Spete contestatie la executare comercial. Decizia 799/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2232/2007)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIE COMERECIALĂ Nr. 799
Ședința publică de la 27 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iulia Manuela Cîrnu I-- -
JUDECĂTOR 2: Alecsandrina Rădulescu
JUDECĂTOR 3: Rodica
GREFIER -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta - - împotriva sentinței comerciale nr. 2149 din data de 31.05.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - prin REPREZENTANT - SRL, - AX, -, - -, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, - - prin LICHIDATOR JUDICIAR - SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta prin avocat, cu împuternicire avocațială nr. 28471/22.11.2007, intimata - - prin avocat, cu împuternicire avocațială nr. - din 25.06.2008, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Curtea constată că s-a acoperit viciul de procedură cu intimata - - prin prezența apărătorului ales.
Curtea, pune în discuția părților, în baza art.137 alin.1 proc.civilă coroborat cu art.302 raportat la art.306 proc.civilă excepția tardivității motivării recursului - excepție invocată încă de la termenul de judecată din 23 noiembrie 2007.
Recurenta prin avocat solicită în combaterea excepției administrarea probei cu înscrisuri. Depune la dosar două înscrisuri, comunicând și apărătorului intimatei - - un exemplar al acestora.
Recurenta prin avocat solicită respingerea excepției tardivității motivării recursului, față de dispozițiile art.7 alin.1 din Legea nr. 85/2006 prin care se reglementează doar mijlocul prin care se face comunicarea nu și data la care comunicarea se produce efectiv, iar potrivit art.7 alin.9 din Legea 85/2006 se regăsește o prezumție legală absolută, respectiv publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență înlocuiește, de la data publicării acestora, citarea, convocarea și notificarea actelor de procedură efectuate individual, acestea fiind prezumate a fi îndeplinite la data publicării. În concluzie, prezumția legală privește doar citarea, convocarea și notificarea actelor de procedură nu și comunicarea actelor de procedură nefiind cuprinsă în această enumerare. Se mai arată că prin Legea nr. 85/2006 nu a fost prevăzută nici o excepție față de Codul d e Procedură Civilă cu privire la comunicarea hotărârilor judecătorești, dacă pentru citare se prevede un regim derogatoriu prin care data publicării în Buletinul Procedurilor de Insolvență este prezumat a fi și data la care aceste acte au fost cunoscute de părți, cu privire la comunicare a hotărârilor judecătorești acest act normativ nu a fost avut în vedere de Legea 85/2006 comunicarea nefiind cuprinsă în reglementarea derogatorie și în consecință nu s-a prezumat că data publicării în este și data la care se comunică efectiv părții hotărârea judecătorească. În privința comunicării nu există un regim derogatoriu, ci se aplică regimul de drept comun, adică data comunicării este aceea la care partea a luat cunoștință în mod efectiv de conținutul hotărârii. Se depun și concluzii scrise în acest sens.
Intimata - - prin avocat solicită admiterea excepției tardivității motivării,față de dispoz. art.306 alin.1 proc.civilă - motivarea recursului fiind făcută peste termenul prevăzut de lege. Se arată că publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență a fost făcută la data de 12 iulie 2007, iar motivarea recursului a fost la data de 24 august 2007 și să constate că recursul este nul, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține pricina în pronunțare pe aspectul tardivității motivării recursului declarat de recurentă.
CURTEA
Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Lichidatorul judiciar al debitoarei a notificat creditoarea, la data de 22.09.2005, cu privire la neînscrierea creanței în sumă de 6.621.938.196 ROL, la masa credală, ca urmare a verificărilor efectuate de aceasta.
La data de 24.10.2005, creditoarea a făcut contestație față de neînscrierea creanței sale în tabelul creanțelor.
Prin sentința comercială nr.2149/31.05.2007 Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a respins contestația formulată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, creditoarea, recurs înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 28.09.2007.
Curtea a invocat din oficiu excepția nulității recursului față de dispozițiile art.137 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.306 Cod procedură civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că, deși sentința de fond i-a fost comunicată creditoarei la data de 12.07.2007, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de publicare (fila 147 din dosarul de fond), motivele de recurs au fost depuse peste termenul legal, respectiv, de 10 zile de la data comunicării sentinței atacate, conform art.303 raportat la art.8 alin.2 și art.7 alin.1 din Legea nr.85/2006, republicată.
Sub acest aspect, Curtea a reținut că, potrivit art.8 alin.2 din menționata lege, termenul de recurs, în materie de insolvență, este de 10 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel, iar conform art.7 alin.1 din aceeași lege, citarea părților, precum șicomunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor și notificărilor se efectuează prin Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Susținerea recurentei în combaterea excepției, în sensul că art.7 alin.9 din Legea nr.85/2006, republicată, privește exclusiv citarea, convocarea și notificarea, iar nu comunicarea actelor de procedură, nu poate fi primită de instanța de recurs, întrucât, pe de o parte, art.7 alin.1 din lege enumeră expres și comunicarea actelor de procedură, printre procedurile ce se îndeplinesc prin intermediul Buletinului Procedurilor de Insolvență, iar pe de altă parte, art.7 alin.9 invocat de recurentă, face vorbire despre "notificarea actelor de procedură", expresie echivalentă aceleia de "comunicare a actelor de procedură", și care, în concepția legii este prezumată a fi îndeplinită de la data publicării în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Curtea nu poate primi nici susținerea recurentei privind data de 21.08.2007 la care a solicitat Oficiul Registrului Comerțului comunicarea unei copii certificate de pe buletinul în care s-a publicat sentința atacată, probele în speță, ca fiind data de la care se calculează termenul de motivare a recursului, întrucât, recurenta nu a probat în fața instanței o eventuală imposibilitate de a lua cunoștință de publicarea sentinței la data de 12.07.2007, conform actului de la dosarul de fond.
Pentru considerentele mai sus invocate, reținând că, în speță, recursul a fost motivat cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de art.8 alin.2 din Legea nr.85/2006, republicată, conform art.137 alin.1 raportat la art.303 și art.306 Cod procedură civilă, văzând și dispozițiile art.7 alin.1 din Legea nr.85/2006, republicată, Curtea va admite excepția și va constata nul recursul declarat.
În baza principiului disponibilității aplicabil în procesul civil, Curtea va lua act că apărătorul intimatei nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de recurenta - - împotriva sentinței comerciale nr.2149 din data de 31.05.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - prin REPREZENTANT - SRL, - AX, -, - -, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, - - prin LICHIDATOR JUDICIAR - SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.06.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Dr. I- RodicaE.
Grefier,
-
Red.Jud. - 30.06.2008
Tehnored. - 3.07.2008
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Iulia Manuela CîrnuJudecători:Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina Rădulescu, Rodica