Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 2/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2.924/2009
Ședința publică de la 17 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Axente Irinel Andrei
JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 3: Danusia
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC SRL împotriva sentinței civile nr. 2864 din 22 septembrie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu ONRC PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat prin achitarea taxei judiciare de timbru în valoare de 19,5 lei și aplicarea timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 23 octombrie 2009, s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatului Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL MARAMUREȘ, prin care arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului, iar la data de 5 2009, s-a depus la dosar din partea recurentei ordinul de plată, în original, prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Curtea, după deliberare, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2.864//22.09.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL MARAMUREȘ, în contradictoriu cu pârâta și, în consecință, a fost dispusă dizolvarea societății pârâtei.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că obligația de-a depune situațiile financiare la Registrul Comerțului a fost stabilită distinct în Legea nr. 31/1990 modificată, pentru -uri și pentru SA-uri.
Potrivit art.185 din Legea nr. 31/1990, în cazul societăților pe acțiuni în termen de 15 zile de la data adunării generale, administratorii societăților pe acțiuni sunt obligați să depună o copie de pe situațiile financiare anuale însoțite de raportul lor, raportul cenzorilor, raportul auditorilor financiari, precum și procesul verbal al adunării generale a acționarilor, la Oficiul Comerțului.
Aceeași obligație este prevăzută și pentru societățile cu răspundere limitată în art. 201 din Legea nr. 31/1990 republicată.
Textele de mai sus se coroborează cu art. 35 din Legea nr. 82/1991 republicată. În acest articol termenele limită pentru depunerea situațiilor financiare la. sunt de 150, respectiv de 120 de zile, de la încheierea exercițiului financiar, în funcție de faptul că societatea aplică sau nu Internaționale de Financiară.
Legea contabilității nu amintește de obligația de-a depune situațiile și la Oficiul Registrului de Comerț, dar aceasta nu înseamnă că prevederile la Legea nr. 31/1990 au fost anulate, dimpotrivă, termenele prevăzute pentru sunt valabile și pentru Oficiul Registrului de Comerț, prin asimilare.
Articolul 185(1) din Legea nr. 31/1990 trimite expres la "condițiile prevăzute în legea contabilității".
La expirarea termenelor de mai sus, societățile au o perioadă de grație de 6 luni, după care, potrivit art. 237 alin. 1 lit. b, se poate cere dizolvarea acestora.
Pârâta nu a respectat obligația de-a depune situațiile financiare aferente anului 2007, omisiune ce a fost sancționată cu dizolvarea.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâta solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate.
În motivare se susține că a depus situația financiară aferentă anului 2007, respectându-și astfel obligațiile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 82/1991 și a Legii nr. 31/1990
Totodată, au fost depuse la dosar, în copie, actele invocate în susținerea recursului ( 4-6).
Împotriva acestui recurs a depus întâmpinare reclamantul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL MARAMUREȘ.
Examinând recursul declarat, în raport cu probele administrate, cu prevederile art. 3041. proc. civ. și cu dispozițiile legale incidente, Curtea reține că acesta este întemeiat.
În acest sens se reține că art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, în cuprinsul său, prevede că la cererea oricărei persoane interesate precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul "va putea pronunța dizolvare, în cazurile în care:
a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni;
b) societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situații financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la oficiul comerțului.".
Din norma enunțată rezultă că legea recunoaște legitimarea procesuală activă Oficiului Registrului Comerțului de a sesiza tribunalul cu acțiune în pronunțarea dizolvării juridice pe temeiul prevăzut la lit. b, precum și a oricărei persoane interesate, dizolvarea judiciară fiind facultativă, atât pentru partea care are dreptul să o ceară, cât și pentru instanță care apreciază dacă dizolvarea, ca sancțiune a societății, este oportună sau nu.
În cazul în care din acte rezultă că activitatea societății nu a încetat și că dizolvarea cu titlu de sancțiune a acesteia nu se impune pentru asigurarea asanării activității comerciale, că o manifestare a voinței societare nu lipsește cererea întemeiată pe art. 237 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată poate fi respinsă.
În speță, actele îndeplinite de recurentă prin depunerea la organele financiare, dar și prin depunerea ulterioară la celelalte autorități, în afara termenului, se impun a fi validate, interesul menținerii ființei societare urmând să primeze alături de ocrotirea acestuia, impunându-se și ocrotirea deopotrivă a altor persoane juridice cu care se presupune că a intrat în raporturi juridice, câtă vreme activitatea sa comercială nu a încetat, iar societatea reflectă voința de a continua activitatea și de a îndeplini obligațiile impuse.
Ori, în acest context, nu mai apare ca justificată aplicarea sancțiunii dizolvării, de vreme ce publicitatea în registrul comerțului a actelor și faptelor din activitatea recurentei a fost îndeplinită.
Prin urmare, reținând că nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 237.pr.civ. se va admite recursul, modifica hotărârea atacată în sensul respingerii cererii formulate de Oficiul Registrului Comerțului pentru dizolvarea societății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 2.864 din 22 septembrie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o modifică în sensul că respinge cererea de dizolvare formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ.
Dispune radierea mențiunilor din Registrul Comerțului efectuate în baza sentinței recurate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
--- - - - -
Red./dact.
6ex./14.12.2009
Jud.fond:
Președinte:Axente Irinel AndreiJudecători:Axente Irinel Andrei, Claudia Idriceanu, Danusia