Spete procedura insolventei. Decizia 164/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ Operator 2928
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 164
Ședința publică din 3 februarie 2009
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Mircea Boar
JUDECĂTOR 3: Csaba
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 1658 din 25 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată T, reprezentată prin lichidatorul judiciar Insolvency Management
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că la data de 29 ianuarie 2009 lichidatorul judiciar Insolvency Management Tad epus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare la recurs, iar în 2 februarie 2009 creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B încă un exemplar din motivele de recurs.
Văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, instanța, considerând pricina lămurită, rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1658 din 25 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Timișa luat act de renunțarea lichidatorului judiciar Insolvency Management T la judecarea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale debitoarei T, dispunând, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii insolvenței, precum și radierea acesteia din registrul comerțului. De asemenea, în conformitate cu art. 136 din același act normativ, tribunalul l-a descărcat pe lichidator de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea sa, de creditori și asociații debitoarei, dispunând, totodată, notificarea sentinței debitoarei, creditorilor, direcției teritoriale a finanțelor publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni cu privire la radierea societății, precum și publicarea ei în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că la data de 25 septembrie 2008 lichidatorul judiciar Insolvency Management T, desemnat să administreze procedura insolvenței față de debitoarea T, a solicitat închiderea procedurii colective ca urmare a lipsei bunurilor din averea falitei.
Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin încheierea nr. 652 din 9 aprilie 2008, că în cauză s-au întocmit și comunicat notificările cerute de art. 61 din Legea insolvenței, având în vedere că nu au fost identificate bunuri în averea debitoarei, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii, judecătorul-sindic a apreciat că cererea practicianului este întemeiată. De asemenea, tribunalul a luat act de renunțarea lichidatorului judiciar la judecarea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere, raportat la prevederile art. 246 din Codul d e procedură civilă.
Împotriva sentinței comerciale de mai sus, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru următoarele motive:
Întrucât calea de atac este îndreptată împotriva unei sentințe care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, recursul nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 din Codul d e procedură civilă, instanța de control judiciar având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din același cod. De asemenea, potrivit Codului d e procedură civilă, o hotărâre poate fi casată sau modificată, când instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 (art. 304 pct. 5), atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7) și atunci când hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9).
În fapt, lichidatorul judiciar a renunțat în mod nelegal la cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a membrilor organe de conducere ale debitoarei, în cauză fiind îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale, astfel că practicianul trebuia să promoveze o asemenea acțiune în justiție. Mai mult decât atât, prin renunțarea la cerere, fără consultarea creditorilor și odată cu închiderea procedurii, se limitează drepturile acestora, având în vedere că în cazul în care deși s-au identificat cauze, iar lichidatorul nu a formulat cererea, legea dă posibilitate creditorilor să promoveze această acțiune.
În drept a invocat prevederile art. 299-316 din Codul d e procedură civilă.
Debitoarea intimată, legal citată prin lichidatorul judiciar, nu s-a prezentat la dezbateri, însă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind neîntemeiat.
Potrivit art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 răspunderea administratorilor se poate dispune dacă "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea". Prin raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a societății intimate practicianul a apreciat că există temei pentru atragerea răspunderii patrimoniale, însă la data întocmirii acestui document nu se știa cu exactitate valoarea creanțelor care urmau a fi declarate și admise la masa credală, deoarece nu expirase termenul pentru depunerea cererilor de înscriere, verificarea acestora și întocmirea tabelelor de creanță. Raportul dintre prejudiciul suferit de singurul creditor înscris în tabelul definitiv al creanțelor - Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B cu o creanța admisă de numai 469,22 lei - și costurile care trebuiau acoperite în cazul continuării administrării procedurii concursuale (inclusiv citarea în Italia a fostului administrator social) era nejustificat în condițiile în care instituția creditoare nu s-a oferit să avanseze sumele necesare în acest sens.
În drept a invocat prevederile art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor lichidatorului judiciar, a dispozițiilor art. 304 pct. 5, 7 și 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând să-l respingă ca atare, având în vedere următoarele considerente:
În speță nu este incident motivul de casare prevăzut de pct. 5 al art. 304, prin hotărârea pronunțată tribunalul neîncălcând forme de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, cum fără temei susține instituția creditoare. De asemenea, nu sunt incidente nici cazurile de recurs prevăzute de pct. 7 și 9 ale art. 304, în hotărârea de închidere a procedurii insolvenței față de debitoarea T judecătorul-sindic precizând clar și punctual care sunt motivele pentru care a apreciat că propunerea practicianul de închidere a procedurii colective se impune a fi admisă, sentința nefiind nici lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Hotărârea recurată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, conform art. 261 alin. 1 pct. 5 din același cod, știut fiind faptul că judecătorul nu este obligat să răspundă în mod expres fiecărui argument invocat de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente logice. Mai mult decât atât, Curtea constată că instituția recurentă nu a dezvoltat în vreun fel criticile sale privitoare la netemeinicia sau încălcarea ori greșita aplicare a legii de către prima instanță, mulțumindu-se doar să menționeze pur și simplu trei din cele nouă cazuri în care se poate dispune casare sau modificarea unei hotărâri judecătorești.
