Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 161/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 161/
Ședința publică de la 27 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Rodica Dorin
JUDECĂTOR 2: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -
JUDECĂTOR 3: Alexandrina Zaharia dr. - -
GREFIER - - -
.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta. G, prin administrator, cu sediul în G, Complex comercial, strada - -, județul G, și în-, -. 1, împotriva sentinței comerciale nr. 562/28.03.2007 pronunțată de Tribunalul Galați - secția comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului B - prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, cu sediul în-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta pârâtă consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că recursul dedus judecății este la primul termen, cauza fiind suspendată potrivit disp. art. 242 pct. 2.pr.civ. prin încheierea de ședință din 29.10.2007 și repusă pe rol, la cererea recurentei pârâte, la data de 05.02.2008, lipsește dovada achitării timbrajului, recurenta fiind citată cu această mențiune, după care:
Reprezentantul legal al recurentei pârâte depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 29,25 lei, conform chitanței, în original, nr. -/25.02.2008, și a timbrului judiciar în sumă de 0,3 lei.
Curtea constată îndeplinită obligația de timbrare atât a cererii inițiale, cât și a cererii de repunere pe rol și, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul legal al recurentei pârâte, având cuvântul, arată că și-a îndeplinit obligația privind depunerea tuturor situațiilor financiare aferente anului 2005, împrejurare față de care solicită admiterea recursului în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind rămasă fără obiect.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Din conținutul actelor și lucrărilor dosarului, rezultă:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Galați - Secția comercială, sub nr-, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului Bac hemat în judecată pe pârâta G, solicitând dizolvarea acesteia.
În motivare s-a precizat că din evidențele registrului comerțului, ținut de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, rezultă că pârâta nu a depus situația financiară aferentă anului 2005.
În drept, a invocat disp. art. 237 alin.1 lit. b din Legea nr. 31/1990.
Pârâta, legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare pentru a-și susține interesele.
Prin sentința comercială nr. 562/2007 Tribunalul Galația admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, în contradictoriu cu pârâta
S-a dispus dizolvarea. G, având cod unic de înregistrare nr. -.
S-a dispus comunicarea hotărârii Direcției Generale a Finanțelor Publice G și publicarea în Monitorul Oficial al României - partea a IV-a, pe cheltuiala reclamantei.
S-a reținut că din conținutul fișei de furnizare infirmații eliberată de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galația rezultat că pârâta G nu a depus situația financiară aferentă anului 2005.
În această situație, pârâta a încălcat prevederile art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată, modificată prin Legea nr. 161/2003 prin care se dispune ca, la cererea oricărei persoane interesate, cât și a Oficiului Registrului Comerțului, Tribunalul va pronunța dizolvarea societății în cazul în care aceasta nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului.
Aceste dispoziții legale au fost coroborate cu prevederile Legii nr. 82/1991 prin care se menționează, în art. 28, că societățile comerciale au obligația de a întocmi situațiile financiare anuale și de a le publica conform art. 34.
Termenul de 6 luni prevăzut prin art. 35 din Legea nr. 82/1991 a expirat la data de 31 mai 2005, ceea ce justifică promovarea acțiunii de către Oficiul Național al Registrului Comerțului
Împotriva menționatei sentințe a declarat recurs G, precizând că și-a îndeplinit obligația legală de a depune situațiile financiare aferente anului 2005, situație în care consideră că acțiunea formulată de reclamantă a rămas fără obiect.
Recursul este fondat.
Analizând motivul de recurs invocat, în baza actelor depuse în dosarul cauzei și a dispozițiilor legale aplicabile, se apreciază că acesta este întemeiat fără a se reține culpa instanței de fond.
Scopul reglementărilor din conținutul art. 28 - 34 din Legea nr. 82/1990 este de a asigura publicitatea situațiilor financiare reale ale comercianților, ceea ce în cauză s-a realizat, și deci nu dizolvarea persoanei juridice în sine, în raport cu care rezultă că sancțiunea dizolvării nu se justifică.
Recursul fiind fondat, în conformitate cu art. 312 alin. 1.pr.civ. urmează a fi admis și a se respinge acțiunea formulată de către reclamantă ca rămasă fără obiect.
Se va comunica un exemplar al prezentei decizii la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați și Direcției Generale a Finanțelor Publice
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă. G, cu sediul în G, Complex comercial, strada - -, județul G și în-, -. 1, împotriva sentinței comerciale nr. 562/2007 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr-.
Modifică sentința recurată, în sensul că:
Respinge cererea pentru dizolvarea societății pârâte ca fiind rămasă fără obiect.
Dispune radierea mențiunii de dizolvare și comunicarea hotărârii către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 27 Februarie 2008.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, dr. | JUDECĂTOR, dr. |
Grefier, |
ST/07.03.2008
/2 ex/20.03.2008
Fond:
Președinte:Rodica DorinJudecători:Rodica Dorin, Sarmisegetuza Tulbure, Alexandrina Zaharia