Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 2927/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2927
Ședința publică din 18 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTORI: Floarea Tămaș, Eleonora Gheța Maria Hrudei
- -
GREFIER: ---
S-a luat spre examinare recursul formulat de către împotriva Sentinței civile nr. 2670 din 12 august 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat ONRC - OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ și cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M, având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la al doilea termen de judecată, este legal timbrat cu 20 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar, precum și că prin însuși memoriul de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Se constată că la data de 11 noiembrie 2009 s-a înregistrat la dosar răspuns la adresa instanței din partea reclamantului intimat Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, respectiv s-a depus listingul actualizat la zi al SC COM SRL S-
La aceeași dată, 11 noiembrie 2009 s-a înregistrat la dosar un înscris din partea recurentei, însoțit de o serie de înscrisuri în probațiune.
Raportat la actele existente la dosar Curtea, din oficiu, în temeiul art. 137.pr.civ. invocă excepția lipsei calității procesuale active de recurent a persoanei care a promovat prezentul demers, și reține cauza în pronunțare pe excepție.
CURTEA:
Prin sentința comercială nr.2670/12.08.2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr- a fost admisă cererea formulată de ONRC prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, și s-a dispus dizolvarea SC" Com"SRL reținându-se faptul că societatea nu a depus situațiile financiare aferente anului 2007, nerespectându-și astfel obligațiile prevăzute de Legea nr.82/1991 și Legea nr.31/1990.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs la data de 10.09.2009 numita solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii cererii formulate de Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș.
În apărare, a arătat faptul că dizolvarea societății s-a făcut ilegal, situația financiară aferentă anului 2007 fiind depusă la registrul comerțului și fiind astfel respectate dispozițiile Legii nr.82/1991 respectiv ale Legii nr.31/1990.
În drept, au fost invocate disp.art.237 din Legea nr.31/1990, respectiv art.242 al.2 pr.civ.
Intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, legal citat a depus întâmpinare, arătând următoarele:
Potrivit art.185 al.1 din Legea nr.31/1990 administratorii societăților au obligația de a depune în termen de 15 zile de la data adunării generale a acționarilor/asociaților, o copie de pe situațiile financiare anuale, împreună cu raportul lor, raportul cenzorilor, sau după caz, al auditorilor financiari, precum și procesul verbal al adunării.
Sancțiunea neîndeplinirii acestor obligații constă in faptul că orice persoană interesată precum și ONRC poate solicita dizolvarea societăților comerciale in cauză potrivit prev.art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990.
Intimatul a învederat faptul că societatea a depus la registrul comerțului situația financiară aferentă anului 2007, la data de 11.05.2007.
În drept, au fost invocate, disp.art.242 pr.civ.
La termenul de judecată din 18.11.2009, Curtea a ridicat din oficiu în condițiile art.137 pr.civ. excepția lipsei calității procesuale active de recurent a persoanei care a promovat recursul, respectiv d-na.
Pentru aoa dmite, au fost avute in vedere următoarele:
Potrivit datelor furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, SC" Com"SRL constituită la data de 6.09.1994, având codul unic de înregistrare -, a avut ca asociat și administrator unic pe d-nul G,.în loc.S M-,.27.
Recurenta a depus la dosar un certificat de deces seria - nr.- din care rezultă faptul că d-nul G asociat unic și administrator al SC" Com"SRL a decedat la data de 3.03.2005.
Potrivit certificatului de moștenitor nr.43 din 26.04.2005, al BNP G, moștenitorii defunctului G sunt soție supraviețuitoare și fiică, iar masa succesorală include alături de imobile și un autoturism, precum și părțile sociale deținute de acesta ca aport la capitalul social al SC" Com"SRL.
Cu toate că succesiunea după defunctul Gaf ost dezbătută încă din aprilie 2005, nici până în prezent nu au fost efectuate cuvenitele mențiuni la registrul comerțului în ceea ce privește dobândirea părților sociale de către moștenitori.
De asemenea, deși situațiile financiare aferente anului 2007 au fost depuse potrivit celor susținute de oficiu registrului comerțului la data de 11.05.2007, nu se poate stabili cine a semnat aceste bilanțuri în condițiile în care așa cum am arătat administratorul G era decedat încă din 2005.
Raportat la art.185 al.1 din Legea nr.31/1990, obligația de a depune la registrul comerțului copiile situațiilor financiare anuale revine administratorilor.
Apare astfel discutabilă modalitatea în care aceste situații au fost primite la registrul comerțului, în condițiile în care semnătura administratorului titular Gaf ost cu certitudine suplinită, de către o persoană care nu avea calitatea legală.
Calitatea procesuală activă în recurs presupune existența unei identități între titularul dreptului născut din raportul de drept procesual, și persoana titulară a dreptului material.
Cu alte cuvinte, împotriva sentinței civile nr.2670/12.08.2009 a Tribunalului Maramureș, putea declara recurs doar societatea interesată prin administratorul statutar ori în speță se constată că recursul a fost declarat de către moștenitoarea acestuia, moștenitoare care însă nu figurează în registrul comerțului ca având calitatea de reprezentant legal al SC "" SRL.
Acesta este motivul pentru care Curtea a apreciat că excepția lipsei calității procesuale active este întemeiată, impunându-se pe cale de consecință în condițiile art.312 pr.civ. respingerea recursului astfel declarat cu menținerea în totalitate a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admis excepția lipsei calității procesuale active în recurs.
Respinge recursul declarat de împotriva Sentinței civile nr. 2670 din 12.08.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Floarea Tămaș, Eleonora Gheța Maria Hrudei
- - - - - -
GREFIER
---
RED.MH/MB
26.11.09/6 ex.
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Eleonora Gheța Maria Hrudei