Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 139/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA COMERCIAL

DECIZIE Nr. 139

Ședința public de la 03 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cremenițchi Radu

Judector: -

Judector: - -

Grefier: - -

S-a luat în examinare contestația în anulare formulat de contestatoarea "" I împotriva deciziei nr. 329 din 11 septembrie 2006 Curții de APEL IAȘI, în dosarul nr-.

La apelul nominal fcut în ședința public se prezint avocat aprtorul societții contestatoare, lips fiind intimații B, de pe lâng Tribunalul Iași.

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier, din care rezult c, contestația în anulare este la primul termen de judecat, insuficient timbrat, la dosar s-au depus situațiile financiare aferente anilor 2002, 2003 și 2004 ale societții înregistrate la.

Avocat aprtorul societții contestatoare depune la dosar împuternicirea avocațial de reprezentare în instanț, chitanțele privind taxa judiciar fiscal în sum total de 24 lei (taxa timbru pentru recurs și diferența în contestația în anulare) și timbrul judiciar mobil în valoare de 0,3 lei, precum și înscrisuri în susținerea cererii.

Solicit admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulat în scris, casarea deciziei nr. 329/ 11.09.2006 a Curții de APEL IAȘI, în sensul admiterii recursului formulat de " "SRL I și pe fond respingerea acțiunii ca rmas fr obiect având în vedere c la dosar s-au depus situațiile financiare aferente anilor 2002, 2003 și 2004 înregistrate la.

Declarându-se închise dezbaterile instanța rmâne în pronunțare.

Ulterior deliberrii,

CURTEA DE APEL

Deliberînd asupra contestației în anulare de faț, constat:

Prin decizia comercial nr. 329/11.09.2006 a Curții de APEL IAȘIs -a anulat ca netimbrat recursul declarat de, administrator al I, împotriva sentinței civile nr. 1087/2.05.2006 a Tribunalului Iași, pe care o menține.

S-a respins recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice I, prin reprezentant legal, împotriva aceleiași sentințe, pe care o menține.

S-a reținut c, prin sentința civil nr. 1087/2.05.2006 a Tribunalului Iași, s-a admis acțiunea formulat de ONRC B reprezentat prin de pe lîng Tribunalul Iași în contradictoriu cu "" I, cu sediul în I,-, - 2-1, parter, constatîndu-se dizolvat aceast societate, dispunîndu-se înregistrarea hotrîrii la.

S-a dispus comunicarea hotrîrii la. a jud. I și publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-

S-a reținut c, potrivit art. 237 alin. 1 lit.b din Legea nr. 31/1990 republicat, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003, la cererea oricrei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societții în cazul în care societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului.

Proba depunerii sau a nedepunerii situațiilor financiare estre dat de mențiunile din registrul comerțului (singurul tip de evidenț public obligatorie în aceast materie). Extrasul depus de reclamant cu forța probatorie absolut indic la rubrica starea firmei mențiunea nedepunerii bilanțului anual pe anii 2003 și 2004. NU s-a probat schimbarea acestei împrejurri dup investirea instanței cu cerere de dizolvare.

Faț de cele artate mai sus, avînd în vedere c societatea pîrît se regsește în situația prevzut de art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, modificat prin Legea 161/2003, obligativitatea publicrii situațiilor financiare fiind impus de art. 2 alin. 1 lit. fap rimei Directive a Consiliului European nr. 68/151/ din 9.03.1963, tribunalul admite cererea și dispune dizolvarea societții pîrîte.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a municipiului I și, administratorul ""

Administrația Finanțelor Publice a municipiului I susține c, în urma verificrilor efectuate de organul fiscal privind situația datoriilor, s-a constatat c debitoarea "" I datoreaz 243 RON cu titlu de impozite și taxe. Arat c agentul economic și-a îndeplinit obligația legal, depunînd în termen situațiile financiare anuale și raporturile semestriale.

Chiar dac legiuitorul a prevzut posibilitatea recuperrii datoriilor pe care debitorul le are la bugetul de stat în cadrul procedurilor de lichidare, conform Legii nr. 31/1990, aceasta, în comparație cu procedura executrii silite prevzut de nr.OG 92/2003, este greoaie și de durat.

Avînd în vedere c dispozițiile art. 237 alin. 1 lit.b din Legea nr. 31/1990 sunt lsate la latitudinea judectorului, fiind o cauz relativ de dizolvare a societții, și pentru c raporturile contabile au fost depuse la organul fiscal teritorial la 31.12.2005, Administrația Finanțelor Publice a municipiului I solicit a se acorda societții continuarea activitții.

Analizînd aceste aspecte prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța de recurs constat c recursul nu este întemeiat. Corect a reținut instanța de fond c debitorul I nu și-a îndeplinit obligațiile legale prev. de art. 237 alin. 1 lit.b din Legea nr. 31/1990, modificat, de depunere a situațiilor financiare în cel mult 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar, respectiv pîn la 31.05.2004 pentru anul 2003 și 31.05.2005 pentru anul 2004.

Proba depunerii și respectrii dispozițiilor legale menționate se face cu mențiunile operate în registrul comerțului, ceea ce în cazul de faț nu s-a fcut. Prin consecinț, nefiind respectate dispozițiile art. 237 alin. 1 lit.b din Legea nr. 31/1990, modificat, (privind termenul de 6 luni), se va respinge recursul și va fi menținut sentința primei instanțe, fiind temeinic și legal.

În ceea ce privește recursul administratorului I, acesta nu a fost timbrat legal, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 146/1997, modificat, cu referire la cile de atac neevaluabile în bani.

Sub acest aspect se reține c prin dovada de îndeplinire a procedurii de citare și procesul-verbal din 30.06.2006, fila 27 dosar, administratorul recurentei a fost citat cu mențiunea timbrrii legale, indicîndu-i-se și cuantumul taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, iar acesta nu s-a conformat. Prin consecinț acest recurs va fi anulat ca netimbrat.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare I, susținînd c nu au fost respectate dispozițiile art. 87 și 91 cod procedur civil privind citarea astfel încît nu avea posibilitatea satisfacerii taxei de timbru aferente. Anularea recursului ca netimbrat face ca soluția adoptat s fie nelegal și netemeinic, recurenta fiind astfel împiedicat s se apere, îngrdindu-i-se acest drept.

privește fondul pricinii, contestatorul arat c s-a conformat dispozițiilor legale depunînd situațiile financiar-contabile pentru anii 2003, 2004 și 2005, încît nu se poate dispune dizolvarea în condițiile date.

Analizînd aspectele vizate, se constat c este întemeiat contestația în anulare pentru urmtoarele considerente:

Într-adevr, procedura de citare cu contestatoarea pentru data cînd s-a judecat pricina nu este îndeplinit, fiind citat numai administratorul, procedura fiind efectuat prin afișare, fr s fie citat societatea în cauz. În aceast situație sunt date cerințele art. 317 alin. 1 pct. 1 cod procedur civil, încît se va admite cererea formulat și va fi retractat hotrîrea pronunțat în recurs.

Rejudecînd recursul prin prisma dispozițiilor legale sus citate și avînd în vedere finalitatea urmrit de lege în aceast materie (de depunere a situațiilor financiare contabile, cum acestea au fost depuse), se va admite recursul împotriva sentinței civile a primei instanțe și prin consecinț se va respinge acțiunea prin de pe lîng Tribunalul Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

C:

Admite contestația în anulare formulat de contestatoarea "" I împotriva deciziei nr. 329/11 septembrie 2006 Curții de APEL IAȘI, pe care o anuleaz.

Admite recursurile declarate de, administrator al "" I și Administrația Finanțelor Publice a municipiului I împotriva sentinței civile nr. 1087/2.2006, pronunțat de Tribunalul Iași, sentinț pe care o modific în tot.

Respinge acțiunea formulat de B prin de pe lîng Tribunalul Iași în contradictor cu pîrîta

Dispune efectuarea radierii mențiunii de dizolvare a pîrîtei I din registrul comerțului.

Irevocabil.

Pronunțat în ședinț public azi, 3.III.2008.

PREȘEDINTE, JUDECTOR, JUDECTOR,

Grefier,

Red.

Tehnored. /4 ex/06.03.2008

Tribunalul Iași - judector

Curtea de APEL IAȘI: - PREȘEDINTE: Cremenițchi Radu

- judector - -

- judector -

Președinte:Cremenițchi Radu
Judecători:Cremenițchi Radu, Miler Iulia, Șfabu Traian

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 139/2008. Curtea de Apel Iasi