Spete dizolvare firma. Decizia 2/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2.195/2008
Ședința publică din data de 15 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Szabo
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu
GREFIER: - -
-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței comerciale nr. 1689/03.07.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C și cu intimatul - reclamant OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ, având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul formulat este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 19,5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2. proc. civ. pârâta depunând un înscris în acest sens la data de 13.10.2008.
Curtea de apel, după deliberare, apreciază că la dosar există suficiente probe, cauza se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința comercială nr. 1.689 din 03 iulie 2008 pronunțată în dosarul nr. 821/1.285/2006 de Tribunalul Comercial Cluja fost admisă cererea formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, în contradictoriu cu pârâta " " și, în consecință s-a dispus dizolvarea societății pârâte, în temeiul disp. art. 237 alin. 1 lit. d din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată precum și comunicarea acestei hotărâri Oficiului Registrului Comerțului, C și publicarea ei în Monitorul Oficial al României, partea a IV-
Totodată, a fost respinsă ca prematură cererea de numire a lichidatorului.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, prin cererea formulată a solicitat instanței să dispună dizolvarea societății pârâte.
Cererea a fost motivată prin invocarea împrejurării că din evidențele registrului comerțului rezultă că această societate nu și-a majorat capitalul social, astfel cum este prevăzut prin disp. art. 10 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, fiind astfel incidente disp. art. 237 alin. 1 lit. d din Legea nr.31/1990 republicată.
Reclamantul în justificarea poziției procesuale adoptate a arătat că Oficiul Registrului Comerțului este instituție publică și prestează un serviciu public constând în aceea de a asigura opozabilitatea actelor și faptelor comercianților prin publicitatea acestora, contribuind în acest fel la stabilitatea circuitului comercial.
Nivelul capitalului social al societăților pe acțiuni și în comandită pe acțiuni prezintă o importanță deosebită atât pentru acționari cât și pentru terții care intră în legături de afaceri cu societatea, fiind un element ce oglindește capacitatea acesteia de a derula afaceri și o garanție pentru acoperirea eventualelor pierderi.
De altfel, separat de publicitatea efectuată prin registrul comerțului, Legea nr. 31/1990 impune la art. 74 alin. 3, ca nivelul capitalului social subscris și vărsat să fie înscris, pe toate facturile, ofertele, comenzile, tarifele, prospectele și orice alte documente emise de societățile pe acțiuni și în comandită ă pe acțiuni,precum și pe pagina de internet, sub sancțiunea amenzilor contravenționale prevăzute la art. 270 din Legea nr. 31/1990.
De asemenea, pentru a exista siguranța că nivelul real al capitalului social este cel înregistrat și afișat, legea societăților comerciale instituie obligația societății de a-l reconstitui sau de a se dizolva, în cazul pierderii a mai mult de J din acesta.
Acestea sunt de altfel motivele pentru care în cadrul Uniunii Europene, statele membre au obligația de a stabili, pentru societățile pe acțiuni, un capital social minim de 25.000 Euro.
Art. 6 alin. 1 din Directiva Consiliului nr. 77/91/CEE, prevede că "statele membre vor impune ca pentru constituirea unei societăți sau pentru obținerea de către aceasta a autorizației de începerea comerțului, va fi subscris un capital social care nu va fi mai mic de 25.000 unități europene de cont.
Pârâta, prin scriptul depus la fila 5 arătat că a depus la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Clujo cerere pentru modificarea formei juridice a societății și a anexat acestui script copia Monitorului Oficial în care a fost publicată hotărârea adoptată de adunarea generală extraordinară a acționarilor.
Astfel, având în vedere lista de control emisă de Oficiul Registrului Comerțului C care atestă că pârâta are un capital social subscris de 9.270 RON, un număr de 3.708 acțiuni, fiecare în valoare de 2,50 RON și disp. art. 10 alin. 1 teza I din Legea nr. 31/1990, instanța a apreciat că, capitalul social al societății pe acțiuni sau comandită pe acțiuni nu poate fi mai mic de 90.000 lei.
Prin Legea nr. 302/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 31/1990, publicată în Monitorul Oficial nr. 953/27.10.205, s-a acordat societăților pe acțiuni și în comandită pe acțiuni un termen de un an de la intrarea în vigoare a legii, pentru a-și majora capitalul social la nivelul prevăzut în Directiva Consiliului nr. 77/91/CEE- 25.000 unități europene de cont, termen prelungit ulterior prin Legea nr. 516/2006 până la 31.01.2007.
Potrivit disp. art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, la cererea oricărei persoane interesate, precum si a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care: societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; societatea nu a depus, in cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului; societatea și-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social sau asociații au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut sau reședința cunoscuta; societatea nu și-a completat capitalul social, în condițiile legii.
