Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 263/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercială

DECIZIA Nr.263/ DOSAR Nr-

Ședința publică din 17 iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Codruța Vodă judecător

- - - - judecător

- - - - președinte de secție

- - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta " " împotriva sentinței civile nr.787/C din 17 martie 2008, pronunțate de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat avocat pentru recurenta pârâtă " ", lipsă fiind intimatul reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Procedura îndeplinită.

Recursul este timbrat cu chitanța nr. -/27.05.2008 în sumă de 20 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei, anulate la dosar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, arătându-se că Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov pentru intimatul reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului, a depus, prin serviciul registratură întâmpinare, un exemplar înmânându-i-se reprezentatului convențional al recurentei pârâte.

Nemaifiind formulate cererii, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă părții prezente cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul convențional al recurentei solicită admiterea recursului, desființarea sentinței atacate și respingerea cererii de dizolvare a pârâtei, având în vedere complexul de împrejurări care a stat la baza hotărârii Tribunalului Brașov. Arată că persoana desemnată să se ocupe de depunerea situației financiare aferente anului 2005 nu și-a făcut datoria. Societatea pe care o reprezintă s-a aflat în proces de schimbare a sediului social la data promovării acțiunii, lucru adus la cunoștința ORC încă din 13.03.2008, astfel încât procedura de citare pentru judecarea fondului putea fi îndeplinită, dacă ORC comunica instanței noul sediu al pârâtei. Menționează că recurenta a depus la registrul comerțului situația financiară aferentă anului 2005 și solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, respingerea cererii de dizolvare a societății.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Constată că, prin sentința civilă nr.787/C din 17 martie 2008 Tribunalul Brașova admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului în contradictoriu cu, și în consecință s-a pronunțat dizolvarea societății pârâte și publicarea hotărârii în Monitorul Oficial, partea a IV-a pe cheltuiala reclamantului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Din evidențele Oficiului Registrului Comerțului ținută de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov rezultă că pârâta nu a depus situația financiara aferentă anului 2005, încălcând dispozițiile art.35 din Legea nr.82/1991 și termenul prevăzut de art.237 alin.1, lit. b din Legea nr.31/1990 republicată. Pârâta nu a făcut dovada depunerii acestor situații nici până la data pronunțării sentinței de către Tribunalului Brașov. În cauză fiind incidente dispozițiile art. 28,34 și 35 din Legea nr. 82/1991 și ale Legii nr. 237 alin.1 lit.b din Legea nr. 31/1990, instanța de fond a admis cererea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, solicitând admiterea recursului, trimiterea cauzei spre soluționare instanței competente a desființa hotărârea atacată și respingerea cererii de dizolvare a pârâtei. Astfel, se arată că pârâta nu a avut cunoștință de demersul procesual al reclamantei fiind astfel în imposibilitatea formulării apărării la instanța de fond, în acea perioadă aflându-se în procedura modificării sediului social.

În motivarea recursului se arată că pârâta și-a îndeplinit obligația depunerii situațiilor financiare anuale la Oficiul Registrului Comerțului așa cum prevede art.28 din Legea nr.82/1991.

Intimatul pârât Oficiul Național al Registrului Comerțului a solicitat prin întâmpinarea de la fila 15, admiterea recursului fără obligarea intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că după pronunțarea instanței de fond, pârâta și-a îndeplinit obligația depunerii situației financiare, respectiv în data de 20.05.2008 cu cererea de înregistrare nr. 45129.

Examinând sentința atacată, în raport cu motivele de recurs și înscrisurile noi depuse la dosar, se constată că recursul este întemeiat.

Legiuitorul nu a prevăzut o sancțiune de drept pentru nedepunerea situațiilor financiare în termenele stabilite de lege, ci doar posibilitatea dizolvării judiciare a societății, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, în conformitate cu art.237 alin.3 din Legea nr.31/1990, republicată. Rezultă că acestea nu sunt termene de decădere.

În cauză s-a făcut dovada depunerii situației financiare anuale după pronunțarea hotărârii de dizolvare.

Chiar dacă această obligație a fost îndeplinită după pronunțarea hotărârii atacate, având în vedere faptul că art.305 Cod procedură civilă permite depunerea de înscrisuri noi în recurs, se constată că în prezent nu mai subzistă temeiul pentru care instanța de fond a dispus dizolvarea societății pârâte.

Ca urmare, având în vedere și poziția față de recurs a intimatei în baza art.3041Cod procedură civilă coroborat cu art. 312 Cod procedură civilă, urmează a se admite recursul și a se modifica în tot sentința atacată, în sensul respingerii cererii de dizolvare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta B împotriva sentinței civile nr. 787/C/17.03.2008 pronunțate de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, pe care o modifică în tot, în sensul că:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B prin Oficiul Registrului B împotriva pârâtei SRL

Dispune efectuarea mențiunilor în registrul comerțului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2008.

Președinte, ptr. Judecător, JUDECĂTOR 2: Carmen Bujan

- - - - - -

aflată în concediu de odihnă

semnează vicePREȘEDINTE: Codruța Vodă e

instanței

Grefier,

Red.: /18.06.2008

Dact.: / 2306.2008 /- 3 ex -

Judecător fond:

Președinte:Codruța Vodă
Judecători:Codruța Vodă, Carmen Bujan, Gabriela Comșa

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 263/2008. Curtea de Apel Brasov