Spete contestatie la executare comercial. Decizia 80/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.80
Ședința publică de la 24.01.2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Bucur
JUDECĂTOR 2: Marcela Câmpeanu
JUDECĂTOR 3: Georgeta Guranda
GREFIER - -
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei comerciale nr.801R/09.05.2007 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, - - prin lichidator judiciar - CONSUL-.BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SUCURSALA SECTOR 3 și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul personal, intimații - - prin avocat cu împuternicire avocațială depusă la fila 77 dosar și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 prin consilier juridic - cu delegație depusă la fila 78 dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează instanței faptul că s-a atașat dosarul de fond.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat, Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, și acordă cuvântul pe contestația în anulare.
Contestatorul solicită admiterea contestației. Arată că instanța de fond s-a pronunțat pe toate motivele de recurs, dar a omis să se pronunțe pe tardivitatea declarației de creanță a sector 3, iar în ce privește tardivitatea declarației de creanță AVAS a avut în vedere declarația preluată prin subrogare de Casa de Asigurări de Sănătate. Susține că instanța de fond, deși s-a pronunțat asupra motivelor de recurs, a avut în vedere numai declarația de creanță sector 3 provenită de la Casa de Pensii și nu propria creanță. Invocă și omisiunea analizării unui înscris, în completarea contestației speciale și anume înscrisuri atașate la motivele de recurs. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimata - -,prin avocat, solicită respingerea contestației, apreciind că nu se regăsește motivul prev. de art.318 Cpc, instanța pronunțându-se asupra tuturor motivelor de recurs. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 prin consilier juridic, solicită respingerea contestației, achiesând la concluziile intimatei - -.
Instanța constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare de față, a reținut și constatat că:
Prin Decizia comercială nr. 801 R din 9.05.2007, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială a respins ca nefondat recursul formulat de recurentul împotriva sentinței comerciale nr. 2786/1.11.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în contradictoriu cu intimații SECTOR 3, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B ȘI - - SUCURSALA SECTOR 3.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare specială, pentru motivele prevăzute de articolul 318 Cod procedură civilă constând în omisiunea pronunțării, respectiv a cercetării motivului de recurs referitor la tardivitatea declarării de către SECTOR 3 propriei sale creanțe precum și a creanței. provenită prin subrogare de la. (fostul ).
În esență, contestatorul arată că instanța de recurs a fost învestită cu soluționarea motivelor de recurs privind tardivitatea declarației de creanță a SECTOR 3 privind propria creanță și tardivitatea declarației de creanță a privind creanțele acesteia preluate prin subrogare de la. iar instanța de recurs s-a pronunțat asupra declarării în termen a creanței Sector 3 preluată de la Casa de Pensii a Municipiului B și declarația de creanță a preluată prin subrogare de la Casa de Asigurări de Sănătate.
Contestatorul precizează că instanța de recurs pronunțându-se astfel nu a săvârșit o eroare de judecată, ci a constatat o situație reală pe care nu a contestat-o nimeni.
Instanța a omis să cerceteze motivul de modificare a sentinței atacate cu recurs așa cum s-a arătat în precedent, motive învederate de recurent atît oral cât și în scris și întemeiate pe articolul 75(1) coroborat cu articolul 76(1), articolul 62(1) literele a și b, articolul 108 (1) și (2) litera a din Legea nr.85/2006.
În acest sens, contestatorul susține că deși a invocat dispozițiile articolului 304 punctele 7,8 și 9 Cod procedură civilă, instanța de recurs a omis a cerceta și a se pronunța asupra modificării sentinței judecătorului sindic și admiterii contestației sale prin care a solicitat constatarea erorii esențiale a lichidatorului privind înscrierea în tabelul
creanțelor a creanțelor declarate tardiv de S și SERCTOR
3, dovezile, respectiv înscrisurile invocate de recurent nefiind cercetate.
Contestatorul a depus înscrisuri în susținerea cererii (filele 16-58).
Intimata - - prin lichidator judiciar CONSUL-L a depus concluzii scrise în ședința publică de la 24.01.2008, solicitând respingerea contestației în anulare.
Examinând contestația în anulare formulată de, potrivit articolului 318 teza a II a Cod procedură civilă, în raport de actele, lucrările cauzei și dispozițiile legale în materie, Curtea a constatat că este neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi arătate.
Examinând motivele recursului declarat de (filele 21-24 dosar nr- al Secției a VI a Comercială) astfel cum au fost formulate cât și considerentele deciziei atacate cu prezenta contestație în anulare, Curtea apreciază că din modul de redactare al considerentelor deciziei, rezultă cu claritate punctul de vedere al instanței referitor la cele două motive de recurs invocate de recurent (filele 22-23 și filele 83-84 dosar recurs).
Or, anularea unei decizii pronunțate de instanța de recurs, în temeiul articolului 318 teza a II a Cod procedură civilă, poate fi dispusă numai dacă instanța de recurs nu a cercetat deloc unul din motivele formulate de recurent și nu când omisiunea privește argumentele de fapt și de drept ale recurentului, argumente subsumate motivelor de recurs pe care se sprijină, oricât de larg ar fi dezbătute.
Susținerile din contestația în anulare,nu au fost prezentate în cererea de recurs sub formă de motive de recurs,ci sub forma unor argumente aduse în sprijinul motivului al doilea de recurs în dezvoltarea căruia s-a susținut existența erorii esențiale a lichidatorului judiciar cu privire la înscrierea în tabel a creanțelor și SECTOR 3
Instanța de recurs a răspuns motivelordin recurs(astfel cum au fost formulate), ea neavând obligația de a analiza fiecare argument cuprins în motivele de recurs, ci de a analiza fiecare motiv de modificare, grupând argumentele aduse de parte, obligație pe care instanța de recurs, și-a îndeplinit-o în prezenta cauză.
Așa fiind, cum instanța de recurs a analizat motivele de recurs, neînsușirea considerentelor nu constituie motiv de contestație în raport de articolul 318 teza a II a Cod procedură civilă și prin urmare contestația în anulare va fi respinsă ca neîntemeiată, întrucât legea nu urmărește ca prin calea de retractare să se deschidă părții calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță, sub motivul că s-a stabilit eronat situația de fapt.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei comerciale nr.801R/09.05.2007 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, - - prin lichidator judiciar - CONSUL-.BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SUCURSALA SECTOR 3 și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24.01.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
22.02.2008
Președinte:Adriana BucurJudecători:Adriana Bucur, Marcela Câmpeanu, Georgeta Guranda