Spete contestatie la executare comercial. Decizia 195/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr intern 1158/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 195
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Gabriela Năstase
JUDECĂTOR 2: Ruxandra Monica Duță
Judecător - -
Grefier -
******************
Pe rol soluționarea recursului formulat de contestatoarea debitoare SC SRL B împotriva Sentinței comerciale nr.2090/08.04.2009 pronunțată de Secția a VII-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare SC 2004 SRL și intimatul administrator judiciar.
Dezbaterile în recurs au avut loc în cadrul ședinței publice din data de 19 ianuarie 2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată - ce face parte integrantă din prezenta -, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera în temeiul art.260 Cod procedură civilă și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii sau note scrise la solicitarea recurentei, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 26 ianuarie 2010, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față, deliberând, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.2090/08.04.2009 pronunțată de Secția a VII-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr- a fost respinsă contestația formulată de către debitoarea SC SRL și a fost admisă cererea introductivă formulată de creditoarea SC 2004 SRL, deschizându-se procedura generală împotriva debitoarei.
A fost desemnat administratorul judiciar și s-a dispus obligarea acestuia să întocmească și să înregistreze la tribunal un tabel preliminar cuprinzând toate creanțele împotriva averii debitorului.
Judecătorul-sindic a reținut că reclamanta creditoare a solicitat aplicarea prevederilor Legii nr.85/2006 față de pârâta debitoarea SC SRL care se află în stare de insolvență de mai mult de 30 de zile și care nu i-a achitat debitul în cuantum de 43.204, 79 lei reprezentând contravaloare servicii prestate.
Creditoarea a arătat că a încheiat cu debitoarea un contract de închiriere în baza căruia a efectuat prestări de tăiere fier, scule pentru care a emis facturi fiscale acceptate la plată de către debitoare care a și achitat parțial valoarea datorată.
Prin contestație debitoarea a arătat că nu este în stare de insolvență și că reclamanta creditoare nu are o creanță certă, lichidă și exigibilă. Prin sentința comercială nr.2179/13.05.2008 s-a admis contestația debitoarei și s-a respins cererea introductivă ca neîntemeiată. Prin decizia comercială pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTIs -a admis recursul formulat de creditoare și s-a trimis cauza spre rejudecare.
Tribunalul a reținut că în baza contractului nr.142/2007 creditoarea a prestat servicii de tăiere în favoarea debitoarei pentru care a emis facturi la datele de 25.07.2007 și 07.09.2007 în valoare de 93.204,79 lei, acceptate de debitoare.
Pentru aceste facturi creditoarea a tăiat o cantitate de 767 tone la un preț de 35 $/tonă aferentă operațiunii de tăiere și o cantitate de 670 tone cu prețul de 10 $/ tonă aferent operațiunii de încărcare.
Debitoarea a achitat parțial facturile menționate, prin urmare a recunoscut debitul datorat.
Pentru combaterea stării de insolvență debitoarea nu a depus nici un act justificativ cu care să răstoarne prezumția de insolvență.
În baza probatoriului administrat în cauză tribunalul a reținut că reclamanta creditoare are o creanță certă, lichida și exigibilă așa cum prevede art.31 al.1 din Legea 85/2006 și art.379 alin.2-3 Cod procedură civilă, în dovedirea creanței s-au depus documentele justificative prevăzute de art.31 alin.2 din lege, reclamanta creditoare are o creanță cu un cuantum superior valorii-prag de 10.000 RON, la data introducerii cererii, așa cum prevede art.3 al.1 pct.12 din lege și că debitoarea n-a mai fost supusă procedurii insolvenței în ultimii 5 ani, așa cum prevede art.30 din lege și cum rezultă din adresa nr.61868/21.04.2008 emisă de ORC
De asemenea, împotriva debitoarei nu mai există o altă procedură deschisă in condițiile legii 85/2006 (fila 11 din dosar, cu referat în acest sens).
Prin urmare, tribunalul a constatat că cererea introductivă este dovedită în condițiile art.1169-1170 Cod civil, art.43 Cod comercial și urmează a fi admisă.
