Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 352/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.352/COM
Ședințapublică de la 16 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 3: Elena Carina Gheorma
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursului comercial d eclarat de recurenta pârâtă - SC " " SRL, cu sediul în localitatea 2 Mai, comuna,-, județul C, împotriva Sentinței civile nr.6087/COM/21.11.2007 pronunțată de Tribunalul Constanta în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant - Oficiul Registrului Comerțului Constanta, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care:
Curtea constată că nu sunt motive de amânare apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursului comercial dfață:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta sub nr-, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, prin Oficiul Registrului Comerțului Cas olicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună, în temeiul dispozițiilor art.237 alin.1 lit."b" din Legea nr.31/1990, privind societățile comerciale, republicată, dizolvarea SC " Maritime " SRL.
În subsidiar, în cazul în care societatea pârâtă depune, până la dezbaterea fondului pricinii, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, situațiile financiare anuale aferente anilor 2004-2005, reclamantul a solicitat respingerea cererii ca rămasă fără obiect.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că, din evidențele Registrului comerțului ținut de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, rezultă că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anilor 2004-2005, deși a fost inițiată o campanie de informare a comercianților cu privire la această obligație.
Prin Sentința civilă nr.6087/COM/21.11.2007, Tribunalul Constanțaa admis sesizarea și a dispus dizolvarea societății comerciale SC Maritime SRL.
S-a dispus comunicarea hotărârii către Oficiul Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța și Direcției ea F inanțelor Publice C, precum și înregistrarea hotărârii în Registrul Comerțului și publicarea în Monitorul Oficial, partea a IV-a pe cheltuiala reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că societatea pârâtă nu a făcut dovada situațiilor financiare anuale aferente anilor 2004-2005, fiind incidente dispozițiile art.237 alin.1 lit."b" din Legea nr.31/1990, potrivit cu care tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care aceasta nu a depus, în cel mult 6 luni de la data expirării termenelor legale situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen pârâta SC " Maritime " SRL, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, arătând că în anul 2004 și 2005 nu a avut activitate, însă a depus la Ministerul Finanțelor - DGFP C - Administrația Financiară M, declarația nr. 238/28.02.2006, motiv pentru care societatea nu avea obligația de a depune situațiile financiare.
În recurs, reclamanta a anexat la dosarul cauzei dovada depunerii la Oficiul Registrului Comerțului C situațiile financiare pentru anul 2005 și declarație pe proprie răspundere privind lipsa de activitate a societății de la înființare până la data de 31.12.2005.
Examinândrecursulprin prisma criticilor aduse, Curtea constată căeste fondat,pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.237 lit."b" din Legea nr.31/1990, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care aceasta nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului.
Având în vedere că scopul instituirii unei astfel de sancțiuni este acela de a constrânge comercianții să respecte anumite dispoziții legale și nu a se ajunge la desființarea lor, instanța consideră că, prin depunerea situațiilor financiare anuale, chiar și ulterior sesizării instanței de judecată de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, cauza de dizolvare nu mai subzistă. Faptul că dispozițiile legale menționate prevăd doar o facultate pentru tribunal de a pronunța dizolvarea și nu o obligație în acest sens, conduce la ideea că, în situația în care societatea comercială se conformează dispozițiilor legale, instanța este îndrituită să aprecieze asupra oportunității aplicării sancțiunii.
Pentru considerentele expuse, având în vedere că recurenta a făcut dovada depunerii la oficiul registrului comerțului a situațiilor financiare anuale, instanța urmează a admite recursul în baza art.312 alin.1 și art.304/1 Cod procedură civilă și a modifica în tot sentința atacată în sensul respingerii sesizării ca rămasa fără obiect.
În baza art.7 din Legea nr.26/1990 privind registrul comerțului, instanța de recurs va dispune radierea mențiunii de dizolvare a societății comerciale și comunicarea hotărârii la oficiul registrului comerțului pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursulcomercial d eclarat de recurenta pârâtă - SC " " SRL, cu sediul în localitatea 2 Mai, comuna,-, județul C, împotriva Sentinței civile nr.6087/COM/21.11.2007 pronunțată de Tribunalul Constanta în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant - Oficiul Registrului Comerțului Constanta, cu sediul în C,-, județul
Modifică în tot hotărârearecurată în sensul respingerii sesizării ca rămasă fără obiect.
Dispune radierea mențiunilor privind dizolvarea societățiidin Registrul Comerțului.
Dispune comunicarea prezentei hotărâricătre Oficiul Registrului Comerțului C, pentru efectuarea mențiunilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 16 aprilie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
Jud.fond
Red.dec.jud. - -
Tehnored.gref.
5 ex./18.04.2008
Președinte:Nastasia CuculisJudecători:Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban, Elena Carina Gheorma