Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 373/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA NR. 373/ DOSAR NR-
Ședința publică din 4 septembrie 2008
Completul compus din:
reședinte - - - - JUDECĂTOR 1: Laura Fețeanu
- - - - JUDECĂTOR 2: Carmen Bujan
- - - - președinte de secție
- - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Făgăraș împotriva sentinței civile nr. 519/C din 27 februarie 2008, pronunțate de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr. -.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cele două strigări ale cauzei, s-a constatat lipsa recurentei pârâte Făgăraș și a intimatului reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care arată că prin adresa nr.60403/26.06.2008 Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov confirmă că recurenta a depus situația financiară aferentă anului 2005, după pronunțarea hotărârii atacate.
Constatând că prin nota de ședință formulată de recurentă și aflată la fila 11 din dosar s-a cerut judecarea cererii și în lipsa părților potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Constată că prin sentința civilă nr. 519/C din 27 februarie 2008, Tribunalul Brașova admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului, și în consecință s-a pronunțat dizolvarea și publicarea hotărârii în Monitorul Oficial partea a IV-a, pe cheltuiala titularului cererii de dizolvare.
Împotriva hotărârii a declarat recurs societatea pârâtă solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii de dizolvare, întrucât a depus situațiile financiare la Oficiul Registrului Comerțului De asemenea, a solicitat repunerea în termenul de recurs, motivând că reprezentantul legal a lipsit din țară, iar corespondența trimisă la sediul societății nu a fost ridicată de altă persoană, neavând astfel cunoștință despre proces.
Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașova comunicat, prin adresa nr.60403 din 26 iunie 2008, aflată la fila 10 din dosar, că pârâta și-a îndeplinit obligația depunerii situațiilor financiare in data de 17 iunie 2008, cu cererea nr.56866.
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, Curtea constată următoarele:
Sentința pronunțată de Tribunalul Brașov și atacată de pârâta a fost comunicată acesteia - astfel cum rezultă din dovada de primire aflată la fila 10 din dosar - la data de 28 martie 2008, fiind afișată pe ușa locuinței destinatarului. În raport de susținerile acesteia, în sensul că reprezentantul legal a lipsit din țară și nu a avut cunoștință despre proces, urmează a admite cererea de repunere în termen.
În ce privește recursul promovat, acesta este fondat.
Potrivit art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care aceasta nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale. Având în vedere că legiuitorul nu a prevăzut o sancțiune de drept ci doar posibilitatea dizolvării, depunerea situațiilor financiare anuale atrage rămânerea fără obiect a acțiunii.
În recurs pârâta a făcut dovada depunerii situațiilor financiare pentru anul 2005 la Oficiul Registrului Comerțului, astfel că acțiunea a rămas fără obiect.
Față de considerentele mai sus arătate, în baza art.304 pct.9 Cod procedură civilă, curtea va admite recursul declarat de pârâta împotriva sentinței Tribunalului Brașov care va fi modificată în tot, în sensul respingerii cererii de dizolvare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererea de repunere în termen;
Admite recursul declarat de pârâta Făgăraș împotriva sentinței civile nr. 519/C/27.02.2008 pronunțate de Tribunalul Brașov - secția comercială și contencios administrativ pe care o modifică în tot:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul B în contradictoriu cu pârâta
Dispune efectuarea mențiunilor în registrul comerțului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 4 septembrie 2008.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Gabriela Comșa
- - - - - -
Grefier,
Red.: /8.09.2008
Dact.:/22.09.2008./ 4 ex.
Jud. fond:
Președinte:Laura FețeanuJudecători:Laura Fețeanu, Carmen Bujan, Gabriela Comșa