Spete dizolvare firma. Decizia 1441/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928

DOSAR Nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1441

Ședința publică din 10 noiembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Raluca Suciu

JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu

JUDECĂTOR 3: Csaba

GREFIER: -

S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de pârâta Mecanizarea împotriva sentinței civile nr. 10 din 9 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, având ca obiect dizolvare societate.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, considerând pricina lămurită, instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 10 din 9 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timiș a admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, și a dispus dizolvarea pârâtei Mecanizarea în temeiul art. 237 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată, precum și publicarea acestei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala instituției reclamante, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că din evidențele registrului comerțului rezultă că societatea pârâtă nu a înțeles să-și majoreze capitalului social, astfel cum este prevăzut de art. 10 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, republicată, care statuează următoarele: capitalul social al societății pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni nu poate fi mai mic de 90.000 lei. Reprezentantul pârâtei s-a prezentat în instanță, beneficiind de patru termene de judecată pentru a face dovada majorării capitalului social, dar nu a fost în măsură să probeze îndeplinirea acestei obligații.

Potrivit art. 237 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată, societatea comercială se dizolvă, la cererea oricărei persoane interesate sau a Oficiului Național al Registrului Comerțului, dacă nu și-a completat capitalul social în condițiile legii, capitalul social al societății pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni neputând fi mai mic de 90.000 lei. În speță, pârâta nu a făcut dovada majorării cuantumului capitalului său social, ceea ce justifică admiterea cererii de dizolvare.

Împotriva sentinței civile de mai sus a declarat recurs pârâta Mecanizarea, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de dizolvare, având în vedere că ulterior pronunțării sentinței au fost descoperite înscrisuri doveditoare, ce nu au fost cunoscute de instanță la data soluționării cauzei și pe baza cărora se poate dovedi netemeinicia soluției tribunalului, respectivele înscrisurile neputând fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Astfel, recurenta a depus documentația necesară privind transformarea persoanei juridice din societate pe acțiuni în societatea cu răspundere limitată, achitând toate taxele aferente acestei operațiuni, după care a primit un nou certificat de înmatriculare. Totodată, precizează faptul că Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiși -a comunicat că a amânat dosarul de transformare în societatea cu răspundere limitată de două ori și că așteaptă completarea probatoriului cu dovada exercitării căii de atac împotriva hotărârii de dizolvare.

În drept a invocat dispozițiile art. 299 și art. 316 Cod procedură civilă.

Intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, deși legal citat, nu s-a prezentat la dezbateri, însă a depus întâmpinare (filele 11-12), prin care a invocat, pe cale de excepție, tardivitatea recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat, pentru următoarele motive:

Potrivit dispozițiilor art. 237 alin. 5 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, recursul împotriva hotărârii de dizolvare a societăților comerciale care nu și-au majorat capitalul social poate fi formulat în termen de 30 de zile de la publicarea sentinței în Monitorul Oficial. Față de dispozițiile legale menționate, se arată că hotărârea atacată a fost publicată în Monitorul Oficial al României Partea a IV-a nr. 910/11.02.2009, devenind irevocabilă la 11 martie 2009, prin neexercitarea căii de atac în termenul de 30 de zile de la publicare. Or, pârâta a formulat prezentul recurs la 14 iulie 2009, astfel că excepția se impune a fi primită. Pe fond, reclamantul a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât prima instanță în mod corect a admis cererea de dizolvare, întemeindu-și soluția pe faptul că societatea pârâtă nu a făcut dovada înscrierii în registrul comerțului a mențiunii de majorare a capitalului social la limita legală prevăzută de art. 10 din Legea nr. 31/1990, respectiv 90.000 lei.

Examinând recursul declarat de pârâta Mecanizarea, în conformitate cu prevederile art. 304 și art. 3041, coroborat cu art. 312 din Codul d e procedură civilă, prin prisma excepției de tardivitate invocată de intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, Curtea constată că acesta este tardiv introdus, motiv pentru care îl va respinge ca atare, având în vedere următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr. 10 din 9 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, dispunând dizolvarea pârâtei Mecanizarea, raportat la prevederile art. 237 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare. Potrivit acestui text de lege "la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care: d) societatea nu și-a completat capitalul social, în condițiile legii".

