Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1254/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.1254R
Ședința publică de 15 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Aurică Avram
JUDECĂTOR 2: Cosmin Horia Mihăianu
JUDECĂTOR I
GREFIER
.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I, împotriva sentinței comerciale nr.2550/12.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și - 2003 SRL prin lichidator PRO MANAGEMENT.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Având în vedere faptul că recurenta, prin cererea de recurs a solicitat judecata în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea formulată în data de 23.02.2009 la Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în cauza constituind obiectul dosarului nr- privind procedura simplificată a enței derulată împotriva debitorului - 2003 SRL, creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, a chemat în judecată pârâta, administratorul debitoare, solicitând să se dispună atragerea răspunderii patrimoniale a acesteia pentru pasivul debitoarei în temeiul art.138 alin.1 lit.c și d din Legea nr.85/2006.
De asemenea, prin cererea formulată în cuprinsul raportului întocmit la 24.02.2009 lichidatorul desemnat în cauză, Pro Management a solicitat închiderea procedurii enței în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006.
Prin sentința comercială nr.2550 pronunțată la 12.05.2009 în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, prin judecătorul sindic, a respins ca neîntemeiată cererea creditoarei formulată în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006 și a închis procedura enței în cauză în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, dispunând totodată și celelalte măsuri de ordin procedural legal aferente închiderii procedurii.
Pentru a pronunța această sentință comercială tribunalul a reținut că pentru angajarea răspunderii potrivit art.138 din Legea nr.85/2006 trebuie îndeplinite condițiile prevăzute de lege privind existența faptei, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre acestea și a vinovăției.
Cererea creditoarei reclamante s-a întemeiat pe dispozițiile art.138 lit.c și d fără să se facă dovada faptelor la care se referă dispozițiile respective.
În conformitate cu prevederile art.1169 cod civil reclamantei îi revenea sarcina de a dovedi că pârâta a săvârșit faptele pretinse, însă sub acest aspect, s-a rezumat la invocarea unor aspecte teoretice. De asemenea, reclamanta nu a arătat nici care este legătura de cauzalitate între fapta pretinsă și apariția stării de ență a debitoarei și nici nu a probat o astfel de legătură.
În ceea ce privește închiderea procedurii, tribunalul a reținut că în patrimoniul debitoarei nu s-au identificat bunuri, fiind astfel aplicabile dispozițiile art.131 din Legea nr.85/2006.
Împotriva acestei sentințe comerciale creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iad eclarat recurs, în termen legal, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului pentru pasivul debitorului.
În motivarea recursului s-a arătat, în raport cu prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, că tribunalul, în mod greșit, nu a reținut că sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii pârâtului pentru pasivul debitorului. Debitoarea, prin organele de conducere avea obligația la momentul la care constată că se află în stare de ență, să formuleze cererea de deschidere a procedurii enței. Tribunalul a avut în vedere în mod eronat că legea nu prezumă nici unul dintre elementele răspunderii iar părțile trebuie să facă dovada susținerilor conform art.1169 Cod civil. În raport cu dispozițiile art.1080 și 1600 Cod civil devine aplicabil criteriul referitor la compararea activității administratorului societății debitoare cu activitatea unei persoane diligente.
Este evident că pârâtul a dispus continuarea activității care a dus în mod vădit debitoarea la încetarea plăților, necomportându-se ca un bun administrator; în condițiile în care datoriile debitoarei depășeau nivelul activelor circulante lipsa activului patrimonial a determinat incapacitatea acesteia de a depăși lipsa de lichidități, cu consecința apariției stării de ență.
Tribunalul a reținut în mod greșit și că nedepunerea situațiilor financiare la instituțiile abilitate nu ar fi o cauză de atragere a răspunderii pentru pasivul debitoarei.
Concluzionând, există fapta ilicită constând în nedepunerea cererii de deschidere a falimentului și neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, există prejudiciul creditorilor, constatat prin hotărârea de deschidere a procedurii, există raportul de cauzalitate, precum și vinovăția pârâtului, în forma intenției.
