Spete dizolvare firma. Decizia 1253/2009. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1253

Ședința publică de 15 octombrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Aurică Avram

JUDECĂTOR 2: Cosmin Horia Mihăianu

JUDECĂTOR I

GREFIER

.

Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de recurentele - SRL și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 B, împotriva sentinței comerciale nr.13482 /08.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta - SRL, reprezentată de, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatul ONRC și recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că intimatul ONRC a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, întâmpinare în trei exemplare.

Se comunică recurentei întâmpinarea formulată de intimat, apărătorul acesteia nesolicitând termen pentru a lua cunoștință de conținut.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau cereri de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererile de recurs.

Apărătorul recurentei - SRL solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii, ca neîntemeiată. Cu privire la recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 B, solicită respingerea acestuia, ca nefondat.

CURTEA

Prin sentința comercială nr.13482/8.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a vi-a Comercială, s-a admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București în contradictoriu cu pârâta - SRL și drept urmare, s-a dispus dizolvarea societății comerciale pârâte în temeiul dispozițiilor art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990, motivat de faptul că pârâta nu și-a îndeplinit obligația legală de a depune la oficiul registrului comerțului situațiile financiare aferente anilor 2004, 2005 și 2006.

Administrația Finanțelor Publice sector 6 declarat recurs împotriva acestei sentințe, solicitând modificarea hotărârii atacate și respingerea cererii de dizolvare a societății.

În motivarea recursului se susține că societatea pârâtă este înregistrată cu debite la bugetul de stat în sumă de 3112 lei, reprezentând debite neachitate, dobânzi, și penalități de întârziere și că în cazul dizolvării, nu și-ar mai putea recupera datoria.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.237 alin.5 din Legea nr.31/1990 rep.

Au fost atașate înscrisuri referitoare la datorii.

Prin întâmpinare, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bucureștia arătat că societatea pârâtă și-a îndeplinit obligația de a depune situațiile financiare prin înregistrarea cererilor nr.23552/20.01.2009, nr.23560/20.01.2009 și nr.23564/20 01 2009.

În termenul legal s-a declarat recurs și de către pârâta - SRL care a arătat că a depus la registrul comerțului situațiile financiare aferente anilor 2004, 2005 și 2006 și din acest motiv solicită modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de dizolvare ca neîntemeiată.

Examinând sentința atacată în raport de criticile invocate de recurente, având în vedere și probele dosarului, precum și prevederile legale aplicabile, Curtea constată următoarele:

Prin sentința atacată s-a dispus dizolvarea societății pârâte în temeiul art.237 alin.1 din Legea nr.31/1990 rep. în urma constatării neîndeplinirii de către aceasta a unor obligații prevăzute în lege. La alin.6 al art.237 din Legea nr.31/1990 se prevede că "la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare, potrivit prevederilor prezentei legi". Mai departe, la alin.7 al art.237, legea dispune că dacă societatea dizolvată nu procedează la numirea unui lichidator în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, atunci judecătorul delegat la registrul comerțului va numi un lichidator de pe lista practicienilor în insolvență, la cererea oricărei persoane interesate.

Așadar, recurenta Administrația Finanțelor Publice sector 6 în calitate de persoană interesată are posibilitatea legală de a cere judecătorului delegat numirea unui lichidator în situația în care nu o face societatea, lichidator care urmează să procedeze la achitarea datoriilor societății dizolvate către creditori, în funcție de averea debitoarei. Prin urmare, critica recurentei Administrația Finanțelor Publice sector 6 potrivit căreia, nu ar mai avea posibilitatea de a-și recupera creanța dacă societatea rămâne dizolvată, este nefondată și recursul va fi respins ca nefondat.

Însă, probele administrate în fața instanței de recurs, respectiv înscrisurile depuse de recurenta - SRL (4-6 ) reprezentând cererile prin care societatea a solicitat înregistrarea la registrul comerțului a situațiilor financiare aferente anilor 2004, 2005 și 2006, înscrisuri care se coroborează cu susținerile intimatei Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București din întâmpinare în care aceasta confirmă depunerea situațiilor financiare relevă că recurenta - și-a îndeplinit obligația legală de a depune la registrul comerțului situațiile financiare.

Deoarece norma legală prevăzută de art.237 alin.1 lit.b) menționează doar "posibilitatea" și nu obligativitatea dispunerii măsurii dizolvării societății comerciale care nu și-a îndeplinit obligația de a înregistra bilanțurile contabile în termenul legal, reținând că în această cauză societatea și-a îndeplinit obligația de a depune situațiile financiare, Curtea constată ca fiind întemeiat recursul declarat de recurenta - SRL și în consecință, în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 și proc.civ urmează să îl admită și să modifice sentința atacată în sensul că, va respinge cererea de dizolvare a societății recurente ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta - SRL cu sediul în B,-,.10,.2,.1, parter, sector 6, împotriva sentinței comerciale nr.13482 /08.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI cu sediul în B, Intrarea sectorului, nr.1, sector 3.

Modifică în tot sentința atacată, în sensul că:

Respinge cererea, ca neîntemeiată.

Respinge recursul formulat de recurenta Administrația Finanțelor Publice sector 6 cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.13482 / 08.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.10.2009.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Iulia

I

Grefier,

Red.Jud. - 9.11.2009

Nr.ex.: 5

Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială

Președinte:

Președinte:Aurică Avram
Judecători:Aurică Avram, Cosmin Horia Mihăianu, Iulia

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare firma. Decizia 1253/2009. Curtea de Apel Bucuresti