Spete dizolvare firma. Decizia 362/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 362/2009
Ședința publica din data de 28 ianuarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Eleonora Gheța Preș secție
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Mirela
GREFIER:
-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC SRL împotriva sentinței civile nr. 2750/23.10.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C și cu intimatul - reclamant OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ, având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul formulat este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, anexate la un înscris depus la data de 27.01.2009 de către pârâtă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată și că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2. proc. civ.
Curtea de apel, după deliberare, constată că, deși nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, prin faptul că la data de 27.01.2009 pârâta a depus înscrisuri și dovada achitării taxelor judiciare de timbru, aceasta manifestă stăruință în soluționarea cauzei, motiv pentru care apreciază că dosarul se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2750 pronunțată la data de 23 octombrie 2006 în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, a fost admisă cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Comercial Cluj, în contradictoriu cu pârâta, SC SRL iar pe cale de consecință, a fost dispusă dizolvarea SC SRL în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 237 alin. 1 lit. b din legea nr. 31/1990 republicată întrucât societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale ce trebuiau depuse la Oficiul Registrului Comerțului.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâta SC SRL solicitând admiterea, casarea sentinței, respingerea cererii.
În motivare se arată că pârâta nu a avut și nu are nici o activitate, în acest sens depunându-se declarația la Direcția Generală a Finanțelor Publice.
Prin întâmpinare, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Comercial Cluja arătat că pe fond nu se opune la admiterea recursului.
Examinând recursul declarat, în raport cu probele administrate, cu prevederile art. 3041.pr.civ. și cu dispozițiile legale incidente, Curtea reține că acesta este întemeiat.
În acest sens se reține că art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, în cuprinsul său, prevede că la cererea oricărei persoane interesate precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul "va putea pronunța dizolvare, în cazurile în care: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; b) societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situații financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la oficiul comerțului.".
Din norma enunțată rezultă că legea recunoaște legitimarea procesuală activă Oficiului Registrului Comerțului de a sesiza tribunalul cu acțiune în pronunțarea dizolvării juridice pe temeiul prevederilor la lit. b, precum și a oricărei persoane interesate, dizolvarea judiciară fiind facultativă atât pentru partea care are dreptul să o ceară, cât și pentru instanță care apreciază dacă dizolvarea, ca sancțiune a societății, este oportună sau nu.
În cazul în care din acte rezultă că activitatea societății nu a încetat și că dizolvarea cu titlu de sancțiune a acesteia nu se impune, cererea întemeiată pe art. 237 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată poate fi respinsă.
În speță, actele îndeplinite de recurentă prin depunerea la organele financiare, dar și prin depunerea ulterioară la celelalte autorități, în afara termenului, se impun a fi validate, interesul menținerii ființei societare urmând să primeze alături de ocrotirea acestuia, impunându-se și ocrotirea deopotrivă a altor persoane juridice cu care se presupune că a intrat în raporturi juridice, câtă vreme activitatea sa comercială nu a încetat, iar societatea reflectă voința de a continua activitatea și de a îndeplini obligațiile impuse de lege. Ori, în acest context, nu mai apare ca justificată aplicarea sancțiunii dizolvării, de vreme ce publicitatea în registrul comerțului a actelor și faptelor din activitatea recurentei a fost îndeplinită.
Prin urmare, reținând că nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 237 din Legea nr. 31/1990, se va admite recursul, modifica hotărârea atacată în sensul respingerii cererii formulate de Oficiul Registrului Comerțului C pentru dizolvarea societății.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SRL împotriva sentinței civile nr. 2750/23.10.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o modifică în sensul că respinge cererea de dizolvare formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ.
Dispune radierea mențiunilor din Registrul Comerțului efectuate în baza sentinței recurate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - -
Red./
3 ex./30.01.2009
Jud.fond.-
Președinte:Eleonora Gheța PreșJudecători:Eleonora Gheța Preș, Floarea Tămaș, Mirela