Spete contestatie la executare comercial. Decizia 61/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR.61

Ședința Publică de la 18.01.2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Alina Pănescu

JUDECĂTOR 2: Cristina Scheaua

JUDECĂTOR 3: Izabela Dolache

GREFIER - - -

.

Pe rol fiind pronunțarea cererilor de recurs formulate de recurentele creditoare - DE FURNIZARE A ENERGIEI ELECTIRCE " FURNIZARE MUNTENIA NORD" SA, - & MARKETING, - SA și - -, împotriva sentinței comerciale nr.2924 din 26.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare - PRODUCTION & SRL prin lichidator judiciar C și intimatele creditoare - SRL, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 5, PRIMĂRIA, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B și - - 400 SRL.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 11.01.2010 fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, ce constituie parte integrantă din prezenta decizie când, Curtea pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 18.01.2010.

CURTEA:

Asupra recursurilor de față, deliberând reține următoarele;

Prin sentința comercială nr. 782/06.03.2007, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Bucureștia admis cererea reclamantei creditoare - SRL și a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei - PRODUCTION SRL,

Prin sentința de deschidere a procedurii, instanța a stabilit ca termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitorului, data de 27.04.2007.

Prin contestația înregistrată la 21.11.2008, creditoarea - SRL a solicitat rectificarea tabelului definitiv consolidat al creanțelor, în sensul înlăturării creditorilor înscriși la pozițiile 1- 10, susținând că menționarea acestora în tabel de către lichidatorul judiciar, s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor art. 62 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006, cererile de declararea a creanțelor fiind formulate ulterior împlinirii termenului limită stabilit, 27.04.2007.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 75 -76 din Legea nr. 85/2006.

Prin întâmpinarea formulată, creditoarea - & MARKETING a invocat excepțiile tardivității formulării contestației și, în subsidiar a inadmisibilității.

S-a învederat că prin cererea, înregistrata la 19.06.2007 a solicitat înscrierea creanței deținute împotriva debitoarei, creanța înscrisă în tabelul definitiv consolidat la 29.08.2007; în conformitate cu art. 73 alin. 2 din lege,contestatoarea avea dreptul de a contesta măsura cu cel puțin 10 zile înaintea datei stabilite prin sentința de deschidere pentru definitivarea tabelului de creanțe și raportat la data de 18.06.2007, contestația este tardiv formulată.

S-a mai susținut că în cauză nu sunt întrunite nici cerințele art. 75 din lege, contestatorul neregăsindu-se în nici una din ipotezele textului de lege, depășirea termenului limita nereprezentând o eroare esențiala, motive raportat la care s-a invocat exceptia inadmisibilitatii.

De asemenea, creditoarea intimata a sustinut ca prin contestatia formulata creditoarea. SRL invoca propria culpa, constant în formularea tardivă a contestației.

Au fost invocate și dispozițiile art. 108 alin. 4 din lege potrivit cărora creanțele admise în tabelul definitiv, în condițiile art. 74 alin. 2 nu mai sunt supuse verificării.

Prin întampinarea formulată, creditoarea AVAS a solicitat respingerea contestației, susținând că cererea de înscriere a creanței a fost formulată în temenul legal.

S-a arătat că lichidatorul judiciar a procedat la notificare deschiderii procedurii și a termenelor limită prevăzute prin aceasta la data de 22.03.2007, cererea sa fiind înregistrată la data de 27.04.2007, conform înscrisurilor aflate la dosarul cauzei.

Prin întampinarea formulată, creditoarea - - a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației, învederând că cererea sa de declarare a creanței a fost înregistrată la dosarul cauzei la 05.10.2007, și nu la data de 23.10.2007, așa cum eronat s-a menționat în tabelul creanțelor; creditoarea nu a fost notificată cu respectarea dispozițiilor art. 61 raportat la art. 7 alin. 3 din lege, situație în care termenul limită stabilit prin sentința de deschidere nu îi este opozabil.

