Spete dizolvare firma. Decizia 573/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 19/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.573
Ședința publică de la 6.04.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu
JUDECĂTOR 3: Maria Speranța
Grefier
*************
Pe rol soluționarea recursurilor formulate de recurentele - SRL și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, în contradictoriu cu intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, împotriva sentinței comerciale nr.11662/4.11.2008, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții lipsa părților, faptul că recursul formulat de recurenta - SRL este netimbrat, aceasta fiind citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru, precum și faptul că recurenta sector 6 a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform disp.art. 242 pct.2 civ.
Curtea din oficiu, invocă excepția nulității recursului formulat de recurenta sector 6 și excepția netimbrării recursului formulat de recurenta - SRL, reținând cauza în pronunțare pe aceste excepții.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr.11662/4.11.2008, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr- s-a dispus admiterea cererii formulată de OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI prin care s-a solicitat dizolvarea judiciară a pârâtei - SRL și, în consecință, s-a dispus dizolvarea judiciară a pârâtei.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că cererea reclamantului este întemeiată, deoarece pârâta nu a depus la Registrul Comerțului situațiile financiare anuale pentru anii 2004, 2005,2006 obligație prevăzută de dispozițiile art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr.31/1990 și de art. 2 alin. 1, lit. f) din Directiva Consiliului Europei nr.68/151/ din 09.03.1968, astfel că cererea este întemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs - SRL și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 ce au fost înregistrate pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI -Secția a Va Comercială.
Recursul declarat de - SRL nu a fost legal timbrat.
Recurenta, deși a fost legal citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 19,5 lei noi (195.000 lei vechi) și de a depune timbru judiciar în sumă de 0,15 lei noi (1.500 lei vechi), nu s-a conformat dispoziției instanței.
Pe cale de consecință, în baza art.20(3) din Legea nr.146/1997 și art.9 din nr.OG32/1995, Curtea urmează să anuleze recursul declarat de - SRL ca netimbrat.
În motivarea recursului declarat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 se arată că în fapt, pârâta figurează în evidențele fiscale ale recurentei cu debite la bugetul consolidat al statului, conform fișei sintetice totale. Având în vedere că societatea nu și-a achitat datoriile către stat, precum și interesul recurentei de a recupera acest debit, aceasta solicită admiterea recursului.
În drept se invocă dispozițiile art. 299 și următoarele din pr. civ. art. 237 alin. 5 din Legea nr. 31/1990 rep. recurenta arătând că potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997, este scutită de plata taxei de timbru.
La termenul de judecată din 06.04.2009, Curtea a pus în discuție excepția nulității recursului pentru lipsa unor motive de nelegalitate ce ar fi trebuit invocate de recurentă, cu privire la care a reținut următoarele:
Recursul, așa cum este acesta reglementat de legislația procesuală actuală, reprezintă acea cale de atac extraordinară, nedevolutivă, comună și, în principiu, nesuspensivă de executare, ce poate fi exercitată numai pentru motive de nelegalitate a hotărârii atacate.
Astfel, art. 299 alin. 1 din pr. civ. reglementează: "Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului." Textul este situat în Titlul V intitulat " extraordinare de atac" din cadrul Cărții a II a a Codului d e procedură civilă, astfel că asupra caracterului extraordinar al acestei căi de atac, în prezent nu se mai pot propune discuții controversate.
Dispozițiile art. 304 din pr. civ. stabilesc că "Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: [] " ( textul enumerând apoi motivele de recurs, cu privire la care nu ne vom opri aici deoarece nu interesează pentru soluționarea excepției).
Caracterul de cale de atac extraordinară este dat de criteriul condițiilor necesare pentru exercitarea acestei căi de atac. Dacă o cale ordinară de atac poate fi formulată pentru orice motiv pe care se justifică nemulțumirea părții care o exercită, calea extraordinară de atac va putea fi formulată numai pentru motivele expres și limitativ stabilite de lege.
În ce privește recursul, pornind de la dispozițiile enunțate mai sus, este unanim acceptat că acesta nu poate fi exercitat decât pentru motive de nelegalitate ( art. 304 alin. 1 din pr. civ.).
