Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 206/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.206/COM
Ședințapublică de la 17 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Revi Moga
JUDECĂTOR 2: Nicolae Stanciu
JUDECĂTOR 3: Ecaterina Grigore
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursului comercial d eclarat de recurentaDirecția Generală a Finanțelor Publice C,cu sediul în C, b-dul -.-, nr.18, județul C, împotriva sentinței civile nr.5458/COM/23.10.2007, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC. SRL - cu sediul în C, str.2. Camera 3,nr.55, județul C și intimatul reclamant OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.85, art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, conform art.26 alin.2 din nr.760/1999, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii 146/1997, coroborate cu art. 197 din OG 92/ 2003 privind Codul d e Procedură Fiscală. Se solicită judecata în lipsă.
Potrivit art.150 Cod procedură civilă, instanța, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față:
Prin cererea înregistrată sub nr- la ribunalul Constanța, Oficiul Național al Registrului Comerțului a chemat în judecată pârâta., solicitând ca, în temeiul art.237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990, să se dispună dizolvarea societății pârâte, întrucât, din evidențele registrului comerțului, rezultă că aceasta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anilor 2004 și 2005.
In dovedire, reclamantul depus la dosar înscrisuri.
In drept, invocă disp.art.112 și următoarele Cod pr.civilă, art.237 din Legea nr. 31/1990, republicată, Legea nr.82/1991,republicată, Legea nr.26/1990, modificată și completată, Ordinul nr.917/2005.
Prin sentința civilă nr.5458/COM/23.10.2007, Tribunalul Constanțaa admis sesizarea formulată de reclamant și, în conformitate cu art. 237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990, a dispus dizolvarea., reținând că pârâta nu a depus situațiile financiare aferente anilor 2004 și 2005, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs C, solicitând modificarea hotărârii recurate, în sensul menținerii. în evidențele Oficiului Registrului Comerțului, în vederea recuperării debitelor față de bugetul general de stat consolidat al statului, întrucât aceasta figurează în evidențele Administrației Finanțelor Publice C cu obligații fiscale restante în cuantum de 5.401 RON. Totodată, invocă recurenta că, dacă s-ar dispune dizolvarea societății, ea nu ar mai avea posibilitatea să recupereze datoriile acesteia către bugetul statului.
Verificând criticile aduse, Curtea reține că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Art.28 și 34 din Legea nr.82/1991 instituie în sarcina societăților comerciale obligația de a întocmi situațiile financiare anuale precum și obligativitatea publicării acestora, prin depunerea documentelor prevăzute de lege la oficiul registrului comerțului.
Constatând că situațiile financiare nu au fost depuse, în conformitate cu art.237 al.1 lit.b Cod procedură civilă, instanța de fond a dispus dizolvarea societății.
Potrivit disp.art.1 din Legea nr.302/2005 de modificare și completare Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, alin.6 al art.237, la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare.
Astfel, conform legii, recurenta are posibilitatea de a solicita judecătorului delegat numirea unui lichidator pentru desăvârșirea lichidării.
Doar în situația în care recurenta nu este suficient de diligentă în acest sens, urmează, conform modificării legii, ca persoana juridică dizolvată să fie radiată din oficiu din registrului comerțului.
În plus, potrivit dispozițiilor art.260 din Legea 31/1990, lichidarea nu liberează pe asociați și nu împiedică deschiderea procedurii de faliment.
Faptul că pârâta apare în evidențele recurentei cu datorii bugetare, nu împiedică aplicarea sancțiunii prev.de art. 237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990.
Recurenta are posibilitatea recuperării datoriilor bugetare, întrucât, chiar dacă s-a dispus dizolvarea societății,aceasta poate urma procedura lichidării prev.de art.233 din Legea nr.31/1990, republicată.
De altfel, potrivit dispozițiilor art.233 al.4 din Legea societăților comerciale, societatea își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acesteia. Ca atare, societatea va avea în continuare calitatea de subiect de drept distinct de asociații săi, cu consecința separației de patrimonii, patrimoniul societății constituind gajul general al creditorilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul comercial d eclarat de recurentaDirecția Generală a Finanțelor Publice C,cu sediul în C, b-dul -.-, nr.18, județul C, împotriva sentinței civile nr.5458/COM/23.10.2007, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC. SRL, cu sediul în C, str.2. Camera 3,nr.55, județul C și intimatul reclamant OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, județul C, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 Martie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond:
red.jud.
tehnored.gref.
3 ex./18.03.2008
Președinte:Revi MogaJudecători:Revi Moga, Nicolae Stanciu, Ecaterina Grigore