Față de acestea, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, Curtea constată că recursul nu este fondat, având în vedere următoarele considerente:
În raport cu prevederile art.138 din Legea nr.85/2006, pentru atragerea răspunderii patrimoniale pentru pasivul debitorului trebuie să fie îndeplinite condițiile privind săvârșirea faptei ilegale de către pârât, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vinovăția. Îndeplinirea condițiilor menționate trebuie să intervină în mod cumulativ, astfel că neprobarea fie și doar a uneia dintre acestea conduce la aprecierea ca neîntemeiată a cererii de atragere a răspunderii.
În ceea ce privește fapta ilicită creditoarea reclamantă a pretins săvârșirea de către pârâtă a faptelor prevăzute de art.138 lit.c și d din Legea nr.85/2006, în sensul dispunerii continuării, în interes personal, a un ei activități care ducea, în mod vădit persoana juridică debitoare la încetarea de plăți și, respectiv, neținerea contabilității în conformitate cu legea. Sub primul aspect obligația debitorului de depunere a cererii de deschidere a procedurii este prevăzută de lege într-un alt context al procedurii și cu o altă sancțiune în cazul neconformării. Nedepunerea cererii respective nu este avută în vedere de către legiuitor drept faptă prevăzută de art.138 lit.c, în condițiile în care obligația de depunere intervine ca o consecință a continuării unei activități de natură să genereze starea de ență, fără a se putea confunda cu aceasta. Fapta ilicită, astfel cum este descrisă potrivit art.138 lit.c trebuie nu numai pretinsă dar și probată, cu privire la toate elementele componente, inclusiv în ceea ce privește interesul personal în continuarea activității și posibilitatea vădită a acesteia de a conduce la încetarea de plăți.
În ceea ce privește a doua faptă pretinsă, nedepunerea de către debitor a situațiilor financiare la instituțiile abilitate nu echivalează în sine cu neținerea contabilității în conformitate cu legea, la care se referă expres dispozițiile art.138 lit.d, nedepunerea putând avea o multitudine de alte cauze.
Dispozițiile art.138 nu instituie nici o prezumție legală în ceea ce privește săvârșirea faptei, legătura de cauzalitate sau vinovăția, ci în raport cu prevederile art.1169 Cod civil, reclamantul trebuie să probeze toate aceste elemente ale răspunderii.
Referirea recurentei la ipoteza în care datoriile societății comerciale depășesc activele acesteia nu implică ența, ci abilitatea, generarea lipsei de disponibilități implicând un mecanism mai complex și, oricum, reprezintă doar o susținere de ordin general, insuficientă pentru a justifica reținerea existenței legăturii de cauzalitate între fapta pretinsă a fi fost săvârșită de pârât și prejudiciul produs creditorilor în raport cu ajungerea debitorului în stare de ență, astfel cum s-a reținut prin hotărârea de deschidere a procedurii în cauză.
Prin urmare, cu excepția prejudiciului, în forma specifică răspunderii prevăzute de art.138, îndeplinirea celeilalte condiții nu a fost dovedită de reclamantă, astfel că sentința recurată este temeinică și legală în ceea ce privește respingerea cererii de atragere a răspunderii, impunându-se a fi menținută.
Având în vedere considerentele arătate Curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I cu sediul în B,-, sector 3, împotriva sentinței comerciale nr.2550/12.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații cu domiciliul în B, Calea, nr.256,.13,.A,.1,.1, sector 4, și - 2003 SRL cu sediul în, sat, județul I, prin lichidator PRO MANAGEMENT cu sediul în B, str. -. -, nr.28, sector 5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.10.2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Iulia
I
Grefier,
Red.Jud.
Tehnored.
Nr.ex.: 6
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Aurică AvramJudecători:Aurică Avram, Cosmin Horia Mihăianu, Iulia
