Spete contestatie la executare comercial. Decizia 1607/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. 80+/190/2007
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1607/2009
Ședința publică de la 07 Mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 2: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 3: Liviu Ungur
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții și împotriva deciziei civile nr. 3/2 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr.80+/190/2007 al Tribunalului Bistrița -N, privind și pe intimata-reclamantă - IMPORT - EXPORT SRL, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat - pentru recurenți și avocat pentru intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că nu s-a achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar pentru recurs, deși recurenții au fost legal citați cu această mențiune, precum și faptul că, urmare a solicitării instanței, s-a comunicat copia dosarului execuțional nr. 380/2006 al BEJ.
Reprezentantul recurenților depune la dosar chitanța nr. - din 7 mai 2009 prin care s-a achitat taxa judiciară pentru recurs în valoare de 97 lei, și timbru judiciar în valoare de 5 lei, astfel că se constată că recursul este legal timbrat.
Reprezentantul intimatei depune la dosar întâmpinare, din care un exemplar se comunică reprezentantului recurentei.
Întrucât părțile arată că nu au alte cereri de formulat, curtea, după deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurenților solicită admiterea recursului declarat și, în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, motivat de faptul că atât instanța de fond cât și cea de apel au soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului și nu s-au pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere. Nu se poate vorbi de tardivitate în ce privește contestația la executare, aceasta putând fi formulată în orice etapă a executării silite.
În subsidiar, solicită modificarea în totalitate a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii principale și admiterii în întregime a cererii reconvenționale. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial și transport, conform chitanțelor justificative depuse la dosar (45, 50).
În susținerea poziției sale procesuale, arată că recurentul a neglijat în mod vădit să uziteze de căile legale de atac, să formuleze apărări în termen util. Invocă principiul echipolenței, arătând că recurentul avea posibilitatea să formuleze, potrivit art. 8 din nr.OG5/2001, cerere în anulare împotriva ordonanței, chiar dacă aceasta nu i-a fost comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, aflându-se în termenul legal de 10 zile, care începe să curgă din momentul în care debitorul a primit somația împreună cu titlul executor. Dreptul legal al debitorului de introduce cerere în anulare în termen de 10 zile de la primirea hotărârii împreună cu somația de executare trebuie privit prin analogie perfectă cu dreptul părții de a introduce apelul, chiar dacă hotărârea nu s-a făcut odată cu somația la executare, potrivit art. 284 alin 2 pr.civ. Cu privire la contestația formulată de, arată că aceasta, chiar dacă ar fi fost introdusă în termenul legal, s-ar fi impus a fi respinsă pentru lipsa calității procesuale.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
. Prin decizia civilă nr.3 din 2 decembrie 2008, pronunțată în dosarul nr.80+/190/2007 al Tribunalului Bistrița -N, n baza art. 296 Cod procedură civilă s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de intimații și împotriva sentinței civile nr. 3850 din 26 noiembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr-, care a fost menținută în întregime.
Totodată, au fost obligați apelanții și să plătească intimatei - IMPORT-EXPORT SRL B, suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată, în apel.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, prin ordonanța nr. 2.139/2006, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr-, s-a admis cererea creditoarei - IMPORT-EXPORT SRL B și au fost somați debitorii și - - SRL B, în solidar, să achite creditoarei suma de 34.000 RON, reprezentând avans cumpărare de material lemnos nelivrat creditoarei și dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data de 1.06.2004 și până la data plății, și această ordonanță a devenit titlu executoriu după învestirea sa cu formulă executorie, și cum debitorii nu au înțeles să execute de bună voie creanța, contestatoarea a fost nevoită că pornească formele de executare silită prin Biroul executorului judecătoresc în dosarul execuțional 380/ex/2006, la cererea acesteia, ca urmare a încuviințării executării silite potrivit încheierii civile nr. 2464/CC/2006,pronunțată în dos. nr-.
În urma investigațiilor executorului s-a constat că societatea comercială debitoare se află în procedura insolvenței, iar apartamentul identificat mai sus este proprietatea comună a intimatului și a soției acestuia (așa cum rezultă din coala evolutivă de CF 5570/7 B nr.top.8043/b/7, atașată în copie la fila 42 din dosar) și dată fiind această situație, executorul judecătoresc a redactat procesul-verbal din data de 27.12.2006(44), prin care a constatat impedimentul la executare respectiv,suspendând executarea silită imobiliară până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii de partaj a apartamentului, care este proprietatea devălmașă a soților și, care, potrivit art. 493 alin. 1 Cod procedură civilă, au înțeles să formuleze contestație la executare, solicitând instanței că constate că acest bun este proprietatea loc comună în devălmășie, în calitate de soți, în considerarea disp. art. 30 Codul familiei, în realitate fiind dobândit în cote egale de către soți, bunul fiind unul susceptibil de executare silită și de a fi împărțit prin hotărâre judecătorească, conform disp. art. 36 alin. 2 Codul familiei,și în timpul căsătoriei intimaților, deoarece executorul judecătoresc a constatat că intimatul datorează contestatorului, alături de societatea aflată în insolvență, suma totală de 44.567 lei + cheltuielile de executare în valoare de 3.526,65 lei (așa cum reiese și din procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc, în data de 15.11.2006, atașat la fila 28 din dosar).
Față de această situație, văzând impedimentul de executare asupra bunului urmărit și necesitatea recuperării de către contestatoare a creanței sale, fiind imposibilă continuarea executării silite în condițiile prev. de art. 493 alin. 1 Cod procedură civilă, în condițiile în care executarea silită mobiliară începută de executor nu și-a atins scopul, debitorii-intimați neefectuând nici o plată creditoarei-contestatoare, deși au fost somați de către executor, care a respectat întrutotul disp. art. 411.pr.civ. ultima soluție ce se poate adopta este executarea silită imobiliară asupra apartamentului în discuție.
Este real faptul că prin Decizia în interesul legii nr. 11/2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, că cererea de învestire cu formulă executorie a ordonanței de admitere, în tot sau în parte, a somației de plată nu este admisibilă, dacă aceasta nu a fost comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, însă această decizie nu trebuie folosită în mod abuziv de către persoanele interesate doar pentru a fi șicanați creditorii și a se prelungi astfel termenul de recuperarea a creanței pe care o au față de debitori, înțelegând că solicite doar anularea încheierii de investire cu formulă executorie și ca atare anularea formelor de executare silită, doar pentru simplul motiv că nu s-a comunicat prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire ordonanța, înțelegând că această apărare să fie făcută nu în cadrul unei contestații la executare, ci în cadrul unei acțiuni oblice, sub forma unei,cereri reconvenționale".
Ca atare, în speță, intimații, deși au fost citați la adresa lor de domiciliu, pe tot timpul soluționării cauzei având ca obiect somație de plată, dar și după începerea executării silite, respectiv în mun. B,-, jud. B-N, adresă care a fost constatată și în prezenta cauză, la termenul de judecată din 23.04.2007, din copiile cărților de identitate ale intimaților, atașate la dosar (49-50),ei nu au formulat nici o apărare,în condițiile în care puteau formula în cel mai rău caz o contestație la executare proprie. În speță însă numai în momentul în care contestatoarea a formulat contestație,intimații au înțeles să se apere formulând pe cale apărărilor propria contestație la executare.
