Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1116/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Număr în format vechi 1212/2009

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.1116

Ședința publică de la 5.10.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu

JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu

JUDECĂTOR 3: Maria Speranța

Grefier

*************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta - -, în contradictoriu cu intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, împotriva sentinței comerciale nr.5040/27.03.2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta prin avocat cu împuternicire avocațială comună la dosar, lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții lipsa de procedură constatată cu intimata.

Curtea constată procedura legal îndeplinită, având în vedere calitatea intimatei care este citată în cauză doar pentru opozabilitate.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe recurs.

Recurenta prin avocat solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 5040/27.03.2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială în Dosarul nr. 6715/19.02.2009, a fost admisă cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului ( denumită în continuare ONRC), prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, în contradictoriu cu - - și, în consecință s-a dispus dizolvarea societății-pârâte.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a depune situațiile financiare aferente anilor 2005 și 2006, la Registrul Comerțului. Cum potrivit art. 237 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 31/1990 se va putea pronunța dizolvarea judiciară a societății, în cazul în care societatea nu și-a îndeplinit această obligație (prevăzută de art. 35 din Legea nr. 82/1991 republicată), Tribunalul, la cererea ONRC prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, a dispus dizolvarea pârâtei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI -Secția a Va Comercială.

Recursul a fost legal timbrat.

În motivarea recursului, recurenta arată că societatea la data de 23.04.2009 au fost depus bilanțurile pentru anii 2005, 2006 și 2007, conform cererilor de depunere a situațiilor financiare anuale, cu nr. de înregistrare -/23.04.2009, -/23.04.2009 și -/2009.

În dovedirea recursului, recurenta depune înscrisuri noi.

Astfel, la dosar s-au depus dovezi ce atestă depunerea la Oficiul Registrului Comerțului a situațiilor financiare pentru anii 2005, 2006 și 2007.

La data de 1.09.2009 a fost înregistrată la dosarîntâmpinarea formulată de ONRC prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, prin care aceasta solicită instanței de recurs ca, având în vedere împrejurarea că situațiile financiare pentru anii 2005, 2006 și 2007 au fost depuse după dezbaterea fondului, să constate că cererea acesteia a rămas fără obiect, scopul apărării interesului public vizând efectuarea mențiunilor în Registrul Comerțului referitoare la situațiile financiare ale societății, fiind atins.

Analizând sentința recuratăprin prisma susținerilor recurentei pe de o parte și ale intimatei, pe de altă parte, precum și a înscrisurilor noi, administrate în faza de judecată a recursului, Curtea apreciază cărecursul este fondatși urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

Recurenta, deși nu și-a îndeplinit în termenele prevăzute de lege, obligația de a depune situațiile financiare aferente anului 2004, la Registrul Comerțului, obligație prevăzută de art. 28, art. 34 și 35 din Legea nr. 82/1991 republicată, iar art. 237 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 30/1991 modificată reglementează pentru instanță,posibilitatea sancționării acesteia cu dizolvarea judiciară, având în vedere că, imediat după pronunțarea hotărârii, de către Tribunal, în primă instanță, aceasta și-a îndeplinit obligația, adică până la pronunțarea printr-o hotărâre irevocabilă, a dizolvării judiciare, Curtea va admite recursul.

Pentru aceasta Curtea are în vedere atât dispozițiile art. 305 din proc. civ. care reglementează posibilitatea administrării de probe noi în recurs, respectiv înscrisuri noi, precum și dispozițiile art. 237 alin. 1 lit. b) din legea nr. 31/1990 modificată, care stabilesc că". tribunalul va putea pronunța dizolvarea."textul neavând astfel un caracter imperativ, ci unul facultativ ( dispozitiv), concluzia ce se desprinde din conținutul său fiind aceea că legiuitorul nu obligă instanța să pronunțe automat dizolvarea, ci scopul esențial al acestei reglementări este acela de a fi adusă la îndeplinire obligația de înregistrare în Registrul Comerțului a situațiilor financiare ale societății.

Cum aceasta a fost îndeplinită, chiar după pronunțarea hotărârii, în primă instanță, reținând și susținerile intimatei-reclamante din întâmpinarea formulată la cererea de recurs, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 și 3 și art. 3041din proc. civ. cu referire la art. 237 alin. 1 lit.b) din Legea nr. 31/1990 modificată, va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată în sensul că va respinge cererea de dizolvare a societății pârâte, ca neîntemeiată.

De asemenea, Curtea va dispune și efectuarea cuvenitelor mențiuni în Registrul Comerțului în sensul radierii mențiunii privind dizolvarea societății-pârâte, respectiv a - -.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta - -, în contradictoriu cu intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, împotriva sentinței comerciale nr.5040/27.03.2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.

Modifică în tot sentința comercială atacată în sensul că respinge cererea de dizolvare a - -, ca neîntemeiată.

Dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în Registrul Comerțului.

Irevocabilă.

Pronunțată azi 5.10.2009, în ședință publică.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

RED.JUD.

Tehnored / 2 EX/12.10.2009

Sent. Com. nr.5040/27.03.2009

TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială

Jud. fond:

Președinte:Elisabeta Roșu
Judecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu, Maria Speranța

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1116/2009. Curtea de Apel Bucuresti