S-a mai aratat că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 75 din lege, nefiind probat nici unul din motivele enumerate din cuprinsul dispozițiilor invocate de contestatoare.

S-a mai arătat că intimata creditoare se afla în situatța de excepție prevăzută de art. 76 alin. 1 din lege, întrucât notificarea sa nu a îndeplinit cerințele art. 7 alin. 3.

Prin sentința comercială nr. 2924/26.05.2009, pronunțata în dosar nr-, Tribunalul Bucureștia respins ca neîntemeiate excepțiile tardivității și ale inadmisibilității contestației; a respins ca neîntemeiată contestația formulată împotriva măsurii înscrierii la masa credală a creanței AVAS; a admis contestația formulată la creanțele creditorilor DIRECTIA IMPOZITE SI TAXE LOCALE SECTOR 5; PRIMARIA COM. LOPATARI; INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCA; &MARKETING; - SA; - -; - - 400 SRL; - DE FURNIZARE A ENERGIEI ELECTRICE " FURNIZARE MUNTENIA NORD" SA; a dispus decăderea creditorilor din drepturile prevăzute de art. 76 din Legea nr. 85/2006.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin sentința de deschidere a procedurii nr. 782/06.03.2007, s-a stabilit termen limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor asupra averii debitorului, data de 27.04.2007, cererile creditorilor mentionați în tabelul definitiv pozițiile 1- 10, cu excepția AVAS fiind înregistrate ulterior acestei date.

S-a mai reținut faptul că debitoarea nu s-a conformat dispozițiilor instanței și nu a depus la dosarul cauzei documentele prevăzute de art. 28 din lege, astfel că lichidatorul judiciar nu a putut identifica creditorii debitoarei - PRODUCTION SRL, condiții în care procedura notificării prevăzută de art. 61 fost considerată îndeplinită conform art. 7 alin. 3 din lege, prin publicarea sentinței de deschidere in Buletinul Procedurilor de Insolvență, măsura adusă la îndeplinire la data de 13.04.2007.

S-a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 75 alin. 1, potrivit cărora orice parte interesată poate contesta înscrierea unei creanțe în tabelul definitiv de creanțe în cazul descoperirii unei erori esențiale, înscrierea în tabel a creanțelor tardiv declarate, fiind apreciată eroare esențială în sensul prevăzut de lege.

In temeiul art. 76 din lege, instanța a constatat decăderea creditorilor din drepturile de a solicita înscrierea în tabelul creditorilor.

Impotriva acestei sentințe au formulat recurs creditorii - & MARKETING, - SRL; - SA B; - DE FURNIZARE A ENERGIEI ELECTRICE " FURNIZARE MUNTENIA NORD" SA pentru motive de nelegalitate ce se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 pr.civ.

In recursul său, creditoarea - DE FURNIZARE A ENERGIEI ELECTRICE " FURNIZARE MUNTENIA NORD" SA a susținut nelegalitatea hotărârii, învederând că, în mod greșit instanța de fond a înlăturat apărările formulate în temeiul art. 73 alin. 2 din lege, apreciind ca incidente prevederile art. 75 alin. 1, din redactarea dispozițiilor menționate rezultând cu certitudine că eroarea esentială reprezintă o eroare viciu de consimțământ, în sensul de falsa reprezentare a realității privind creanța, nicidecum înregistrarea tardivă a cererii de declarare a creanței.

S-a mai aratat că declarațiile de creanță au valoare de cereri de repunere în termen în situația în care debitoare nu și-a îndeplinit obligația de depunere a documentelor prevăzute de art. 28 din lege, cu consecința repunerii în termenul de declarare a creanțelor prevăzut de art. 62 alin.1 lit.b din lege.

In recursul său, - & MARKETING a susținut nelegalitatea sentinței atacate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7,8 si 9 pr.civ. solicitând modificarea în parte a sentinței, în sensul admiterii excepțiilor tardivității și inadmisibilității contestației formulate, repunerea creditoarelor în drepturile prevăzute de art. 76 din lege, cu cheltuieli de judecată; amendarea lichidatorului judiciar ca urmare a neîndeplinirii măsurilor dispuse de instanță conform legii, cu consecința prejudicierii intereselor creditorilor.

Cu privire la excepția tardivității formulării contestației, au fost reluate argumentele întemeiate pe dispozițiile art. 73 alin. 2 din lege, susținându-se că, raportat la data de 18.06.2007, termenul prevăzut pentru definitivarea tabelului crențelor, creditorul - SRL era obligat să formuleze contestație cu 10 zile înainte.

Cu privire la excepția inadmisibilității contestației, s-a susținut că acesta nu se încadrează în nici una din situațiile prevăzute în dispozițiile art. 75 din lege, depășirea termenului de depunere a contestațiilor nereprezentând o eroare esențială, în sesul prevăzut de lege; mai mult s-a arătat că, în motivarea contestației creditoarea s-a prevalat de propria culpă, de a nu fi contestat în termen creanțele înscrise în tabelul definitiv, fapt nepermis de lege.

Au fost, de asemenea, reiterate dispozițiile art. 108 alin. 4, potrivit cărora crențele înscrise în aceste condiții în tabelul definitiv de creanțe nu mai sunt supuse verificării.

Cu privire la cererea de amendare a lichidatorului judiciar, s-a arătat că în cauză, creditoarea - SRL a formulat contestație ulterior solicitării de amendare a lichidatorului pentru încălcarea art. 16 alin. 4 din lege, în sensul că la data de 15.11.2007, când s-a întocmit procesul verbal prin care s-a propus componenta Comitetului Creditorilor, Adunarea Creditorilor nu a fost legal întrunită, recurenta nefiind înscrisă conform solicitării exprimate în Comitetul Creditorilor; s-a mai arătat ca modalitatea propusă de lichidator și validată de instanță, de vânzare individuală a activelor, și nu în bloc, așa cum s-a propus, a determinat scăderea considerabilă a sumei de bani obținută.

Cu privire la soluția admiterii contestației raportat la dispozițiile art. 28 din lege, s-a susținut că s-a urmărit deturnarea atenției de la problemele de fapt ivite în cursul procedurii de lichidare a bunurilor din averea debitoarei, înscrierea recurentei și a altor creditoare aflate în aceeași situație constituind o greșeala a lichidatorului judiciar nu a acestora.

Recursul creditoarei - - s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 pr.civ. raportat la art. 7alin.3, art. 8, art. 28 alin. 1 lit. c, art. 61, alin. 62 alin.1 lit. b, art. 63, art. 73 alin. 2, art. 75, art. 76 din Legea nr. 85/2006.

In primul motiv de recurs s-a criticat interpretarea greșită a dispozițiilor art. 61 din Legea nr. 85/2006, privind procedura legala de notificare a sentinței de deschidere a procedurii și,implicit de comunicare a termenului limită de depunerere a creanțelor, lichidatorului judiciar revenindu-i obligația notificării tuturor creditorilor aflați în evidențele debitoarei.

S-a susținut că, hotărârea atacată nu cuprinde referiri cu privire la modalitatea de îndeplinire a acestei comunicări, cu atât mai mult cu cât aceasta presupunea notificarea potrivit normelor codului d e procedura civila cumulativ cu obligația publicării într-un ziar de largă răspândire precum și în Buletinul Procedurilor de Insolvență.

S-a mai arătat că nu se poate ignora culpa lichidatorului judiciar care nu a probat efectuarea tuturor demersurilor necesare identificării tuturor creditorilor debitoarei; s-a mai susținut că termenele scurte dispuse prin sentința de deschidere nu permiteau efectuarea unor verificări eficiente.