Asigurarea publicității situației reale a societăților comerciale viabile este un deziderat care nu poate fi realizat decât în condițiile aplicării stricte și consecvente a prevederilor Legii nr. 26/1990 și a Legii nr. 31/1990.
Împrejurarea că, anterior promovării cererii de chemare în judecată, pârâta a adoptat o hotărâre, publicată ulterior, respectiv la data de 24.05 2007, în Monitorul Oficial (6, dosar fond), prin care și-a schimbat forma juridică, nu are nici o relevanță în cauză atâta timp cât hotărârea nu a fost operată în Registrul Comerțului pe baza unei cereri formulate de pârâtă, astfel încât, la data sesizării instanței, forma juridică a societății pârâte este aceea de societate pe acțiuni, fiindu-i, în atare condiții, aplicabile dispozițiile legale sus evocate cu privire la obligativitatea majorării capitalului social.
Instanța în baza considerentelor reținute a apreciat cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B ca fiind întemeiată, reținând că societatea pârâtă nu și-a majorat capitalul social la minimul stabilit prin art. 10 alin. 1 din Legea nr. 31/1990- 90.000 lei, până la expirarea termenului stabilit prin Legea nr. 516/2006- 31 ianuarie 2007, în temeiul disp. art. 237 alin. 1 lit. d din Legea nr. 31/1990 republicată, a admis cererea și a dispus dizolvarea pârâtei
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, societatea pârâtă " " solicitând admiterea lui, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii Oficiului Registrului Comerțului privind dizolvarea acestei societăți.
Dezvoltându-și motivele de recurs, pârâta-recurentă a arătat că anterior promovării cererii de chemare în judecată, societatea a adoptat o hotărâre prin care și-a schimbat forma juridică, aceasta fiind înregistrată în Monitorul Oficial la data de 24.05.2007, iar în considerarea acestui înscris, judecătorul delegat a apreciat că sunt îndeplinite cerințele legale, dispunând înscrierea în registrul comerțului a mențiunii privind transformarea formei juridice a societății din societate pe acțiuni de tip închis, în societate cu răspundere limitată, având în vedere și prev. Legii nr. 26/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr. 31/1990.
Totodată, au fost depuse la dosar, în copie, actele invocate în susținerea recursului ( 3 - 5, 8, 11).
Recursul declarat în cauză este întemeiat.
Astfel, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate, a disp. art. 3041.pr.civ. precum și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
Este real că în conformitate cu disp. art. 237 alin. 1 pct. d din Legea nr. 31/1990 republicată, la cererea oricărei persoane interesate precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care societatea nu și-a completat capitalul social, în condițiile legii, termenul stabilit prin Legea nr. 516/2006 expirând la data de 31 ianuarie 2007.
Examinând textul de lege mai sus enunțat, se constată că această dispoziție nu are un caracter imperativ, deoarece în cuprinsul său este folosită sintagma "tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății".
Drept urmare, Curtea este pusă în situația de a examina consecințele schimbării formei juridice a recurentei, din societate pe acțiuni în societate cu răspundere limitată, în cazul căreia nu subzistă obligația impusă de textul legal mai sus arătat, după expirarea termenelor legale care sunt cuprinse în disp. Legii nr. 516/2006.
Având în vedere că din cuprinsul textelor legale în care sunt prevăzute termenele arătate, nu rezultă că acestea sunt termene de decădere, ci dimpotrivă, sunt termene de recomandare, concluzia firească este aceea că în condițiile în care societatea comercială pârâtă își îndeplinește obligația de majorare a capitalului social sau își schimbă forma de organizare juridică, sancțiunea dizolvării societății comerciale pârâte nu se mai impune.
Cum în cazul de față societatea pârâtă a făcut dovada faptului că judecătorul delegat pe lângă Oficiul Registrului Comerțului Caa dmis, prin încheierea nr. 13.204 din data de 20.08.2008, cererea de înregistrare mențiuni formulată de societate, dispunând transformarea formei juridice din de tip închis în, fiind eliberat și noul certificat de înregistrare al societății ( 9 - 11), recursul declarat de aceasta urmează a fi admis, având în vedere disp. art. 312 alin. 1 teza I pr.civ. sentința civilă atacată fiind modificată în sensul respingerii cererii formulate de reclamant privind dizolvarea societății pârâte.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de "" împotriva sentinței comerciale nr. 1.689 din 03 iulie 2008, pronunțată în dosarul nr. 821/1.285/2008 al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o modifică în sensul că respinge cererea formulată de OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ.
Dispune radierea mențiunilor din Registrului Comerțului efectuate în baza sentinței recurate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
dact./4 ex./17.10.2008.
jud.fond..
Președinte:Simona SzaboJudecători:Simona Szabo, Floarea Tămaș, Mirela Budiu