Spete contestatie la executare comercial. Decizia 26/2010. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 26/COM
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier -
Pe rol judecarea recursului comercial d eclarat de recurenta contestatoare - BANCA TRANSILVANIA - SUCURSALA, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr. 5133/31.08.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - ADMINISTRATOR JUDICIAR AL DEBITOAREI SC COM SRL, cu sediul în C, str. av. -, nr.9A, având ca obiect contestație.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta contestatoare, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează că recursul formulat de contestatoare este motivat, timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 39 lei conform nr. 705/09.10.2009 depus la dosar.
Pentru recurenta contestatoare, reprezentantul legal arată că nu are cereri prealabile de formulat, probe de administrat, solicită cuvântul pentru dezbateri.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Având cuvântul pentru recurenta contestatoare, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul admiterii cererii de înregistrare a creanței în tabelul definitiv al obligațiilor debitoarei cu suma de 20.949,44 lei debit pe care SC Com SRL îl înregistrează la data deschiderii procedurii prevăzută de Legea nr. 85/2006.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față:
1.Obiectul litigiului și părțile din proces
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 4693/118/11.05.2009creditoarea Banca Transilvania SAprin Sucursala Constanta a contestat măsura administratorului judiciar privind neînscrierea creanței sale în tabelul preliminar al obligațiilor debitoarei SC Com SRL.
În motivare, contestatoarea a arătat căla data de 16.12.2008a depus la Tribunalul Constantacerere de admitere a creanței pentru suma de 20949,44 leipe care debitoarea SC Com SRL - în insolvență o datorează băncii. A precizat creditoarea că în acel moment a aflat de existența dosarului de insolvență și de faptul că tabelul definitiv al creanțelor urma să fie afișat la data de 2.02.2009.
Administratorul judiciar ar fi trebuit să notifice toate instituțiile bancare la data deschiderii procedurii, dat fiind că posibilitatea existenței unor credite în derulare era foarte mare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.64, 66 din Legea nr. 85/2006.
Intimata, în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC Com SRL a formulatîntâmpinare,prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată, arătându-se că administratorul judiciar nu a identificat debitoarea la sediul declarat și nici pe reprezentanții acesteia. Debitoarea nu si-a respectat obligația de depunere a listei prevăzute la art.28 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2007, motiv pentru care administratorul judiciar a procedat la notificarea creditorilor cunoscuți și a creditorilor bugetari.
Notificarea a fost publicată în cotidianul Ziua din data de 15.07.2008 și în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr.2981/24.07.2008.
Contestatoarea Banca Transilvania SA a formulat cerere de admitere a creanței la data de 16.12.2008, cu depășirea termenului limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor stabilit prin sentința de deschidere a procedurii insolvenței, respectiv 11.08.2008, motiv pentru care s-a luat măsura înlăturării creanței sale din tabelul obligațiilor debitoarei.
Au fost anexate întâmpinării, dovada privind îndeplinirea procedurii de publicare nr. 2981/24.07.2008, copie a ziarului Ziua din 15.07.2008, copia sentinței civile nr.1656/COM/16.06.2008 pronunțată de Tribunalul Constanta prin judecătorul sindic.
2.Hotărârea tribunalului
Prin Sentința civilă nr. 5133/31.08.2009 pronunțată de Tribunalul Constanțaa fost respinsă ca nefondată contestația formulata de contestatoarea Banca Transilvania - Sucursala C, în contradictoriu cu intimatul lichidator desemnat al debitoarei SC Com SRL.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul sindic a reținut că, față de dispozițiile date de judecătorul sindic prin Sentința civilă nr. 1656/COM/16.06.2008, prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC Com SRL, termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor a fost stabilit ca fiind data de 11.08.2008.
Administratorul judiciar, în temeiul art. 61 din Legea 85/2006, a publicat notificarea cu conținutul prevăzut de art. 62, în cotidianul Ziua din 15.07.2008, precum și în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 2981/24.07.2008.
Contestatoarea creditoare Banca Transilvania SA a formulat la data de 16.12.2008 cerere de admitere a creanței sale în valoare de 20949,44 lei reprezentând credite, dobânzi si comisioane conform contractelor de credit, însă cu depășirea termenului limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor stabilit la 11.08.2008, astfel că în mod legal a fost înlăturată creanța din tabelul preliminar, ca tardiv formulată.
În speță, debitoarea nu a depus actele prevăzute la art. 28 din Legea insolvenței, astfel că notificarea în condițiile Codului d e procedura civilă a deschiderii procedurii către titularii de creanțe a căror calitate de creditori nu putea fi cunoscuta administratorului judiciar era in mod obiectiv imposibilă. Notificarea privind deschiderea procedurii a fost publicată în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 2981/24.07.2008, fapt ce rezultă din dovada privind îndeplinirea procedurii de publicare, astfel că, potrivit dispozițiilor art.7 se considera că notificarea a fost îndeplinită de la data publicării.