De asemenea, s-a subliniat atitudinea culpabilă a administratorului judicar și ulterior a lichidatorului judiciar, în îndeplinirea eficientă și cu celeritate a măsurilor dispuse de instanță, învederându-se că în ccea ce privește creanța recurentei, existau mențiuni în cartea funciară a celor doua terenuri, aflate în proprietatea debitoarei.

S-a susținut că nu poate fi reținută culpa recurentei creditoare în formularea tardivă a cererii de înscriere la masa credală, câtă vreme din probatoriul administrat rezultă cu certitudine culpa administratorului judiciar în îndeplinirea obligațiilor ce îi reveneau confrom legii privitor la identificarea creditorilor.

In cel de al treilea motiv de recurs s-a invocat, în esență, interpretarea greșită a dispozițiilor art. 73 alin. 2 din și ale art. 75 din lege în sensul că, din actele aflate la dosarul cauzei, rezultă că C SRL a cunoscut cu trei luni înainte de expirarea termenului prevăzut de art. 73 alin. 2 faptul înscrierii tardive a creanței recurentei și nu a formulat contestație, situație în care, invocând propria culpă, nu se mai poate prevala de dispozițiile art. 75 din lege.

Prin recursul formulat în temeiul art. 304 pct. 9 pr.civ. - SA a solicitat casarea sentinței atacate.

In motivarea recursului, s-a susținut existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, izvorâtă din contractul de vânzare cumpărare nr. 8097/20.01.2004, creanță pusă în executare pe calea dreptului comun, prin adresa nr. 333/26.09.2007 creditoarea solicitând înscrierea la masa credală, în cadrul procedurii insolvenței declanșate împotriva debitoarei - PRODUCTION & SRL.

In esență, s-a criticat sentința instaței de fond pentru nelegalitate, susținându-se că s-a procedat la greșita interpretare a dispozițiilor art.61 și art. 108 din lege, raportat la art. 28, anterior înregistrării cererii de declarare a creanței,nefiind notificată sentinta de deschidere a procedurii precum și termenul limită de înregistrare al creanțelor.

S- susținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 75 și art. 76 din lege, întrucat creditoarea se încadrează în cazul exceptat de art. 7 alin. 3 din lege.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază nefondate recursurile pentru următoarele considerente:

A rezultat că prin sentința comercială 782/06.03.2007 pronunțată de Tribunalul București, în dosar nr-, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea - PRODUCTION SRL, instanța stabilind termen limită pentru întregistrarea creanțelor 27.04.2007, sentința fiind publicată în Buletinul Procedurilor de Insolventa la data de 13.04.2007 și în ziarul Bursa 22.03.2007, dovezi neînaintate la dosarul cauzei, nedepuse de părți în conformitate cu art. 8 alin. 3 teza finala la dosarul cauzei, însă necontestate de acestea.

A mai rezultat că administratorul judiciar nu a putut identifica creditorii societății aflate în insolvență ca urmare a nedepunerii listei în conformitate cu art. 28 alin. 1 lit. c din lege.

In această situație, conform art. 7 alin. 3 teza finala raportat la art. 61 alin. 1din lege, față de creditorii ce nu au fost identificați în lista prevazută de art. 28 alin. 1 lit c din lege, procedura notificării este considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul Procedurilor de Insolvență.

Potrivit art. 76 din lege, creditorii care nu formulează cerere de înscriere a creanței, pâna la expirarea termenului prevăzut de art. 62 alin. 1 lit. b, termen limită prevăzut în sentința de deschidere, sunt decăzuți din dreptul de a solicta înscrierea nedobândind sau, în speță pierzând calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedură.

In condițiile textului de lege, decăderea poate fi invocată oricând in cursul procedurii, de orice parte interesată pe cale de acțiune sau de excepțiune.

In cauză, contestatoarea - SRL a înțeles să se prevaleze și de dispozițiile art. 75 alin. 1din lege, care îndreptățesc partea interesată să formuleze contestație, împotriva înscrierii unei creanțe în tabelul definitiv, în cazul descoperirii unei erori esențiale care a determinat înscrierea acesteia în tabel.

