Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 25/2009. Curtea de Apel Oradea

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ și de

CONTENCIOS ADMINISTRATIV și FISCAL

DOSAR NR.- -

DECIZIA Nr.25/C/2009 -R

Ședința publică

din 28 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Marinescu Simona Judecător

- - - Judecător

- - - Președinte secție - Grefier

S-a luat în examinare recursul comercial formulat de recurenta pârâta SC SRL S, având J- și CUI - cu sediul în S M,-/B, județul SMî mpotrivaSentinței nr. 536/LC/2008 pronunțată la 03.09.2008 de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în B,-, sector 3, având ca obiect DIZOLVARE SOCIETATE (REGISTRUL COMERȚULUI).

La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este legal timbrat, fiind achitată taxa de timbru în valoare de 19,5 lei prin chitanța seria - nr. - din 30.09.2008 și timbrul judiciar mobil în valoare de 0,15 lei, recurenta a depus la dosar prin Serviciul Registratură al instanței la data de 28.01.2009, o cerere prin care solicită judecarea cauzei și în lipsă, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin Sentința nr. 536/LC/2008, pronunțată la 03.09.2008, Tribunalul Satu Mareaa dmis acțiunea comercială înaintată de reclamanta OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI în nume propriu și pentru OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE, reprezentat prin împotriva pârâtei SC SRL, în sensul că:

În temeiul disp.art.237 lit.b din Legea nr.31/1990 a dispus dizolvarea societății comerciale pârâte pentru nedepunerea în termen a situațiilor financiare prevăzute de lege.

În temeiul art.237 alin.3 și 4 din Legea nr.31/1990 cu modificările ulterioare s-a dispus

- înregistrarea prezentei în Registrul Comerțului ținut de ORC de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

- comunicarea prezentei părților și Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului S

- publicarea sentinței în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a,- pe cheltuiala titularului cererii de dizolvare, acesta putând să se îndrepte împotriva societății.

Orice persoană interesată poate face recurs împotriva hotărârii în termen de 30 de zile de la efectuarea publicității de mai sus, iar recurentul va depune o copie a recursului la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

Pentru a pronunța această hotărâre, analizând actele și lucrările dosarului, respectiv cererea reclamantei și extrasul de registru cuprinzând datele înregistrate în registrul comerțului, ținut de ORC de pe lângă Tribunalul Satu Mare, instanța a constatat că societatea comercială pârâtă nu a depus la registrul comerțului situațiile financiare anuale aferente anului 2006 până la data de 15.12.2007 termenul limită prevăzut de art.35 din Legea nr.82/1991 coroborat cu art.28 și 34 din aceeași lege.

Instanța a constatat existența cazului de dizolvare a societăților comerciale prevăzut de art.237 al.1 lit."b" din Legea nr.31/1990 republicată privind societățile comerciale, potrivit căruia "La cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care:

b) societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte, care potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului".

De asemenea, obligativitatea publicării situațiilor financiare anuale este o condiție esențială și în conformitate cu legislația Uniunii Europene în materie, parte integrală a aquis-ului comunitar corespunzător Capitolului 5 de negociere -"Dreptul societăților comerciale " pe care statul român s-a angajat să îl respecte. În acest sens sunt și prevederile art.2 alin.1 lit."f" a Primei Directive a Consiliului European nr.68/151/ din 9 martie 1968 potrivit căruia "Statele membre vor lua măsurile necesare pentru a asigura publicitatea a cel puțin următoarelor documente ale companiilor: f) situațiile financiare ale fiecărui an.

Având în vedere că neîndeplinirea obligației legale a societăților comerciale de a depune și la registrul comerțului unde acestea sunt înmatriculate a situațiilor financiare anuale ale acestora este sancționată de legislația română cu dizolvarea pe calea judecătorească a acestora, în temeiul art.2 pct.1 lit."a" Cod de procedură civilă, art.274 Cod de procedură civilă, art.237 al.1 lit."b" din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale ținând cont și de prevederile aliniatelor 2-5 din același articol din actul normativ amintit, instanța a admis cererea înaintată de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea ei cu consecința respingerii acțiunii reclamantei.

În motivarea recursului său pârâta arată că la data de 19.09.2008 cu factura chitanță seria sm08a- a depus la ORC de pe lângă Tribunalul Satu Mare situațiile financiare aferente anului 2006. Mai arată că de la înființarea societății în anul 1998 și până în prezent și-a achitat obligațiile legale, fiind de bună credință, aspect de care prima instanță nu a ținut cont, iar prevederile legale în baza cărora s-a dispus dizolvarea societății nu sunt imperative.

Verificând sentința recurată prin prisma motivului de recurs invocat și din oficiu conform art.304 raportat la art. 3041și 306 Cod procedură civilă se constată că recursul este fondat.

Într-adevăr cu factura chitanță nr.A-/19.09.2008 și confirmarea emisă de ORC S (fila 4) pârâta a făcut în recurs dovada depunerii situațiilor financiare aferente anului 2006.

Potrivit art. 237 (1) lit.b) din Legea 31/1990 republicată la cererea oricărei persoane interesate precum și a OFICIULUI NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B, tribunalulva putea pronunța dizolvarea societății, în cazul în care nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte, care potrivit legii, se depun la ORC.

Din interpretarea acestui text de lege, rezultă că legiuitorul lasă la latitudinea judecătorului dizolvarea societății, dispoziția nefiind imperativă.

Cum în speță s-a dovedit în recurs că pârâta a înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare situațiile financiare aferente anului 2006, instanța apreciază că în baza art. 312 raportat la art.316 Cod procedură civilă se impune admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGI

DECIDE:

ADMITE ca fondat recursul declarat de recurenta pârâta SC SRL S, având J- și CUI - cu sediul în S M,-/B, județul SMî mpotriva Sentinței nr. 536/LC/2008 pronunțată la 03.09.2008 de Tribunalul Satu Mare în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în B,-, sector 3 pe care o modifică în sensul că:

RESPINGE acțiunea comercială înaintată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare în contradictoriu cu pârâta SC SRL S

Dispune radierea mențiunii făcute în baza sentinței recurate.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi 28 ianuarie 2009.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - -

Red.dec.

Jud.fond

Dact.10.02.2009./3 ex.

1 comunicare

OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Satu Mare,

str. - nr.82 - 10.02.2009

Președinte:Marinescu Simona
Judecători:Marinescu Simona, Sotoc Daniela, Băltărete Savina

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 25/2009. Curtea de Apel Oradea