Chiar dacă în cauză este vorba de un recurs exercitat în condițiile art. 3041din pr. civ. respectiv împotriva unei hotărâri care nu este susceptibilă de a fi atacată cu apel, iar acesta nu va fi limitat la motivele enumerate expres de art. 304 pct. 1-9 din pr. civ. aspectele sub care va fi analizată cauza într-un astfel de recurs sunt limitate doar la nelegalitatea hotărârii. Altfel spus, limitarea motivelor de recurs conform art. 3041din pr. civ. nu privește enumerarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 1-9, ci privește caracterul de motive de nelegalitate a hotărârii.
Acest lucru rezultă din întreaga reglementare actuală a recursului, care este o cale extraordinară de atac, indiferent dacă privește o hotărâre dată în apel sau o hotărâre fără drept de apel, aceasta putând fi exercitată doar pentru motive de nelegalitate.
Or, din analiza recursului declarat de recurentă nu rezultă că aceasta a înțeles să invoce vreun motiv de nelegalitate, simplele susțineri de fapt în sensul că societatea dizolvată ar avea datorii la bugetul de stat, neputând fi în nici un caz calificate drept motive de nelegalitate.
Motivele de nelegalitate a hotărârii trebuie să îmbrace forma unor critici aduse acesteia, a unor aspecte referitoare la modul de aplicare a legii de către prima instanță la situația concretă, nicidecum nu pot fi formulate sub forma unor susțineri de fapt, din care instanța de recurs să poată deduce anumite aspecte neprecizate expres de recurentă, legate de nelegalitatea hotărârii. Simpla afirmare a împrejurării că pârâta societate comercială dizolvată, avea datorii la bugetul de stat, nu cuprinde prin ea însăși concluzia nelegalității hotărârii, deoarece nelegalitatea trebuie să fie legată de legea aplicabilă ( fie legea procesuală, fie legea substanțială), iar nu de chestiuni de fapt.
Mai mult, recurenta a invocat ca și temei de drept al recursului său, două dispoziții legale, care însă nu înlocuiesc și nici nu cuprind motivarea recursului, în care să fie regăsite critici de nelegalitate.
Art. 299 din pr. civ. enunțat parțial mai sus prevede calea de atac a recursului împotriva hotărârilor menționate în text, ca o chestiune de admisibilitate a acestei căi de atac. Chiar și prin sintagma " art. 299 și următoarele", fără explicații ale unor motive de nelegalitate în însuși cuprinsul cererii de recurs, nu se poate considera că recursul este motivat.
Art. 237 alin. 5 din Legea nr.31/1990 reglementează: "Orice persoană interesată poate face recurs împotriva hotărârii de dizolvare, []", acesta fiind textul special prevăzut în legea societăților comerciale pentru exercitarea căii de atac împotriva hotărârii de dizolvare.
Prin urmare, cele două texte de lege amintite de recurentă ca și temei juridic al cererii de recurs justifică doar posibilitatea exercitării de către aceasta a căii de atac a recursului împotriva hotărârii, problema admisibilității acestui recurs nepunându-se în cauză.
Cu toate acestea, în recursul declarat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, nu se regăsește nici o critică de nelegalitate a hotărârii, astfel că instanța de recurs va constata nul recursul, conform art. 306 alin. 1 din pr. civ. rap. al art. 304 alin. 1 din pr. civ. pentru lipsa acestor motive de nelegalitate. În același timp, Curtea constată că nu pot fi identificate motive de ordine publică de nelegalitate, ce ar fi putut fi invocate din oficiu de către instanță, conform art. 306 alin. 2 din pr. civ. astfel că excepția nulității recursului va fi admisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul formulat de recurenta pârâtă - SRL în contradictoriu cu intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, împotriva sentinței comerciale nr.11662/4.11.2008, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
Constată nul recursul formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, în contradictoriu cu intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, împotriva sentinței comerciale nr.11662/4.11.2008, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 6.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
Ex.2/14.04.2009
TRIBUNALUL BUCUREȘTI
Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu, Maria Speranța