Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1386/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.1386
Ședința Publică de la 8.12.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Alina Sekely Popa
JUDECĂTOR 2: Georgeta Țilimpea
JUDECĂTOR 3: Cristina
GREFIER - -
.
Pe rol fiind, soluționarea cererii de recurs, formulată de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, împotriva sentinței comerciale nr.8101 din 30.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele SC IMPORT EXPORT SRL și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier care învederează Curții că Oficiul Registrului Comerțului depus la dosar, prin Serviciul Registratură, întâmpinare.
Curtea față de împrejurarea că recurenta a solicitat judecarea recursului și în lipsă potrivit art. 242 alin.2 proc.civ. constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea, înregistrată sub nr-, pe rolul Tribunalului București, reclamanta Oficiul Național al Registrului Comerțului a chemat în judecată pârâta SC IMPORT EXPORT SRL, solicitând instanței dizolvarea acesteia în temeiul art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr.31/1990.
În motivarea cererii s-a arătat că, din evidențele reclamantei rezultată că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anilor 2004, 2005 și 2006 cu nerespectarea dispozițiilor art.237 alin. 1 lit. b din Legea nr.31/1990, potrivit cărora Tribunalul poate pronunța dizolvarea societății la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului pentru neîndeplinirea formalităților de publicitate privind situațiile financiare sau a altor acte a căror publicitate se impune a fi efectuată, în termen de 6 luni de la expirarea termenelor legale.
În motivarea cererii au fost invocate dispozițiile Legii nr.31/1990, ale art.28, 34-35 Legea nr. 82/1991.
Prin sentința comercială nr.8101/30.06.2008, pronunțată în dosar - Tribunalul a admis cererea, a dispus dizolvarea societății comerciale pârâte, a dispus înscrierea în Registrul Comerțului.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut dispozițiile art.237 alin.1 lit.b Legea nr.31/1990, faptul că, din probatoriul administrat a rezultat că pârâta nu a depus spre înregistrare situațiile financiare anuale aferente anilor 2004,2005 și 2006.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Administrația Finanțelor Publice Sector 6, invocând motive de nelegalitate circumscrise dispozițiilor art.304 pct. 9 civ.
S-a susținut, în esență că măsura dizolvării este nelegală întrucât împiedică recurenta să realizeze creanțele bugetare pe care le deține împotriva pârâtei.
Prin întâmpinarea formulată de către ONRC s-a învederat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația legală privind înregistrarea situațiilor financiare; s-a solicitat respingerea recursului.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Potrivit art.237 alin.1 lit.b Legea 31/1990, așa cum a fost modificată prin Legea nr.161/2003, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a ONRC; Tribunalul poate pronunța dizolvarea societății în cazul în care acesta nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii se depun la ORC.
Măsura reglementată de legiuitor este conformă legislației Uniunii Europene, parte a aquis-ului comunitar cap.5 negociere "Dreptul societăților comerciale"; art.2 alin.1 lit.f al Primei Directive a Consiliului European nr.68/151/ din 9 martie 19968 și are drept scop asigurarea opozabilității actelor și faptelor comercianților prin publicitatea acestora, a stabilității circuitului comercial, ocrotirea interesului public.
Recursul, însă nu privește legalitatea hotărârii atacate, ci realizarea creanțelor deținute împotriva societății a cărei dizolvare s-a pronunțat.
Potrivit art.237 alin.6-7 Legea nr.31/1990, la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare potrivit dispozițiilor; dacă în termen de 3 luni nu se procedează la numirea lichidatorului, oricare persoană interesată are posibilitatea solicitării desemnării de către judecătorul delegat a unui lichidator, urmând a-și realiza creanțele în cursul procedurii de lichidare.
În consecință apreciază legală și temeinică sentința atacată, nefiind întrunite dispozițiile art.304 civ. în temeiul art.312 civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, împotriva sentinței comerciale nr.8101 din 30.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele SC IMPORT EXPORT SRL și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08.12.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
2 ex.
Fond: Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Președinte -
Președinte:Alina Sekely PopaJudecători:Alina Sekely Popa, Georgeta Țilimpea, Cristina