Spete dizolvare firma. Decizia 479/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
Dosar nr-
DECIZIA NR. 479/
Ședința publică din data de 23 martie 2009
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul BAROUL TIMIȘ împotriva sentinței civile nr. 979/24.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată - C & R LEGAL SRL și intimații OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B și de pe lângă Tribunalul Timiș, având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal, lipsă părțile.
Procedură completă, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care, se constată ca mersul dezbaterilor si concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16.03.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie, pronunțarea soluției fiind amânată pentru termenul de azi, când,
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 979/24.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul BAROUL TIMIȘ în contradictoriu cu pârâții - C & R LEGAL SRL și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului) și a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin cererea introductivă, reclamantul BAROUL TIMIȘ, în contradictoriu cu pârâții - LEGAL SRL T și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B, a solicitat instanței să declare nulitatea - LEGAL SRL T, în temeiul art. 56 lit. c din Legea nr. 31/1990 și să dispună dizolvarea pârâtei, în temeiul art.227 al.1 lit. c din nr.31/1990.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că pârâta 1 s-a constituit ca societate comercială cu răspundere limitată la data de 8.11.2006, fiind înmatriculată la ORC de pe lângă Tribunalul Timiș sub nr. J-, având ca obiect principal de activitate cod 7411 - Activități juridice, iar potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 persoanele fizice și juridice se pot asocia și pot constitui societăți comerciale, cu respectarea legii, în vederea efectuării de acte de comerț, acte și fapte de comerț obiective enunțate în art. 3 Cod comercial.
Reclamantul este de părere că activitatea juridică nu poate fi considerată un act de comerț întrucât din conținutul Legii nr. 51/1995 rezultă caracterul civil al activității juridice prestate de avocat, activitate constând în consultații și cereri cu caracter juridic, asistență și reprezentare juridică în fața instanțelor judecătorești, organelor de urmărire penală, autorităților cu atribuții jurisdicționale, notarilor publici, și altor instituții și persoane juridice, în condițiile legii, precum și alte activități cuprinse în art. 3 alin. 1 lit. d-h din Legea nr. 51/1995.
Conform art. 3 alin. 2 din aceeași lege, activitățile prevăzute la alin. 1 se exercită numai de avocat dacă legea nu prevede altfel, fie în cabinete individuale, cabinete asociate, societăți civile profesionale sau societăți civile profesionale cu răspundere limitată.
Activitățile economice prevăzute în codul la nr. 7411 se suprapun peste activitățile juridice prevăzute de art. 3 din Legea nr. 51/1995, aducând atingere monopolului acestor activități juridice ce nu pot aparține decât avocatului, însăși Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. XXII din 12.06.2006 a admis recursul în interesul legii, stabilind că cererile de autorizare a constituirii și de înmatriculare a societăților comerciale, de consultanță, asistență și reprezentare juridică sunt inadmisibile.
Prin întâmpinarea formulată pârâta 1 - C & R LEGAL SRL Tas olicitat respingerea cererii, considerând că înființarea societății s-a făcut legal, iar obiectul acesteia este licit.
Se mai arată că din coroborarea tuturor textelor Legii nr. 514/2003, organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic are la bază în mod obligatoriu Legea nr. 51/1995 și statutul profesiei de avocat, aceste acte normative constituind dreptul comun în materie. Legea nr. 514/2003, prin toate normele pe care le cuprinde, nu interzice exercitarea profesiei de consilier juridic prin forme independente, respectiv societăți profesionale tip SRL. Statutul profesiei de consilier juridic adoptat de către Congresul Extraordinar al Colegiilor Consilierilor Juridici din România și publicat în nr. 684/29.07.2004 reprezintă actul de voință liber exprimat al practicienilor acestei profesii, de organizare și exercitare a atributelor profesionale, iar pe de altă parte reprezintă voința legiuitorului de punere în aplicare a legii speciale pentru organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, așa cum a statuat și Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 300/13.08.2004, iar prin Decizia nr. 242/9.03.2006 a respins ca fiind inadmisibilă excepția de neconstituționalitate invocată asupra prevederilor Statutului profesiei de consilier juridic, în ansamblu.
Pârâta a învederat instanței faptul că potrivit art. 82 alin. 3 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, interdicțiile vizând exercitarea activităților de consultanță, reprezentare și asistență juridică de către persoane fizice sau juridice autorizate prin acte normative sau hotărâri judecătorești nu vizează exercitarea profesiei de consilier juridic, aceasta fiind exercitată potrivit dispozițiilor Legii nr. 514/2003 care, la art. 6, indică exercitarea profesiei de consilier juridic conform statutului profesional. Interdicțiile art. 82 alin. 1 și 2 nu-i sunt aplicabile consilierului juridic, normele de protecție fiindu-i asigurate consilierului juridic în baza art. 23 din Legea nr. 514/2003.
În drept pârâta a invocat prevederile art. 6, 12, 14, 21 și 23 din Legea nr. 514/2003, art. 21 din Statutul profesiei de consilier juridic, art. 82 alin. 3 din Legea nr. 51/1995, art. 114 și art. 329 Cod procedură civilă.
Pârâtul 2 - a solicitat, prin întâmpinarea formulată, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că ORC este instituția publică ce în condițiile Legii nr. 26/1990 are obligația de a ține Registrul Comerțului, având drept scop principal îndeplinirea unui interes public și anume acela de a asigura opozabilitatea actelor și faptelor comercianților, contribuind în acest fel la stabilitatea circuitului comercial. Înregistrarea actelor și faptelor afectate de condiția de publicitate în Registrul Comerțului este prevăzută de art. 6 alin. 1 din Legea nr. 26/1990 care dispune că înregistrările în Registrul Comerțului se fac pe baza unei încheieri a judecătorului delegat sau după caz, a unei hotărâri judecătorești irevocabile, în afară de cazurile în care legea prevede altfel.
Referitor la executarea hotărârilor judecătorești s-a precizat că în conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 26/1990 "instanțele judecătorești au obligația să trimită ORC, în termen de 15 zile de la data când au rămas irevocabile, copii legalizate de pe hotărârile irevocabile " și deci opozabilitatea față de ORC a hotărârilor judecătorești nu se asigură prin participarea procesuală a acestuia.
Față de acestea aspecte. Tribunalul Timișa reținut că în conformitate cu certificatul constatator ORC T emis la data de 3.12.2007 sub nr. 19452, - LEGAL SRL a fost înmatriculată sub nr. J- atribuit la data de 8.11.2006 și având ca activitate principală conform codificării - activități juridice cod 7411, ca formă de organizare fiind constituită în societate comercială cu răspundere limitată. Din același certificat constatator rezultă că societatea constituită pe o durată nelimitată se afla în funcțiune la data eliberării certificatului constatator.
