JS/12.11.2009, Tribunalul C-S s-a pronunțat asupra unei cereri care nu a făcut obiectul contestației formulate, acesta este lipsit de interes.
Creditoarea arată că instanța de fond a dispus înscrierea creanței contestatoarei în valoare de 22.929,00 lei în tabelul creanțelor, în condițiile în care a fost înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor cu suma de 23.607,12 lei, însă la data de 23.10.2009, lichidatorul judiciar a procedat la reducerea creanței contestatoarei, dispunând înscrierea în tabelul definitiv modificat, cu suma de 16.522,26 lei.
În fine, împotriva tabelului definitiv modificat, a formulat contestație care a fost admisa la data de 10.12.2009 astfel că nu se mai impune analiza acestui aspect.
Raportat la celelalte motive invocate de contestatoare: creanța de 6350 euro provenind dintr-un împrumut personal a fost retrasă și scoasă din tablou, iar contravaloarea contractului de vânzare-cumpărare de 109.719,42 RON nu a fost facturată în întregime pentru că debitorul nu a mai perfectat contractul.
În privința temeiului de drept invocat, art. 75 din nr. 85/2006, acesta a fost corect înlăturat de instanța de fond, față de considerentul că niciuna dintre ipotezele acolo prevăzute nu sunt aplicabile în cauza de față. Astfel, judecătorul sindic a constatat, în mod corect, că respectiva creanță nu a fost trecută în tabel ca urmare a unei erori "esențiale" așa cum dispune textul de lege citat iar SC SRL Reșița, în calitate de creditor, a depus toate documentele justificative ale creanței sale, compusă din pre-contract în valoare de 90.000 lei; factura nr.39 în valoare de 33.000 lei; chitanțe eliberate de CEC, Sucursala Reșița, în sumă totală de 19.719,42 RON și facturi emise de SC ENERGIE SA, în valoare de 4.626,64 RON(fila 96 și urm. dosar).
Faptul că administratorului firmei creditoare a făcut plata datoriei debitoarei către SC ENERGIE SA, rezultă și din adeverința de la fila 232 dosar, depusă în dovedirea creanței, la dosarul de fond.
Față de aceste considerente, Curtea, văzând că motivele invocate nu pot conduce la modificarea ori la casarea sentinței criticate, va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea SC SRL T împotriva sentinței comerciale nr. 772/12.11.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea SC SRL T împotriva sentinței comerciale nr. 772/12.11.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 8 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /22.02.2010
Dact. /24.02.2010
Prima instanță - Trib. C-
Judecător -
4 ex./ 2 com.
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu, Petruța Micu