In acest sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională care, sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.7 din Legea nr.85/2006, a reținut în considerentele deciziei nr.1137/2007 că fac excepție de la regula notificării conform prevederilor Codului d e procedura civilă "creditorii ce nu au putut fi identificați și debitorii al căror sediu nu este cunoscut, pentru care notificarea se va face doar prin Buletinul procedurilor de insolvență".
3.Recursul
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea Banca Transilvania SA care a criticat-o ca fiind nelegală în temeiul art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, pentru următoarele considerente:
- în mod greșit s-a reținut că cererea sa era tardivă cât timp persista
obligația trimiterii notificării de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar tuturor creditorilor, debitorului și Oficiului Registrului Comerțului pentru efectuarea mențiunii, cât și publicarea într-un ziar de largă circulație și în Buletinul Procedurilor de Insolvenței, legiuitorul nefăcând distincția între creditorii cunoscuți sau necunoscuți ai debitoarei.
- consideră că administratorul judiciar nu și-a îndeplinit decât parțial
obligațiile dispuse de instanță, motiv pentru care contestatoarea nu a putut lua act de deschiderea procedurii asupra averii debitoarei.
- neîndeplinirea acestei obligații de către administratorul judiciar, și implicit neverificarea de către acesta a eventualelor conturi deschise de către societatea debitoare poate antrena efectuarea de către societatea debitoare a unor operațiuni bancare, care pot duce la pierderea unor disponibilități bănești în detrimentul celorlalți creditori.
- consideră că instanța de judecată nu a analizat în totalitate obligațiile care cădeau în sarcina administratorului judiciar, pronunțând o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, în loc să dispună sancționarea administratorului judiciar pentru nerespectarea obligațiilor dispuse prin încheierea de numire.
4.Curtea
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii de către recurenți și care au fost încadrate în motivul prevăzut de art.304 pct.9 dar și potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin Sentința civilă nr. 1656/COM/16.06.2008 a Tribunalului Constanța s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC Com SRL, termenul limită stabilit de judecătorul sindic pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor a fost 11.08.2008.
În temeiul art. 61 din Legea 85/2006 administratorul judiciar a publicat notificarea cu conținutul prevăzut de art. 62, în cotidianul Ziua din 15.07.2008, precum și în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 2981/24.07.2008.
În acest context, contestatoarea era ținută să respecte termenul pentru declararea creanței, stabilit la data de 11.08.2008, termen de care putea lua cunoștință urmare publicării notificării în ziar cât și în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 2981/24.07.2008.
Acest termen îi este opozabil contestatoarei, conform dispozițiilor exprese ale art.7 din Legea 85/2006 întrucât, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege în sarcina sa, administratorul judiciar a făcut dovada publicării notificării conform art.61 al.3 din Legea 85/2006, în condițiile în care debitoarea nu a depus actele prevăzute la art. 28 din Legea nr.85/2006, astfel că notificarea în condițiile Codului d e procedura civilă a deschiderii procedurii către titularii de creanțe a căror calitate de creditori nu putea fi cunoscută administratorului judiciar, era in mod obiectiv imposibilă.
De altfel, conform art.7 al. 9 din Legea 85/2006, publicarea actelor de procedură sau, după caz, a hotărârilor judecătorești în Buletinul procedurilor de insolvență înlocuiește, de la data publicării acestora, citarea, convocarea și notificarea actelor de procedură efectuate individual față de participanții la proces, acestea fiind prezumate a fi îndeplinite la data publicării.
Criticile aduse de recurentă nu sunt întemeiate cât timp administratorul judiciar și-a îndeplinit atribuțiile stabilite atât prin lege cât și prin hotărârea de numire, fiind mai mult decât evident faptul că notificarea personală a creditorilor poate avea loc doar în situația în care aceștia sunt cunoscuți, în caz contrar notificarea fiind prezumată prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență
Cum cererea de admitere a creanței a fost formulată la data de 16.12.2008, cu mult peste termenul stabilit prin Sentința civilă nr. 1656/COM/16.06.2008, în mod corect s- apreciat că în cauză devin incidente dispozițiile art.76 din Legea 85/2006, respectiv art.103 din Codul d e Procedură Civilă care sancționează cu decăderea neîndeplinirea actelor procedurale în termenele legale.
Concluzionând, curtea reține că hotărârea tribunalului este legală și temeinică, criticile aduse de recurentă nefiind de natură a atrage modificarea acesteia motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul d e procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursuldeclarat de recurenta contestatoare - BANCA TRANSILVANIA - SUCURSALA, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr. 5133/31.08.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - ADMINISTRATOR JUDICIAR AL DEBITOAREI SC COM SRL, cu sediul în C, str. -. -, nr.9A,ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 20 Ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
jud.fond
red.dec.jud.
2 ex./4.02.2010
Președinte:Nastasia CuculisJudecători:Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban, Elena