Spete contestatie la executare comercial. Decizia 1782/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 1700/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1782

Ședința publică de la 16 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Roxana Popa

JUDECĂTOR 2: Viorica Trestianu

JUDECĂTOR 3: Diana Manole

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - SRL, împotriva încheierii din data de 19.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - D & A SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR ȘI ASOCIAȚII.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că lichidatorul judiciar a depus la dosar relațiile solicitate de instanță.

Curtea având în vedere că s-a solicitat de către părți judecarea cauzei în lipsă conform art. 242. constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială sub nr-, creditoarea - România SA a chemat în judecată pe debitoarea - D & A SRL, solicitând instanței deschiderea procedurii de faliment împotriva debitoarei, motivat de faptul că această societate se află în incapacitate de plată, fiind în imposibilitate de a achita o creanță certă, lichidă și exigibilă, ce depășește suma de 10.000 lei.

Prin sentința comercială nr.3106/28.08.2007 pronunțată în dosarul nr- s-a admis cererea formulată de - România SA și s-a dispus în temeiul art.33 alin.6 din Legea nr.85/2006 deschiderea procedurii de faliment împotriva debitoarei - D & A SRL.

Prin aceeași sentință s-a stabilit termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor asupra averii debitorului la data de 12.10.2007.

La data de 07.04.2009 s-a înregistrat în dosarul de faliment nr-, declarația de creanță formulată de - SRL, creanța sa fiind respinsă ca tardivă prin decizia nr.587/2009 a lichidatorului judiciar.

Creditoarea - SRL a formulat contestație împotriva deciziei nr.587/2009, contestație ce a fost respinsă de instanță prin sentința comercială nr.2705/19.05.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială.

În motivarea sentinței instanța a reținut în esență că declarația de creanță formulată de - SRL a fost formulată după data de 12.10.2007, termen limită pentru înregistrarea cererilor de creanță asupra averii debitorului, termen stabilit prin sentința comercială nr.3106/18.08.2007 în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială.

Lichidatorul judiciar a înștiințat toți creditorii debitoarei - D & A SRL prin publicarea anunțului de deschidere a procedurii insolvenței într-un ziar de largă răspândire și în Buletinul Procedurilor de Insolvență, astfel încât orice creditor interesat ar fi putut lua la cunoștință, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art.7 alin.3 din Legea nr.85/2006.

Împotriva sentinței comerciale nr.2705/2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială a declarat recurs - SRL, recurs ce a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială sub număr unic - din 14.07.2009.

În motivarea recursului, recurenta critică sentința pentru nelegalitate întrucât în mod greșit s-a respins ca tardivă declarația de creanță în condițiile în care nu a fost notificată cu privire la deschiderea procedurii de faliment dispusă împotriva debitoarei - D & A SRL.

Notificarea creditorilor se realizează conform Codului d e procedură civilă dar nici până în prezent nu a fost notificată, aflând întâmplător despre dosarul de faliment al debitoarei.

În cauză se impune repunerea în termenul de declarare a creanței atâta timp cât nu a fost notificată.

La solicitarea instanței, au fost depuse la dosar acte.

Analizând sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin sentința comercială nr.3106/28.08.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială s-a dispus în temeiul art.33 alin.6 din Legea nr.85/2006 deschiderea procedurii de faliment împotriva debitoarei - D & A SRL, fiind fixat termenul limită pentru înscrierea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitorului la data de 12.10.2005.

Această sentință a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr.2301/28.09.2007 (fila 54 din dosar).

Notificarea deschiderii procedurii insolvenței față de - SRL s-a efectuat atât prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, cât și printr-un ziar de largă răspândire, procedura de notificare a tuturor creditorilor fiind îndeplinită conform art.7 alin.3 din Legea nr.85/2006.

Recurenta creditoare a formulat declarație de creanță la data de 07.04.2009 (fila 29) cu depășirea termenului de 12.10.2007 stabilit prin sentința comercială nr.3106/2007, motiv pentru care instanța de fond în mod corect a respins contestația formulată de creditoare.

Potrivit art.7 alin.3 din Legea nr.85/2006, pentru creditorii care nu au putut fi identificați în lista prevăzută de art.28 alin.1 lit.c, procedura notificări prevăzută de art.61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul Procedurilor de Insolvență.

În raport de dispozițiile art.7 alin.3 raportat la art.76 și 62 alin.1 lit.b din Legea nr.85/2006, Curtea constată că în mod corect s-a respins contestația formulată de creditoarea - SRL, întrucât aceasta nu a respectat termenul limită pentru depunerea declarației de creanță, respectiv 12.10.2007, iar notificarea creditoarei s-a efectuat prin Buletinul Procedurilor de Insolvență nr.2301/28.09.2005.

Repunerea în termen solicitată de recurentă nu este justificată în condițiile art.103 Cod procedură civilă întrucât nu s-a făcut dovada că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa.

Pentru considerentele expuse, Curtea în temeiul art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de recurenta - SRL, împotriva încheierii din data de 19.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - D & A SRL prin lichidator judiciar ȘI ASOCIAȚII.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.12.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.Jud. - 21.12.2009

Tehnored. - 21.12.2009

Nr.ex.: 2

Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială

Președinte:

Președinte:Roxana Popa
Judecători:Roxana Popa, Viorica Trestianu, Diana Manole

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete contestatie la executare comercial. Decizia 1782/2009. Curtea de Apel Bucuresti