În motivarea cererii introductive la instanță reclamantul a susținut că activitatea cuprinsă în con 7411 - activități juridice, ce constituie activitatea principală a societății pârâte, nu este o activitate comercială întrucât nu este enumerată printre actele și faptele de comerț obiective evidențiate la art. 3 Cod comercial și nici nu poate fi considerată ca act de comerț față de conținutul Legii nr. 51/1995 din care rezultă caracterul civil al activității juridice prestate de avocat, astfel încât obiectul de activitate al pârâtei este unul ilicit. Această activitate nu poate fi socotită ca fiind ilicită atâta vreme cât se regăsește evidențiată în mod expres în COD 7411, COD ce nu se limitează doar la activitățile comerciale, el cuprinzând toate activitățile economice și sociale ce pot fi desfășurate. Însuși reclamantul acceptând că activitatea cuprinsă în cod 7411 se suprapune activității pe care avocatul o desfășoară în condițiile art. 3 alin. 1 din Legea nr. 51/1995, recunoscând implicit caracterul civil al acestor activități cuprinsă totuși în CODUL, o dovadă în plus că în acest cod sunt incluse și alte activități decât cele comerciale.
Faptul că dispozițiile Legii nr. 514/2003 privind statutul profesiei de consilier juridic permit desfășurarea de către consilierii juridici a activităților profesionale enunțate nu exclud posibilitatea exercitării acestor activități într-o altă formă de organizare. Aceasta a fost și opinia oficială a Ministerului Justiției care a considerat caracterul activității juridice COD 7411 ca fiind acela al unei societăți profesionale ce putea fi înființată în baza Legii nr. 31/1990. De altfel, toate cererile privind înregistrarea unor societăți având ca obiect activitatea cuprinsă în CD 7411 au fost admise până la publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. XXII / 12.06.2006 a care a reținut că activitățile de asistență, consultanță și reprezentare juridică nu fac parte din categoria faptelor de comerț obiective și că societățile având un atare obiect de activitate nu pot fi înregistrate, cererile fiind inadmisibile.
S-a mai reținut că societatea pârâtă a fost înființată la data de 8.11.2006, prin urmare ulterior pronunțării Deciziei nr. XXII a dar înainte de publicarea acesteia în Monitorul Oficial, publicare ce a avut loc la data de 20.11.2006 și de la care decizia a dobândit un caracter obligatoriu potrivit art. 329 alin. 2 Cod procedură civilă și minutei din 30 mai 2005. În consecință, s-a apreciat că dizolvarea societății LEGAL SRL nu poate fi dispusă în condițiile în care stabilirea ca inadmisibilă a unei cereri de constituire a unei societăți având ca obiect COD 7411 prin Decizia nu produce efecte decât de la data publicării în Monitorul Oficial.
Astfel, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a, constatând că aceasta este o instituție publică care în condițiile Legii nr. 26/1990 are obligația de ține evidența societăților comerciale prin, asigurând astfel opozabilitatea actelor și faptelor comercianților față de terți. Acest pârât nu are calitate procesuală pasivă într-o cauză având ca obiect declararea nulității societății și dizolvarea acesteia întrucât nu are un interes propriu, iar în situația în care prin hotărâre judecătorească se dispune dizolvarea unei societăți Registrul Comerțului are obligația de aop une în executare, fără a fi însă chemat în judecată direct sau prin ONRC. De asemenea, a constatat că cererea formulată este neîntemeiată, motiv pentru care a respins-
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul BAROUL TIMIȘ, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, solicitând admiterea recursului, modificarea în întregime a sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii noastre așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, s-a arătat că hotărârea recurată este criticabilă fiind lipsită de temei legal și dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9), susținând că raportat la faptul că a solicitat să se declare nulitatea societății pârâte întrucât nu are un obiect de activitate comercial, așa cum cere art. 1 din Legea nr. 31/1990, și să dispună dizolvarea acesteia, ca efect al nulității, prima instanță a soluționat în mod greșit speța și a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală. Arată că prima instanță nu a înțeles problemele de drept în speță, respectiv faptul că activitățile juridice identificate în codul vechi 7411 nu au caracter comercial și că potrivit Legii nr. 514/2003, consilierul juridic nu poate presta activități juridice în forma de organizare a societății comerciale.
Cu privire la susținerea că activitățile juridice identificate în codul vechi 7411 nu au caracter comercial, recurenta arată că Legea nr. 31/1990 nu definește obiectul de activitate al societății comerciale, că în doctrină, obiectul de activitate al societății comerciale a fost definit ca "ansamblul actelor de comerț prin realizarea cărora, în condiții de eficiență economică, asociații urmăresc obținerea de profit, în vederea distribuirii lui sub formă de dividende", iar caracterul comercial al activității rezultă din însuși scopul constituirii societății comerciale, prevăzut la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 31 /1990: "în vederea efectuării de acte de comerț, persoanele fizice și persoanele juridice se pot asocia și constitui societăți comerciale, cu respectarea dispozițiilor prezentei legi".
Recurenta arată că actele și faptele de comerț obiective sunt enumerate enunțiativ în art. 3 din Codul comercial: "1. de producte sau mărfuri spre a se revinde, fie în natură, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea și cumpărarea spre a se revinde, de obligațiuni ale Statului sau alte titluri de credit circulând în comerț;
2. Vânzările de produse, vânzările și închirierile de mărfuri, în natură sau lucrate, și vânzările de obligațiuni ale Statului sau de alte titluri de credit circulând în comerț, când vor fi fost cumpărate cu scop de revânzare sau închiriere;
3. Contractele de report asupra obligațiunilor de Stat sau a altor titluri de credit circulând în comerț;
4. și vânzările de părți sau de acțiuni ale societăților comerciale;
5. Orice întreprinderi de furnituri;
6. întreprinderile de spectacole publice;
7. întreprinderile de comisioane, agenții și oficiuri de afaceri;
8. întreprinderile de construcții;
9. întreprinderile de fabrici, de manufactură și imprimerie;
10. întreprinderile de editură, librărie și obiecte de artă, când altul decât autorul sau artistul vinde;
11. Operațiunile de bancă și schimb;
12. Operațiunile de mijlocire (samsarie) în afaceri comerciale;
13. întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apă sau pe uscat;
14. și ordinele în producte sau mărfuri;
15., cumpărarea, vânzarea și revânzarea de tot felul de vase pentru navigarea interioară și exterioară și tot ce privește la echiparea, armarea și aprovizionarea unui.
16. maritime, închirierile de vase, împrumuturile maritime și toate contractele privitoare la comerțul de mare și la navigațiune;
17. Asigurările terestre, chiar mutuale, în contra daunelor și asupra vieții;
18. Asigurările, chiar mutuale, contra riscurilor navigațiunei;
19. Depozitele pentru cauză de comerț;
20. Depozitele în docuri și, precum și toate operațiunile asupra recipiselor de depozit (warante) și asupra scrisurilor de gaj, liberate de ele", iar art. 7 și 8 din Legea nr. 31/1990 prevăd obligativitatea menționării în actul constitutiv a obiectului de activitate și a activității principale.
