Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 296/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 2397/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 296

Ședința publică de la 25 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Roxana Popa

JUDECĂTOR 2: Viorica Trestianu

JUDECĂTOR 3: Diana Manole

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - SERV SRL împotriva sentinței comerciale nr. 292 din data de 02.10.2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata ONRC - PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GIURGIU.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care se învederează instanței că recurenta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în cuantumul legal stabilit prin rezoluție.

Curtea, constată că prin cererea de recurs s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2, și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu sub nr- Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Giurgiua solicitat instanței dizolvarea judiciară a pârâtei - Serv SRL, motivat de faptul că această societate nu a depus la Registrul Comerțului situațiile financiare aferente anului 2006.

Prin sentința comercială nr.292/02.10.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Giurgius -a admis cererea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Giurgiu iar în temeiul art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 s-a dispus dizolvarea pârâtei - Serv SRL.

În motivarea sentinței instanța a reținut în esență că societatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligația legală de a depune la Registrul Comerțului situațiile financiare aferente anului 2006, motiv pentru care se impune aplicarea sancțiunii prevăzută de art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990.

Împotriva sentinței comerciale nr.292/2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Giurgiua declarat recurs pârâta - Serv SRL, recurs ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VI-a Comercială sub nr- din 19.12.2008.

În motivarea recursului, recurenta arată că în mod greșit s-a dispus dizolvarea judiciară întrucât și-a îndeplinit obligația legală de a depune la Registrul Comerțului situațiile financiare aferente anului 2006, iar sancțiunea aplicată este disproporționată în raport cu scopul urmărit de legiuitor.

În susținerea recursului au fost depuse la dosar acte din care rezultă că recurenta și-a îndeplinit obligația legală.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs formulate și a actelor noi depuse la dosar în această fază procesuală, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente.

Potrivit art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 republicată, la cererea oricărei persoane interesate precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalulva puteadispune dizolvarea societății în cazul în care aceasta nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului.

Analizând dispozițiile legale menționate, se constată că art.237 alin.1 lit.b nu este o normă imperativă, legiuitorul lăsând la latitudinea instanței în raport de probatoriul administrat posibilitatea dizolvării judiciare a societății.

Recurenta prin probele administrate în cauză a făcut dovada în condițiile art.1169 cod civil că a înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Giurgiu situațiile financiare anuale, aferente anului 2006, fiind astfel asigurată publicitatea activității societății iar scopul normei de a se realiza o transparență în activitatea societății a fost atins.

Din actele de la dosar, rezultă că recurenta desfășoară o activitate comercială astfel că nu se impune aplicarea măsurii dizolvării cu consecințe juridice și asupra stabilității circuitului comercial.

Față de considerentele expuse, Curtea, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, va admite recursul formulat de recurenta-pârâtă - Serv SRL, va modifica în tot sentința recurată în sensul că pe fond va respinge cererea de dizolvare a societății pârâte.

În temeiul art.237 alin.3 din Legea nr.31/1990 republicată raportat la art.7 (1) din Legea nr.26/1990 și art.21 din Normele metodologice pentru modul de ținere a Registrului Comerțului, Curtea va dispune radierea din Registrul Comerțului a mențiunii privind dizolvarea societății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta - Serv SRL, împotriva sentinței comerciale nr.292 din data de 02.10.2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.

Modifică sentința recurată.

Respinge cererea de dizolvare.

Dispune radierea din Registrul Comerțului a mențiunii privind dizolvarea - Serv SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 25.02.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.Jud. - 10.03.2009

Tehnored. - 18.03.2009

Nr.ex.: 2

Fond: Tribunalul Giurgiu

Președinte:

Președinte:Roxana Popa
Judecători:Roxana Popa, Viorica Trestianu, Diana Manole

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 296/2009. Curtea de Apel Bucuresti