Spete contestatie la executare comercial. Sentința 192/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 1810/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

SENTINȚA COMERCIALĂ Nr. 192

Ședința publică de la 07 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Rodica Zaharia

GREFIER ---

Pe rol judecarea cauzei comerciale privind pe contestatoarea SC SA în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatoarea prin consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsă fiind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Curtea, pune în discuție excepția prematurității introducerii cererii de chemare în judecată - excepție invocată de intimată prin întâmpinare.

Contestatoarea, prin consilier juridic, solicită respingerea excepției, având în vedere că în cauză a fost realizată procedura de comunicare către intimată, depunând la dosar dovada în acest sens.

Curtea, deliberând, respinge excepția prematurității introducerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, având în vedere că sancțiunea aplicată ar fi neprimirea cererii de către judecătorul delegat respectiv neînregistrarea acesteia.

Nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Contestatoarea, prin consilier juridic, solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată, anularea formelor de executare, depunând și concluzii scrise.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.09.2008 contestatoarea SC SA a formulat, în contradictoriu cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului contestație la executarea silită pornită de către aceasta din urmă, solicitând anularea formelor de executare silită imobiliară întocmite pentru realizarea celei de a patra licitații pentru valorificarea bunurilor imobiliare proprietatea contestatoarei debitoare și revenirea la prețul de pornire de 18.581.250 D, precum și anularea formelor de executare silită imobiliară întreprinse de S în realizarea licitațiilor a doua și a treia.

Se arată de către contestatoare următoarele:

Intimata S, în calitate de creditor bugetar, a pornit executarea silită imobiliară împotriva sa, prin scoaterea la vânzarea prin licitație publică a imobilelor proprietatea contestatoarei, situată în B,-, sector 1.

Se mai arată că până la data formulării contestației au avut loc trei oferte de vânzare, la nici una dintre ele nefiind ofertanți, determinând stabilirea celei de a patra licitații pentru ziua de 2.10.2008 ora 13,oo la prețul de 12.845.500 USD, acest preț de pornire fiind diminuat cu 50% față de prețul inițial.

În opinia contestatoarei, prin această reducere de preț este evident că Saa plicat teza I din G nr.51/1998 rep. soluție ce nu se justifică deoarece teza a II-a - reevaluarea prin actualizarea valorii de piață stabilită anterior, era mai oportună și echitabilă; fiind profitabilă debitorului supus urmăririi silite.

Contestatoarea apreciază caracterul ocult al executării silite, creanța S deși este de 3 ani, aceasta nu a valorificat-o în condițiile în care piața imobiliară era favorabilă acesteia sub aspectul prețurilor, valorificând-o abia acum când această piață a scăzut simțitor.

Intimata depune întâmpinare solicitând respingerea contestației ca nefondată.

Analizând actele dosarului, Curtea constată ca nefiind fondată contestația la executare silită, pentru următoarele considerente:

Contestatoarea a solicitat anularea unor forme de executare silită invocând încălcarea dispozițiilor art.75 din G nr.51/1998, respectiv faptul că intimata Sar edus prețul de pornire cu 50% în condițiile în care piața imobiliară este în scădere considerabilă, fără să procedeze la reactualizarea valorii de piață stabilită anterior, astfel încât să protejeze interesele debitorului.

date de către contestatoare textului de lege invocat nu pot fi primite, având în vedere faptul că cele patru licitații organizate s-au succedat într-o perioadă de timp scurtă (23.07. - 3.09. -2.10.2008) astfel încât nu era necesară și oportună efectuarea unei reevaluări, având în vedere și faptul că raportul de evaluare a fost întocmit în luna iunie 2008.

Conform art.75 din OUG51/1998 "în cazul în care la a treia licitație nu se oferă prețul de pornire sau nu se prezintă nici un ofertant, va putea să adjudece bunul în contul creanței, caz în care se va proceda la o diminuare a creanței cu 50% din prețul bunului stabilit prin expertiză potrivit art.71 alin.1, fie să solicite evaluatorului o actualizare a valorii de piață stabilite anterior".

Intimata a respectat pe deplin aceste dispoziții legale, iar faptul că, la data ținerii celei de a patra licitații, piața imobiliară era în declin, nu este imputabilă acesteia.

De altfel, deși face vorbire despre faptul că interesele sale patrimoniale au fost considerabil vătămate urmare a reducerii de pornire al imobilului, contestatoarea nu produce nici un fel de dovezi în acest sens, nu justifică și nici nu dovedește că era necesară reevaluarea pentru stabilirea unui nou preț de piață al imobilului.

Având în vedere cele mai sus arătate, Curtea urmează să respingă ca nefondată contestația la executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca nefondată contestația la executare formulată de contestatoarea SC SA cu sediul în B,-, sector 1 - Palatul R, în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI cu sediul în B,--11, sector 1.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 07.11.2008.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - ---

Red.Jud. - 02.12.2008

Tehnored. - 03.12.2008

4 ex.

Președinte:Rodica Zaharia
Judecători:Rodica Zaharia

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete contestatie la executare comercial. Sentința 192/2008. Curtea de Apel Bucuresti