Prima instanță a constatat că pârâta Mecanizarea nu s-a conformat acestei obligații legale, în sensul că nu și-a completat capitalul social până la nivelul minim prevăzut de alin. 1 al art. 10 din același act normativ, respectiv de 90.000 lei. Aceasta, chiar dacă potrivit art. II din Legea nr. 302/2005, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 516/2006, în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi, societățile pe acțiuni și societățile în comandită pe acțiuni la care nivelul capitalului social este inferior valorii prevăzute la pct. 1 al art. I au obligația majorării, potrivit legii, a capitalului social la o valoare de minimum 25.000 euro, în echivalent lei, calculat la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României la data subscrierii, de la data expirării termenului prevăzut la alin. 1 Oficiul Național al Registrului Comerțului urmând să solicite tribunalelor dizolvarea societăților pe acțiuni și a societăților în comandită pe acțiuni care nu și-au îndeplinit obligația de majorare a capitalului social în limita prevăzută de lege. În conformitate cu art. 21din același act normativ, majorarea capitalului social se va putea face până la data de 31 ianuarie 2007 și prin utilizarea rezervelor, cu excepția rezervelor legale, precum și a beneficiilor și a primelor legate de capital, inclusiv a diferenței favorabile din reevaluarea patrimoniului social ori în alte modalități permise de lege, erespectarea acestei obligații legale fiind sancționată de art. 237 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, prin dispunerea dizolvării societății comerciale.

Hotărârea tribunalului prin care s-a pronunțat dizolvarea se înregistrează în registrul comerțului, se comunică direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B, și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala titularului cererii de dizolvare, acesta putând să se îndrepte împotriva societății. În cazul mai multor hotărâri judecătorești de dizolvare, publicitatea se va putea efectua în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în forma unui tabel cuprinzând: codul unic de înregistrare, denumirea, forma juridică și sediul societății dizolvate, instanța care a dispus dizolvarea, numărul dosarului, numărul și data hotărârii de dizolvare, în aceste cazuri, tarifele de publicare fiind reduse cu 50%. Orice persoană interesată poate face recurs împotriva hotărârii de dizolvare, în termen de 30 de zile de la efectuarea publicității, în condițiile alin. 3 și alin. 4, la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare persoana juridică intrând în lichidare, potrivit prevederilor prezentei legi.

Din copia Monitorului Oficial al României Partea a IV-a nr. 910/2009, anexată întâmpinării de intimat (fila 13), rezultă fără putință de tăgadă că hotărârea de dizolvare a societății pârâte a fost publicată la data de 11 februarie 2009, iar recursul depus la tribunal la 14 iulie 2009, fiind deci depășit termenul legal de 30 de zile prevăzut de lege.

Este de menționat că, potrivit celor înscrise în art. 103 din Codul d e procedură civilă, neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Cum sentința civilă nr. 10 din 9 ianuarie 2009 Tribunalului Timiș, prin care a fost admisă cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului B având ca obiect dizolvarea pârâtei Mecanizarea, a fost publicată în Monitorul Oficial din 11 februarie 2009, iar cererea de recurs a societății a fost depusă la prima instanță la data de 14 iulie 2009, este evident că în cauză nu a fost respectat termenul legal de 30 zile prevăzut de alin. 5 al art. 237 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Mecanizarea împotriva sentinței civile nr. 10 din 9 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, având ca obiect dizolvare societate.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red. /24.11.2009

Dact. /25.11.2009 - 2 ex.

Primă instanță - Tribunalul Timiș

Judecător -

Președinte:Raluca Suciu
Judecători:Raluca Suciu, Maria Ofelia Gavrilescu, Csaba

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare firma. Decizia 1441/2009. Curtea de Apel Timisoara