Spete dizolvare firma. Decizia 92/2010. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal -
DOSAR Nr. - -
DECIZIA NR. 92/C/2010 -
Ședința publică din 28 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu JUDECĂTOR 2: Bocșe Elena
- - - JUDECĂTOR 3: Tătar Ioana
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind judecarea recursului comercial declarat derecurenta pârâtă, cu sediul în S, - -, nr. 3, jud. B, în contradictoriu cu intimatul reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului în nume propriu și pentru Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, cu sediul în B, sector 3,-, împotriva sentinței comerciale nr. 429/COM/26.03.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiectdizolvare societate (registrul comerțului).
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că, cererea de recurs nu este timbrată cu suma de 19,5 lei taxă judiciară de timbru plus 0,15 lei timbru judiciar, după care:
Instanța,din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.
CURTEA D APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 429/COM/26.03.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr- s-a dispus admiterea acțiunii formulate de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR cu sediul în O,-, cod poștal - împotriva pârâtei SC SRL cu sediul în localitatea S,-, jud. B, CUI -, J-.
S-a dispus de asemenea dizolvarea societății pârâte și înregistrarea acestei mențiuni în registrul comerțului, precum și comunicarea hotărârii cu DGFP și publicarea acesteia în Monitorul Oficial, Partea IV, pe cheltuiala reclamantului.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Bihor la data de 14.01.2009, legal timbrată, reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHORa solicitat în contradictoriu cu pârâta SC SRL, dizolvarea acestei societăți în baza art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990.
În motivarea acțiunii s-a arătat, în esență că pârâta nu și-a îndeplinit obligația legală de a depune situațiile financiare anuale.
În drept s-au invocat dispozițiile Legii 31/1990 modificată prin Legea nr. 161/2003, Legea nr. 82/1991 republicată.
Pârâta, legal citată, nu și-a precizat poziția în cauză.
Analizând probele administrate, respectiv listingul emis de Oficiul SC SRL este înmatriculată în registrul comerțului sub nr. J- și la rubrica starea firmei - apare ca societate cu bilanțul anual nedepus pe anii 2004, 2005, 2006.
Având în vedere această împrejurare, precum și pasivitatea societății pârâte care, deși legal citată nu s-a prezentat spre a îndeplini obligația legală ce îi incumbă, în baza art. 237 alin. 1 lit. b și alin. 3 și 4 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, instanța de fond a admis acțiunea și a dispus dizolvarea societății comerciale și efectuarea publicității.
Împotriva acestei decizii, a formulat recurs, solicitând admiterea acestei căi de atac, modificarea în totalitate a hotărârii atacate și rejudecarea cauzei în fond cu respingerea cererii de chemare în judecată formulată de ORC de pe lângă Tribunalul Bihor.
Recurenta a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 19,5 lei plus 0,15 lei timbru judiciar pentru termenul de judecată de azi așa cum rezultă din conceptul de citare fila 3 și din procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare filele 4 și 11 din dosar, însă aceasta nu s-a conformat dispoziției instanței.
Constatând că recursul declarat este netimbrat în baza art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 instanța va anula ca netimbrat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta pârâtă, cu sediul în S, - -, nr. 3, jud. B, în contradictoriu cuintimatul reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului în nume propriu și pentru Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, cu sediul în B, sector 3,-,împotriva sentinței nr. 429/COM/26.03.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 28 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR GREFIER,
red.dec.
în concept în 29.01.2010.
Jud.fond:
Tehnored. 4 ex.
În 01.02.2010
2 com.
- recurenta pârâtă, S, - -, nr. 3, jud.
- intimatul reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului în nume propriu și pentru Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, cu sediul în B, sector 3,-.
Președinte:Blaga OvidiuJudecători:Blaga Ovidiu, Bocșe Elena, Tătar Ioana