Spete contestatie la executare comercial. Decizia 499/2008. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Dosar nr- (Număr intern 498/2008)

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 499

Ședința publică de la 22 aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Tatiana Gabriela Năstase

JUDECĂTOR 2: Ruxandra Monica Duță

Judecător - -

Grefier -

*********

Pe rol judecarea cauzei comerciale de față, având ca obiect recursul formulat de recurentul în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC CONSTRUCȚII CIVILE SRL - J-, - în contradictoriu cu intimata creditoare contestatoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 B, împotriva Sentinței comerciale nr.4619/03.12.2007 pronunțată de Secția a VII-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimata prin consilier juridic, care depune delegație, lipsind recurenta.

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că intimata nu a fost conceptată și nici citată, dar lipsa de procedură cu această parte este acoperită prin prezentarea reprezentantului în instanță.

Curtea dispune rectificarea citativului în sensul că intimată este și Administrația Finanțelor Publice Sector 4, constată procedura îndeplinită prin prezentarea părții în instanță și acordă cuvântul părții pe cereri.

Intimata, prin consilier juridic, invocă excepția tardivității recursului raportat la dovada comunicării hotărârii - 18.01.2008 și data punerii la poștă a recursului - 15.02.2008.

Curtea acordă cuvântul intimatei pe excepție și pe recurs.

Intimata creditoare contestatoare, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției tardivității declarării recursului și respingerea recursului ca tardiv declarat.

Pe fondul recursului, solicită respingerea acestuia ca nefondat, având în vedere faptul că sumele au fost achitate și nu sunt justificate cheltuielile lichidatorului.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față, deliberând, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.4619/3.12.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, a fost admisă contestația creditoarei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 B în contradictoriu cu debitoarea SC CONSTRUCȚII CIVILE SRL și s-a pus în vedere lichidatorului judiciar întocmirea unui nou plan de distribuție în conformitate cu dispozițiile articolului 123 din Legea nr.85/2006.

Instanța de fond a constatat că lichidatorul judiciar a procedat la întocmirea planului de distribuție afișat la data de 25.09.2007 în care în mod nelegal a cuprins o serie de sume ce nu i se cuvin.

În consecință, judecătorul-sindic a dispus ca lichidatorul judiciar să întocmească un nou plan de distribuție în condițiile articolului 123 din lege în care să cuprindă doar onorariul de 2.000 lei pentru sine, restul sumei cuprinsă în contul de lichidare urmând să fie distribuită creditoarei SECTOR 4

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs lichidatorul judiciar al debitoarei, care a solicitat modificarea dispozițiilor hotărârilor recurate în sensul admiterii cheltuielilor de procedură solicitate de lichidatorul judiciar, respectiv 28.151,36 RON.

Recurenta a motivat solicitarea sa arătând că procedura notificării creditorilor bugetari a cuprins cheltuieli de procedură cu poșta, faxul, telefonul, care au fost suportate din fondurile lichidatorului, debitoarea neavând bunuri din care să obțină venituri bănești.

Aceste cheltuieli au însumat 1.000 RON.

De asemenea, remunerația acordată lichidatorului judiciar se compune din onorariul lichidatorului prevăzut prin sentința comercială nr. 2843/6.11.2006 prevăzute lunar până la închiderea procedurii, respectiv pe 12 luni.

La termenul de judecată din 22.04.2008 intimata a invocat excepția tardivității declarării recursului.

Analizând cu prioritate această excepție, curtea constată că, potrivit dispozițiilor articolului 7 din Legea nr.85/2006, citarea părților, precum și comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor și notificărilor se efectuează prin buletinul procedurilor de insolvență.

În prezenta cauză, din actele dosarului rezultă că, procedura de publicare a sentinței comerciale nr.4619/3.12.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială s-a îndeplinit la data de 18.01.2008 iar recursul a fost declarat la data de 15.02.2008, data poștei.

De altfel, recurenta a atașat cererii de recurs și dovada de

comunicare a sentinței, respectiv copia Buletinului procedurilor de insolvență nr.210/2008.

Față de considerentele expuse mai sus, având în vedere faptul că recursul a fost declarat peste termenul prevăzut de articolul 8 alineat 2 din Legea nr.85/2006, curtea va respinge recursul ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca tardiv declarat recursul formulat de recurentul în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC CONSTRUCȚII CIVILE SRL - J-, - în contradictoriu cu intimata creditoare contestatoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 B, împotriva Sentinței comerciale nr.4619/03.12.2007 pronunțată de Secția a VII-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 aprilie 2008.

Președinte,

- - -

Judecător,

--- -

Judecător,

- -

Grefier,

-

Red. Jud.

AA

2 ex./24.04.2008

Președinte:Tatiana Gabriela Năstase
Judecători:Tatiana Gabriela Năstase, Ruxandra Monica Duță

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete contestatie la executare comercial. Decizia 499/2008. Curtea de Apel Bucuresti