Spete dizolvare firma. Decizia 687/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr-DECIZIE Nr. 687/2008
Ședința publică de la data de 09 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vera Stănișor
JUDECĂTOR 2: Mona Gabriela Ciopraga
JUDECĂTOR 3: Morina
Grefier -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta " "SR. B, împotriva sentinței civile nr.364 din 18 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat cu delegație de reprezentare din partea recurentei- pârâte, lipsă fiind intimatul- reclamant prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, în sensul că s-a comunicat de către intimatul- reclamant atât prin fax, cât și prin poștă, dovada publicării hotărârii conform art.237 alin.4 din 31/1990 (filele 9-11), după care:
Instanța constată că recursul promovat în cauză este declarat în termen legal, motivat și netimbrat, recurenta datorând o taxă judiciară de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Apărătorul recurentei solicită lăsarea cauzei pentru a doua strigare, pentru a depune dovada achitării taxei de timbru.
La a doua strigare a cauzei, se prezintă avocat pentru recurentă și depune chitanța de plată a taxei judiciare de timbru de 19,00 lei și timbru judiciar de 0,15 lei. Totodată arată că nu are cereri de formulat.
Instanța constată legal timbrat recursul și având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat în cauză sau alte chestiuni prealabile, acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul recurentei- pârâte având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței recurate și pe fond respingerea acțiunii.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
-deliberând-
Asupra recursului comercial d e față constată următoarele:
Prin sentința civilă 364/18 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul - a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău în contradictoriu cu pârâta B, dispunându-se dizolvarea pârâtei, înregistrarea hotărârii în Registrul Comerțului și publicarea în Monitorul Oficial.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr- reclamanta Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacăua chemat în judecată pârâta, pentru ca prin hotărâre judecătorească, să se dispună dizolvarea acesteia. În motivarea acțiunii s-a arătat că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale, aferente anului 2006, conform evidențelor registrului comerțului.
Față de situația de fapt prezentată de reclamant, de faptul că pârâta nu a făcut dovada că a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2006, precum și dispozițiile art. 237 al. 1 lit. "b" din Legea 31/1990 - republicată, legea contabilității nr. 82/1991, - republicată, Legea nr. 26/1990 - modificată și completată, precum și Ordinul nr. 917/2005, a constatat întemeiată acțiunea reclamantului, a admis-o și a dispus dizolvarea pârâtei și publicarea hotărârii în Monitorul Oficial al României.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, pârâta L B, legal timbrat cu timbru judiciar - 0,15 lei și taxă de timbru - 19 lei, depuse la dosar.
În motivarea recursului s-a susținut că au fost depuse situațiile financiare.
Pentru susținerea recursului au fost depuse înscrisuri.
Legal citată, intimata - reclamantă nu a fost reprezentată în fața instanței și nu a formulat cereri în cauză.
Examinând recursul promovat, în condițiile art. 304, 3041Cod procedură civilă, instanța îl apreciază ca fiind întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin depunerea situațiilor financiare aferente anului 2006, recurenta - pârâtă și- îndeplinit obligația prevăzută de dispozițiile art. 28, 34 din legea 82/1991, în condițiile art. 2 din nr. 917/2005, situație în care nu se mai impune aplicarea sancțiunii dizolvării, prevăzute de art. 237 al. 1 lit. b din legea 31/1990 republicată.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 al. 1, 3 coroborat cu art. 3041Cod procedură civilă va fi admis recursul, va fi modificată în tot sentința recurată în sensul respingerii acțiunii ca nefondate, recurenta îndeplinindu-și obligațiile legale după pronunțarea instanței de fond și până la judecarea recursului.
Totodată, în temeiul art. 7 din Legea 26/1990 republicată, se va dispune radierea înregistrărilor efectuate în registrul comerțului în baza sentinței recurate, trimiterea către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacăua unei copii legalizate de pe prezenta decizie și menționarea acesteia în registrul comerțului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
Admite recursul declarat de pârâtaB,împotriva sentinței civile nr.364 din 18 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău.
Modifică în tot sentința recurată nr. 364/18 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău.
Respinge acțiunea ca nefondată.
Dispune radierea înregistrărilor efectuate în registrul comerțului în baza sentinței civile nr.364/18.06.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău.
Dispune trimiterea către de pe lângă Tribunalul Bacăua unei copii legalizate a prezentei decizii și efectuarea înregistrării deciziei în registrul comerțului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,09 Octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Red. 3 ex.
20 oct. 2008
Președinte:Vera StănișorJudecători:Vera Stănișor, Mona Gabriela Ciopraga, Morina