Așa cum s-a arătat mai sus numai în condițiile în care intimații nu s-ar fi putut apăra, ar fi putut invoca nulitatea relativă și astfel ar fi putut solicita anularea încheierii de investire cu formulă executorie a ordonanței ce conține somația de plată, însă, în speță, pe tot parcursul executării silite intimații au primit de la executor atât copia titlului executor atât copia titlului executoriu, cât și primele acte și forme de executare silită, potrivit dovezii de comunicare întocmită de executorul judecătoresc (fila 43 din dosar) aceasta fiind afișată tot la adresa intimaților, adresă consemnată și în cărțile de identitate ale intimaților (49-50), iar dovada de comunicare indică faptul că aceste acte au fost afișate la ușa de domiciliu în data de 15.12.2006, ei formulând contestația la executare abia în data de 5.03.2007, potrivit acțiunii reconvenționale anexată la fila 14 din dosar.
Conform art. 723 alin. 1 Cod procedură civilă, drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, or, în cauză, deși intimații nu au fost vătămați, în sensul disp. art. 105.pr.civ. prin necomunicarea prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire a titlului executoriu, ei s-au folosit în mod abuziv de dreptul de a solicita anularea încheierii bazându-se de existența Deciziei în interesul legii nr. 11/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în detrimentul contestatoarei, neavând alt scop decât să paralizeze astfel continuarea executării silite, făcând practic imposibilă recuperarea de la aceștia a datoriei pe care o au,ceea ce în mod evident nu este decât un abuz de drept din partea intimaților. Pe de altă parte, intimații sunt cei care și-au dat o altă adresă de domiciliu decât cea din cartea lor de identitate, așa cum rezultă din actul intitulat,Chitanță", pe care l-a semnat intimatul atât în nume propriu cât și ca administrator al - Serv SRL B, act emis în data de 1.06.2004 și care a stat la baza pronunțării ordonanței atacate, cu toate că ambii intimați aveau altă adresă în cartea de identitate, B,-,. B,.7, adresă pe care o aveau în acest act de identitate înainte de a se încheia,Chitanța", intimata are acest domiciliu, cel puțin din data de 14.01.2004, iar intimatul din data de 12.06.2002 (conform copiilor cărților lor de identitate atașate la 49-50 din dosar).
Ca atare, instanța a considerat contestația la executare silită ca fiind întemeiată și a admis-o ca atare, în considerarea disp. art. 493 și urm. Cod procedură civilă și astfel, având în vedere și concluziile expertului tehnic, care a întocmit expertiza în construcții, s-a constatat calitatea de bun comun, în cote egale, asupra apartamentului situat în B,-,. III,. B,. 7, înscris în CF nr. 5570/7 B nr. top. 8043/b/7, compus din 4 camere, bucătărie, hol, de alimente, 2 balcoane, precum și cota indiviză de 9,12 părți din părțile comune și 24,3/198 părți din teren, raportat și la disp. art. 30 din Codul familiei, acest imobil fiind bun comun devălmaș al soților și (fapt ce reiese din coala de CF, atașată în copie la fila 35 din dosar), iar potrivit art. 36 alin. 2 Codul familiei, rap. la art. 493 Cod procedură civilă, se va dispune partajarea bunului de mai sus, prin atribuirea acestuia intimatului,cu obligarea sa la plata sumei de 90.000 lei, cu titlu de sultă compensatoare către intimata (raportat la prețul de circulație al apartamentului de 180.000 lei, stabilit de către expertul tehnic și la cota de dobândire de 1/2-a parte a fiecăruia dintre soți) și în baza art. 22 din Legea nr. 22 din Legea nr. 7/1996 se va dispune înscrierea în CF a dreptului de proprietate asupra acestuia în favoarea intimatului. Potrivit argumentelor expuse mai sus, instanța a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată în cauză de către intimații și și potrivit art. 274 Cod procedură civilă, i-a obligat că achite contestatoarei suma de 2799 lei cu titlu cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu avocațial și onorariu pentru expertiză.
II. Împotriva sentinței au declarat apel intimații și, considerând-o ca netemeinică și nelegală, și solicitând: în principal, admiterea apelului, în baza art. 297 Cod procedură civilă, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Bistrița; iar în subsidiar - admiterea apelului, în baza art. 296 Cod procedură civilă, modificarea în totalitate a sentinței în sensul respingerii acțiunii principale (contestației creditoarei) și admiterii în întregime a cererii reconvenționale (contestației intimaților) și pe cale de consecință: să se dispună anularea încheierii nr.2464/CC/2006, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr- prin care s-a dispus investirea cu formulă executorie a ordonanței nr.2139/2006, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr-; să se constate că intimații nu au calitatea de debitor față de reclamanta - Import-Export SRL, și; să se dispună anularea tuturor formelor de executare silită efectuate de executorul judecătoresc în dosarul execuțional nr. 380/ex/2006. Cu cheltuieli de judecată.
Apelanții învederează că, în ce privește calea de atac, acțiunea principală (contestația creditoarei) este întemeiată pe disp. art. 400/1 Cod procedură civilă, iar acțiunea reconvențională (contestația) intimatei se întemeiază pe disp. art. 401 alin. 2 Cod procedură civilă, astfel în speță sunt incidente disp. art. 402 alin. 2 teza a II-a Cod procedură civilă, potrivit căruia calea de atac aplicabilă este apelul.
În motivarea apelului, apelanții, în principal, susțin că instanța de fond a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea tuturor capetelor de cerere formulate la fondul cauzei și anume, deși, ei au invocat, în conformitate cu disp. art. 10 din OG nr.5/2001, apărări de fond împotriva somației de plată,respectiv că aceasta a fost greșit admisă și împotriva lui ca persoană fizică și nu doar împotriva - Serv SRL, cum era normal, instanța nu s-a pronunțat asupra acestor cereri, motivând oarecum că acesta apărări ar fi tardive, dar le respinge ca fiind neîntemeiate și toate acestea pe baza confuziei care se face între sediul societății (- - nr.9) și domiciliul apelanților, persoane fizice (- -, bloc 3,. B,.7). Astfel, în nici un caz, instanța nu s-a pronunțat asupra legalei sau nelegalei obligări a persoanei fizice în solidar cu - Serv SRL prin ordonanța privind somația de plată contestată, și prin urmare, se impune, în principal, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, în baza art.297 Cod procedură civilă.
