Spete contestatie la executare comercial. Decizia 381/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr intern 2165/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 381
Ședința publică de la 03 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Vințanu
JUDECĂTOR 2: Ruxandra Monica Duță
JUDECĂTOR 3: Mirela
Grefier -
*************
Pe rol judecarea cauzei comerciale de față, având ca obiect recursul formulat de contestatoarea creditoare AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI în contradictoriu cu intimata debitoare SC SA -J-, prin lichidator judiciar GENERAL EXPERT, împotriva Sentinței comerciale nr.4037/02.10.2008 pronunțată de Secția a VII-a Comercială a Tribunalului București.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta prin consilier juridic, cu delegație depusă în dosar, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că au fost depuse înscrisuri la dosar, respectiv Contractul de Asociere în nr.8809/22.06.2001; Actul adițional nt.1 la contractul de asociere în participațiune; cererea de înregistrare a creanței nr.34852/17.05.2006; facturile fiscale; fișele de calcul, adresa nr.49699/18.096.2008 și obiecțiunile la raportul de expertiză contabilă, conform dispozițiilor instanței la termenul anterior, după care:
Având cuvântul pe alte cereri, consilierul juridic al recurentei susține că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții în susținerea recursului.
Recurenta contestatoare creditoare, prin consilier juridic,solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul înscrierii în tabelul creditorilor.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII a Comercială, în data de 25.07.2006 în dosarul nr-, creditoarea AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI a formulat contestație la tabelul preliminar al creditorilor debitoarei SC SA, și a solicitat înscrierea la masa credală cu suma de 3.989.053,34 lei, reprezentând prețului asocierii în participațiune și a penalităților de întârziere datorate în baza contractului încheiat părți.
La data de 20.10.2006 debitoarea a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității contestației, iar pe fond a solicitat respingerea acesteia.
Prin sentința comercială nr.689/28.02.2007, judecătorul sindic a respins ca neîntemeiată contestația creditoarei împotriva tabelului preliminar al creanțelor, reținând că prin contestație aceasta se prevalează de hotărârea nr.10/2004 a Consiliului de Administrație prin care s-a hotărât că denumirea generică de an agricol să fie 01.10.-30.09. anul următor, soluție ce nu poate fi acceptată întrucât respectiva hotărâre se referă doar la anul 2004, iar pretențiile în cauză sunt aferente anului 2001.
a atacat cu recurs această hotărâre, iar prin decizia comercială nr. 1048R/20.06.2007 pronunțată de Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială, recursul a fost admis iar cauza a fost trimisă spre rejudecare, Curtea apreciind că sunt insuficiente probele administrate, considerând necesară efectuarea unei expertize de specialitate care să stabilească cuantumul creanței.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr-. S-a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice având ca obiect debitul datorat în baza contractului de asociere în participațiune, însă în două variante cu și fără luarea în considerare a actului adițional, conform obiectivelor solicitate.
Prin sentința comercială nr.4037/25.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr-, a fost admisă în parte contestația creditoarei și s-a dispus înscrierea acesteia în tabelul preliminar al obligațiilor debitoarei cu o creanță în cuantum de 718.774,79 Ron.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a luat în considerare expertiza contabilă efectuată în varianta de calcul care a ținut seama de actul adițional la contract, observând totodată că la data încheierii contractului (22.06.2001), legea nr.76/1992 privind măsuri pentru rambursarea creditelor rezultate din acțiunea de compensare fusese abrogată prin OUG nr.10/1997 cu privire la diminuarea blocajului financiar, care nu conținea prevederi referitoare la penalitățile de întârziere.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială, motivul invocat fiind acela că în mod greșit instanța de fond a reținut că în cauză nu sunt aplicabile prevederile actelor normative invocate de AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI cu privire la plata penalităților și în consecință, a procedat la înlăturarea acestora din prețul asocierii; tot în mod greșit instanța a procedat la respingerea obiecțiunilor formulate de contestatoare la expertiza contabilă realizată în cauză și a procedat la efectuarea unui calcul propriu.
În drept: art.299 și urm. Cod procedură civilă.
Deși legal citată intimata nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentința atacată în raport de probele administrate, criticile formulate și temeiul de drept invocat, Curtea constată că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente:
La momentul încheierii contractului de asociere în participațiune, părțile au prevăzut în mod ambiguu posibilitatea achitării penalităților de întârziere, prin raportare - în mod generic-la dispozițiile legale în vigoare. În mod corect a reținut judecătorul sindic că actele normative invocate de către contestatoare (în vederea calculării penalităților de întârziere pretinse) privesc stabilirea cotei majorărilor de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, constând în impozite pe clădiri, terenuri și mijloace de transport, astfel cum sunt ele enumerate în hotărâre (OUG nr.10/1997 cu privire la diminuarea blocajului financiar).
Curtea nu poate reține susținerea recurentei în sensul că penalitățile reprezintă creanțe bugetare, câtă vreme ele decurg dintr-un contract comercial (asociere în participațiune), încheiat de către în realizarea atribuțiilor sale comerciale, conferite de Legea nr.268/2001.
Față de cele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă,Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de contestatoarea creditoare AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI în contradictoriu cu intimata debitoare SC SA -J-, prin lichidator judiciar GENERAL EXPERT, împotriva Sentinței comerciale nr.4037/02.10.2008 pronunțată de Secția a VII-a Comercială a Tribunalului București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Martie 2009.
Președinte, - - | Judecător, --- - | Judecător, - |
Grefier, - |
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Gabriela VințanuJudecători:Gabriela Vințanu, Ruxandra Monica Duță, Mirela