Recurenta consideră că obiectul de activitate al societății comerciale este o mențiune importantă și imperativă a actului constitutiv, deoarece determină specialitatea capacității societății comerciale, persoană juridică, iar din punctul de vedere al tehnicii de redactare a clauzei referitoare la obiectul de activitate, trebuie indicate în mod precis codurile din patru cifre ale activităților menționate în nomenclatorul activităților din economia națională (). Fiind obligatorie raportarea activității unei societăți comerciale la clasificarea activităților din economia națională există tendința de a stabili caracterul comercial al unei activități prin simplul fapt că este menționată în nomenclator, recurenta considerând că acest raționament este eronat, deoarece nomenclatorul clasifică activitățile economice din punct de vedere statistic, la nivel național și internațional.
Cu toate că Ordinul nr. 601/26.11.2002 de aprobare a actualizării activităților din economia națională a României emis de Institutul Național de Statistică, în vigoare la data pronunțării deciziei nr. XXII/12 iunie 2006 Înaltei Curți de Casație și Justiție, enumera activitățile economice, nu definea noțiunea de activitate economică. începând cu data de 01.01.2008 a intrat în vigoare Ordinul nr. 337/2007 de aprobare a actualizării activităților din economia națională a României emis de Institui Național de Statistică, care enumera activitățile economice, fără să le definească. Totuși, în acest act normativ, regăsim definiția noțiunii de activitate. Astfel, activitatea are loc atunci când prin combinația de resurse - echipamente, forță de muncă, tehnici de producție, fluxuri ale informației sau produse se realizează bunuri sau servicii.
OUG nr. 44/16 aprilie 2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale definește activitatea economică în art. 2 lit. a), prin aceasta înțelegând activitatea agricolă, activitatea industrială, activitatea comercială, desfășurată pentru obținerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani și care sunt destinate vânzării ori schimbului pe piețele organizate sau unor beneficiari determinați ori determinabili, în scopul obținerii de profit.
Se mai susține că Tratatul de instituire a Comunității Europene reglementează libertatea de prestare a serviciilor în art. 49 - 55. Potrivit art. 50 din Tratat, sunt considerate servicii, prestațiile furnizate, în mod obișnuit, în schimbul unei remunerații, în măsura în care nu sunt reglementate de dispozițiile referitoare la libera circulație a persoanelor, mărfurilor și capitalurilor. Astfel, serviciile cuprind în special:
a) activități cu caracter industrial;
b) activități cu caracter comercial;
c) activități artizanale;
d) activități prestate în cadrul profesiunilor liberale.
Pornind de la conținutul art. 50 din Tratat, prestarea de servicii poate fi definită ca o prestație remunerată, oferită în mod independent, oricare ar fi domeniul de activitate. Se arată că primul element al acestei definiții este prestația. De cele mai multe ori, există un contract între prestator și beneficiarul serviciului (avocat-client, medic-pacient, transportator-destinatar), însă, este posibil să nu existe niciun contract între aceștia. C de-al doilea element al definiției este remunerația. Prestarea de servicii exclude îndeplinirea unei activități dezinteresate. Criteriul remunerării activității este esențial pentru calificarea unei activității ca fiind o prestare de servicii. Finalitatea economică stă la baza Tratatului CE. Independența reprezintă cel de-al treilea element al definiției. Astfel, prestatorul trebuie sa-și ofere serviciile în mod independent, și nu ca salariat, nefiind exclus cumulul activității de salariat cu o activitate independentă și nici ca serviciile să fie prestate cu titlu profesional. În al patrulea rând, prestarea de servicii se poate face în orice sector de activitate, independent de sectorul economic: servicii de televiziune; publicitate; activități financiare, bancare și de asigurări; activități spitalicești; formare profesională; activități de intermediere; activități de transport și turism; sport profesionist; organizare de jocuri; profesii liberale (medic, avocat, arhitect, contabil etc.).
Recurenta arată că în preambulul Regulamentului nr. 1893/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, care a stat la baza actualizării activităților din economia națională a României prin Ordinul nr. 337/2007, se precizează că funcționarea pieței interne necesită norme tehnice aplicabile colectării, transmiterii și publicării de date statistice naționale și comunitare, cu scopul ca întreprinderile, instituțiile financiare, administrațiile și toți ceilalți operatori de pe piața internă să poată avea acces la aceste date statistice. Activitățile economice pe care le menționează Regulamentul sunt, de fapt, activitățile de prestări de servicii enumerate la art. 50 din Tratat. Or, prestarea de servicii se poate face în orice domeniu de activitate, independent de sectorul economic. Așadar, consideră că nu se poate deduce caracterul comercial al unei activități din simpla mențiune a acesteia în nomenclatorul activităților din economia națională.
S-a mai invocat de către recurentă faptul că având în vedere natura juridică a activității de consultanță, asistență și reprezentare juridică, consilierul juridic nu poate presta activități juridice în forma de organizare a societății comerciale, că potrivit art. 2 și 3 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, activitățile de consultanță, asistență și reprezentare juridică sunt specifice profesiei de avocat, iar în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, aceste activități se exercită numai de avocat, dacă legea nu prevede altfel. Acest text enunță principiul monopolului avocaților asupra activităților specifice profesiei. Arată că profesia de avocat este o profesie liberală reglementată, că aceasta se poate exercita numai în formele prevăzute de Legea nr. 51/1995, art. 5 alin. (1) prevăzând că formele de exercitare a profesiei de avocat sunt, la alegere: cabinete individuale, cabinete asociate, societăți civile profesionale sau societăți civile profesionale cu răspundere limitată. Așadar, recurenta consideră că și dacă este o prestare de servicii în accepțiunea art. 50 din Tratatul instituind CE, activitatea de consultanță, asistență și reprezentare juridică are caracter civil, și nu comercial.
Se susține că principiului monopolului avocaților asupra activităților specifice profesiei i s-a adus atingere prin Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic1. Astfel, potrivit art. 1 din această lege, consilierul juridic asigură apărarea drepturilor și intereselor legitime ale statului, ale autorităților publice centrale și locale, ale instituțiilor publice și de interes public, ale celorlalte persoane juridice de drept public, precum și ale persoanelor juridice de drept privat, în slujba cărora se află și în conformitate cu Constituția și legile țării. Potrivit art. 3 din Legea nr. 514/2003, consilierul juridic își desfășoară activitatea fie în baza numirii în funcție, având în acest caz statutul funcționarului, fie în baza contractului individual de muncă, având în acest caz statutul de salariat. Astfel, profesia de consilier, deși este o profesie reglementată, nu este liberală, recurenta apreciind că indiferent de modul de exercitare a activității prevăzute la art. 1 din Legea nr. 51/1995, activitatea de consultanță, asistență și reprezentare juridică, în condițiile acestei legi, are caracter civil, și nu comercial.
Recurenta susține că nu este lipsit de relevanță la stabilirea naturii juridice a activității de consultanță, asistență și reprezentare juridică faptul că art. 1 alin. (2) din OUG nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale exclude din domeniul său de aplicare profesiile liberale. Astfel, având în vedere că activitatea de consultanță, asistență și reprezentare juridică are caracter civil, iar potrivit art. 1 din Legea nr. 31/1990, în vederea efectuării de acte de comerț, persoanele fizice și persoanele juridice se pot asocia și constitui societăți comerciale, cu respectarea dispozițiilor legii, rezultă că această activitate nu poate face obiectul unei societăți comerciale, motiv pentru care obiectul care încorporează activitățile juridice este contrar ordinii publice.
Baroul Timiș concluzionează că în temeiul art. 56 lit. c) din Legea nr. 31/1990, societățile comerciale înmatriculate în registrul comerțului până Ia data de 20 noiembrie 2006, care au ca obiect de activitate cod 7411 - Activități juridice, pot fi declarate nule, cu toate urmările ce decurg de aici. Soluția nulității societăților comerciale care au activități juridice ar putea fi înlăturată dacă, în viitor, legislatorul ar regândi definiția societății comerciale ca formă de organizare a întreprinderii, în locul definirii acesteia prin obiectul său de activitate.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9, art. 304, art. 312 Cod procedură civilă.
Intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timișa formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce îl privește pe acest intimat, arătând că Oficiul Registrului Comerțului este instituția publică care, în condițiile Legii nr.26/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, are obligația de a ține registrul comerțului. Prin urmare, instituția însărcinată cu prestarea acestui serviciu public are drept scop principal îndeplinirea unui interes public și anume acela de a asigura opozabilitatea actelor și faptelor comercianților, contribuind în acest fel la stabilitatea circuitului comercial.
Înregistrarea actelor și faptelor afectate de condiția de publicitate prin registrul comerțului este prevăzută de art. 6 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care dispune că "înregistrările în registrul comerțului se fac pe baza unei încheieri a judecătorului delegat, sau după caz. a unei hotărâri judecătorești irevocabile, în afară de cazurile în care legea prevede altfel", astfel că în asemenea cauze, Oficiile Registrului Comerțului nu au și nu pot avea un interes propriu, întrucât aceste instituții au doar calitatea de organe de executare a hotărârilor judecătorești, asigurând, prin înregistrările în registrul comerțului, opozabilitatea actelor și faptelor a căror înregistrare a fost dispusă prin încheierea judecătorului delegat ori printr-o hotărâre judecătorească. Prin urmare, neputând afirma un drept sau interes propriu, ORC T nu poate avea calitatea de parte în astfel de cauze
Referitor la executarea hotărârii judecătorești ce urmează a fi pronunțată, ORC arată că în ceea ce îi privește, potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 26/1990, "Instanțele judecătorești sunt obligate să trimită oficiului registrului comerțului, în termen de 15 zile de la data când au rămas irevocabile, copii legalizate de pe hotărârile irevocabile ce se referă la acte, fapte și mențiuni a căror înregistrare în registrul comerțului o dispun, conform legii", iar conform alin. 2 al aceluiași articol "în aceste încheieri și hotărâri instanțele judecătorești vor dispune și efectuarea înregistrărilor în registrul comerțului". Așa fiind, rezultă faptul că opozabilitatea față de oficiul registrului comerțului a hotărârilor judecătorești prin care se dispune efectuarea de înregistrări în registrul comerțului, nu se asigură prin participarea procesuală a acestora, ci rezultă ex lege, iar în cazul în care instanța va dispune efectuarea înregistrărilor în registrul comerțului, ORC va aduce la îndeplinire cele hotărâte.
Pentru aceste motive, intimatul ORC T solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Oficiului Național al Registrului Comerțului, iar pe fond arată că lasă soluția la aprecierea instanței.
În ceea ce privește citarea în cauză a Oficiului Național al Registrului Comerțului, prin ORC T, Curtea reține că citarea acestuia în cauză nu s-a făcut în calitate de parte, ci numai pentru opozabilitate, având în vedere prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului.
Pârâta intimată - C & R LEGAL SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii Tribunalului Timiș ca temeinică și legală, arătând că art. 3 Cod comercial român, care a fost preluat după Codul comercial italian din 1882 și care prevede la art. 2082 că "este întreprinzător acel care exercită profesional o activitate economică organizată, în scopul schimbului de servicii", rezultând concepția economică a întreprinderii, căci furnitura luată separat nu întrunește elementele unui act de comerț, ci este catalogată ca act civil în cadrul unei întreprinderi, fapt confirmat și de art. 7 Cod comercial român coroborat cu art. 1 și 4 din Legea nr. 514/2003 indicând că societatea constituită se află în serviciul persoanei cu care încheie actul prestației cu titlu profesional al chiar profesiei asociatului său care este consilier juridic. Astfel, consideră că instanța de fond a susținut că și consilierul juridic este un profesionist al dreptului, reglementat legal prin Legea nr. 514/2003 și statutul său profesional și care are dreptul să acorde asistență, reprezentare și consultanță persoanelor juridice de drept public și privat conform art. 1 și 4 din Legea nr. 514/2003 și că în conformitate cu art. 2 din aceeași lege, "consilierul juridic poate să fie numit în funcție sau angajat în muncă, în condițiile legii", nefiind indicat în mod imperativ și limitativ doar faptul de a fi numit sau angajat, lăsând prin neinterdicția în prevederile legii, latitudinea acestuia de a-și alege modalitatea de exercitare a profesiei conform art. 41 pct. 1 din Constituția României și a art. 1 din Legea nr. 31/1990, care nu interzice avocaților a-și constitui societăți comerciale cu obiect de activitate cod 7411. Această activitate nu poate fi socotită ilicită atâta vreme cât se regăsește evidențiată în mod expres în Codul 7411, cod ce nu se limitează doar la activitățile comerciale, el cuprinzând toate activitățile economice și sociale ce pot fi desfășurate în cadrul unei entități economice.
Se mai arată că Legea nr. 514/2003 nu interzice exercitarea profesiei de consilier juridic prin societăți comerciale de natură profesională sub forma deoarece, prezumția de comercialitate se aplică la toate actele comerciantului, chiar civile, și chiar încheiate cu persoane comerciante, pentru că aceste acte apar ca un accesoriu al operațiunii comerciale principale, nefiind destinate decât să servească la exercițiul profesiunii de consilier juridic conform art. 4 Cod comercial roman. Astfel, din coroborarea textelor Legii nr. 514/2003, organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic are la bază în mod obligatoriu Legea nr. 51/1995 și statutul profesiei de avocat, aceste acte normative constituind dreptul comun în materie (art. 12, art. 14, art. 21 și art. 23 Legea nr. 514/2003). Mai mult, prevederile Codului d e procedură civilă prin art. 114 alin. (5) arată că "reprezentarea se face, după caz, prin unul sau mai mulți mandatari, persoane fizice sau juridice, dispozițiile art. 68 și 144 fiind aplicabile în mod corespunzător". Codul, care a fost adoptat în baza art. 5 din nr.HG 656/1997, actualizată prin Ordinul nr. 601 din 26.11.2002 în concordanță cu Regulamentul Comisiei Europene nr. 3037/1990 modificat prin Regulamentul nr. 29/2002, intrat în vigoare la 01.01.2003 și Regulamentul nr. 1893/2006, regulament obligatoriu pentru toate statele membre ale, indică la activitatea economică clasificată în grupa 7411 - Activități juridice, și care cuprinde: reprezentarea juridica a unei părți împotriva alteia, fie sau nu în fața instanțelor judecătorești sau a altor organisme juridice, cu sau fără persoane care sunt membre ale baroului de avocați; consultanță și reprezentare în procese civile, în procese de crimă, în legătură cu litigiile de muncă; consultanță și asistență generală, redactarea de documente juridice, etc. putând fi exercitată de membrii sau nemembrii ai barourilor fără nicio restricție în acest sens, decât în legătură cu constituirea tribunalelor.
Pârâta intimată susține că așa cum arată Ordinul nr. 337/20.04.2007, clasificările de referință sunt acele clasificări economice și sociale care reprezintă rezultatul unor acorduri internaționale aprobate de Comisia de Statistică a, etc. și în care conform structurii. 2 distincția dintre comercial și necomercial (market și nonmarket) nu reprezintă un considerent, el nefăcând distincții în funcție de forma de proprietate și forma juridică, deoarece astfel de criterii nu au legătură cu caracteristicile activității în sine, fapt pentru care din răspunsul primit de la Institutul Național de Statistică din 21.02.2008 de către Colegiul Consilierilor Juridici T se desprinde faptul că activitățile consilierilor juridici se încadrează în cod - 6910 "Activități juridice" (fost cod 7411). Invocarea art. 3 Cod comercial, arată că acest articol nu este limitativ, fapt pentru care această activitate prevăzută la Cod 7411 este noncomercială și este prevăzută în clasificarea activităților din economia națională, ea nefiind interzisă prin hotărâre de Guvern, fapt ce o face a se considera a fi permisă a fi desfășurată printr-o societate comercială, activitate din sfera prestărilor de servicii aducătoare de venit și supusă impozitării statului conform codului fiscal funcție de forma declarată la constituire, așa cum sunt și activitățile cuprinse în art. 3 alin. 1 lit. g și h în Legea nr. 51/1995 a profesiei de avocat, activități economice aducătoare de profit, supuse impozitării fiscale.
Mai mult, reclamanta Baroul Timiș, în motivarea cererii introductive acceptă chiar că activitatea cuprinsă în cod 7411 se suprapune activității pe care avocatul o desfășoară în condițiile art.3 alin. 1 din Legea 51/1995, recunoscând implicit caracterul civil al acestei activități cuprinse în codul, o dovadă în plus a faptului că în acest cod sunt incluse și alte activități decât cele comerciale, motiv pentru care solicită ca instanță să constate că activitatea desfășurată de către consilierul juridic prin intermediul acestei societăți cu caracter profesional, nu este ilicită și nu se încadrează în prevederile art. 56 lit. c din Legea nr. 31/1990. De asemenea, prin acțiunea promovată de Baroul Timiș se indică faptul că art. 3 alin. 2 din Legea 51/1995 prevede că activitățile se exercită numai de către avocat dacă legea nu prevede altfel, ori în chiar în Legea invocată se prevede la art. 82 că interdicțiile alin. (1) și (2) nu-i sunt aplicabile consilierului juridic, normele de protecție fiindu-i asigurate consilierului juridic în baza art. 23 din Legea nr. 514/2003 care arată că "în activitatea sa profesională consilierul juridic se bucură de protecția legii, în condițiile prevăzute de legea pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat", motiv pentru care solicită să se constate că în virtutea art. 23 din Legea nr. 514/2003, toate normele de protecție referitoare la exercitarea profesiei de avocat revăzute in art. 1, 2, 4, 10, 25, 33, 34, 36, 37, 44, 15 și 82 din Legea nr. 51/1995 protejează si exercitarea activităților profesionale ale consilierului juridic.
Pârâta intimată consideră că art. 82 pct. 1 și 2 din Legea nr. 51/1990 se refera la persoane fizice sau juridice constituite in baza unor legi sau hotărâri judecătorești, fără pregătire juridică sau cu pregătire juridică dar care "fac parte dintr-un corp profesional reglementat legal și cu statut propriu de organizare și funcționare cum sunt barourile recunoscute de lege cât și colegiile consilierilor juridici." Arată că atât legea cât și statutul consilierului ridic fac trimitere expresă la legea profesiei de avocat, fiindu-i aplicabile prevederile stagiului profesional, organizării, ținerii evidenței, protecției profesiei, pârâta considerând că nu au fost încălcate principiile de drept ale profesiei de avocat prin desfășurarea de către consilierul juridic prin propria sa societate de natură profesională, a activității de consultanță, asistență și reprezentare juridică numai pentru persoane juridice si nu pentru persoanele fizice care sunt de drept aparținătoare avocatului.
Mai arată că instanța de fond, în pronunțarea sentinței date, a admis ca legală prevederea art. 82 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, articol care nu vizează profesia de consilier juridic, aceasta fiind exercitată potrivit dispozițiilor Legii nr. 514/2003 care la art. 6 indică faptul că exercitarea profesiei de consilier juridic se face potrivit statutului profesional. Prin Statutul propriu, profesional, legal și constituțional adoptat, s-a instituit ca formă proprie de exercitare a profesiei de consilier juridic, în baza art. 21 din Statut, societățile profesionale cu răspundere limitată tip SRL - forme de exercițiu profesional identice societăților civile profesionale cu răspundere limitată corespondente în art. 5 din Legea nr. 51/1995. Aceste forme independente de exercitare a profesiei de consilier juridic, conform Statutului profesiei de consilier juridic, pot fi înființate numai de către licențiații în științe juridice, membri ai corpului profesional al consilierilor juridici, după obținerea avizului de principiu al organizației profesionale, având ca obiect unic de activitate cod 7411 - activități juridice, și dobândesc personalitate juridică după controlul autorității jurisdicționale (judecătorul tribunalului delegat la Oficiul Registrului Comerțului) în temeiul Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Legalitatea, oportunitatea și necesitatea exercitării profesiei de consilier juridic prin societăți profesionale cu răspundere limitată (tip SRL) a fost confirmată și de adresa nr. 54993 din 15.06.2005 a Ministrului Justiției -, adresată Camerei Deputaților României ca răspuns la interpelarea parlamentară a deputatului cu privire la Ordinul 601 2002 de modificare a codului: "Singura excepție prevăzută de legiuitor pentru exercitarea profesiei de avocat în alte condiții decât cele prevăzute în Legea nr. 51/1995, pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, este cea menționată în Legea nr. 514/2003, privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic și art. 21 din Statutul profesiei de consilier juridic, în conformitate cu care consilierii juridici pot constitui societăți în baza Legii nr. 31/1990, având ca obiect unic de activitate activități juridice Cod 7411, caracterul acesteia fiind acela al unei societăți profesionale", răspuns primit înainte de promovarea recursului în interesul legii de către Procurorul General al României și înaintea publicării Deciziei XXII de care instanță a ținut cont în motivarea sa, chiar dacă aceasta indică faptul că a fost enunțată doar cu titlu exemplificativ, aceasta doar constituind o decizie de îndrumare în aplicarea Legii nr. 31/1990, fapt ce a întărit convingerea consilierului juridic că acest cadru legal este conform cu legea, morala și activitatea licită.
Ca atare, pârâta consideră că înființarea societății s-a făcut legal prin însăși faptul că a fost autorizată de către judecătorul delegat al ORC de pe lângă Tribunalul Timiș și că obiectul acesteia este licit, neîncălcând legea, bunele moravuri și ordinea publică, deoarece dacă obiectul de activitate fi fost ilicit judecătorul delegat de la ORC în baza art. 46 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, ar fi respins cererea de înmatriculare a societății sau ar fi solicitat a schimba obiectul de activitate până la pronunțarea încheierii de înființare și autorizare a societății și că art. 287 din Legea nr. 31/1990, republicată modificată prin OUG nr.82/2007, arată că "activitățile care nu pot face obiectul unei societăți comerciale se stabilesc prin hotărâre de Guvern", iar nr.HG 1323/1990 este singurul act normativ ce precizează activitățile economice care nu pot constitui obiect de activitate ale unei societăți comerciale, fapt. Astfel, arată că art. 237 din Legea nr. 31/1990 republicată și modificară prin OUG nr. 82-2007 prevede că: "La cererea oricărei persoane interesate precum și a ONRC, Tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care: a) societatea nu are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; b) societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte, care potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului; c) societatea și-a încheiat activitatea, nu are sediu social cunoscut ori nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social sau asociații au dispărut ori nu au domiciliu cunoscut sau reședința cunoscută; d) societatea nu și-a completat capitalul social, în condițiile legii." Din textul de lege prezentat rezultă că doar în cazurile precis stabilite de Legea nr. 31/1990 se poate solicita dizolvarea unei societăți comerciale. Astfel, cererea reclamantei întemeiată pe prevederile art. 227 lit. c din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată prin OUG nr. 82/2007 este neîntemeiată deoarece cele peste 30 articole care reglementează extensiv dizolvarea și lichidarea societății arată atenția acordată de către legiuitor asupra acestor reglementări, ceea ce conduce la concluzia că acestea reprezintă etape procedurale ale încetării existenței societății comerciale.
Pârâta apreciază că dizolvarea cerută pe baza articolului de mai sus nu este întemeiată pentru considerentul că, activitatea societății constituite de către asociat, care este consilier juridic înregistrat pe Colegiului Consilierilor Juridici T, este conformă cu Legea nr. 514/2003 și totodată licită, acordând asistență, consultanță și reprezentare doar persoanelor juridice și fără a fi necesar să fie membră în barou, așa cum se arată la cod 7411, dar fiind membră a colegiului care a fost înființat, în mod similar baroului, ea neîncălcând astfel, la data constituirii, prevederile Legii nr. 31/1990 cât și cele ale legii profesiei de avocat. Astfel, având în vedere că asupra legalității și respectării condițiilor cerute pentru constituirea societății s-a pronunțat judecătorul delegat care a constatat că sunt întrunite toate condițiile necesare pentru înființarea și înmatricularea societății, scop în care a pronunțat o încheiere judecătorească rămasă irevocabilă prin neexercitarea recursului în termenul legal de 15 zile, așa cum prevede codul d e procedură civilă.
Arată că opinia sa coincide cu argumentele ce se regăsesc atât în Decizia civilă nr. 950/R/2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr- într-o cauză similară, cât și în lucrarea Române Supliment pe anul 2007 la pag. 523, în articolul "Nulitatea societății comerciale pe acțiuni" scris de Prof.. Dr. de la Facultatea de Drept a Universității de Vest din T și. judecător la Curtea de Apel Timișoara prin care se arată că "Delimitarea zonei de acțiune a cauzei nulității, după cum vizează ilicitatea ori numai sfidarea ordinii publice, se dovedește a fi anevoioasă câtă vreme ambele ipoteze se sprijină pe înfrângerea ordinii juridice care guvernează legalitatea obiectului de activitate a societății comerciale. Totuși, cele două ipoteze nu se juxtapun întotdeauna. Pe de altă parte, remarcăm că în matricea oferită de această cauză de nulitate nu se regăsește încălcarea condiției de fond privind cauza ilicită a obiectului de activitate, iar moralitatea cauzei sau obiectului este exclusă de plano. Este posibilă, totuși, nulitatea societății pentru cauza ilicită a obiectului de activitate? Răspunsul nostru este negativ, motivat de următoarele argumente: a) nulitatea societății nu se poate întemeia decât pe cazurile expres prevăzute de legea societară, printre care nu se află cauza ilicită sau imorală a obiectului de activitate; b) jurisprudența comunitară a statuat în același mod, atunci când, sesizată fiind pentru a pronunța hotărâre preliminară de interpretare a art. 11 din Prima Directivă, a decis astfel: judecătorul național este ținut să interpreteze propria sa lege națională în conformitate cu directivele europene; cauzele de nulitate enunțate de art. 11 din Directiva din 1968 prezintă un caracter limitativ și trebuie interpretate în mod restrictiv; absența cauzei sau cauza ilicită nu sunt vizate de art. 11; caracterul ilicit al obiectului societății este o cauză de nulitate expres vizată, dar obiectul trebuie să se întindă ca obiect social astfel cum este definit în statute și nu ca activitate reală exercitată de societate".
De asemenea, pârâta consideră că neexercitarea în termen a căilor de atac ordinare împotriva încheierii, în termenul legal de 15 zile, învestește hotărârea pronunțată cu putere de lucru judecat, înțelegând prin această că nici o altă instanță de judecată nu mai poate desființa hotărârea dată și nici o lege, care în mod firesc vor respecta principiul art. 1 cod civil "Legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă".
Reclamantul recurent Subscrisul BAROUL TIMIȘa formulat concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în întregime a sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii sale așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru, arătând că deși în motivele de recurs a invocat art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în opinia sa hotărârea recurată este criticabilă fiind lipsită de temei legal și dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9). Arată cu privire la ipoteza nulității unei societăți comerciale înmatriculate deja în registrul comerțului, că în speță, a solicitat nulitatea unei societăți comerciale înmatriculate deja, în temeiul art. 56 lit. c) din Legea nr. 31/1990, că art. 56 din Legea nr. 31/1990 enumera în mod limitativ cauzele de nulitate a unei societăți comerciale înmatriculate, iar la lit. c) se prevede ca și cauză de nulitate caracterul ilicit sau contrar ordinii publice al obiectului de activitate. Din interpretarea literală și gramaticală a art. 56 rezultă că unele cauze de nulitate sunt contemporane constituirii societății (a se vedea: (i) folosirea verbelor la trecut nu a fost (lit. a),au fost(lit.b),nu s-a respectat(lit. c): (ii) mențiunea expresă privitoare la data constituirii societății (lit. b). În cazul lit. c), verbul apare la timpul prezent: obiectul de activitate este ilicit sau contrar ordinii publice, rezultând că această cauză poate să fie și ulterioară constituirii societății, nu numai contemporană. Chiar dacă la momentul constituirii societății, judecătorul delegat la ORC a ignorat faptul că activitățile juridice prevăzute sub vechiul cod 7411 nu puteau constitui obiectul de activitate al societății comerciale în cauză, art. 56 lit. c) permite sancționarea nulității societății înmatriculate, dacă se constată ulterior înmatriculării că la constituire nu a fost îndeplinită o cerință legală sau ulterior nu mai este îndeplinită cerința respectivă.
Neformularea recursului împotriva încheierii de înmatriculare, în baza art. 46 din Legea nr. 31/1990, nu exclude posibilitatea nulității societății înmatriculate. Arată că sunt două mijloace procesuale diferite, prin care se permite accesul la justiție al persoanelor interesate și care tind spre aceeași finalitate, dar care se exercită la momente diferite.
Cu privire la efectul recursului în interesul legii și obiectul de activitate al societății înmatriculate deja, reclamantul intimat arată că Decizia nr. XXII/12 iunie 2006 Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată de prima instanță în motivarea soluției sale, nu s-a pronunțat într-un recurs în interesul legii care viza lămurirea problemei de drept a nulității societăților înmatriculate cu obiect de activitate cod 7411, ci problema de drept a constituirii acelor societăți. Or, chiar din conținutul său rezultă că în opinia unor instanțe, activitățile juridice nu puteau constitui obiect valabil de activitate pentru societăți comerciale și, în consecință, s-au respins cererile de înmatriculare a acelor societăți. Așadar, obiectul de activitate era considerat ilicit. Pe de altă parte, inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție a avut aceeași poziție și în consecință, obiectul de activitate prevăzut la cod 7411 devenit ilicit raportat la constituirea unei societăți comerciale. Prin urmare, societățile constituite până în momentul publicării deciziei au în acest moment un obiect de activitate ilicit. Consideră că dacă s-ar susține contrariul, s-ar ajunge la următoarea situație: de la data publicării deciziei nu se mai pot constitui societăți comerciale cu activități juridice, activitățile juridice putând fi prestate numai de societățile create înainte de acest moment. Această interpretare este în contradicție cu principiul egalității în drepturi, libertatea economică, principiului liberei concurențe, provocând o discriminare nepermisă. Această discriminare nu poate fi înlăturată în situația dată, decât prin nulitatea și dizolvarea societăților comerciale deja create.
Reclamantul recurent învederează faptul că recursul nu interzice sau exclude posibilitatea nulității și dizolvării societăților comerciale în cauză, considerând că este logic să fie așa pentru că altfel, s-ar încălca accesul la justiție în astfel de situații.
Cu privire la caracterul ilicit al obiectului de activitate al societății, se arată că în acțiunea formulată a solicitat primei instanțe ca, în temeiul art. 56 lit. c) din Legea nr. 31/1990, să declare nulitatea societății pârâte întrucât nu are un obiect de activitate comercial, așa cum cere art. 1 din Legea nr. 31/1990, și să dispună dizolvarea acesteia, ca efect al nulității. Arată că activitățile juridice identificate în codul vechi 7411 nu au caracter comercial, că Legea nr. 31/1990 nu definește obiectul de activitate al societății comerciale, că în doctrină, obiectul de activitate al societății comerciale a fost definit ca "ansamblul actelor de comerț prin realizarea cărora, în condiții de eficiență economică, asociații urmăresc obținerea de profit, în vederea distribuirii lui sub formă de dividende", că în fapt caracterul comercial al activității rezultă din însuși scopul constituirii societății comerciale, prevăzut la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 31/1990: "În vederea efectuării de acte de comerț, persoanele fizice și persoanele juridice se pot asocia și constitui societăți comerciale, cu respectarea dispozițiilor prezentei legi".
Se susține de către recurent că actele și faptele de comerț obiective sunt enumerate enunțiativ în art. 3 din com.: "1. de producte sau mărfuri spre a se revinde, fie în natură, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea și cumpărarea spre a se revinde, de obligațiuni ale Statului sau alte titluri de credit circulând în comerț;
2. Vânzările de produse, vânzările și închirierile de mărfuri, în natură sau lucrate, și vânzările de obligațiuni ale Statului sau de alte titluri de credit circulând în comerț, când vor fi fost cumpărate cu scop de revânzare sau închiriere;
3. Contractele de report asupra obligațiunilor de Stat sau a altor titluri de credit circulând în comerț;
4. și vânzările de părți sau de acțiuni ale societăților comerciale;
5. Orice întreprinderi de furnituri;
6. întreprinderile de spectacole publice;
7. întreprinderile de comisioane, agenții și oficiuri de afaceri;
8. întreprinderile de construcții;
9. întreprinderile de fabrici, de manufactură și imprimerie;
10.întreprinderile de editură, librărie și obiecte de artă, când altul decât autorul sau artistul vinde;
11.Operațiunile de bancă și schimb;
12.Operațiunile de mijlocire (samsarie) în afaceri comerciale;
13.întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apă sau pe uscat;
14. și ordinele în producte sau mărfuri;
15. cumpărarea, vânzarea și revănzarea de tot felul de vase pentru navigarea interioară și exterioară și tot ce privește la echiparea, armarea și aprovizionarea unui.
16. maritime, închirierile de vase, împrumuturile maritime și toate contractele privitoare la comerțul de mare și la navigațiune;
17.Asigurările terestre, chiar mutuale, în contra daunelor și asupra vieții;
18.Asigurările, chiar mutuale, contra riscurilor navigațiunei;
19.Depozitele pentru cauză de comerț;
20.Depozitele în docuri și, precum și operațiunile asupra recipiselor de depozit (warante) și asupra scrisurilor de gaj, liberate de ele".
Arată că art. 7 și 8 din Legea nr. 31/1990 prevăd obligativitatea menționării în actul constitutiv a obiectului de activitate și a activității principale, că obiectul de activitate al societății comerciale este o mențiune importantă și imperativă a actului constitutiv, deoarece determină specialitatea capacității societății comerciale, persoană juridică, iar din punctul de vedere al tehnicii de redactare a clauzei referitoare la obiectul de activitate, trebuie indicate în mod precis codurile din patru cifre ale activităților menționate în nomenclatorul activităților din economia națională (). Fiind obligatorie raportarea activității unei societăți comerciale la clasificarea activităților din economia națională există tendința de a stabili caracterul comercial al unei activități prin simplul fapt că este menționată în nomenclator. Insă, acest raționament este eronat. clasifică activitățile economice din punct de vedere statistic, la nivel național și internațional. Cu toate că Ordinul nr. 601/26.11.2002 de aprobare a actualizării activităților din economia națională a României emis de Institutul Național de Statistică, în vigoare la data pronunțării deciziei nr. XXII/12 iunie 2006 Înaltei Curți de Casație și Justiție, enumera activitățile economice, nu definea noțiunea de activitate economică. Începând cu data de 01.01.2008 a intrat în vigoare Ordinul nr. 337/2007 de aprobare a actualizării activităților din economia națională a României emis de Institutul Național de Statistică, care enumera activitățile economice, fără să le definească. Totuși, în acest act normativ, regăsim definiția noțiunii de activitate. Astfel, activitatea are loc atunci când prin combinația de resurse - echipamente, forță de muncă, tehnici de producție, fluxuri ale informației sau produse se realizează bunuri sau servicii.
