Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 216/2010. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ Nr. 216
Ședința publică de la 25 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga
JUDECĂTOR 2: Morina Napa
JUDECĂTOR 3: Vera
Grefier șef secție comercială
&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit pe rol judecarea recursului formulat de recurenta-pârâtă P N - prin administrator -, împotriva sentinței civile nr.783/COM din 29.09.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurentă administrator -, care se legitimează cu Seria - nr.- eliberată la 7 mai 2007, lipsă fiind reprezentantul intimatului-reclamant.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care, instanța, față de faptul că reprezentantul recurentei nu mai are cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Administratorul recurentei, -, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii recurate și pe fond respingerea acțiunii, motivat de faptul că și-a îndeplinit obligația de a depune la ORC situațiile financiare aferente anului 2007.
S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 783/COM din 29 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului - prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Neamț, în contradictoriu cu pârâta SRL P N, s-a dispus dizolvarea și publicarea în Monitorul Oficial al României a mențiunii dizolvării.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 237 din Legea nr. 31/1990 coroborate cu Legea nr. 82/1991, în sensul că nu s-au depus situațiile financiare aferente anului 2007.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, arătând că obligația depunerii situațiilor financiare a fost îndeplinită la data de 29.09.2009, așa cum rezultă din cererile de depunere a situațiilor financiare anuale înregistrate la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Neamț, așa încât în prezent nu mai există motivul care a dus la admiterea cererii de dizolvare a societății.
Alăturat cererii de recurs s-au depus situațiile financiare.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și din oficiu, curtea apreciază că recursul este fondat, urmând să-l admită pentru următoarele considerente:
Prin art. 237 lit. b din Legea nr. 31/1990 modificată, legiuitorul a urmărit responsabilizarea reprezentanților societăților comerciale în sensul îndeplinirii obligației de a depune situațiile financiare anuale, în felul acesta creându-se o disciplină în rândul agenților economici. Scopul avut în vedere nu a fost de a dizolva societățile comerciale atât timp cât există voința socială de continuare a activității. Tocmai de aceea, legiuitorul a folosit sintagma tribunalul "va putea dizolva", lăsând la latitudinea judecătorului o marjă de apreciere în a dispune sau nu, dizolvarea.
Prin înscrisurile depuse în recurs, recurenta a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor prevăzute de lege, respectiv a depunerii la Registrul Comerțului a situațiilor financiare anuale.
Prin urmare, în baza art. 312 Cod procedură Civilă, curtea va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă P N - prin administrator, cu sediul în P N,-, -.B,.3-4,.41, județul N și P N, str.- -.4,.1o, județul N, împotriva sentinței civile nr. 783/COM din 29 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI - prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL NEAMȚ, cu sediul în P N,--26, județul
Modifică în tot sentința civilă nr. 783/COM din 29 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț.
Respinge acțiunea ca nefondată.
Dispune radierea înregistrărilor efectuate în registrul comerțului în baza sentinței civile nr. 783/COM din 29 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț.
Dispune trimiterea către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Neamța unei copii legalizate a prezentei decizii și efectuarea înregistrării deciziei în registrul comerțului.
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier șef secție comercială, |
Red.
Red.
Tehnored. 10/15.03.2010
ex. 5
Președinte:Mona Gabriela CiopragaJudecători:Mona Gabriela Ciopraga, Morina Napa, Vera