Spete dizolvare firma. Decizia 30/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercială

DECIZIA NR.30/Ap DOSAR NR-

Ședința publică din 20 martie 2008

PREȘEDINTE: Carmen Bujan JUDECĂTOR 2: Laura Fețeanu

- - - - JUDECĂTOR 3: Lucica Gogiu

- - - - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1273 din 1 noiembrie 2007, pronunțate de Tribunalul Covasna în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 13 martie 2008, când partea prezentă pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta.

Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 20 martie 2008.

CURTEA,

Asupra apelului de față:

Constată că prin sentința civilă nr. 1273/1.11.2007 Tribunalul Covasnaa anulat cererea formulată de reclamanta prin reprezentant Asociația pentru Salvarea în contradictoriu cu pârâții Sigur General, și.

În motivarea hotărârii se arată că reprezentanta reclamantei în calitate de administrator special desemnat în condițiile art.18 din Legea nr. 85/2006 nu are calitatea procesuală de a reprezenta societatea decât pentru situațiile reglementate de dispozițiile speciale prevăzute de art.18.

Împotriva hotărârii a declarat apel reclamanta prin Asociația pentru Salvarea invocând greșita aplicare a legii și încălcarea accesului la justiție.

Analizând hotărârea apelată în raport cu motivele de apel și actele dosarului, în baza art. 296 Cod procedură civilă se constată că apelul nu este fondat.

Potrivit art.47 din Legea nr.85/2006, deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare, iar conform art.18 din aceeași lege, după ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul/lichidatorul judiciar care îi conduce și activitatea comercială, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acționarilor/asociaților.

Având în vedere că societatea debitoare a inițiat cererea de chemare în judecată prin administratorul special fără ca actele să fie confirmate de reprezentantul legal, respectiv de administratorul judiciar, rezultă că în mod corect instanța de fond a reținut incidența prevederilor art.161 Cod procedură civilă. Pe de altă parte, așa cum arătat judecătorul fondului, în raport de obiectul pricinii ce vizează declararea nulității societății și de dispozițiile art. 18 alin.2 din Legea nr. 85/2006 privind atribuțiile exclusive ale administratorului special al debitoarei, rezultă că acțiunea pronunțată nu vizează nici una din situațiile enumerate de lege, astfel încât administratorul special nu poate reprezenta societatea reclamantă.

Susținerile apelantei reclamante privind încălcarea prevederilor art.21 din Constituție referitoare la accesul liber la justiție nu pot fi avute în vedere întrucât dispozițiile art. 18 din Legea nr.85/2006 nu aduc vreo îngrădire a modului în care o societate comercială își poate susține și apăra drepturile sale în justiție, ci dimpotrivă îi asigură accesul la justiție prin reprezentant.

Astfel, chiar și înainte de deschiderea procedurii insolvenței cât și după, voința unei societăți comerciale se manifestă prin intermediul unui reprezentant. Acest fapt este deplin justificat de faptul că societatea comercială este un subiect de drept distinct de asociații care o constituie.

Deschiderea procedurii insolvenței și obiectul specific al acesteia au justificat adoptarea de către legiuitor a unor norme de procedură derogatorii de la dreptul comun, fără ca aceasta să aibă semnificația încălcării drepturilor constituționale de care se pot bucura părțile în cadrul unui proces echitabil. În acest sens, trebuie amintit că art. 126 alin.2 din Constituție consacră dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili nomele de procedură și în privința reprezentării părților. Situația deosebită în care se află debitorul după deschiderea procedurii, justifică restrângerea exercițiului unor drepturi, în vederea îndeplinirii scopului propus de art.2 din Legea nr. 85/2006, astfel încât urmează a fi înlăturate susținerile apelantei legate de îngrădirea accesului liber la justiție.

Raportat la aceste considerente, în baza art. 296 Cod procedură civilă, urmează a respinge apelul declarat și a menține ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de reclamanta prin Asociația pentru Salvarea Tg. S împotriva sentinței civile nr. 1273/1.11.2007 pronunțate de Tribunalul Covasna.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 martie 2008.

Președinte, Judecător,

- - - -

Grefier,

- -

Red:CB./21.03.2008

Dact:/27.03.2008

- 9 ex. -

Judecător fond:

Președinte:Carmen Bujan
Judecători:Carmen Bujan, Laura Fețeanu, Lucica Gogiu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare firma. Decizia 30/2008. Curtea de Apel Brasov