Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 37/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.37/COM
Ședința publică din data de 30 ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma
JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 3: Mihaela Davidencu Șerban
Grefier - - -
Pe rol judecarea recursului comercial d eclarat de recurenta pârâtă SC TRANS SRL, cu sediul în T,-, Cartier E2, - 3,.B, 51, județul T, împotriva Sentinței civile nr. 1142/ 06.07.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului B prin Oficiul Registrului Comerțului T, cu sediul în T,-,.5,.2, județ T, având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei prin care grefierul învederează instanței că intimatul reclamant a depus întâmpinare, părțile au solicitat judecata în lipsă.
Curtea constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin.2 cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față;
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1142/06.07.2007 a Tribunalului Tulceaa fost admisă sesizarea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului și s-a dispus dizolvarea societății comerciale SC Trans SRL, reținându-se că aceasta nu s-a conformat dispozițiilor art. 34 alin 1 din Legea contabilității nr. 82/1991 care prevăd obligativitatea publicării situațiilor financiare anuale în condițiile prevăzute de lege.
S-a apreciat că, nefiind depuse situațiile financiare aferente anului 2005 până la data de 31 mai 2006, în cauză sunt îndeplinite condițiile art.237 alin 1 lit.b din Legea nr. 31/1990 republicată privind dizolvarea societății.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs pârâta SC Trans SRL care a arătat că la data de 06.12.2007 a depus la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Tulcea situațiile financiare anuale aferente anului 2005, motiv pentru care nu se mai impune măsura dizolvării.
În recurs, reclamanta a anexat la dosarul cauzei dovada depunerii la Oficiul Registrului Comerțului Tas ituațiilor financiare anuale aferente anului 2005, respectiv copie de pe factura fiscală-chitanță nr.A-/06.12.2007.
Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este fondat.
Astfel, art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 prevede că "- tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului".
Având în vedere că scopul instituirii unei astfel de sancțiuni este acela de a constrânge comercianții să respecte anumite dispoziții legale și nu de a se ajunge la desființarea lor, instanța consideră că, prin depunerea situațiilor financiare anuale, chiar și ulterior sesizării instanței de judecată de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, cauza de dizolvare nu mai subzistă. Faptul că dispozițiile legale menționate prevăd doar o facultate pentru tribunal de a pronunța dizolvarea, și nu o obligație în acest sens, conduce la ideea că, în situația în care societatea comercială se conformează dispozițiilor legale, instanța este îndrituită să aprecieze asupra oportunității aplicării sancțiunii.
Pentru considerentele expuse, având în vedere că recurenta a făcut dovada depunerii la oficiul registrului comerțului a situațiilor financiare anuale, instanța urmează a admite recursul în baza art. 312 alin.1 și art. 304/1 Cod procedură civilă și a modifica în tot sentința atacată în sensul respingerii cererii formulate de Oficiul Național al Registrului Comerțului.
În baza art. 7 din Legea nr.26/1990 privind registrul comerțului, instanța de recurs va dispune radierea mențiunii de dizolvare a societății comerciale și comunicarea hotărârii la oficiul registrului comerțului pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursulcomercial d eclarat de pârâta SC TRANS SRL, cu sediul în T,-, Cartier E2, - 3,.B, 51, județul T, împotriva Sentinței civile nr. 1142 din 06.07.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului B prin Oficiul Registrului Comerțului T, cu sediul în T,-,.5,.2, județul.
Modifică în tot hotărârearecurată în sensul că respinge sesizarea ca rămasă fără obiect.
Dispune radierea mențiunilorprivind dizolvarea societății din Registrul Comerțului.
Dispune comunicareaprezentei hotărâri către Oficiul Registrului Comerțului T pentru efectuarea mențiunilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 30 ianuarie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
red.hot.fond jud.
red.dec.jud. -
tehnored.gr. /4 ex
04 februarie 2008
Președinte:Elena Carina GheormaJudecători:Elena Carina Gheorma, Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban