Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1105/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr.1105/2009
Ședința publică din data de 24 martie 2009
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: Idriceanu Claudia
JUDECĂTOR 2: Pușcașu Danusia
JUDECĂTOR 3: Andrei Axente
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC SRL C împotriva sentinței comerciale nr. 4675/04.12.2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații: OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL Cluj și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C, având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal se prezintă administratorul statutar al societății pârâte,.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Pentru timbrarea recursului promovat, pârâta a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei și a aplicat timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
S-a prezentat referatul cauzei, după care reprezentanta recurentei depune la dosar concluzii scrise. Arată că susține recursul formulat și declară că nu are de formulat alte cereri.
Instanța în urma deliberării, în lipsa vreunei cereri prealabile a părților, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate cu recurs în sensul respingerii cererii formulată de ORC de pe lângă Tribunalul Cluj și radierea mențiunilor din registrul comerțului referitoare la dizolvare.
CURT EA,
Prin sentința comercială nr. 4675 din 4.12.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Comercial Cluja admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, în contradictoriu cu pârâta SRL C N și a dispus dizolvarea societății în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată precum și comunicarea hotărârii cu Oficiul Registrului Comerțului C - C și publicarea ei în Monitorul Oficial al României, partea a IV-
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că din lista de control emisă de Oficiul Registrului Comerțului rezultă că SRL C N nu a depus bilanțurile aferente anilor 2006, 2007, în termenul de 6 luni de la expirarea termenelor legale, în conformitate cu dispozițiile art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 republicată.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 26/1990 și a Legii nr. 31/1990, tribunalul a reținut că asigurarea publicității situației reale a societăților viabile este un deziderat care nu poate fi realizat și aplicat decât în condițiile stricte și consecvente a actelor normative menționate, astfel că în conformitate cu prevederile art. 237 alin. 6 din Legea nr. 31/1990 republicată, la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare, potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâta SRL C-N prin care solicită admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței, cu menținerea existenței societății.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta arată că a depus la Oficiul Registrului Comerțului și Administrația Finanțelor Publice C bilanțurile aferente anilor 2006 și 2007, în data de 28.11.2008, cu facturile chitanțe nr. A- și nr. A-.
Analizând recursul formulat, Curtea reține că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează.
Intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Cluj, a comunicat lista de control pentru recurentă și declarațiile pe proprie răspundere, care atestă că recurenta și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de Legea nr. 31/1990.
Dispozițiile art. 237 din Legea nr. 31/1990 statuează că la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului; societatea și-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social sau administratorii societății au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut sau reședința cunoscuta, societatea nu și-a completat capitalul social, în condițiile legii.
Promovarea acțiunii de către reclamant, sub aspectul interesului, a fost justificată prin invocarea importanței efectuării publicității situațiilor financiare deziderat ce a fost atins prin promovarea demersului judiciar, recurenta procedând la depunerea situațiilor financiare anuale.
Interpretarea dispozițiilor legale enunțate relevă că dizolvarea remediu a societății comerciale, urmare a intervenției terților în viața socială, cu ignorarea voinței sociale trebuie să fie pronunțată de instanța investită de persoana care justifică un interes doar în ipoteza în care lipsește manifestarea voinței societare.
Interesul dizolvării sancțiunea poate fi justificat doar în ipoteza în care împrejurările pentru care legiuitorul a înțeles să îndrituiască terții să solicite dizolvarea se perpetuează.
Manifestarea voinței sociale prin îndeplinirea obligațiilor a depune, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului de către societatea recurentă reflectă voința acesteia de continuare a activității și de asigurare a standardelor de publicitate impuse, astfel că nu mai apare ca justificată aplicarea sancțiunii dizolvării.
Curtea reținând că nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 237 din Legea nr. 31/1990, demersul judiciar atingându-și scopul, va admite recursul declarat de pârâta SRL C-N, împotriva sentinței comerciale nr. 4675 din 4.12.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o va modifica în sensul respingerii acțiunii promovată de OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Comercial Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SRL C-N, împotriva sentinței comerciale nr. 4675 din 4.12.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o modifică în sensul că respinge cererea de dizolvare formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Comercial Cluj.
Dispune radierea mențiunilor din Registrul Comerțului efectuate în baza sentinței recurate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24.03. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - -
Red./
4 ex. 31.03.2009
Jud. fond:
Președinte:Idriceanu ClaudiaJudecători:Idriceanu Claudia, Pușcașu Danusia, Andrei Axente