Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 40/2010. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA NR. 40 / DOSAR NR-
Ședința publică din 28 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Gabriela Stoian judecător
- - - - președinte de secție
- - - judecător
- - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta " " -. împotriva sentinței civile nr. 922 din 22 octombrie 2009, pronunțate de Tribunalul Covasna în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cele două strigări ale cauzei, se constată lipsa recurentei pârâte -. G și a intimatului reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Covasna.
Procedura legal îndeplinită.
Recursul este timbrat corespunzător.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că părțile au solicitat judecarea recursului conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, și în raport de actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Constată că prin sentința civilă nr.922 din 22 octombrie 2009 Tribunalul Covasnaa admis acțiunea formulată de reclamantul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Covasna, a dispus dizolvarea societății pârâte, publicarea hotărârii în Monitorul Oficial, partea a IV-a, și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în registrul comerțului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pârâta " " nu a depus situațiile financiare aferente anului 2007, încălcând dispozițiile art.35 din Legea nr.82/1991 și termenul prevăzut de art.237 alin.1, lit. b din Legea nr.31/1990, fapt ce a împiedicat pe reclamant să își îndeplinească obligația efectuării publicității situațiilor financiare anuale, conform Legii nr.26/1990 republicată și cerințelor legislației Uniunii Europene.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea în tot a acesteia în sensul respingerii acțiunii. În motivarea recursului se arată că și-a îndeplinit obligația depunerii situațiilor financiare anuale la Oficiul Registrului Comerțului, astfel cum prevede art.28 din Legea nr.82/1991.
Intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului a comunicat, prin întâmpinarea aflată la filele 9-10 din dosar, că pârâta și-a îndeplinit obligația depunerii situației financiare la data de 17 noiembrie 2009, cu cererea nr. 20956.
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, Curtea constată că recursul este fondat.
Potrivit art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății, la cererea oricărei persoane interesate precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, în cazul în care aceasta nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale.
Având în vedere că legiuitorul nu a prevăzut o sancțiune de drept ci doar posibilitatea dizolvării, depunerea situațiilor financiare anuale atrage rămânerea fără obiect a acțiunii.
În recurs pârâta a făcut dovada depunerii situațiilor financiare pentru anul 2007 la Oficiul Registrului Comerțului, astfel că acțiunea a rămas fără obiect. Având în vedere faptul că art.305 Cod procedură civilă permite depunerea de înscrisuri noi în recurs, se constată că în prezent nu mai subzistă temeiul pentru care instanța de fond a dispus dizolvarea societății pârâte.
Ca urmare, față de considerentele mai sus arătate și având în vedere și poziția față de recurs a intimatului, în baza art.3041Cod procedură civilă urmează a se admite recursul declarat de pârâta " " și a se modifica în tot sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de către recurenta " " -. G - prin reprezentant legal - împotriva sentinței civile cu nr. 922/22.10.2009 a Tribunalului Covasna, pronunțată în dosarul de mai sus, pe care o modifică în tot în sensul că respinge acțiunea formulată de către reclamanta Oficiul Național al Registrului Comerțului B - prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Covasna având ca obiect dizolvarea pârâtei " " -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 28 ianuarie 2010.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red. /29.01.2010
Tehnored. /5.02.2010 / 4 ex.
Jud.fond.
Președinte:Alina Gabriela StoianJudecători:Alina Gabriela Stoian, Gabriela Comșa, Laura