În subsidiar în cererea de apel, apelanții apreciază sentința ca fiind netemeinică și nelegală, arătând că instanța de fond a încălcat disp. art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, care dispun în sensul obligativității pentru instanțele de judecată a deciziilor pronunțate în interesul legii, care chiar dacă plac sau nu, sunt sau nu folosite abuziv în procese, trebuie aplicate ca atare și prin urmare, în baza disp. art.399 alin. 2/1 Cod procedură civilă, raportat la decizia în interesul legii nr.11/2006, instanța de fond trebuia să constate că cererea de învestire cu formulă executorie formulată de creditoare era inadmisibilă, să dispună anularea încheierii nr.2464/CC/2006, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr- și să constate că executarea silită nu are loc în prezenta unui titlu executoriu /art. 372 Cod procedură civilă) și drept urmare să dispună anularea tuturor actelor de executare în baza art.399 alin.2 Cod procedură civilă.
De asemenea, apelanții au susținut că analizând apărările de fond pe care le-au făcut împotriva ordonanței de admitere a cererii somației de plată, apreciază că instanța fondului trebuia să constate din cuprinsul înscrisului că suma a fost plătită societății comerciale pentru prestarea unor servicii comerciale (procesare bușteni), apelantul primind banii în numele și pentru societate, astfel că numai această societate era debitor al - Import SRL, ceea ce înseamnă că ordonanța cuprinzând somația de plată atacată era în parte nelegală, cel puțin în ce privește obligarea lui la restituire vreunei sume (de fapt, era în întregime nelegală pentru că nu se pot pune părțile unui contract în situația anterioară fără a se dispune în prealabil rezoluțiunea contractului.
Inițial, apelul a fost repartizat spre soluționare Secției civile a Tribunalului Bistrița -N, însă aceasta, prin încheierea de ședință din 3 aprilie 2008, transpus cauza în vederea soluționării la secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului, apreciind că natura litigiului, determinată de natura debitului urmărit, este comercială și astfel, cauza s-a înregistrat la Secția Comercială,de Contencios Administrativ și Fiscal, în fața căreia părțile au fost legal citate.
Intimata - Import-Export SRl a formulat întâmpinare (6-10), solicitând respingerea apelului,ca nefondat și obligarea apelanților la cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 lei, reprezentând onorariul de avocat, arătând, în esență următoarele:
Prima instanță a reținut, în mod corect,că prin ordonanța nr.2139/2006 a Judecătoriei Bistrița, au fost somați debitorii creditoarei - -Import SRL să achite acesteia suma de 34.000 lei reprezentând avans cumpărare de material lemnos nelivrat creditoarei, respectiv dobânda aferentă acestei sume, începând cu data de 1.076.2004 și până la data plății efective, și după investirea cu formulă executorie, ordonanța a devenit titlu executoriu, fiind pusă în executare silită în dosarul execuțional nr. 380/ex/2006, și în urma investigațiilor executorului, s-a constatat că pârâta societate comercială se află în procedură de insolvență, iar apartamentul situat în mun. B,-,. B,. 7, supus executorii,este proprietate comună a ambilor soți (potrivit colii evolutive din 5570/7 B).
Față de situația de mai sus, instanța a respins în mod corect, ca neîntemeiată, cererea reconvențională și sub acest aspect trebuie observat că, în lumina disp. art. 10 din legea specială - OG nr. 5/2001, cel interesat poate face contestație la executare, potrivit disp. proc. civilă, contestație prin care debitorul poate invoca apărări pe fond împotriva titlului executoriu, cu excepția cazului în care a formulat potrivit art. 8 cererea în anularea ordonanței de admitere a cererii creditorului. Din conținutul acestei dispoziții speciale rezultă neechivoc că nimic nu îi împiedică pe cei doi debitori obligați în solidar ( și/sau - SRL) să formuleze mai întâi separat, potrivit art. 8 din OG nr. 5/2001, cererea în anulare, care ar fi paralizat de drept formele de executare silită, întrucât nu ar mai fi existat titlu executoriu (ordonanța nemaifiind definitivă și executorie), în condițiile în care nu s-a făcut comunicarea ordonanței nu s-a făcut prin scrisoare recomandată, ori debitorul nu a uzitat de această cale legală specială, obligatorie în opinia intimatei, ci a formulat împreună cu soția sa -terță persoană, o acțiune reconvențională, în propria contestație la executare a creditorului.
Desigur, dacă se ataca separat ordonanța - titlu executor - judecarea contestației creditorului trebuia suspendată, în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă și în acest sens, trebuie observat că, abia în apel, apelanții au realizat eroarea și încearcă acum să prezinte,acțiunea reconvențională" drept o,contestație la executare "proprie, ceea ce este inadmisibil, deoarece cererea reconvențională, potrivit art. 119 Cod procedură civilă, trebuia judecată odată cu cererea principală, în nici un caz după judecarea cererii principale, și cu atât mai puțin în faza executării silite, în dosarul privind contestația la executare pornită de creditor, pentru partajarea forțată a bunurilor imobile proprietate comună a debitorului, respectiv a soției acestuia.
În al doilea rând, chiar dacă s-ar asimila totuși acțiunea reconvențională unei contestații la executare proprii, contestatoarea a formulat prematur contestația, atâta vreme cât art. 401 alin. 2 Cod procedură civilă, invocat expres în apel, menționează că terța persoană poate introduce contestația în termen de 15 zile de la efectuarea vânzării, ori de la data predării silite a bunului, ori, în cauză, nu s-a ajuns cu formele de executare silită până la faza vânzării silite a bunului, și din acest punct de vedere, contestația se impunea a fi respinsă.
Pe fond, invocarea lipsei calității procesuale a intimatului, trebuia observat conținutul înscrisului ce constituie titlu executor și anume că,subsemnatul, domiciliat în loc. B,-, XB -în calitate de asociat unic la - SERV SRL B cu sediul la aceeași adresă,mai sus menționată,am primit suma de 340.000.000 lei de la - Import-Export", or, din această formulare nu se poate trage concluzia susținută de intimatul în sensul că primind personal banii de la - Import-Export,în calitatea sa de asociat unic la - - SRL,societatea este singura responsabilă de neîndeplinirea obligației contractate și în consecință doar ea trebuie obligată la restituire.
Raportat la principala lacună a conduitei lor procesuale (constând într-o impardonabilă pasivitate și neatacare în termenele prevăzute de lege, în primul rând a ordonanței conținând somația de plată, apoi a formelor de executare silită, mai întâi mobiliară, și apoi imobiliară - comunicate intimaților/apelați repetat, în trei rânduri de către Biroul executorului judecătoresc ), intimatul apreciază că, în mod corect, prima instanță nu mai avea obligația să intre în cercetarea tuturor capetelor de cerere ale,acțiunii lor reconvenționale " vizând apărări de fond, și în acest sens, trebuie observat că instanța a făcut o prezentare succintă a momentelor procesuale în care intimații și - - SRL aveau posibilitatea legală de a se prezenta mai întâi în instanță, sau de a formula întâmpinare, în care să invoce aspectele susținute în prezent.
În legătură cu necitarea respectiv,necomunicarea actelor de executare la adresa reală și legală,invocată de intimați, trebuie observat că din analiza combinată a celor două acte de identitate ale intimaților și din cuprinsul chitanței doveditoare pe fond a creanței din dosarul acvirat, se constată cartea de identitate a intimatului,în care apare menționat domiciliul situat în B,-, a fost emisă la data de 12.06.2002, în timp ce chitanța sub semnătură privată doveditoare a creanței certe, lichide și exigibile, a fost redatată, respectiv semnată de către intimat la 1.06.2004. Așadar, la această din urmă dată, debitorul principal și-a înscris în actul doveditor al predării-primirii sumei de bani, cu titlu clar/neechivoc de domiciliu, adresa din B,-, respectiv aceeași adresă care este menționată și ca sediu al - - Serv SRL,ceea ce dovedește acordul sau voința, în sensul de a fi citați - atât persoana fizică cât și societatea - la adresa respectivă. Pe de altă parte, pârâta - urmărită - - Serv SRL, al cărei asociat unic este pârâtul-urmărit, a fost citată la adresa exactă a sediului ei, B, str. - -, dar cu toate acestea, nici această intimată nu a folosit căile legale de atac, nici înainte și nici după demararea procedurii de executare silită.
Pe cale de consecință, în mod corect prima instanță a conchis că pe întreaga durată a judecării pe fond a somației de plată, respectiv a comunicării actelor de procedură în faza de executare silită la adresa unică indicată, chiar de către intimatul, ca domiciliu, respectiv sediu al societății sale,ei nu au formulat nici un fel de apărare, în condițiile în care puteau formula în cel mai rău caz o contestație la executare proprie" și în fine, s-a apreciat la fel de corect că în lumina art. 723 alin. 1 Cod procedură civilă,drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.
În legătură cu această ultimă chestiune, se impune a observa un aspect esențial și anume că intimații/apelanți nu au susținut și nici nu susțin vreun moment că în realitate ei nu au luat cunoștință de fazele procesuale, ci doar înțeleg să invoce cu caracter pur formal excepția,scrisorii recomandate cu confirmare de primire", pretins obligatorie prin Decizia nr. 11/2006 a, respectiv excepția, necitării la adresa reală și legală",or, în opinia intimatei, instanța supremă a pronunțat această decizie doar pentru situațiile de excepție, în care debitorul face dovada concludentă și pertinentă că realmente nu i s-au comunicat actele susmenționate. Astfel, analizând spiritul general al argumentării deciziei în cauză, se constată că,ordonanța de admitere a cererii de somație de plată are caracter provizoriu, iar definitivarea ei, depinde de exercitarea de către debitor a cererii de anulare și, respectiv de modul de soluționare a acesteia, ori, din examinarea procedurilor de citare, rezultă fără echivoc că acestea au fost legal îndeplinite, conform regulilor procedurale civile,exact la adresa indicată de către debitori (persoană fizică și juridică), în actul ce constituie titlu executoriu,iar dacă apelații doreau,aveau posibilitatea să folosească mai întâi în termen legal cererea în anulare, iar apoi contestația proprie la executare silită.
Pe cale de consecință,s e poate trage concluzia că, realizând că au pierdut termenele legale în care se puteau formula apărări pe fond,intimații invocă acum aceste excepții - inadmisibile în speță, sperând cu tot dinadinsul ca apelantul/debitor (cealaltă debitoare-- SRL a renunțat complet la orice apărare), va putea evita plata datoriei bănești la care a fost obligat în solidar.
Ulterior, prin Notele în completarea întâmpinării (filele 15-16), intimata - Import-Export SRL, arată că, este evident, așa cum a subliniat înaintea instanței de fond, respectiv în întâmpinarea depusă în apel, că în situația dată, apelații și soția sa au neglijat în mod vădit, să uziteze de căile legale de atac,respectiv să formuleze apărări în termen util iar acum, realizând consecințele acestei atitudini total pasiv, încearcă să remedieze situația, invocând o pretinsă lipsă de procedură, în temeiul deciziei în interesul legii nr.11/2006 a În continuare, în cuprinsul sunt reiterate o parte din susținerile făcute prin întâmpinare.
La rândul lor apelații și, prin Notele de ședință (24) arată că,indiferent de natura juridică a litigiului (civil sau comercial), calea de atac îndreptată împotriva sentinței instanței de fond este apelul, iar cu privire la soluția pe fond în apel, apreciază că, în principal, se impune casarea cu trimitere spre rejudecare, în baza disp. art. 297 Cod procedură civilă, instanța de fond neintrând în cercetarea fondului, deoarece în cauză s-au formulat 2 contestații la executare, iar instanța s-a pronunțat în sensul că,admite contestația", fără să spună care anume și apoi nici nu a formulat cererile formulate de apelați și la care s-a făcut referire în motivarea apelului.
Prin încheierea de ședință din 21 octombrie 2008, calificat calea de atac exercitată de și îndreptată împotriva sentinței în discuție, ca fiind apel și a procedat la judecarea acestuia ca atare.
III. Analizând apelul declarat de apelații și, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul l-a apreciat ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Susținerile apelanților cuprinse în motivele apelului și în Notele de ședință (24), conform cărora s-ar impune,în principal, casarea cu trimitere cauzei spre rejudecare, deoarece prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, prin aceea că a omis să observe că s-au formulat 2 contestații la executare și s-a pronunțat în sensul că,admite contestația", fără să spună care anume,sunt nefondate, deoarece și nu au formulat contestație la executare, ci numai,acțiune reconvențională (14 din dosarul primei instanțe), și aceasta în dosarul având ca obiect contestația la executare formulată de creditorul - Import Export SRL, iar acțiunea (cererea) reconvențională a fost respinsă, ca neîntemeiată. Pe de altă parte,în dispozitivul sentinței,este menționat în mod clar și expres că, se, admite contestația la executare formulată de contestatoarea - IMPORT-EXPORT SRL B".
În motivarea sentinței s-a reținut, în mod corect,că intimații au fost citați pe tot parcursul soluționării cauzei având ca obiect somația de plată, dar și după începerea executării silite, respectiv în mun.B,-, dar aceștia nu au formulat nici un fel de apărare, în condițiile în care puteau formula în cel mai rău caz o contestație la executare proprie, și numai în momentul în care contestatoarea a formulat contestație, intimații au înțeles să se apere formulând pe calea apărărilor practic propria contestație la executare,astfel că numai în condițiile în care nu ar fi putut să se apere anterior,ar fi putut invoca nulitatea relativă, în vederea anulării încheierii de investire cu formulă executorie a ordonanței cuprinzând somația de plată.
Deși esența considerentelor de mai sus este că intimații nu au formulat nici un fel de apărări pe tot parcursul soluționării cauzei,având ca obiect somația de plată, dar și după începerea executării silite,în condițiile în care puteau formula în cel mai rău caz contestație la executare proprie, și aceasta i-ar împiedica vă mai invoce nevalabilitatea titlului executoriu, apelații nu critică considerentele primei instanțe și nici nu fac vreo referire la posibilitatea contestării titlului executoriu pa cale acțiunii reconvenționale, și în afara unei contestații la executare proprii.
Potrivit art.10 din OG nr. 5/2001, cel interesat poate face contestație la executare, potrivit dispozițiilor Codului d e procedură civilă, iar prin contestația la executare debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepția cazului în care a formulat, potrivit art.8 cerere în anulare împotriva ordonanței de admitere a cererii creditorului. Conform art.401 alin.l Cod procedură civilă, contestația la executare se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă sau de la data primirii somației ori de la data când debitorul a luat cunoștință de primul act de executare, iar potrivit alin.2 din al aceluiași articol,contestația prin care o terță persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit,poate fi introdusă în termen de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului.
Cum, în cauză, debitorului i s-a comunicat somația executorului judecătoresc și titlul executoriu în data de 27.11.2006, conform dovezii de primire (14 din dosarul de fond), acesta ar fi putut introduce contestația la executare cel mai târziu în data de 13.12.2006, însă acesta nu a formulat contestație la executare,ci doar acțiune reconvențională,alături de soția sa (14 din dosarul de fond) și acesta în data de 5 martie 2007, cu mult peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 401 Cod procedură civilă. De altfel, chiar și în situația în care s-ar accepta că debitorul a aflat de executarea silită numai la data comunicării contestației la executare formulată de creditoarea - Import Export SRL, respectiv la data de 12.o1.2007 (7 dosar fond), dată la care comunicarea s-a făcut și față de (8), contestația la executare în privința lui putea fi introdusă cel mai târziu în data de 29 ianuarie 2007.
De menționat că, prin acțiunea reconvențională, și nu contestă executarea însăși, respectiv nu susțin că nu li s-ar fi comunicat somația executorului judecătoresc și titlul executoriu în baza căreia se face executarea. Mai mult,nu fac nici o referire la toate acestea, rezumându-se la a susține că ordonanța cuprinzând somația de plată nu li s-ar fi comunicat prin scrisoare recomandată,cu era legal.
În condițiile în care intimaților li s-a comunicat somația executorului judecătoresc, împreună cu titlul executoriu-ordonanța nr. 2139/2006 a Judecătoriei Bistrița, contestația la executare prevăzută de art. 10 din OG nr. 5/2001, putea și formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 401 Cod procedură civilă,și astfel,susținerile apelanților că instanța de fond ar fi apreciat în mod greșit că apărărilor lor sunt tardive,sunt neîntemeiate.
Așa fiind, instanța de fond nu era obligată să analizeze, pe fond, susținerile intimaților formulate prin acțiunea reconvențională privitor la condițiile în care s-a emis ordonanța cuprinzând somația de plată, respectiv dacă debitorul a fost legal obligat la plata, în solidar cu - - Serv SRL, a sumei menționată în ordonanță.
În motivarea apelului se mai arată că instanța de fond face confuzie între sediul societății (-) și domiciliul apelanților, persoane fizice (- -, bloc 3,.B,.7), dar nu se arată în concret în ce constă confuzia și dacă aceasta afectează legalitatea și temeinicia hotărârii atacate.
Încheierea prin care s-a admis cererea de investire cu formulă executorie a hotărârii judecătorești sau a altui înscris în cazurile prevăzute de lege nu este supusă nici unei căi de atac (art.373 indice 3, alin.1 indice 1 Cod procedură civilă), însă, potrivit art.399 alin.2/1 Cod procedură civilă, după ce a început executarea silită, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a dispus investirea cu formulă executorie, dată fără îndeplinirea condițiilor legale. Astfel, anularea încheierii prin care s-a dispus investirea cu formulă executorie putea fi solicitată doar prin contestație la executare proprie, contestație ce putea fi formulată, în termenul prev. de art. 401 Cod procedură civilă, însă, așa cum s-a mai arătat, apelanții nu au făcut acest lucru și prin urmare, decizia în interesul Legii nr. 11/2006 a putea fi invocată doar prin contestația la executare. În ce privește interpretarea dată deciziei de către instanța de fond, este una corectă.
Pentru considerentele mai sus arătate, apelul declarat în cauză s-a găsit ca nefondat, și în baza art.296 Cod procedură civilă, tribunalul l-a respins ca atare, menținând în întregime sentința atacată.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, apelanții au fost obligați să plătească intimatei Import-Export SRL B suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată, în apel, reprezentând onorariu avocațial suportat conform împuternicirii avocațiale și chitanței (4 și 5).
IV. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, și solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la Judecătoria Bistrița, iar în subsidiar admiterea recursului, modificarea deciziei în totalitate în sensul admiterii apelului și modificării sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii principale și admiterii în întregime a cererii reconvenționale.
Totodată, solicită să se dispună anularea încheierii nr.2464/CC/2006 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr- prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie a Ordonanței nr.2139/2006 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr-; să se constate că recurenții nu au calitatea de debitori față de reclamanta - lemn Import-Export SRL și să se dispună anularea tuturor actelor de executare silită efectuate de executorul judecătoresc în dosarul execuțional nr.380/ex/2006, precum șii cu cheltuielile de judecată în toate fazele de judecată.
În motivare susține că se impune casarea hotărârilor cu trimiterea pentru rejudecare la Judecătoria Bistrița, pentru că atât instanța de fond dar și cea de apel au rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
Astfel, deși recurenții au invocat la fondul cauzei, în conformitate cu dispozițiile art.10 din OG nr.5/2001, apărările de fond împotriva somației de plată, invocând că aceasta a fost greșit admisă și împotriva pârâtului ca persoană fizică și nu doar împotriva societății Serv SRL cum era normal, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestor cereri. În considerentele sale, instanța de fond motivează oarecum că apărările noastre ar fi tardive, dar le respinge ca fiind neîntemeiate și toate acestea pe baza confuziei care se face între sediul societății (- - nr. 9) și domiciliul subsemnaților persoane fizice (- -, bloc. 3,. B,. 7), susținerea instanței de apel că nu s-a precizat În ce constă confuzia Între sediu și domiciliu și între blocul 3 și casa de la nr. 9 fiind ciudată. În nici un caz instanțele nu s-au pronunțat asupra legalei sau nelegalei obligări la plată a persoanei fizice în solidar cu societatea - Serv SRL prin ordonanța privind somația de plata contestată, astfel că se apreciază că în principal se impunea desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond. Tribunalul a apreciat în considerentele deciziei că sunt tardive cele 2 contestații la executare ale subsemnaților formulate prin "acțiunea reconvențională" (contestația subsemnatului se întemeiază pe disp. art. 10 al. 2 din OG 5/2001, iar contestația subsemnatei se Întemeiază pe disp. art. 401 al. 2 cod proc. civ. chiar dacă criticile aduse sunt identice). Tardivitatea unei cereri este o excepție procedurală ce trebuie invocată de partea interesată sau de instanță din oficiu, pusă în discuția părților și pronunțată în mod expres în dispozitivul hotărârii. Nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au pus în discuția părților excepția tardivității vreuneia dintre contestațiile la executare ale subsemnaților, și nici nu s-au pronunțat În mod expres asupra unei atare excepții În dispozitivul vreunei hotărâri. Tribunalul motivează în considerente pe tardivitate, neobservând că Judecătoria nu s-a pronunțat în mod expres pe tardivitate. Prin urmare, fie vreuna din cele 2 instanțe punea în discuția părților și se pronunța prin dispozitiv asupra excepției tardivității, fie soluționa pe fond cererile subsemnaților, nefiind admisibil să respingi o cerere ca nefondată și să motivezi soluția pe o tardivitate nediscutată și nepronunțată.
Pe "fondul" problemei tardivității, este de observat că actele de executare au fost comunicate greșit de executorul judecătoresc la sediul societății și nu la domiciliul subsemnatului persoană fizică. Acest fapt l-a pus în imposibilitate de a formula contestație la executare În termenele calculate de instanța de apel, astfel că actele de executare nefiindu-mi legal comunicate (prin citația de chemare În judecată În prezentul dosar nu mi s-au comunicat acte de executare), subsemnatul am formulat contestație la executare În termen.
Apoi, cel puțin contestația la executare proprie a lui "acțiunea reconvențională" a acesteia nu poate fi calificată ca având vreun alt obiect decât contestație la executare proprie a unui terț față de executare care pretinde un drept real propriu asupra bunului urmărit), întemeiată pe disp. art. 401 al. 2, poate fi introdusă "în termen de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului". Cum nici unul dintre aceste 2 etape ale executării silite nu s-a materializat nici până În prezent, este evident că nu este tardivă contestația subsemnatei.
Ambele instanțe au încălcat disp. art. 329 al. 3 cod proc. civ. care dispun în sensul obligativității pentru instanțele de judecată a deciziilor pronunțate în interesul legii. Culmea este că Tribunalul a reținut că Judecătoria a interpretat corect decizia de îndrumare, de parcă o instanță inferioară are dreptul de a interpreta o astfel de decizie, și nu doar obligația de aor especta. Ne plac sau nu ne plac, sunt sau nu folosite abuziv în procese, deciziile pronunțate în interesul legii trebuie aplicate ca atare, indiferent ca partea care e invoca a stat sau nu în pasivitate. Nu se poate vorbi de o nulitate relativă, această posibilitate fiind exclusă tocmai prin pronunțarea deciziei în interesul legii. Prin urmare, în baza disp. art. 399 al. 2/1 cod proc. civ. rap. la decizia în interesul legii nr. 11/2006, instanțele de fond și apel trebuiau să constate că cererea de învestire cu formulă executorie formulată de creditoare era inadmisibilă întrucât somația de plată nu a fost comunicată debitorilor prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, să dispună anularea încheierii nr. 2464/CC/2006 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr- și să constate că executarea silită nu are loc în prezența unui titlu executoriu (art. 372 cod proc. civ.) și prin urmare să dispună anularea tuturor actelor de executare în baza disp. art. 399 al. 2.pr.civ.
Totodată, analizând apărările de fond ale subsemnaților împotriva ordonanței de admitere a cererii somației de plată, se apreciază că instanțele de fond și apel trebuiau să constate din cuprinsul înscrisului invocat de creditoare că suma a fost plătită societății comerciale pentru prestarea unor servicii comerciale (procesare bușteni), subsemnatul primind banii în numele și pentru societate, în calitatea de administrator al societății, astfel că numai această societate era debitor al - Import Export, astfel că ordonanța conținând somația de plată atacată era în parte ne legală, cel puțin în ce privește obligarea subsemnatului la restituirea vreunei sume (de fapt era în întregime nelegală, pentru că nu se pot pune părțile unui contract în situația anterioară fără a se dispune în prealabil rezoluțiunea contractului).
Pentru motivele mai sus arătate, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Prin întâmpinarea depusă în instanță la data de 07.05.2009 de - lemn Import-Export SRL solicită respingerea ca nefondată a recursului, cu obligarea lor la cheltuieli de judecata in favoarea reclamantei la suma de 800 lei - onorar de avocat in recurs (750 lei conform chitanței anexate prezentei), precum și cheltuieli de transport de 50 lei.
În motivare arată că este evident - așa cum a subliniat si înaintea Tribunalului Bistrița -N și în întimpinarea depusa in apel, în situația data recurentul a neglijat in mod vădit, sa uziteze de căile legale de atac, respectiv sa formuleze apărări in termen util, iar acum, realizând consecințele acestei atitudini total pasive, a încercat sa remedieze situația, invocând alături de soția sa, pe de o parte, o pretinsa lipsa de procedura, in temeiul deciziei in interesul Legii nr. 11/2006 a, iar pe de alta parte susținând ca instanța de fond ar fi soluționat cauza pronunțându-se doar asupra unei singure contestații la executare - a reclamantei - ignorând "contestația" lor, respectiv fără a examina toate capetele de cerere din acțiunea lor reconvenționala (fila nr. 14 din dosarul de fond).
Caracterul tardiv al demersului procesual al apelanților, respectiv netemeinicia argumentului vizând nelegalitatea procedurii de comunicare a Ordonanței nr. 2139/2006 prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, sunt evidente, daca se are in vedere următoarele aspecte:
Mai întâi, solicită să se observe ca, in lumina dispozițiilor art. 10 din Legea speciala -. nr. 5/2001, "C interesat poate face contestație la executare. potrivit disp. proc. Civila, contestație prin care debitorul poate invoca apărări pe fond împotriva titlului executoriu. cu excepția cazului in care a formulat potrivit art. 8 cererea in anulare împotriva ordonanței de admitere a cererii creditorului" Din conținutul acestei dispoziții speciale rezulta fără echivoc ca nimic nu îl împiedica pe debitorul obligat in solidar cu - SRL, sa formuleze mai întâi separat, potrivit arte 8, cererea in anulare împotriva ORDONANTEI, cerere care ar fi paralizat de drept formele de executare silita ale subscrisei, întrucât nu ar mai fi existat titlul executor (ordonanța 2139/2006, nemaifiind definitiva si executorie). Chiar daca nu i s-a comunicat aceasta ordonanță cu formalitatea specifica prev. de lege - prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire - debitorul era încă in termenul legal de 10 zile, care începea sa curgă din momentul in care debitorul a primit somația împreuna cu titlul executor, expediate de Biroul executorului judecătoresc. Dreptul legal al debitorului de a introduce cererea in anulare in termenul de 10 zile de la data primirii hotărârii odată cu somația de executare, trebuie privit in analogie perfecta cu dreptul părții de a introduce apelul, chiar daca comunicarea hotărârii s-a făcut odata cu somația de executare potrivit art. 284 alin. (2) proc. Civila.
Din analiza conținutului dosarului de fond, rezulta fără nici un dubiu ca executorul judecătoresc i-a expediat debitorului/recurent, nu una, ci 3 (trei) somații de executare in dosarul execuțional 380/Ex/2006:
1. la data de 27.11.2006, la adresa B,-, prin afișare (fila nr. 32);
2. la data de 15.12.2006. la adresa str. - nr. 3.. Ap. nr. 7. prin afișare (fila nr. 43): așadar, contrar susținerilor apelanților ca procedura de comunicare fi făcut la alta adresa decât cea a domiciliului lor - de la fila 49), este vădit nereala.
