Spete contestatie la executare comercial. Decizia 306/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 306/
Ședința publică din data de 02 martie 2009
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de pârâta - HOTEL 2002 SRL împotriva încheierii din data de 16.12.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - -, având ca obiect contestație la titlu.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 16.12.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul C-S a dispus sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 3 și art. 402 alin.2 teza I Cod procedură civilă, ultimul text de lege doar în ceea ce privește sintagma "Hotărârea pronunțată cu privire la contestație se dă fără drept de apel -" raportat la dispozițiile art. 15 alin. 1, art. 16 alin. 1, art. 21 alin. 3, art. 24 alin. 1 și 2 și ale art. 124 din Constituția României, excepție ridicată de intimata HOTEL 2002, în dosar nr- al Tribunalului C-
De asemenea, pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate, a dispus suspendarea judecării cauzei ce face obiectul dosarului nr- al Tribunalului C-
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a formulat următorul punct de vedere cu privire la cererea intimatei HOTEL 2002:
Tribunalul, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 3, prevederi care intră în contradicție cu dispozițiile art. 15 alin. 1, art. 16 alin. 1, art. 21 alin. 3, art. 24 alin. 1 și 2 și ale art. 124 din Constituția României, a considerat că această excepție este nefondată, întrucât în ceea ce privește raporturile juridice stabilite între avocat și client, orice imixtiune din partea vreunui organ al statului este inadmisibilă. Însă, dacă nu ar fi existat art. 274 Cod procedură civilă, contractul încheiat de avocat și clientul său, ca orice act juridic, și-ar fi produs efectele (drepturile și obligațiile ce izvorăsc din contractul respectiv) numai între părți, iar nu și față de terțe persoane, inclusiv față de adversarul din proces -resalios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest. Cum fundamentul acordării cheltuielilor de judecată avansate de partea care a câștigat procesul, în care sunt incluse și sumele de bani plătite avocatului cu titlu de onorariu, îl reprezintă culpa procesuală, înseamnă că acel contract, încheiat de partea care a câștigat procesul cu avocatul său, își va produce efectele și față de partea care a pierdut procesul (aceasta din urmă se vede obligată în temeiul voinței exprimate de persoanele care au negociat onorariul de avocat, deși ea, evident, nu a participat nici personal și nici prin reprezentare la încheierea contractului respectiv) în baza unuia dintre principiile ce guvernează repararea prejudiciului în materia răspunderii civile delictuale, anume principiul reparării integrale.
Numai că dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită, ca orice drept subiectiv civil, este susceptibil de a fi exercitat abuziv. În sistemul nostru de drept, sancțiunea (cu caracter general) care intervine în cazul abuzului de drept constă în obligarea autorului abuzului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul de ordin patrimonial sau moral cauzat prin exercitarea abuzivă a dreptului său, potrivit regulilor din materia răspunderii civile delictuale. Așadar, în funcție de situația concretă din speță, instanța ar avea posibilitatea teoretică să îl oblige pe cel care a pierdut procesul să suporte numai o parte din suma ce reprezintă onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul, apreciind că aceasta din urmă a săvârșit un abuz de drept, deci o faptă ilicită și prejudiciabilă, care angajează răspunderea civilă delictuală a acesteia (diferența dintre onorariul convenit și suma pe care o va plăti partea care a pierdut procesul ar reprezenta tocmai prejudiciul suferit de aceasta ca urmare a abuzului de drept săvârșit de adversarul din proces).
Cu alte cuvinte, pe temeiul răspunderii civile delictuale, cel care a câștigat procesul are dreptul de a obține de la adversar sumele pe care le-a plătit cu titlu de onorariu de avocat (fapta ilicită a fost săvârșită de cel care a pierdut procesul, în sensul că datorită atitudinii sale a avut loc procesul respectiv), dar, tot pe temeiul răspunderii civile delictuale, cel care a câștigat procesul nu ar putea obține de la adversar decât o parte din sumele pe care le-a plătit cu titlu de onorariu de avocat (de data aceasta, fapta ilicită a fost săvârșită de cel care a câștigat procesul, constând în exercitarea abuzivă a dreptului de a obține despăgubiri).
Având în vedere aceste argumente, tribunalul și-a exprimat opinia în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 3, prevederi care intră în contradicție flagrantă cu dispozițiile art. 15 alin. 1, art. 16 alin. 1, art. 21 alin. 3, art. 24 alin. 1 și 2 și ale art. 124 din Constituția României, deoarece, prin aplicarea acestui text de lege, nu se intervine în contractul de asistență judiciară, care își produce pe deplin efectele între părți, ci doar se apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, față de mărimea pretențiilor și de complexitatea cauzei.
Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 402 alin. 2 teza I Cod procedură civilă, ultimul text de lege doar în ceea ce privește sintagma "Hotărârea pronunțată cu privire la contestație se dă fără drept de apel -" raportat la dispozițiile art. 15 alin. 1, art. 16 alin. 1, art. 21 alin. 3, art. 24 alin. 1 și 2 și ale art. 124 din Constituția României, instanța consideră că și această excepție este nefondată întrucât Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa constantă că "accesul liber la justiție nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătorești, competența și căile de atac fiind stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situații deosebite".
Așa fiind, nu se poate reține că textul art. 402 Cod procedură civilă contravine art. 21 din Constituție, în măsura în care, în cuprinsul acestuia, nu se precizează in terminis că accesul liber la justiție implică întotdeauna dreptul de a exercita atât calea de atac a apelului, cât și a recursului, situație în care exercitarea cumulativă a ambelor căi de atac împotriva unei hotărâri ar fi constituit, într-adevăr, un criteriu de. De altfel, nici reglementările internaționale în materie nu impun un anumit număr de grade de jurisdicție sau de căi de atac, în acest sens fiind art.13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care prevede asigurarea posibilității unui recurs efectiv la o instanță națională.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta - HOTEL 2002 SRL, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale ridicată cu suspendarea judecării cauzei pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate în discuție.
În motivarea recursului s-a arătat că prin încheierea atacată s-a respins cererea sa de suspendare a judecării cauzei și sesizarea Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 3 și art. 402 alin. 2 teza I Cod procedură civilă, dispoziții despre care se pretinde că ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 15 alin. (1), art. 16 alin. 1, art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1) și (2) și ale art. 124 din Constituția României, apreciind că excepția ridicată nu întrunește condițiile prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. 1,2 și 3 din Legea 47/1992.
În opinia recurentei, încheierea atacată este vădit netemeinică și nelegală, deoarece excepția de neconstituționalitate ridicată întrunește condițiile cumulativ prevăzute de dispozițiile art. 29 alin, 1, 2 si 3 din Legea 47/1992 în sensul că dispozițiile art. 274 alin. 3 și art. 402 alin. 2 teza 1 cod civil au legătură cu soluționarea cauzei, iar regula în litigiile civile este aceea a respectării cadrului procesual stabilit de reclamant prin acțiunea introductivă, iar de pârât prin întâmpinare, ambele părți motivându-și demersurile atât în fapt cât și în drept. Ori, consideră că este evident că cererile recurentei contestatoare, formulate atât în fața instanței de fond cât și în recurs, se întemeiază în mare parte pe dispozițiile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, astfel că acest text de lege are legătură incontestabilă cu soluționarea cauzei. În mod similar arătă că și dispozițiile art. 402 alin. 2 Cod procedură civilă, sunt incidente în soluționarea recursului, aceste dispoziții procedurale stabilind calea de atac împotriva sentinței prin care se soluționează contestația la executare.
Se mai invocă faptul că instanța a dat o interpretare greșită dispozițiilor alin. 3 al art. 29 din Legea 47/1992 republicata, care arată că "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale", susținând că prevederile legale atacate prin excepția ridicată nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, situație în care și această condiție de admisibilitate a excepției este îndeplinită.
Recurenta menționează că în situația contrară, dacă instanța sau contestatoarea debitoare sunt în măsură a indica o astfel de decizie anterioară a Curții Constituționale prin care să fi fost declarate ca neconstituționale prevederile legale atacate prin excepția ridicată, în conformitate cu dispozițiile art. 31 din Legea 47/1992, solicită să se constata că o astfel de decizie este definitivă și obligatorie, motiv pentru care instanța ar urma să judece conform celor dispuse prin respectiva pretinsă decizie anterioară, iar excepția ridicată ar rămâne fără obiect.
Pentru aceste motive, recurenta solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate ridicată, precum și suspendarea judecării cauzei până Ia soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Analizând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este inadmisibil, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Art. 29 alin. (6) din legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, prevede posibilitatea atacării cu recurs a încheierii prin care instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ori, prin încheierea recurată, Tribunalul C-S dispus sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 3 și art. 402 alin.2 teza I Cod procedură civilă, iar pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate, a dispus suspendarea judecării cauzei ce face obiectul dosarului nr- al Tribunalului C-
Recurenta - HOTEL 2002 SRL este în eroare atunci când consideră că i s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale în mod neîntemeiat, făcând confuzie probabil cu opinia instanței exprimată conform art. 29 alin. 4 din Legea 47/1992, prin care aceasta arată că excepțiile de neconstituționalitate formulate de către pârâta recurentă, sunt neîntemeiate.
Astfel fiind, în baza considerentelor mai sus exprimate, recursul formulat de pârâta - HOTEL 2002 SRL împotriva încheierii de ședință din 16 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta - HOTEL 2002 SRL împotriva încheierii de ședință din 16 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./03.03.2009
Dact./04.03.2009/2 ex.
Primă instanță - Tribunalul C-S
Judecător -
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta
