Spete dizolvare firma. Decizia 808/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Număr în format vechi 826/2009

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.808

Ședința publică de la 25.05.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu

JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu

JUDECĂTOR 3: Maria Speranța

Grefier

*************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta - SRL, în contradictoriu cu intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI - prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI I DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, împotriva sentinței comerciale nr.10244/6.10.2008, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, recurenta prin avocat depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, fiind anulată de

Curtea, în raport de disp.art. 310 civ. constată că recursul este depus în termen și nemaifiind alte cereri de formulat, în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe recurs.

Recurenta prin avocat solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate și pe fond, respingerea acțiunii ca fiind rămasă fără obiect, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr.10244/6.10.2008, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr- a fost admisă cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului ( denumită în continuare ONRC), prin Oficiul Registrului Comerțului I de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, în contradictoriu cu - SRL și, în consecință s-a dispus dizolvarea societății-pârâte.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a depune situațiile financiare aferente anului 2006, la Registrul Comerțului. Cum potrivit art. 237 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 31/1990 se va putea pronunța dizolvarea judiciară a societății, în cazul în care societatea nu și-a îndeplinit această obligație ( prevăzută de art. 35 din Legea nr. 82/1991 republicată), Tribunalul, la cererea ONRC prin Oficiul Registrului Comerțului I de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, a dispus dizolvarea pârâtei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI -Secția a Va Comercială.

Recursul a fost legal timbrat.

În motivarea recursului, recurenta arată că societatea nu a primit citație pentru judecata procesului, iar la data de 02.10.2008 a fost depus bilanțul pentru anul 2006, conform cererii de depunere a situațiilor financiare anuale, cu nr. de înregistrare 56736/02.10.2008.

În dovedirea recursului, recurenta depune înscrisuri noi.

Astfel, la dosar s-au depus dovezi ce atestă depunerea la Oficiul Registrului Comerțului a situațiilor financiare pentru anul 2006 (fila5).

Analizând sentința recuratăprin prisma susținerilor recurentei pe de o parte și ale intimatei, pe de altă parte, precum și a înscrisurilor noi, administrate în faza de judecată a recursului, Curtea apreciază cărecursul este fondatși urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

Recurenta, deși nu și-a îndeplinit în termenele prevăzute de lege, obligația de a depune situațiile financiare aferente anului 2006, la Registrul Comerțului, obligație prevăzută de art. 28, art. 34 și 35 din Legea nr. 82/1991 republicată, iar art. 237 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 30/1991 modificată reglementează pentru instanță,posibilitatea sancționării acesteia cu dizolvarea judiciară, având în vedere că, imediat după pronunțarea hotărârii, de către Tribunal, în primă instanță, aceasta și-a îndeplinit obligația, adică până la pronunțarea printr-o hotărâre irevocabilă, a dizolvării judiciare, Curtea va admite recursul.

Pentru aceasta Curtea are în vedere atât dispozițiile art. 305 din proc. civ. care reglementează posibilitatea administrării de probe noi în recurs, respectiv înscrisuri noi, precum și dispozițiile art. 237 alin. 1 lit. b) din legea nr. 31/1990 modificată, care stabilesc că". tribunalul va putea pronunța dizolvarea."textul neavând astfel un caracter imperativ, ci unul facultativ ( dispozitiv), concluzia ce se desprinde din conținutul său fiind aceea că legiuitorul nu obligă instanța să pronunțe automat dizolvarea, ci scopul esențial al acestei reglementări este acela de a fi adusă la îndeplinire obligația de înregistrare în Registrul Comerțului a situațiilor financiare ale societății.

Cum aceasta a fost îndeplinită, chiar după pronunțarea hotărârii, în primă instanță, reținând și susținerile intimatei-reclamante din întâmpinarea formulată la cererea de recurs, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 și 3 și art. 3041din proc. civ. cu referire la art. 237 alin. 1 lit.b) din Legea nr. 31/1990 modificată, va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată în sensul că va respinge cererea de dizolvare a societății pârâte, ca neîntemeiată.

De asemenea, Curtea va dispune și efectuarea cuvenitelor mențiuni în Registrul Comerțului în sensul radierii mențiunii privind dizolvarea societății-pârâte, respectiv a - SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de recurenta - SRL, în contradictoriu cu intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI - prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI I DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, împotriva sentinței comerciale nr.10244/6.10.2008, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.

Modifică în tot sentința comercială recurată în sensul că respinge cererea de dizolvare a - SRL, ca neîntemeiată.

Dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în Registrul Comerțului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 25.05.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

Ex.2/01.06.2009

TRIBUNALUL BUCUREȘTI

Secția a VI a Comercială

Judecător fond:

Președinte:Elisabeta Roșu
Judecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu, Maria Speranța

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare firma. Decizia 808/2009. Curtea de Apel Bucuresti