3. la data de 3.01.2007, la adresa B str. - nr. 9, prin afișare (fila nr. 45).
de aceasta situație, solicită să se observe ca debitorul a înregistrat la instanța ACTIUNEA - fila 14 (pe care acum pretinde să se asimileze la contestația la executare proprie), abia in data de 5.03.2007, cu doua luni peste termenul de 10 zile de la comunicarea somației, susmenționat. In mod evident, debitorul a depășit si termenul de 15 zile prev. de art. 401 alin. (1) lit. c) proc. Civila, pentru înregistrarea propriei contestații la executare. Cum a subliniat mai sus, realizând ca a pierdut toate aceste cai legale de atac (atât cererea in anulare, cit si contestația la executare proprie), in care putea într-adevăr invoca apărări de fond, debitorul formulează împreuna cu soția sa - terța persoana, o "acțiune reconvenționala", in propria contestație la executare a creditorului Import Export SRL!!! Prin acest tertip, a încercat sa înșele vigilenta instanței, acreditând ideea - falsă - ca fiind împreuna cu o terța persoana, va putea beneficia si el de dispozițiile art. 401 alin. (2), conform cărora contestația poate fi introdusa in termen de 15 zile de la efectuarea vânzării imobilului. Ori, din capul locului, cei doi apelanți - reclamanți reconvenționali, au in prezentul litigiu, un statut juridic total diferit: -debitor, aplicându-i-se disp. art. 401 alin. (1) lit. c), respectiv -terța persoana, aplicându- disp. Art. 401 alin. (2), proc. Civila.
Pe baza acestor considerente, apreciază ca recurenta in calitate de " terța persoana", avea obligația de a introduce o contestație separata, proprie in temeiul art. 401 alin. (2) proc. civila nicidecum o acțiune reconvenționala de drept comun, reglementata prin art. 119. proc. Civila. Oricum, chiar daca s-a asimilat la contestație la executare proprie, solicită să se observe, ca se impunea respingerea ei ca nefondata, întrucât respectiva "terța persoana" - apelanta, nu pretinde practic vreun drept de proprietate sau alt drept asupra bunului urmărit, reprezentând doar cota reala de proprietate de aparținând debitorului urmărit silit. Din acest punct de vedere, va sa observați ca in mod absolut eronat se susține in acțiunea reconvenționala - fila 14, ca instanța ar fi dispus prin ordonanța atacata obligarea ambilor apelanți "in calitate de persoane fizice in solid ar cu - SRL la plata debitului către reclamanta". In realitate soția debitorului nefiind parte a raportului juridic obligațional, nu putea sa fie obligata la plata debitului. Pentru acest motiv, subscris a nu avem nici o pretenție asupra celeilalte cote reale de proprietatea exclusiva a apelantei, si am introdus prezenta contestație, in temeiul art. 400. proc. Civila, tocmai cu scopul de a partaja bunul imobil proprietate comuna, adică pentru a transforma cota ideala de coproprietate de parte a debitorului/apelant intr-o cota reala, apta de a fi valorificata in beneficiul nostru, pe calea vânzării la licitație publica.
Astfel, intr-o argumentare sintetica, instanța de fond conchide: "intimații deși au fost citați la adresa lor de domiciliu, pe tot parcursul soluționării cauzei având obiect somația de plata, dar si după începerea executării silite adresa care a fost constatata si in prezenta cauza, ei nu au formulat nici un fel de apărare, in condițiile in care puteau formula in cel mai rău caz o contestație la executare proprie. Ori, potrivit dovezii de comunicare întocmita de executorul judecătoresc atașata la fila 43 din dosar formele de executare au fost afișate tot la adresa intimaților, consemnata si in cărțile lor de identitate (filele 49 si 50): mun. B,-, Sc. B, Ap. 7, iar dovada de comunicare indica faptul ca aceste acte au fost comunicate in data de 15.12.2006, ei formulând contestația la executare abia in data de 5.03.2007 ".
IV. Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a apărărilor formulate prin întâmpinare cât și pe baza dispozițiile legale pertinente incidente în materie, Curtea constată următoarele:
1. Critica privind necercetarea fondului imputată ambelor instanțe de fond nu este întemeiată.
Atât prima instanță cât și instanța de apel au avut în vedere cadrul procesul și demersul judiciar la care a apelat debitorul pentru a antama apărările de fond împotriva titlului executoriu.
Curtea notează că dispozițiile art. 10 din OG nr. 5/2001 conferă debitorului facultatea de a invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu reprezentat de ordonanța privind somația de plată pe calea contestației la executare în ipoteza în care nu a formulat acțiune în anulare.
Curtea reține că dincolo de orice speculație cu referire la incidența Deciziei nr. XI/2006 a Secțiilor Unite ale ÎCCJ pronunțată în recurs în interesul legii, debitorul, în nume propriu, avea la dispoziție calea legală de a ataca ordonanța de somație de plată pe calea acțiunii în anulare în termenul defipt de lege care putea să curgă și de la data comunicării titlului odată cu somația potrivit principiului echipolenței instituit de art. 284.pr.civ.
Astfel, Curtea constată că titlul executoriu a fost comunicat cu recurentul debitor de către executorul judecătoresc la adresa sa de domiciliu menționată în actul de identitate odată cu somația, așa cum atestă dovada de primire și procesul-verbal de predare la data de 15 decembrie 2006 ( 36 dos. recurs).
Așa fiind, în lipsa intentării unei acțiuni în anulare debitorul avea la dispoziție calea contestației la executare prevăzută de art. 399 și urm. pr.civ. la care trimite expres art. 10 din OG nr. 5/2001. Evident că acest demers judiciar se înscrie în regimul și condițiile legii procesul civile inclusiv sub aspectul termenului de exercitare.
Nu poate fi admis ca în cadrul și cu procedura prevăzută de legea procesuală ce dă dreptul creditorului ca să procedeze la formularea unei acțiuni de partaj imobiliar în cadrul executării silite pe calea contestației la executare, debitorul urmărit și terțul ce deține drepturi de proprietate asupra bunului respectiv "să răspundă" cu o acțiune reconvențională, ulterior calificată ca fiind contestație la executare prin care să se ceară primei instanțe să anuleze încheierea prin care a fost învestită cu formulă executorie ordonanța de somație de plată, să se constate că reclamanții reconvenționali nu au calitatea de debitori față de reclamanta din acțiunea principală și să se dispună anularea tuturor actelor de executare silită.
2. Dincolo de acest paradox procesual, Curtea observă că ambele instanțe au primit această cerere ca atare și au conexat-o și judecat-o împreună cu cererea principală.
Curtea observă că prima instanță a analizat pe fond cererea reconvențională formulată de recurenți inclusiv sub unghiul art. 723.pr.civ. și 105 din același cod, reținând în esență că aceștia nu au suferit nicio vătămare prin executarea declanșată, dimpotrivă a fost calificat demersul acestora ca fiind un obstacol împotriva continuării procedurii de executare.
