Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1004/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1004/COM
Ședința publică din data de 17 decembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 3: Elena Carina Gheorma
Grefier - - -
Pe rol judecarea recursurilor comerciale declarate de:
- recurenta pârâtă MEDIA - cu sediul în C,-, -.B,.1,.18, județul C,
- recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C - cu sediul în C, str. - nr.18, județul C, împotriva Sentinței civile nr. 2363/COM/11.09.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă MEDIA - cu sediul în C,-, -.B,.1,.18, județul C și intimatul reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului B prin Oficiul Registrului Comerțului C - cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea disp. art.87 și urm. din Codul d e procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual, că recursul de C este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru, iar recursul declarat de recurenta pârâtă SC Media SRL este motivat.
Curtea invocă din oficiu excepția de conexitate dedusă din prevederile art. 164 Cod procedură Civilă, privind conexarea dosarului nr- la dosarul cu nr-.
Încuviințează excepția invocată din oficiu și dispune conexarea dosarului nr- la dosarul cu nr-.
Totodată, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 Cod procedură Civilă.
CURTEA
Asupra recursurilor comerciale de față:
1.Obiectul litigiului și părțile din proces
Prin cererea înregistrată sub nr- la ribunalul Constanța, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, prin Oficiul Registrului Comerțului C, a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC MEDIA SRL aplicarea dispozițiilor art.237 al.1 lit."b" din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, referitoare la dizolvarea societății.
În subsidiar, în cazul în care societatea pârâtă depune, până la dezbaterea fondului pricinii, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, situațiile financiare anuale aferente anului 2004, reclamantul a solicitat respingerea cererii ca rămasă fără obiect.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că din evidențele Registrului Comerțului ținut de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, rezultă că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale pe anul 2004.
S-a mai precizat că, deși obligația de depunere a situațiilor financiare anuale a fost mediatizată de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, printr-o campanie de informare a comercianților, inițiată în urmă cu un an de zile, societatea pârâtă a rămas în pasivitate, motiv pentru care Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța nu a putut asigura publicitatea cu privire la situațiile financiare anuale.
2.Hotărârea tribunalului
Prin Sentința civilă nr.2363/com/11.09.2008, Tribunalul Constanțaa admis sesizarea și a dispus dizolvarea societății comerciale SC MEDIA SRL.
S-a dispus comunicarea hotărârii către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța și Direcției Generale a Finanțelor Publice C, precum și înregistrarea hotărârii în Registrul comerțului și publicarea în Monitorul Oficial, partea a IV-a pe cheltuiala reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că societatea pârâtă nu a făcut dovada depunerii situațiilor financiare anuale aferente anului 2004, fiind incidente dispozițiile art.237 al.1 lit."b" din Legea nr.31/1990, potrivit cu care tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la data expirării termenelor legale situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului.
Referitor la termenele legale prevăzute pentru depunerea situațiilor financiare anuale, tribunalul a reținut că art.35 din Legea nr.82/1991 stipulează termene diferite, cel mai termen fiind de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar (care coincide, de regulă, cu sfârșitul anului calendaristic) pentru persoanele juridice care aplică reglementări contabile conforme cu Internaționale de Financiare, termene nesocotite de societatea pârâtă.
3.Recursurile
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen recurenta pârâtă SC MEDIA SRL, solicitând modificarea hotărârii urmare faptului că și-a îndeplinit obligațiile legale depunând la registrul comerțului situațiile financiare aferente anului 2004.
Recursul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr-.
In dovedirea recursului său societatea a depus factura-chitanță nr. - din 22.10.2008.
Împotriva aceleași sentințe a declarat recurs și Direcția Generală a Finanțelor Publice, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, motivat de faptul că pârâta înregistrează debite către bugetul general consolidat în sumă de 10.048 lei ce nu ar mai putea fi recuperată în urma dizolvării.
Recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, art.60 al.3 din Legea nr.31/1990 rep.
În dovedire, au fost depuse titlurile executorii nr.---/24.10.2008.
Recursul recurentei Caf ost înregistrat pe rolul Curții de APEL CONSTANȚA sub nr-.
Prin încheierea nr. 1005/COM/17.12.2008 s-a dispus conexarea dosarului nr- la dosarul nr-.
4.Curtea
Examinândrecursurileprin prisma criticilor aduse, Curtea constată următoarele:
Examinând recursulse constată următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art.237 lit."b" din Legea nr.31/1990, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului.
În speță, SC MEDIA SRL nu a respectat dispozițiile art.35 din Legea nr.82/1991 care reglementează termenele legale pentru depunerea situațiilor financiare anuale, motiv pentru care în mod legal tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art.237 lit."b" din Legea nr.31/1990, pronunțând dizolvarea societății.
Împrejurarea că societatea are datorii către bugetul statului, nu este de natură a atrage nelegalitatea hotărârii atacate, cât timp legiuitorul nu a prevăzut interdicția dizolvării în astfel de cazuri.
Dimpotrivă, în art.237 al.6-8 din Legea nr.31/1990, este reglementată procedura ce trebuie urmată în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, respectiv intrarea în lichidare a societății și numirea unui lichidator, procedură imperativă.
In atare situație, criticile aduse hotărârii de către recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice C sunt neîntemeiate, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat.
In ceea ce privește recursul declarat de SC MEDIA SRL,Curtea constată că este întemeiat, motivat de faptul că dispozițiile art.237 lit."b" din Legea nr.31 /1990 au un caracter permisiv, instanța fiind cea care apreciază dacă se impune sau nu dizolvarea societății în condițiile în care s-a făcut dovada depunerii situațiilor financiare pe anul 2004 la Registrul comerțului, chiar și după pronunțarea hotărârii.
Prin aceste dispoziții permisive legiuitorul a urmărit intrarea in legalitate de către societăți și nicidecum dizolvarea de drept a acestora.
Pe cale de consecință în temeiul art.312 Cod procedură civilă, se va admite recursul declarat de SC MEDIA SRL, urmând a fi modificată în tot hotărârea atacată, în sensul respingerii sesizării ca rămasă fără obiect.
În baza art.7 din Legea nr.26/1990 privind registrul comerțului, instanța de recurs va dispune radierea mențiunii de dizolvare a societății comerciale și comunicarea hotărârii la oficiul registrului comerțului pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat,recursul declarat derecurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, cu sediul în C, str. -.- nr.18, județul C, împotriva Sentinței civile nr. 2363/COM/11.09.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
Admiterecursul declarat de recurenta pârâtăMEDIA - cu sediul în C,-, -.B,.1,.18, județul C, împotriva Sentinței civile nr. 2363/COM/11.09.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, cu sediul în C,-, județul.
Modifică, în tot hotărârea recuratăîn sensul că respinge sesizarea ca rămasă fără obiect.
Dispuneradierea mențiunilorde dizolvarea societății din Registrul Comerțului.
Dispunecomunicareaprezentei hotărâri către Oficiul Registrului Comerțului C, pentru efectuarea mențiunilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 decembrie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
jud. fond
red.dec.jud. - -
tehnored.dec.gref.
5 ex./07.01.2009
Emis 1 comunicare la ORC /
Președinte:Mihaela Davidencu ȘerbanJudecători:Mihaela Davidencu Șerban, Nastasia Cuculis, Elena Carina Gheorma