Pe de altă parte, două dintre otivele de recurs invocate - pct. 7 și 9 ale art. 304 din Codul d e procedură civilă - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii și când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, nu pot să ducă nici într-un caz la casarea sentinței atacate, așa cum s-a cerut de către creditoarea recurentă, pentru că art. 312 din același cod statuează fără echivoc că modificarea hotărârii recurate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi. Dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară, în caz de casare, curțile de apel și tribunalele urmând să rejudece pricina în fond, fie la termenul când a avut loc admiterea recursului, situație în care se pronunță o singură decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop. Cu toate acestea, în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau altei instanțe de același grad, în caz de casare a hotărârii atacate, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 3, instanța urmând să trimită dosarul spre judecare instanței judecătorești competente sau organului cu activitate jurisdicțională competent, potrivit legii, iar pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 va respinge cererea ca inadmisibilă. Dacă instanța de recurs constată că ea însăși era competentă să soluționeze pricina în primă instanță sau în apel, va casa hotărârea recurată și va soluționa cauza potrivit competenței sale.
Nu se poate susține cu temei că în speță ar fi incident cazul de recurs prevăzut de pct. 5 al art. 304 pentru că titularul unui drept este abilitat de lege să și renunțe la acel drept.
Potrivit art. 246 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă. Renunțarea la judecată se constată prin încheiere dată fără drept de apel. Textul citat reglementează unul dintre actele procedurale de dispoziție ale părților. În conținutul principiului disponibilității intră și dreptul părților de a face acte procedurale de dispoziție, care sunt acte de voință cu privire la drepturile lor subiective deduse judecății sau a mijloacelor procesuale prin care se pot recunoaște și stabili aceste drepturi. Renunțarea la judecată constituie un act de dispoziție care provine de la reclamant și poate fi determinat de ivirea în viitor a unor împrejurări mai favorabile pentru poziția sa procesuală. Renunțarea poate fi făcută oricând în cursul procesului, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, singura limitare impusă de legiuitor fiind aceea ca în cazul în care s-a intrat în dezbaterea fondului să se obțină acordul părții adverse în acest sens, soluție justificată prin aceea că în cazul renunțării la judecată există posibilitatea deschiderii unui nou proces. Sub acest aspect, este de observat că, în situația dată, manifestarea de voință în sensul de a renunța la judecată reprezintă o desistare, deci un act de dispoziție al reclamantului, care nu este supus cenzurii instanței.
Atâta timp cât legea nu impune ca eventuala renunțare a lichidatorului judiciar să fie comunicată creditorilor înscriși la masa credală este lipsit de relevanță juridică faptul că instituția recurentă nu a avut cunoștință de acest act de dispoziție care emană de la titularul acțiunii în răspundere, fiind exclusiv culpa sa că nu s-a prezentat, prin reprezentant, la dezbateri și astfel nu a putut să i-a cunoștință de renunțarea practicianului la judecată. De altfel, critica creditoarei apare cu atât mai neîntemeiată cu cât, după cum a arătat și lichidatorul judiciar prin întâmpinare, în cauză raportul cost/eficiență este unul nefavorabil continuării administrării dosarului de insolvență în condițiile în care, pe de o parte, în averea debitoarei nu există bunuri sau alte valori care să acopere cheltuielile de administrare a procedurii, iar creditoarea nu și-a manifestat disponibilitatea de a avansa sumele necesare, iar pe de altă parte creanța recurentei înscrisă la masa credală este relativ mică, iar costurile de continuare a demersului judiciar demarat de lichidator (inclusiv îndeplinirea procedurii de citare a fostului administrator social în străinătate) nu sunt de neglijat.
Nu în ultimul rând, trebuie menționat faptul că potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori. În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Noua Lege a insolvenței reglementează expres persoanele care pot promova o astfel de cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, respectiv doar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în cauză, sau comitetul creditorilor dacă, în prealabil, a solicitat judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, întrucât practicianul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie. Cu alte cuvinte, potrivit textului menționat, pe de o parte, numai comitetul creditorilor poate formula o asemenea cerere, creditorii nemaiavând calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare, iar pe de altă parte, legiuitorul a arătat fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie.
Deși sentința tribunalului nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, nu înseamnă că un recursomisio mediodevine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Față de cele reținute, hotărârea atacată fiind temeinică și legală, iar recursul instituției creditoare nefondat, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea îl va respinge conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 1658 din 25 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată T, reprezentată prin lichidatorul judiciar Insolvency Management
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. - 12.02.2009
Tehnored. - 13.02.2009/2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător-sindic:
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Mircea Boar, Csaba