Pe de altă parte, instanța de apel analizează cererea reconvențională din perspectiva calificării acesteia ca fiind o contestație la executare pornind de la ipoteza că cererea reconvențională ar putea fi asimilată cu o atare cerere, reținând corect că din punctul de vedere al recurentei apelante demersul judiciar apare prematur formulat având în vedere calitatea de terț pe care o revendică aceasta în cadrul procedurii de executare silită.
Corect s-a reținut că într-o astfel de situație contestația putea fi formulată de aceasta în conformitate cu prevederile art. 401 alin. 2.pr.civ. în termen de 15 zile socotit de la momentul efectuării vânzării, ori de la data predării silite a bunului. Și este așa deoarece, contestația la executare a terțului prin ipoteză de posedat de acest bun are ca natură juridică acțiunea în revendicare. Or, este evident că o astfel de acțiune își vădește interesul și utilitatea numai după momentul în care prin ipoteză terțul este deposedat de bunul său.
În speță, Curtea observă că în ceea ce o privește pe recurentă, prin partajul solicitat pe calea contestației la executare în aplicarea prevederilor art. 4001.pr.civ. aceasta nu urma să piardă dreptul de proprietate asupra bunului. . o acțiune în partaj este și trebuie privită ca o acțiune declarativă de drepturi, fiind de esență că în astfel de cazuri operează principiul efectului declarativ al partajului, ceea ce presupune nu pierderea dreptului de proprietate ci dimpotrivă concretizarea materială a acestuia.
Nu în ultimul rând, Curtea notează că prin obiectul, petitele, scopul și finalitatea urmărită de recurentă nu s-a invocat și nu s-a pretins vreun drept de proprietate ori alt drept real asupra bunului ca face obiect al partajului, practic ceea ce tinde reclamantul a se urmări prin acțiunea principală fiind determinarea cotei de parte din bunul comun în vederea executării silite a acesteia și a atinge în vreun fel dreptul la cealaltă cotă pe care o are recurenta.
De altfel, nici nu se poate verifica în ce măsură o poate vătăma acțiunea principală și ce interes poate invoca apoi aceasta prin petitele ce fac obiectul acțiunii reconvenționale. Nu s-a justificat și nici nu s-a probat ce vătămare poate să aducă acesteia încheierea de învestire cu formulă executorie a unei hotărâri judecătorești care nu o privește personal și nici nu-i este opozabilă, la fel nu se poate decela ce anume se urmărește prin cererea de constatare a inexistenței calității de debitor a acesteia de vreme ce nu este parte în procedura de executare silită și nici ce interes și vătămare îi produc actele de executare ori executarea silită ca atare pentru a susține și a se valida astfel cererea ce face obiectul celui de-al treilea petit.
Din această perspectivă, raportat la considerentele de fapt și de drept reținute în considerentele ce precedă, analiza făcută de instanțe nu conduce la vătămarea sau încălcarea drepturilor materiale și procesuale ale acesteia dimpotrivă poate pune în discuție chiar maniera în care aceasta și-a exercitat drepturile procesuale din perspectiva incidenței dispozițiilor art. 129 alin. 1 rap. la art. 723 și ale art. 108 alin. 4.pr.civ.
3. Din perspectiva coreclamantului reconvențional, debitorul, corect au reținut ambele instanțe că demersul judiciar al acestuia este neîntemeiat.
Cu toate că instanța de apel a reținut și analizat concret faptul că acest demers privit ca și contestație la executare nu a fost formulat în termenul legal nu înseamnă neapărat că această instanță a judecat la modul propriu excepția de tardivitate. Chiar dacă ar fi procedat astfel, nu se poate spune că părțile nu au avut posibilitatea să facă apărări sub acest aspect, fără să se extragă formal o vătămare procesuală prin neinvocarea acestei excepții și a nepunerii în discuția părților.
Este evident că recurenții au câștigat soluționarea cererii reconvenționale în fond, astfel că reținerea instanței de apel că prima instanță nu era obligată să analizeze pe fond susținerile acestora prin acțiunea reconvenționale pare o încălcare a principiului neagravării situției în propria cale de atac -non reformatio in pejus(art. 296 teza a II-a pr.civ).
Cu toate acestea, Curtea observă că instanța de apel a verificat sentința apelată și din perspectiva analizei în fond, făcând trimiteri pertinente la obiectul cererii reconvenționale statuând corect că raportat la conținut, aceasta putea face obiectul exclusiv al unei contestații la executare proprie, de sine stătătoare, introdusă cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 399 și urm. pr.civ.
Astfel, instanța de apel corect reține că anularea încheierii de învestire cu formulă executorie, ca prim petit al cererii reconvenționale, putea fi cerută în aplicarea dispozițiilor art. 399 alin. 21.pr.civ. de către cei interesați sau vătămați prin executare prin intermediul contestației la executare proprie, sens în care s-a reținut întemeiat că efectele deciziei în recurs în interesul legii nu pot să fie valorificate decât pe această cale.
Tot pe această cale poate fi valorificată și cererea ce face obiectul celui de-al doilea petit ce conține solicitarea de a se constata inexistența calității de debitor urmărit a recurentului. Și este așa, deoarece rezolvarea unei atari solicitări pune problema existenței vreunei vătămări a acestuia în consens cu exigențele procesuale prev. la art. 399 alin. 1.pr.civ.
În fine, aceeași rațiune poate fi reținută și în ceea ce privește capătul al treilea al cererii reconvenționale ce vizează anularea întregii executări.
Or, calea aleasă de recurent văzută și prin prisma momentului demarării acesteia, nu poate răspunde exigențelor procesuale în vederea valorificării acestor cereri așa cum corect au reținut ambele instanțe. Din acest punct de vedere reținerea că demersul judiciar inițiat de recurent nu îndeplinește exigențele prevăzute la art. 723.pr.civ. este corectă.
Față de cele ce preced, Curtea reține că sentința primei instanțe și decizia din apel ce o confirmă sunt legale și juste, nefiind dat astfel motivul de recurs prev. la art. 304 pct. 9.pr.civ. invocat de recurente.
Așa fiind, în temeiul art. 312.pr.civ. Curtea urmează să respingă recursul cu consecința menținerii în întregime a deciziei apelate.
4. Dat fiind că recurenții au căzut în pretenții în faza recursului, fiind găsiți astfel în culpă procesuală, în temeiul art. 274 corelat cu art. 277.pr.civ. vor fi obligați în solidar să plătească intimatei reclamante suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorar avocațial ( 45) și cheltuieli de transport ( 50).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenții și împotriva deciziei civile nr. 3/2 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr.80+/190/2007 al Tribunalului Bistrița -N, pe care o menține în întregime. Obligă recurenții să achite intimatei - IMPORT - EXPORT SRL B suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.U/Dact.
2 ex./1.06.2009
Jud.fond: și Legea nr.
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac, Lucia Brehar, Liviu Ungur
