Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 11/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR. 11

Ședința Publică de la 11.01.2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Alina Pănescu

JUDECĂTOR 2: Cristina Scheaua

JUDECĂTOR 3: Izabela Dolache

GREFIER - - -

.

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, împotriva sentinței comerciale nr.8318 din 28.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu intimata SC SRL și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care s-a învederat că Oficiul Registrului Comerțului a înaintat la dosar, întâmpinare.

Curtea constatând că recurenta a solicitat judecarea recursului și în lipsă potrivit art.242 alin.2 proc.civ. reține cauza spre soluționare.

CURTEA:

Asupra recursului de față, deliberând, constată:

Prin sentința comercială nr. 8318/28.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a fost admisă cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului de pe lângă Tribunalul București și s-a dispus dizolvarea pârâtei S-a dispus înregistrarea hotărârii în registrul comerțului, comunicarea către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B și publicarea în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, pe cheltuiala reclamantei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a arătat că prin cererea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bucureștis -a solicitat să se dispună, în temeiul art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, dizolvarea judiciară a pârâtei Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, instanța a reținut că societatea pârâtă nu a mai depus la. situațiile financiare anuale aferente anilor 2005, 2006 și 2007 fiind astfel justificată incidența sancțiunii dizolvării prevăzută de art. 237 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată.

Împotriva sentinței comerciale nr. 8318/28.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a declarat recurs în termen legal recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 6 Aceasta a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate iar pe fond respingerea cererii de dizolvare a societății pârâte, pentru motivul că figurează în evidențele fiscale ale instituției cu suma totală de 13.211 lei reprezentând debite neachitate în termen legal, dobânzi și penalități de întârziere, la bugetul consolidat al statului, conform fișei sintetice totale. Recurenta a susținut că recursul este întemeiat, deoarece există interesul său de a recupera acest debit.

Prin întâmpinarea formulată de intimata Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bucureștis -a arătat că sentința comercială atacată a fost menționată în registrul comerțului prin înregistrarea din oficiu nr. -/15.07.2009 și publicată în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, nr. 4911/16.09.2009. De asemenea, a precizat că din evidențele registrului comerțului rezultă că societatea intimată nu și-a îndeplinit obligația legală privind depunerea la registrul comerțului a situațiilor financiare anuale aferente anilor 2005, 2006 și 2007.

Analizând recursul prin prisma motivului de recurs expus și care vizează dispozițiile art. 3041.pr.civ. se constată că nu este fondat.

În primul rând, motivul de recurs invocat de către recurentă nu se referă la aspectul privind depunerea la registrul comerțului de către societatea intimată a situațiilor financiare anuale aferente anilor 2005, 2006 și 2007.

În al doilea rând, potrivit art. 237 alin. 6 din Legea nr. 31/1990, "la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare, potrivit prevederilor prezentei legi".

Recurenta, care susține că are calitatea de creditoare a societății intimate pentru suma de 13211 lei, are posibilitatea de a încerca recuperarea creanței prin declanșarea procedurii de lichidare a acesteia, conform art. 237 alin. 7 din Legea nr. 31/1990.

Se constată astfel că recursul nu este fondat, și, în baza art. 312 alin. 1.pr.civ. va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, împotriva sentinței comerciale nr.8318 din 28.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu intimata SC SRL și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 11.01.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

5ex/05.02.2010

Jud. fond

Președinte:Alina Pănescu
Judecători:Alina Pănescu, Cristina Scheaua, Izabela Dolache

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 11/2010. Curtea de Apel Bucuresti