Întrucât debitoarea este în stare de insolvență prezumată așa cum prevede art.3 pct.1 lit."a" din lege și această prezumție n-a fost răsturnată de debitoare cu dovezi din care să rezulte ca are disponibilul bănesc cu care să achite creanța creditoarei, în temeiul art.33 alin.6 teza I din lege tribunalul a respins contestația debitoarei și a deschis procedura insolvenței, respectiv a perioadei de observație.
În temeiul art.19 raportat la art.34 din lege, tribunalul a desemnat provizoriu, până la prima adunare a creditorilor, un administrator judiciar luând în considerare ofertele depuse la dosar, respectiv experiența profesională a acestora.
Tribunalul a făcut aplicarea celorlalte dispoziții din secțiunea a II-a și a III-a din lege cu privire la "primele măsuri" și a stabilit alte atribuțiile administratorul judiciar în ceea ce privește optimizarea procedurii și în ceea ce privește arhivarea actelor contabile ale debitoarei.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs debitoarea care a solicitat modificarea în tot a sentinței atacate și, pe fond, respingerea acțiunii introdusă de creditoare.
S-a solicitat de asemenea suspendarea executării hotărârii atacate.
Un prim motiv de recurs invocat de debitoare privește prețul stabilit de părți la încheierea contractului respectiv 35 USD/tonă aferent operațiunii de tăiere, respectiv 10 USD/tonă pentru operațiunea de încărcare.
În factura fiscală nr.122 din 25.07.2007 creditoarea a specificat operațiuni diferite, cu un preț diferit conform contractului care au fost însă facturate la prețul unic de 35 USD/tonă aferent operațiunilor de tăiere, respectiv la cel mai mare preț prevăzut în contract.
De asemenea, inexistența procesului-verbal prevăzut de părți prin care să se determine cantitatea lucrărilor efectuate, diferențiate pe operațiuni se datorează refuzului prestatorului să procedeze la determinarea lucrărilor executate, având deplină cunoștință de netemeinicia sumelor solicitate a fi achitate.
S-a mai arătat că din actele depuse de creditoare rezultă că aceasta a încărcat o cantitate de minim 1197 tone deșeu fier vechi, dar din facturile de vânzare a deșeurilor rezultă că a fost livrată o cantitate totală de 763,51 tone astfel că se poate observa neconcordanța dintre cantitatea pe care creditoarea pretinde că a prelucrat-o față de realul executat.
S-a mai învederat și că societatea COM SRL a tăiat o cantitate de 360 tone în baza contractului de prestări servicii încheiat cu prestatorul SRL, societate prestatoare care nu a putut continua contractul urmare a deschiderii procedurii insolvenței împotriva acesteia. Față de această situație, creditoarea nu putea efectua operațiuni de tăiere pentru o cantitate mai mare de 403,51 tone deșeu fier vechi, deci evident nu conform cantităților facturate.
Recurenta a menționat și faptul că datorită duratei îndelungate de timp a prestării serviciilor a fost obligată la plata de penalități pentru staționarea vagoanelor de încărcare astfel încât creditoarea este cea care datorează sume de bani debitoarei.
Mai mult decât atât, Judecătoria Sectorului 1 Bar espins cererea creditoarei de emitere a somației de plată împotriva debitoarei reținând necesitatea verificării existenței și întinderii creanței pe calea dreptului comun.
Chiar dacă sentința menționată nu are autoritate de lucru judecat, ar fi absurd să se aprecieze că o instanță, într-o procedură specială, constată inexistența unei creanțe certe, lichide și exigibile, iar o altă instanță, tot în cadrul unei proceduri speciale, apreciază contrariul.
S-a solicitat Curții să analizeze cauza sub toate aspectele conform prevederilor articolului 3041Cod procedură civilă.
S-a invocat în drept dispozițiile articolului 299, 304 pct.9 și următoarele Cod procedură civilă, precum și dispozițiile Legii nr.85/2006.
Prin întâmpinare, creditoarea intimată a solicitat respingerea
recursului.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Recursul a fost legal timbrat.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate și în lumina dispozițiilor articolului 3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin sentința comercială nr.2179/13.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a fost admisă contestația debitoarei și respinsă cererea creditoarei privind deschiderea față de debitoare a procedurii insolvenței.
S-a reținut de către judecătorul sindic că, din motivarea sentinței comerciale pronunțate în cererea creditoarei de emitere a unei somații de plată împotriva debitoarei rezultă că suma solicitată nu are un caracter cert, lichid și exigibil, astfel că susținerile părților nu pot fi verificate decât pe calea dreptului comun și nu pe calea procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006.
Prin decizia comercială nr.1164 R/26.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a V-a Comercială a fost admis recursul, casată sentința recurată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la judecătorul sindic reținându-se că prin aprecierile pe care prima instanță le-a prezentat în justificarea soluției adoptate rezultă că aceasta nu a analizat cererea de deschidere a procedurii și contestația debitoarei. Astfel, s-a reținut că, în timp ce judecătoria a respins cererea de emitere a somației de plată pentru că obiecțiunile debitoarei tindeau să pună în discuție certitudinea creanței, judecătorul sindic trebuia să verifice tocmai certitudinea prin cercetarea temeiniciei apărărilor debitoarei în cadrul contestației pe care a promovat- S-a mai reținut că aprecierile instanței de fond nu corespund limitelor competențelor pe care judecătorul sindic le are în ceea ce privește posibilitatea analizării creanței.
Această prezentare a evoluției cauzei prezintă importanță în prezenta cale de atac sub aspectul analizării motivului de recurs întemeiat pe imposibilitatea de a fi verificată creanța într-o procedură specială atât timp cât într-o altă procedură specială, a somației de plată, cererea creditoarei a fost respinsă.
Față de împrejurarea că acest motiv a fost analizat de curte prin decizia menționată anterior, iar hotărârea instanței de control judiciar este, potrivit art.315 Cod de procedură civilă, obligatorie asupra problemelor de drept dezlegate, curtea apreciază că motivul invocat este nefundat.
În ceea ce privește apărările de fond, curtea constată că facturile fiscale emise de creditoare au fost acceptate de debitoare prin semnătură, neexistând obiecțiuni asupra realității operațiunilor efectuate nici la primirea facturilor și nici cu ocazia achitării parțiale a acestora.
De asemenea, debitoarea nu a făcut dovada existenței unei corespondențe purtată de părți cu privire la aceste facturi, astfel că explicația prezentată de creditoarea intimată cu privire la facturarea numai a operațiunilor de tăiere, în condițiile în care factura nr.122/25.07.2007 a fost acceptată la plată fără obiecțiuni, este apreciată de curte ca fiind
conformă realității.
Motivele de recurs referitoare la nerespectarea termenului de finalizare a lucrărilor de către intimată, la pierderile suferite prin staționarea vagoanelor pentru încărcare și inadvertențele existente între operațiunile pretins a fi efectuate și facturile fiscale de vânzare a deșeurilor de fier vechi sunt apreciate ca nefondate de către curte întrucât pe de-o parte exced cadrului contractual pe care instanța are a-l analiza, iar pe de altă parte nu sunt dovedite prin probele administrate în cauză.
Referitor la invocarea prevederilor art.4.3 din contract care se referă la întocmirea de procese verbale de finalizare a lucrărilor, curtea va reține că, într-adevăr, la dosar nu au fost depuse astfel de înscrisuri, dar, pe parcursul derulării raporturilor contractuale, debitoarea nu a contestat realitatea operațiunilor efectuate de creditoare, iar facturile fiscale au fost acceptate la plată prin semnătură.
Față de considerentele expuse mai sus, curtea va respinge recursul ca nefondat în baza art.312 alin.1 Cod de procedura civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de contestatoarea debitoare SC SRL B împotriva Sentinței comerciale nr.2090/08.04.2009 pronunțată de Secția a VII-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare SC 2004 SRL și intimatul administrator judiciar, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26.01.2010.
Președinte, - - - | Judecător, --- - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red.Jud.
Tehnored.
ex.2 /27.01.2010
Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Tatiana Gabriela NăstaseJudecători:Tatiana Gabriela Năstase, Ruxandra Monica Duță