Raportat la termenul limită pentru declararea creanțelor, stabilit prin sentința de deschidere conform art, 62 alin. 1 lit. b din lege 27.04.2007, cererile recurentelor au fost înregistrate la dosarul cauzei tardiv, cu încălcarea dispozițiilor legale la 19.06.2007, & MARKETING; la 26.09.2007, - SA; la 05.10.2007, - -; la 14.12.2007, DE FURNIZARE A ENERGIEI ELECTICE " FURNIZARE MUNTENIA NORD"SA.

In ceea ce privește recursul formulat de & MARKETING, referitor la primul motiv apreciază că în mod corect instanța de fond a respins excepțiile tardivitații și inadmisibilității contestației formulate.

Așa cum rezultă din cuprinsul art. 75 si art. 76 alin. 2 din lege, creanțele declarate ulterior împlinirii termenului limită stabilit prin sentința de deschidere a procedurii, înscrise în tabelul definitiv pot fi înlăturate fie pe cale de excepțiune, fie pe cale de acțiune, în cauza, pe calea contestației, oricând, în tot cursul procedurii, până la închiderea acesteia. Intrucât, dispozițiile art. 75 reprezintă norma cadru,ce reglementează înlăturarea creanțelor înscrise nelegal prin art. 76, fiind reglementată situația specifică a decarațiilor de creanță formulate cu încălcarea termenului limită, calificarea motivului invocat prin contestație ca "eroare esentțala" nu își mai găsește justificarea.

In cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 73 alin 2 din lege, invocate de recurentă, dispoziții ce reglementează dreptul de a contesta crențele înscrise în tabelul preliminar, care presupun raportarea la o dată anterioară formulării declarațiilor de creanță a căror înregistrare nelegală se contestă.

Recurenta s-a prevalat și de dispozițiile art. 108 alin. 4 din lege, care prevede că în cazul trecerii la faliment, în această etapă a procedurii, creanțele admise în tabelul definitiv nu mai sunt supuse unei noi verificări.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor menționate, rezultă că în situația trecerii la faliment, creanțele anterioare deschiderii procedurii, deja verificate cu prilejul întocmirii tabelului definitiv, nu mai sunt supuse unei noi verificări, ceea ce nu exclude dreptul oricărei părți interesate de a le contesta în condițiile de excepție ale art. 75 si 76 din lege.

Referitor la cel de al doilea motiv de recurs, privind măsura amendării lichidatorului judicar pentru nerespectarea art. 16 alin. 4 din lege, apreciază că față de consecințele pe care le implică constatarea decăderii creditoarei din dreptul de a solicita înscrierea creanței la masa credală ca urmare a nerespectării termenului limită prevăzut de art. 62 alin. 2 lit. b din lege, criticile aduse măsurilor solicitate de lichidator, în cursul procedurii si validate de instanță, sunt irelevante.

Nu poate fi reținuta nici culpa administratorului judicar în efectuarea verificărilor necesare identificării creditorilor.

Dispozițiile art. 7 alin. 3 teza II privesc exclusiv lista prevăzută de art. 28 alin. 1 lit. c din lege și nu condiționează dovedirea de către lichidator a efectuării demersurilor în vederea aflării eventualilor creditori.

In consecintă, apreciind că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7,8 si 9 pr.civ. în temeiul art. 312 alin. 1 pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.

Cu privire la recursul formulat de recurenta - DE FURNIZARE A ENERGIEI ELECTRICE " FURNIZARE MUNTENIA NORD" SA referitor la excepțiile tardivității si inadmisibilității contestației formulate de creditoarea - SRL, întrucât motivarea se întemeiază pe arguemente identice, nu vor fi reluate considerentele deja expuse.

Va înlătura și cel de al doilea motiv de recurs, prin care s-a susținut că, în condițiile în care debitoarea nu și-a îndeplinit obligația de depunere a listei prevăzute de art. 28 alin. 1 lit. c din lege, raportat la art. 62 alin. 1 lit. b din lege, cererea de înregistrare a creanței are și valoarea unei cereri de repunere în termenul de declarare a creanței.

Cu respectarea principiului disponibilității, instanța este tinută a soluționa cererile în limitele impuse referitor la obiect, cauză și părți; cum creditoarea nu a solicitat repunerea în termenul de declarare a creanței, instanța, din oficiu, nu era îndreptățită a dispune prelungirea termenului de decararea a creanțelor.

In consecință, apreciind că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 pr.civ. în temeiul art. 312 alin. 1 pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.

Va respinge și recursul formulat de - -, reținând cu privire la primul motiv de recurs că în mod corect instanța de fond a apreciat că recurenta nu se regăsește în situația prevazută de art. 76 alin. 1 raportat la art. 7 alin. 3 din lege, în sensul că, în condițiile art. 7 alin. 3 teza II procedura de notificare a sentinței de deschidere și implicit a termenului limită de înregistrarea a creanței s-a realizat prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență, ca urmare a nedepunerii listei prevazute de art. 28 alin. 1 lit.

Nu pot fi reținute susținerile creditoarei privind culpa administratorului judiciar, care nu a întreprins demersurile necesare aflării creditorilor, în condițiile în care recurenta procedase la înscrierea creanței în Cartea Funciară a celor doua terenuri, declanșând procedura de executare silită de drept comun în anul 2006, întrucât în cazul de excepție menționat, legiuitorul s-a raportat exclusiv la faptul nedepunerii listei creditorilor, prevăzute de art. 28 alin. 1 lit. c nu și la efectuarea de verificări suplimentare de către administratorul judiciar, conform art. 20 alin. 1 lit. c din lege.

C de al doilea motiv de recurs, prin care s-a criticat interpretarea dată de către instanță de fond dispozițiilor art. 75 din lege referitor la calificarea înscrierii declarațiilor tardiv formulate ca eroare esențială, va fi înlăturat, pentru considerentele deja expuse în analiza recusurilor anterioare.

Apreciind neîntrunite cerințele art. 304 pct. 9 pr.civ. în temeiul art. 312 alin. 1c.pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.

Recursul formulat de - SA va fi, de asemenea, respins.

Analizând motivele de recurs, reține cu privire la notificarea sentinței de deschidere a procedurii că aceasta a fost legal îndeplinită în conformitate cu art.7 alin. 3 teza II din lege, creditoarei fiindu-i opozabil termenul limită de 27.04.2007, în raport cu care cererea de înscriere a creanței, înregistrată la 26.09.2007, este tardiv formulată.

In ceea ce privește incidența art. 75 și art. 76 din lege, întrucât creditoarea așa cum am arătat nu se află în situația de excepție, în care notificarea s-a făcut cu nerespectarea formelor legele, și retinând declararea tardiva a creantei apreciaza ca in mod corect s-a constatat decăderea acesteia din dreptul de a solicita înscrierea în tabelul creanțelor.

Constatând ca neîntrunite cerințele art. 304 pct. 9 pr.civ. în temeiul art. 312 alin. 1 pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentele creditoare - DE FURNIZARE A ENERGIEI ELECTIRCE " FURNIZARE MUNTENIA NORD" SA, - & MARKETING, - SA și - -, împotriva sentinței comerciale nr. 2924 din 26.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare - PRODUCTION & SRL prin lichidator judiciar C și intimatele creditoare - SRL, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 5, PRIMĂRIA, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B și - - 400 SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică de la 18 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - -

GREFIER,

- -

Red.Jud. - 16.02.2010

Tehnored. - 16.02.2010

Nr.ex.: 2

Președinte:Alina Pănescu
Judecători:Alina Pănescu, Cristina Scheaua, Izabela Dolache

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete contestatie la executare comercial. Decizia 61/2010. Curtea de Apel Bucuresti