Spete dizolvare firma. Decizia 335/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.--
DECIZIA NR.335/C/2008-
Ședința publică din data de 24 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Toros Vig Ana Maria
JUDECĂTOR 2: Marinescu Simona
Judecător: - -- președinte secție
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului comercial declarat de recurenta - DE TURISM ȘI SERVICII SRL cu sediul în O-, -.42, J -, CUI - în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI cu sediul în B,-, Sector 3, împotriva sentinței nr.1094/COM din 02.11.2006 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta recurentei avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.40/23.05.2008.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 23,5 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar, intimatul a depus la dosar întâmpinare, după care:
Reprezentanta recurentei depune la dosar dovada depunerii situațiilor financiare pe anii 2002-2005. Arată că pe rolul Curții de Apel există o contestație în anulare a recurentei împotriva încheierii de radiere a societății, depune la dosar xerocopia, arată că pe durata procesului recurenta nu a primit nici o citație, depunând la dosar adresa înaintată de recurentă Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, declarația notarială a numitului prin care acesta a declarat că nu a primit nici o citație sau comunicare privind societatea recurentă în perioada 2005- 15.11.2007 și Decizia nr.134/C/9.04.2008 a Curții de APEL ORADEA. Arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea cererii de repunere în termen și în principal trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bihor, iar în subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului său pârâta arată că societatea nu a primit nici o citație sau comunicare în prezenta cauză, administratorul societății aflând despre dizolvare doar la data de 15.11.2007- data comunicării încheierii de radiere.
Societatea funcționează, are toate taxele și impozitele achitate, nefiind în interesul Statului Român radierea acesteia, fiind plătitoare de taxe și impozite. Mai mult, chiar ONRC prin întâmpinare a arătat că este lipsită de obiect cererea de dizolvare a societății.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Constată că prin Sentința Comercială nr.1094/COM/09.11.2006 Tribunalul Bihora dispus dizolvarea societății - DE TURISM ȘI SERVICII SRL O, pentru nedepunerea situațiilor financiare anuale aferente anilor 2003 și 2004.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că societatea pârâtă, deși legal citată, nu a prezentat probe judiciare în sensul îndeplinirii obligației legale prevăzute de art. 237 alin. 1 lit.B) din /1990 republicată, de depunere a situațiilor financiare anuale, aferente anilor 2003 și 2004 la registrul comerțului.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs și cerere de repunere în termenul de recurs pârâta - DE TURISM ȘI SERVICII SRL O, solicitând admiterea cererii de repunere în termenul de recurs, în principal casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bihor, iar în subsidiar modificarea sentinței, în sensul respingerii cererii ONRC, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului său, pârâta arată că societatea funcționează și în prezent. La 15.11.2007 i-a fost comunicată încheierea de radiere, dată la care a aflat despre radierea societății, nefiind citată la pronunțarea Încheierii din data de 12.11.2007, așa cum prevedea art. 237 alin. 8 din Legea 31/1990.
Despre existența sentinței de dizolvare a aflat în urma adresei făcută ORC - ului, motiv pentru care nu a avut posibilitatea să formuleze recurs, fiind împiedicată de o împrejurare mai presus de voința sa și îndeplinită condiția prevăzută de art. 103 Cod procedură civilă.
În ce privește fondul cauzei, arată că nu a fost legal citată nici la administrarea probelor și nici la dezbaterea fondului.
Mai arată că și dacă citația ar fi ajuns la ea, aceasta este oricum viciată, întrucât potrivit art.87 (2) Cod procedură civilă, persoanele juridice de drept privat se citează prin reprezentanții lor, la sediul principal sau la cel al sucursalei sau după caz, al reprezentației. Nu s-a prezentat și nu a formulat apărare, întrucât nu a avut cunoștință despre acest dosar, iar din interpretarea prevederilor art. 237 alin. 1 lit.b) din Legea 31/1990 rezultă că legiuitorul lasă la latitudinea judecătorului, dizolvarea societății, nefiind o dispoziție imperativă.
În drept au fost invocate prevederile art. 87,103,304,312 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar ONRC a solicitat să nu fie obligat la plata cheltuielilor de judecată în situația în care se va admite recursul.
Referitor la cererea pârâtei de repunere în termenul de recurs, sunt de reținut următoarele:
Potrivit art.103 (1) Cod procedură civilă neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește ca a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, trebuind să fie arătate și motivele împiedicării, conform alin.2 al aceluiași articol.
Împrejurarea invocată de recurentă că nu a aflat despre sentința de dizolvare numai în urma unei adrese făcută ORC - ului nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 103 Cod procedură civilă pentru a justifica repunerea în termenul de recurs, fiind infirmată de probele din dosar.
Din actele dosarului rezultă că la termenul din 12.10.2006 reprezentanta pârâtei administratoarea, urmare a citării legale a societății, s-a prezentat personal în instanță și i s-a acordat un termen de judecată pentru 09.11.2006, pentru a depune la dosar dovada înregistrării situațiilor financiare la ORC B, dar la acel termen nu s-a mai prezentat și nici nu s-a conformat dispoziției instanței.
Sentința nr. 1094/COM/09.11.2006 a fost comunicată pârâtei la data de 28.11.2006 (fila 13 din dosarul de fond) la sediul indicat și în prezenta cerere și a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a nr.247/25.01.2007 (fila 15 din dosarul de fond).
Declarația autentică nr.1924/24.09.2008 a numitului - în sensul că la sediul societății în perioada 2005 - 15.11.2007 nu s-a primit nici o citație de la nici o instanță și nici o comunicare a vreunei hotărâri judecătorești pentru - DE TURISM ȘI SERVICII SRL O nu are nici o relevanță juridică în speță, fiind infirmată de actele dosarului, inclusiv de citația pentru termenul de judecată din 24.09.2008, a cererii de repunere în termen, care a fost emisă în aceleași condiții ca și cea pentru soluționarea fondului și cu toate acestea recurenta a fost reprezentată în prezenta cerere, neinvocându-se vreun viciu legat de îndeplinirea procedurii de citare.
Față de toate aceste considerente, instanța apreciază că prezenta cerere de repunere în termen este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, cu consecința respingerii recursului declarat de pârâtă ca tardiv.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate de către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE cererea de repunere în termenul de recurs.
RESPINGE ca tardiv recursul declarat de - DE TURISM ȘI SERVICII SRL cu sediul în O-, -.42, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI cu sediul în B,-, Sector 3, împotriva sentinței nr.1094/COM din 02.11.2006 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABI LĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 24.09.2008.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - - -
Red.dec.
În concept la 30.09.2008
Jud. fond
Tehn.red./2 ex.
30.09.2008
Președinte:Toros Vig Ana MariaJudecători:Toros Vig Ana Maria, Marinescu Simona