Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1410/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 1817/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1410

Ședința publică de la 18 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Adriana Bucur

JUDECĂTOR 2: Marcela Câmpeanu

JUDECĂTOR 3: Eugenia Voicheci

Grefier: - -

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă SC SRL împotriva sentinței comerciale nr.8107/30.06.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta pârâtă prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimata reclamantă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură la data de 15 2008, intimata reclamantă a depus întâmpinare.

Recurenta pârâtă prin apărător arată că până la sfârșitul ședinței va depune taxa de timbru și timbru judiciar, solicitând cuvântul pe recurs. Totodată, depune la dosar dovada publicității sentinței recurate.

Curtea comunică în ședință publică un exemplar al întâmpinării apărătorului recurentei pârâte.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe recurs sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat în măsura în care nu se va achita taxa de timbru până la sfârșitul ședinței de judecată.

Recurenta pârâtă prin apărător solicită admiterea recursului, casarea sentinței de fond și trimiterea spre rejudecare, având în vedere că citarea recurentei s-a făcut cu încălcarea normelor procedurale privind citarea.

După reținerea cauzei în pronunțare se prezintă recurenta pârâtă prin apărător care depune chitanță în cuantum de 20 lei și timbru judiciar în sumă de 0,3 lei reprezentând dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar dispuse prin rezoluție.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față a reținut și constatat că:

Prin sentința comercială nr. 8107 din 30.06.2008, Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a admis cererea reclamantei OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI în contradictoriu cu pârâta SC SRL și a dispus dizolvarea judiciară a pârâtei, reținând aplicarea dispozițiilor articolului 237(1) litera b din Legea nr.31/1990 ca urmare a lipsei dovezii depunerii la registrului comerțului a situațiilor financiare aferente anilor 2004-2006.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen, motivat și legal timbrat SC SRL, criticile vizând nelegalitatea hotărârii atacate.

În esență, recurenta a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de articolul 105(2) Cod procedură civilă, întrucât la data când s-a judecat pricina, societatea pârâtă nu a fost legal citată, citarea efectuându-se prin afișare la ușa instanței cu încălcarea dispozițiilor articolului 95 Cod procedură civilă.

Examinând recursul potrivit articolului 3041Cod procedură civilă în raport de actele, lucrările cauzei și dispozițiile legale în materie, Curtea a constatat că este întemeiat, pentru considerentele ce vor fi arătate:

Din actele dosarului rezultă că pentru termenul de judecată în care au avut loc dezbaterile, pârâta a fost citată prin afișare la ușa instanței, hotărârea fiind astfel dată cu încălcarea dispozițiilor articolului 95, articolului 100, articolului 105 și articolului 107 Cod procedură civilă.

După cum rezultă din dispoziția prevăzută de articolul 95 Cod procedură civilă, precum și din principiile generale aplicabile în materie, procedura citării prin publicitate are caracter de excepție, ea fiind justificată de neputința în care se află reclamantul în ceea ce privește aflarea domiciliului părții adverse.

Cum în cauza de față, reclamanta prin a indicat clar adresa societății pârâte, rezultă că nu se putea dispune citarea prin afișarea la ușa instanței a părții a cărei adresă rezultă din actele dosarului.

Prin urmare, Curtea reține că înaintea primei instanțe citarea societății pârâte s-a făcut nelegal, cu consecința încălcării dreptului la apărare, fapt ce atrage anularea sentinței prin aplicarea articolului 105(2) Cod procedură civilă ca urmare a vătămării pârâtei.

Cu aceste considerente, în temeiul articolului 304 punctul 5 Cod procedură civilă, Curtea urmează să admită recursul și să caseze hotărârea atacată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, în baza articolului 312 (5) Cod procedură civilă, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta pârâtă SC SRL împotriva sentinței comerciale nr.8107/30.06.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.12.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex./12.01.2009

Tribunalul București - Secția a VI a Comercială

Judecător fond:

Președinte:Adriana Bucur
Judecători:Adriana Bucur, Marcela Câmpeanu, Eugenia Voicheci

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1410/2008. Curtea de Apel Bucuresti