Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 23/2010. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ și de

CONTENCIOS ADMINISTRATIV și FISCAL

DOSAR NR.- -

DECIZIA NR. 23/C/2009 - R

Ședința publică

din 28 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Marinescu Simona Judecător

- - - Judecător

- - - Președinte secție - Grefier

S-a luat în examinare recursul comercial formulat de recurentul CABINET DE INSOLVENȚĂ în calitate de LICHIDATOR alSC SRL, având J- și R -, cu sediul în O,-, împotrivaÎncheierii pronunțată de judecătorul sindic la 01.10.2008 în dosar nr-al Tribunalului Bihor în contradictoriu cu intimata creditoare SC SRL, cu sediul în O,-, cod poștal -, județul B, intimata debitoare SC SRL, având J- și R - prin ADMINISTRATOR JUDICIAR - CABINET DE INSOLVENȚĂ, cu sediul în O,-,.7 și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Bihor, cu sediul în O,-, având ca obiect PROCEDURA INSOLVENȚEI - SOCIETĂȚI CU RĂSPUNDERE.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă consilier juridic în baza delegației nr.57 din 27.01.2009 în reprezentarea recurentului, lipsă fiind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de plata taxelor de timbru, intimata creditoare SC SRL a depus la dosar prin Serviciul Registratură al instanței, la data de 27.01.2009, cerere de amânare pentru pregătirea apărării, după care:

Reprezentantul recurentei se opune amânării, arătând că intimata avea suficient timp pentru a-și pregăti apărarea.

INSTANȚA, deliberând, consideră neîntemeiată cererea de amânare, având în vedere că intimata creditoare SC SRL a primit citația pentru aceste termen la 13.01.2009, deci în termenul legal prevăzut de art. 114 Cod Procedură Civilă și avea posibilitatea pregătirii apărării pentru acest termen.

INSTANȚA, nefiind excepții sau chestiuni prealabile, consideră cauza lămurită, închide dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului și rejudecând, modificarea încheierii, cu motivarea că judecătorul sindic nu a citat legal lichidatorul pentru termenul când instanța s-a pronunțat cu privire la onorariul lichidatorului, reținând în mod greșit că aceste cheltuieli se suportă din averea debitorului, dar cheltuielile trebuiau suportate de către creditoarea SC SRL, care a căzut în pretenții.

Apreciază că sunt incidente în cauză prevederile art.304 pct.5 Cod Procedură Civilă.

Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin Încheierea pronunțată de judecătorul sindic la data de 01.10.2008, s-a dispus scoaterea dosarului de pe rolul instanței și transpunerea acestuia la arhivă, spre păstrare iar în temeiul art. 4 (1) din Legea 85/2006, încuviințează ca plata onorariului lichidatorului, în sumă de 3.210 lei, potrivit facturii nr. /0036, să fie suportată din averea debitorului SC SRL, din contul deschis potrivit art. 4 alin.2 din Legea 85/2006.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a avut în vedere Decizia nr. 216/C/04.06.2008-R a Curții de Apel Oradea, prin care s-a respins cererea creditoarei de deschidere a procedurii insolvenței,

Împotriva acestei încheieri în termen legal a declarat recurs CABINETUL DE INSOLVENȚĂ în calitate de LICHIDATOR alSC SRLsolicitând admiterea lui, modificarea încheierii în sensul obligării creditoarei SC SRL O prin compensare cu debitul recurentei.

În motivarea recursului se arată că dispoziția de a suporta onorariul lichidatorului este netemeinică, deoarece nu recurenta a generat aceste cheltuieli, ci creditoarea SC SRL a cărei cerere a fost respinsă de către instanța de recurs, ori potrivit art.274 Cod Procedură Civilă, partea care cade în pretenții suportă cheltuielile de judecată.

Deoarece recurenta a executat cererea lichidatorului și a plătit la data de 20.11.2008 suma de 3.210 lei a mai solicitat instanței de recurs să facă compensarea cu debitul față de SC SRL.

Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului, se constată următoarele:

Prin Sentința comercială nr. 48/F/23.01.2008 s-a admis cererea formulată de creditoarea SC SRL și s-a deschis procedura insolvenței împotriva debitoarei SC SRL.

Prin Decizia nr.216/C/R/04.06.2008, CURTEA DE APEL ORADEAa admis recursul debitoarei SC SRL și a respins cererea formulată de creditoare pentru deschiderea procedurii insolvenței.

Potrivit art.4 alin.1 din Legea nr.85/2006, toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin prezenta lege vor fi suportate din averea debitorului, ori în cază, așa cum s-a arătat, hotărârea de deschidere a procedurii a fost modificată în sensul că s-a respins cererea de deschidere a procedurii.

În atare situație, curtea apreciază că în cauă nu sunt incidente dispozițiile art.4 alin.1 din Legea nr.85/2006, ci dispozițiile art.274 Cod Procedură Civilă.

Cum cererea de deschidere a procedurii a fost respinsă, partea care a căzut în pretenții este creditoarea, astfel că aceasta trebuia obligată să plătească onorariul lichidatorului.

Prin urmare, recursul urmează a fi admis în baza art.312 raportat la art.304 ind.1 Cod Procedură Civilă, în sensul că va fi obligată creditoarea SC SRL la plata sumei 3.210 lei reprezentând onorariul lichidatorului în locul obligării debitoarei, restul dispozițiilor încheierii atacate urmând a fi menținute.

În ceea ce privește cererea de compensare formulată de recurentă, aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art.294 alin.2 raportat la art. 316 Cod Procedură Civilă, în recurs se va putea solicita compensarea legală. Potrivit art.1143 Cod civil, " Când două persoane sunt datoare una alteia, se apreciază între dânsele o compensație care stinge amândouă datoriile .", ori în cauză se constată că datoriile nu sunt reciproce. Astfel, recurentul afirmă că are o datorie către SC SRL, iar în prezenta cauză, curtea a obligat intimata să plătească onorariul lichidatorului, nu recurentei.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE ca fondat recursul declarat de recurentul CABINET DE INSOLVENȚĂ în calitate de LICHIDATOR alSC SRL, având J- și R -, cu sediul în O,-, împotrivaÎncheierii pronunțată de judecătorul sindic la 01.10.2008 în dosar nr-al Tribunalului Bihor în contradictoriu cu intimata creditoare SC SRL, cu sediul în O,-, cod poștal -, județul B, intimata debitoare SC SRL, având J- și R - prin ADMINISTRATOR JUDICIAR - CABINET DE INSOLVENȚĂ, cu sediul în O,-,.7 și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Bihor, cu sediul în O,- pe care o modifică în parte în sensul că:

OBLIGĂ creditoarea SC SRL să plătească suma de 3.210 lei, reprezentând onorariul lichidatorului, în locul obligării debitoarei.

Menține restul dispozițiilor încheierii atacate.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 28 ianuarie 2009.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - -

Red.dec. D - 26.02.2009

Jud. Fond

Tehnored dec. - 26.02.2009

2 exemplare

Președinte:Marinescu Simona
Judecători:Marinescu Simona, Sotoc Daniela, Băltărete Savina

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 23/2010. Curtea de Apel Oradea