Spete dizolvare firma. Decizia 161/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928

DOSAR Nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 161

Ședința publică din 3 februarie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu

JUDECĂTOR 2: Mircea Boar

JUDECĂTOR 3: Csaba

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta, împotriva sentinței comerciale nr. 1648 din 14 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- în contradictoriu cu reclamantul intimat Oficiul Național al Registrului Comerțului B, reprezentant prin Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că urmare a adresei instanței, Tribunalul Arada trimis spre atașare dosarul nr-.

Văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă și considerând pricina lămurită, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 1648 din 14 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul C-S a admis acțiunea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S în contradictoriu cu pârâta și a dispus dizolvarea acesteia, în temeiul art.237 alin.1 lit. b) din Legea nr.31/1990, republicată, publicarea acestei hotărâri judecătorești în Monitorul Oficial al României Partea a IV-a pe cheltuiala reclamantului Oficiul Registrului Comerțului, comunicarea acesteia C-S, urmând ca societatea comercială pârâtă să intre în lichidare la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pârâta s-a constituit în condițiile prevăzute de Legea nr.31/1990, în forma sa inițială, fiind înmatriculată în registrul comerțului sub nr. J-, CUI -.

Potrivit prevederilor art. 237 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care aceasta nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la registrul comerțului.

Pentru determinarea termenelor legale în care societățile comerciale sunt obligate să depună situațiile financiare anuale, articolul amintit trebuie coroborat cu prevederile Legii contabilității nr. 82/1991, republicată.

Astfel, art. 28 din acest act normativ instituie în sarcina societăților comerciale obligația de a întocmi situațiile financiare, iar art. 34 prevede obligativitatea publicării acestora.

Referitor la termenele legale prevăzute pentru depunerea situațiilor financiare anulare, art. 35 din același act normativ menționează termene diferite, cel mai termen fiind de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar (care coincide, de regulă, cu anul calendaristic), pentru persoanele juridice care aplică reglementări contabile conforme cu Internaționale de Financiară. Astfel că, de la împlinirea acestui termen începe să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, republicată.

S-a reținut că, întrucât ultima zi pentru depunerea situațiilor financiare aferente anului 2006 fost 31 mai 2007, se poate constata expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată.

Prima instanță a constatat că societatea comercială pârâtă nu s-a conformat acestei obligații legale, în sensul că nu a depus la instituția reclamantă situațiile financiare aferente anului 2006 nici până în prezent, obligație ce a fost sancționată prin dizolvarea societății comerciale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta, solicitând admiterea recursului și respingerea acțiunii formulată de C-S, ca netemeinică și nelegală.

În motivarea recursului, pârâta a arătat că prin cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C - Sas olicitat instanței de judecată să dispună dizolvarea societății sale având în vedere faptul că nu a respectat prevederile art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 cu modificările și completările ulterioare în sensul că nu a depus în termen legal situațiile financiare anuale.

S-a arătat de către pârâta recurentă, că tot reclamantul a confirmat faptul că în situația în care până la finalul dezbaterilor soluționării pricinii, pârâta va depune documentele precizate, își va retrage cererea de dizolvare a societății pârâte.

S-a precizat de către pârâta recurentă, că având în vedere faptul că urmare pierderii documentelor și ștampilei societății, pârâta a întârziat în depunerea situațiilor financiare în termenul impus de norma legală, dar la data de 06.11.2008 a înaintat Oficiului Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C - S documentele necesare și a considerat că nu mai sunt aplicabile prevederile legale de dispunere a dizolvării societății sale.

Pârâta recurentă a solicitat respingerea cererii reclamantului Oficiul Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C - S ca fiind rămasă fără obiect, desființarea în tot a hotărârii pronunțate de prima instanță, aceasta fiind emisă în afara cadrului legal și pe considerente netemeinice.

Prin întâmpinarea formulată intimatul Oficiul Registrului de pe lângă Tribunalul Timișa solicitat în situația admiterii recursului ca instanța să dispună și cu privire la radierea mențiuni mențiunii de dizolvare care a fost înregistrată în registrul comerțului potrivit dispozițiilor art. 237 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată.

Examinând recursul declarat de pârâta prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor art.304 și art.3041Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art.306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este fondat, urmând să se admită pentru următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art.237 alin.1 lit. b) din Legea nr.31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, " la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care:

b) societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului".

Este adevărat că la data formulării cererii de dizolvare de către de pe lângă Tribunalul C-S societatea comercială pârâtă - nu și-a respectat obligația impusă în sarcina sa cu privire la depunerea situației financiare anuale aferente anului 2006, ceea ce a determinat admiterea de către Tribunalul C-S a cererii de dizolvare.

Ulterior însă, așa cum rezultă din cererea de depunere nr. 39292/06.11.2008 reprezentantul pârâtei a depus la. de pe lângă Tribunalul C-S situațiile financiare pentru exercițiul financiar aferent anului 2006.

În aceste condiții, Curtea constată că cererea de dizolvare formulată de reclamanta de pe lângă Tribunalul C-S în baza art. 237 alin.1 lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, nu mai poate fi primită, nemaisubzistând temeiurile care au justificat-o la data înregistrării, astfel că sentința recurată va fi modificată în sensul respingerii cererii de dizolvare a.

Față de cele reținute în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să admită recursul declarat de pârâta recurentă împotriva sentinței comerciale nr. 1648 din 14 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, să modifice în tot hotărârea recurată, să respingă cererea de dizolvare formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S în contradictoriu cu pârâta, având ca obiect dizolvarea societate, dispunând totodată comunicarea unui exemplar din prezenta decizie Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S, în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni în registru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta împotriva sentinței comerciale nr. 1648 din 14 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.

Modifică în tot hotărârea recurată.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, reprezentată prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S, împotriva pârâtei, având ca obiect dizolvare societate comercială.

Dispune comunicarea unui exemplar din hotărâre Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S, în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni în Registru.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 3 februarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red. - 20.02.2009

Tehnoredact. - 24.02.2009/3 ex.

Primă instanță - Tribunalul C-

Judecător - .

Președinte:Maria Ofelia Gavrilescu
Judecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Mircea Boar, Csaba

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare firma. Decizia 161/2009. Curtea de Apel Timisoara