Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 2923/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2923/2009
Ședința publică de la 17 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Axente Irinel Andrei
JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 3: Danusia
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC SRL împotriva sentinței civile nr. 2854 din 22 septembrie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu intimații ONRC PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ și,DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului)având ca obiect.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei și timbru judiciar mobil în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 16 2009, s-a înregistrat la dosar concluzii scrise din partea recurentei SC SRL, prin care solicită admiterea recursului și casarea sentinței civile atacate.
Curtea, după deliberare, în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă, apreciază că, prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile și o reține în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2854 pronunțată la data de 22.09.2009 în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, a fost admisă cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș în contradictoriu cu pârâta SC SRL, iar pe cale de consecință, a fost dispusă dizolvarea SC SRL în temeiul disp. art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că în cauză sunt incidente prev. art. 237 alin. 1 lit. b din legea nr. 31/1990 republicată întrucât societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anule ce trebuiau depuse la Oficiul Registrului Comerțului.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâta SC SRL solicitând admiterea, casarea sentinței, respingerea cererii.
În motivare se susține că a depus actele impuse de lege la autoritățile competente.
Deși citat, intimatul nu a depus întâmpinare și nici nu a trimis reprezentat în instanță în vederea precizării poziției procesuale.
Examinând recursul declarat, în raport cu probele administrate, cu prev. art. 3041.pr.civ. și cu dispozițiile legale incidente, Curtea reține că acesta este întemeiat.
În acest sens se reține că art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, în cuprinsul său, prevede că la cererea oricărei persoane interesate precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul "va putea pronunța dizolvare, în cazurile în care: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; b) societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situații financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la oficiul comerțului.".
Din norma enunțată rezultă că legea recunoaște legitimarea procesuală activă Oficiului Registrului Comerțului de a sesiza tribunalul cu acțiune în pronunțarea dizolvării juridice pe temeiul prev. la lit. b precum și a oricărei persoane interesate, dizolvarea judiciară fiind facultativă atât pentru partea care are dreptul să o ceară, cât și pentru instanță care apreciază dacă dizolvarea, ca sancțiune a societății, este oportună sau nu.
În cazul în care din acte rezultă că activitatea societății nu a încetat și că dizolvarea cu titlu de sancțiune a acesteia nu se impune pentru asigurarea asanării activității comerciale, că o manifestare a voinței societare nu lipsește, cererea întemeiată pe art. 237 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată poate fi respinsă.
În speță, actele îndeplinite de recurentă prin depunerea la organele financiare, dar și prin depunerea ulterioară la celelalte autorități, în afara termenului, se impun a fi validate, interesul menținerii ființei societare urmând să primeze alături de ocrotirea acestuia, impunându-se și ocrotirea deopotrivă a altor persoane juridice cu care se presupune că a intrat în raporturi juridice, câtă vreme activitatea sa comercială nu a încetat, iar societatea reflectă voința de a continua activitatea și de a îndeplini obligațiile impuse de lege. Ori, în acest context, nu mai apare ca justificată aplicarea sancțiunii dizolvării, de vreme ce publicitatea în registrul comerțului a actelor și faptelor din activitatea recurentei a fost îndeplinită.
Prin urmare, reținând că nu mai sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 237 lit.b din Legea nr. 31/1990, se va admite recursul, modifica hotărârea atacată în sensul respingerii cererii formulate de Oficiul Registrului Comerțului pentru dizolvarea societății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SRL împotriva sentinței civile nr. 2854 din 22.09.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o modifică în sensul că respinge cererea de dizolvare formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș.
Dispune radierea mențiunilor din Registrul Comerțului efectuate în baza sentinței recurate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red. dact. GC
6 ex/27.11.2009
Jud.primă instanță:
Președinte:Axente Irinel AndreiJudecători:Axente Irinel Andrei, Claudia Idriceanu, Danusia