Recurentul menționează că nr.OUG 44/16 aprilie 2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, definește activitatea economică în art. 2 lit. a). Prin aceasta, se înțelege activitatea agricolă, activitatea industrială, activitatea comercială, desfășurată pentru obținerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani și care sunt destinate vânzării ori schimbului pe piețele organizate sau unor beneficiari determinați ori determinabili, în scopul obținerii de profit.
Tratatul de instituire a Comunității Europene reglementează libertatea de prestare a serviciilor în art. 49 - 55. Potrivit art. 50 din Tratat, sunt considerate servicii, prestațiile furnizate, în mod obișnuit, în schimbul unei remunerații, în măsura în care nu sunt reglementate de dispozițiile referitoare la libera circulație a persoanelor, mărfurilor și capitalurilor. Astfel, serviciile cuprind în special:
a) activități cu caracter industrial;
b) activități cu caracter comercial;
c) activități artizanale;
d) activități prestate în cadrul profesiunilor liberale.
Pornind de la conținutul art. 50 din Tratat, prestarea de servicii poate fi definită ca o prestație remunerată, oferită în mod independent, oricare ar fi domeniul de activitate. Arată că primul element al acestei definiții este prestația. De cele mai multe ori, există un contract între prestator și beneficiarul serviciului (avocat-client, medic-pacient, transportator-destinatar), însă, este posibil să nu existe niciun contract între aceștia. C de-al doilea element al definiției este remunerația. Prestarea de servicii exclude îndeplinirea unei activități dezinteresate. Criteriul remunerării activității este esențial pentru calificarea unei activității ca fiind o prestare de servicii. Finalitatea economică stă la baza Tratatului CE. Independența reprezintă cel de-al treilea element al definiției. Astfel, prestatorul trebuie sa-și ofere serviciile în mod independent, și nu ca salariat. Nu este exclus cumulul activității de salariat cu o activitate independentă. Cu toate acestea, nu este necesar ca serviciile să fie prestate cu titlu profesional. În al patrulea rând, prestarea de servicii se poate face în orice sector de activitate, independent de sectorul economic: servicii de televiziune; publicitate; activități financiare, bancare și de asigurări; activități spitalicești; formare profesională; activități de intermediere; activități de transport și turism; sport profesionist; organizare de jocuri; profesii liberale (medic, avocat, arhitect, contabil etc.).
Reclamantul recurent a reluat susținerile din recursul formulat în ceea ce privește natura juridică a activității de consultanță, asistență și reprezentare juridică, învederând că în fapt, consilierul juridic nu poate presta activități juridice în forma de organizare a societății comerciale.
Examinând recursul declarat de reclamantul Baroul Timiș prin prisma motivelor de recurs și a prevederilor art. 304/1 pr. civ. Curtea reține că acesta este nefondat, prima instanță pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosarul cauzei.
Astfel, pe lângă motivarea corectă și legală dată de prima instanță soluției adoptate, Curtea constată că reclamantul a solicitat să se constate nulitatea pârâtei în baza art. 56 lit. C din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, pe motiv că obiectul de activitate al pârâtei are caracter ilicit, întrucât activitățile juridice prevăzute de art. 3 al. 1 din Legea nr. 51/1995 constituie monopol al activității avocatului.
Potrivit art. 56 din Legea nr. 31/1990, nulitatea unei societăți înmatriculate în registrul comerțului poate fi declarată de tribunal numai atunci când:
a) lipsește actul constitutiv sau nu a fost încheiat în formă autentică, în situațiile prevăzute la art. 5 alin. (6);
b) toți fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili, la data constituirii societății;
c) obiectul de activitate al societății este ilicit sau contrar ordinii publice;
d) lipsește încheierea judecătorului delegat de înmatriculare a societății;
e) lipsește autorizarea legală administrativă de constituire a societății;
f) actul constitutiv nu prevede denumirea societății, obiectul său de activitate, aporturile asociaților sau capitalul social subscris;
g) s-au încălcat dispozițiile legale privind capitalul social minim, subscris și vărsat;
h) nu s-a respectat numărul minim de asociați, prevăzut de lege.
Așa cum rezultă din textul legal, nulitatea unei societăți are caracter de excepție, astfel încât cazurile de nulitate trebuie interpretate în mod limitativ și restrictiv.
Cererea reclamantului are la bază Decizia nr. XXII din 12.06.2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care, într-un recurs în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat că cererile de autorizare a constituirii și de înmatriculare a societăților comerciale de consultanță, asistență și reprezentare juridică sunt inadmisibile.
În legătură cu acest aspect, la fel ca și prima instanță, Curtea reține că societatea pârâtă a fost înființată la data de 17.11.2006, prin urmare ulterior pronunțării Deciziei nr. XXII a dar înainte de publicarea acesteia în Monitorul Oficial, publicare ce a avut loc la data de 20.11.2006 și de la care decizia a dobândit un caracter obligatoriu potrivit art. 329 al.2 Cod procedură civilă și minutei din 30 mai 2005. În consecință declararea nulității și dizolvarea pârâtei nu pot fi dispuse, în condițiile în care stabilirea ca inadmisibilă a unei cereri de constituire a unei societăți având ca obiect COD 7411 prin Decizia XXII a nu produce efecte decât de la data publicării în Monitorul Oficial, adică începând cu data de 20.11.2006.
Curtea reține că înființarea pârâtei s-a făcut legal prin faptul că a fost autorizată de către judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Timiș și consideră că obiectul acesteia este licit, neîncălcând legea, bunele moravuri și ordinea publică, deoarece dacă obiectul de activitate ar fi fost contrar ordinii publice judecătorul delegat de la ORC T, în baza art.46 alin. (1) din Legea 31/1990, ar fi respins cererea de înmatriculare a societății. În acest sens, potrivit textului citat, "când actul constitutiv nu cuprinde mențiunile prevăzute de lege ori cuprinde clauze prin care se încalcă o dispoziție imperativă a legii sau când nu s-a îndeplinit o cerință legală pentru constituirea societății, judecătorul delegat, din oficiu sau la cererea oricăror persoane care formulează o cerere de intervenție, va respinge, prin încheiere, motivat, cererea de înmatriculare, în afară de cazul în care asociații înlătură asemenea neregularități". Încheierea de autorizare a rămas irevocabilă, prin neexercitarea căilor de atac împotriva acesteia, astfel încât aceasta a dobândit putere de lucru judecat.
În consecință, nu se mai poate pune în discuție în prezent nulitatea constituirii pârâtei, în condițiile în care constituirea acesteia a făcut obiectul controlului de legalitate din partea judecătorului delegat de Tribunalul Timiș la ORC T, hotărârea acestuia devenind irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac de persoanele interesate.
Pe cale de consecință, nici dizolvarea pârâtei pe motiv de nulitate a societății nu poate fi dispusă de către instanță, întrucât această măsură ar constitui un accesoriu al declarării nulității, iar în cauză, așa cum s-a arătat mai sus, nu s-a identificat nici un motiv de nulitate a acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul BAROUL TIMIȘ împotriva sentinței civile nr. 979/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.03. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./23.03.2009
Dact./23.03.2009/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător-sindic: a
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu, Petruța Micu
